Anexa 19

Dispozițiile legale și procedurale aplicabile: - Consimțământul la adopție al părinților firești sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nașterii copilului. Consimțământul poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui. - Efectele sentinței de deschidere a procedurii adopției sunt: drepturile și obligațiile părintești ale părinților firești se suspendă. Drepturile și obligațiile părintești exercitate de tutore la momentul admiterii cererii de către instanța judecătorească se mențin. Sentința de deschidere a procedurii adopției produce efecte o perioadă de 2 ani de la data la care devine irevocabilă, dacă în această perioadă nu este identificată o familie corespunzătoare pentru copil. - Persoana adoptată are dreptul să solicite și să obțină informații care atestă adopția, precum și informații cu caracter general vizând traseul instituțional și istoricul personal care nu dezvăluie identitatea părinților firești. Dezvăluirea adopției poate fi realizată de către adoptatori sau, după ce adoptatul dobândește capacitate deplină de exercițiu, de către Oficiul Român pentru Adopții (Oficiul), autoritatea română centrală în materia adopției. De asemenea, din motive medicale, Oficiul poate dezvălui identitatea părinților firești ai adoptatului și înainte de dobândirea de către acesta a capacității depline de exercițiu. - În situația în care persoanele adoptate sau părinții firești/rudele biologice ale adoptatului doresc să inițieze demersuri vizând accesul la informații referitoare la adopție, este aplicabilă metodologia elaborată de Oficiu în acest sens. Informațiile referitoare la adopție, originea copilului și identitatea părinților firești, datele cu privire la istoricul medical al copilului și familiei sale se păstrează minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviințare a adopției.

- Model-

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) .....

Compartimentul adopții și postadopții

Adresa: ............... Tel./fax: ...............

Datele de identitate ale persoanei/persoanelor consiliate: ........

...................................................................

FIȘĂ

de informare a părintelui firesc/tutorelui ca urmare

a realizării activității de consiliere și informare

în vederea exprimării consimțământului la adopție*1)

_________

*1) Se înmânează părintelui/tutorelui ulterior realizării activității de consiliere și informare în vederea exprimării consimțământului la adopție.

În data de ....... am participat la consilierea realizată de reprezentanții Compartimentului adopții și postadopții din cadrul DGASPC ......., în scopul de a cunoaște și a înțelege implicațiile adopției și consecințele exprimării consimțământului la adopție.

Am fost informată/informat că următorul/următorii copii urmează să devină adoptabili:

.........................................................................

.........................................................................

Mi-au fost explicate motivele pentru care copilul meu/copiii mei devine/devin adoptabil/adoptabili, după cum urmează:

........................................................................

........................................................................

Reprezentanții Compartimentului adopții și postadopții m-au încurajat să pun întrebări și să cer clarificări, iar în urma procesului de consiliere:

- Înțeleg faptul că după adopția copilului/copiilor legăturile de filiație dintre mine și copil/copii vor fi rupte, iar eu nu voi mai fi considerat părinte al copilului/copiilor și nu voi mai avea drepturi și obligații cu privire la acesta/aceștia. De asemenea, am fost informată/informat că după adopție vor fi întrerupte și legăturile de rudenie ale copilului cu rudele mele. Copilul va stabili legături de filiație cu adoptatorul și va deveni rudă cu rudele adoptatorului.

- Am fost informată/informat că în calitate de părinte al copilului este necesar consimțământul meu la adopție. Cunosc faptul că exprimarea consimțământului este dreptul meu legal și nu pot fi obligată/obligat și nici constrânsă/constrâns în acest demers, în niciun fel și de nicio persoană, și, totodată, nu am dreptul la niciun fel de plată/compensație de orice natură făcută sau oferită în scopul exprimării consimțământului la adopție.

- Cunosc și înțeleg faptul că la exprimarea consimțământului voi fi asistat/asistată de părinții mei/ocrotitorii mei legali (în situația părintelui minor care a împlinit 14 ani).

- Cunosc faptul că urmează să îmi exprim consimțământului la adopție în fața instanței judecătorești care mă va cita la termenul stabilit pentru a judeca cererea de încuviințare a adopției. De asemenea, cunosc și înțeleg că în situația în care nu sunt de acord cu adopția copilului/copiilor pot preciza acest aspect instanței de judecată, iar judecătorul poate să țină cont de refuzul meu sau poate aprecia că adopția este în interesul copilului.

- Am fost informată/informat și cunosc termenele stabilite de lege cu privire la exprimarea consimțământului. De asemenea, înțeleg și cunosc faptul că pot să îmi revoc consimțământul în termenul prevăzut de lege și mă pot adresa pentru aceasta, în scris, aceleiași instanțe în fața căreia am consimțit. De asemenea, cunosc faptul că pot solicita în acest demers sprijinul DGASPC ......, pe care o voi informa în scris cu privire la decizia mea de revocare a consimțământului.

- Am fost informată/informat că în situația în care voi fi citată/citat la cel puțin două termene de judecată și nu mă voi prezenta pentru a-mi exprima consimțământul sau, după caz, refuzul de a consimți, instanța judecătorească are posibilitatea de a declara copilul adoptabil și în lipsa mea.

- Am fost informată/informat cu privire la durata și efectele sentinței de deschidere a procedurii adopției. Înțeleg faptul că, în perioada în care această sentință produce efecte, nu voi putea avea niciun fel de relații personale cu copilul/copiii și nu voi fi consultată/consultat în nicio decizie care se va lua cu privire la acesta/aceștia. Cunosc faptul că după expirarea valabilității sentinței prin care s-a declarat adoptabilitatea copilului există posibilitatea redeschiderii procedurii adopției, situație în care îmi va fi solicitat un nou consimțământ la adopție.

- Înțeleg și cunosc faptul că în situația în care din motive independente de mine mă voi afla în imposibilitatea de a exprima în fața instanței judecătorești consimțământul/refuzul meu de a consimți la adopție, iar copilul/copiii va/vor fi declarat/declarați adoptabil/adoptabili, până la încuviințarea adopției pot formula o cerere de revizuire a sentinței prin care s-a dispus deschiderea procedurii adopției pentru acesta/aceștia. De asemenea, cunosc și înțeleg faptul că pot face cerere de revizuire și în situația în care, înainte de adopția copilului/copiilor, în situația mea sau a familiei mele apar schimbări care pot conduce la integrarea/reintegrarea în familie a copilului/copiilor. Pentru aceasta am fost informat că pot solicita sprijinul DGASPC ........ .

- Mi s-a precizat faptul că după încuviințarea adopției voi fi informată/informat cu privire la finalizarea adopției copilului/copiilor, dar nu îmi pot fi oferite informații suplimentare cu privire la evoluția copilului/copiilor sau adoptatori, decât dacă există un acord al acestora. Cunosc și înțeleg faptul că după adopție copilul/copiii adoptat/adoptați poate/pot solicita informații cu privire la istoria personală și părinții firești și rudele biologice și pot face demersuri pentru a-și contacta familia biologică, având totodată acces la dosarul de adopție. De asemenea, înțeleg că, din motive medicale, copilul adoptat/adoptatorii poate/pot cere informații cu privire la identitatea părinților firești. Totodată mi s-a precizat că după adopție copilul adoptat mă poate contacta în situația în care voi fi de acord cu aceasta.

În contextul în care am înțeles că un copil adoptat poate cere informații cu privire la mine și familia mea, precum și cu privire la adopție, doresc să las pentru copil ......... (o scrisoare/fotografie etc.), urmând ca aceasta să îi fie dată la momentul la care copilul va solicita date din dosarul său de adopție.

Am solicitat și mi-au fost oferite informații suplimentare cu privire la:

...................................................................

Persoana/Persoanele consiliate:

Numele și prenumele: ............

Semnătura: ......................

Reprezentanții Compartimentului adopții și postadopții:

Numele și prenumele: ........... Numele și prenumele: ...........

Semnătura: ..................... Semnătura: .....................

Data

..............

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.