Titlul V — DESPRE OBLIGAȚIUNILE COMERCIALE ÎN GENERAL

Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n'a ajuns la cunoștința propuitorului în termenul hotărît de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptarei, după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna și o acceptare ajunsă peste termenul hotărît de dânsul, cu condițiune ca sa încunoștiințeze îndată pe acceptant despre aceasta.

Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, și un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

Pînă ce contractul nu este perfect, propunerea și acceptarea sînt revocabile. Cu toate acestea, deși revocarea împiedica ca contractul sa devină perfect, dacă ea însă ajunge la cunoștința celeilalte părți după ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul răspunde de daune-interese.

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoștința partei căreia este facuta.

Acceptarea condiționată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri și formează o noua propunere.

Cînd urmează a se hotărî adevăratul preț sau prețul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice și al titlurilor industriale, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice altfel de proba.

Cînd moneda arătată într'un contract nu are curs legal sau comercial în țara și cînd cursul ei n'a fost determinat de însăși părțile, plata va putea fi facuta în moneda tarei după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei și la locul platei; iar cînd în acea localitate n'ar fi un curs de schimb, după cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

În obligațiunile comerciale co-debitorii sînt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie.

Aceeași presumptiune exista și contrafide-jusorului, chiar ne-comerciant, care garanteza o obligațiune comercială.

Ea nu se aplică și la necomercianți pentru operațiuni cari, în cat îi privește, nu sînt fapte de comerț.

Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobînda de drept din ziua cînd devin exigibile.

În obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de grație permis de art. 1021 din codicele civil.

Retractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 din codicele civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr'un fapt comercial.

Obligațiunile comerciale și liberatiunile se probează:

Cu acte autentice;

Cu acte sub-semnatura privată;

Cu facturi acceptate;

Prin corespondenta;

Prin telegrame;

Cu registrele părților;

Cu martori, de câte-ori autoritatea judecatoresca ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 codicele civil;

În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăși persoana arătată într'însă ca trimitatoarei ei. Ea face aceeași proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă, de o alta mana cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăși acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s'a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poștale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabilește pînă la proba contrarie ziua și ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

În caz de eroare, schimbare sau întîrziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea, trimitetorul unei telegrame se presuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colectiona sau recomanda conform dispozițiunilor regulamentelor telegrafo-poștale.

În comerț, mandatul și orice declarațiune de consimtimant chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile și fac proba în justiție.

Registrele comercianților, ținute în regula, pot face proba în justiție între comercianți, pentru fapte și chestiuni de comerț.

Înscrierea în registre, facuta de prepusul cari tine scriptele sau este însărcinat cu compatibilitatea, are același efect ca și cînd ar fi facuta de însuși stapanul.

Registrele pe care comercianții sînt obligați a le avea și cari nu vor fi ținute în regula și nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sînt primite a face proba în justiție, spre folosul celui ce le-a ținut.

Neîndeplinirea prescripțiunilor legei în aceasta privinta, poate atrage încă după sine aplicațiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment*).

-----------

*) Acest al doilea aliniat lipsește în art. 49 respectiv al Codului italian.

Registrele comercianților chiar netinute în regula fac proba contra lor. Partea însă care voește a se referi la dânsele nu poate scinda conținutul lor.

Dacă partea, la registrele căreia cealaltă parte oferă sa dea crezamant, refuza a le prezintă, judecata poate deferi acestei din urma jurământul asupra obiectului contestatiunei.

Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conținutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puțin mare, dacă trebuie a se renunța la această probă în caz cînd registrele comerciale ale părților nu concorda, sau a atribui o credința mai mare registrelor uneia din părți.

Cînd codicele comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decât în cazurile în care ea este permisă și de codicele civil.

Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sînt supuși, în cat privește acest act, legei comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Data actelor și a contractelor comerciale trebuie să arate locul, ziua, luna și anul.

Ea poate fi stabilită, față de cel de al treilea, prin toate mijloacele de proba arătate în art. 46.

Data arătată în cambie și în orice alte titluri la ordin precum și în girurile lor se considera drept adevarata pînă la proba contrarie.

Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent*).

Cheltuelile privesc pe reclamant.

În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca și a altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale.

Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decât contra aceluia care le-a găsit sau furat și contra acelora cari le-au primit cu orice titlu, cunoscînd vitiul cauzei posesiunei.

-----------

*) După primul aliniat, art. italian 56, are un al doilea aliniat, care lipsește la noi.

Orice obligațiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract sau în locul care ar rezultă din natura operațiunei, ori din intențiunea părților contractante.

În lipsa de o clauza expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s'a obligat își avea stabilimentul sau comercial sau cel puțin domiciliul ori reședința, la formarea contractului.

Dacă însă urmează a se preda un lucru determinant, care după cunoștința părților se gasiea într'altă parte în momentul formarei contractului, atunci predarea se va face în acel loc.