Anexa 12

GUVERNUL ROMÂNIEI OFICIUL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR Nr. 1/134/23.X.1992MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI AMENAJĂRII TERITORIULUI INSPECȚIA DE STAT ÎN CONSTRUCȚII, LUCRĂRI PUBLICE, URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI Nr. 278/ADS/23.X.1992

PROCEDURA DE COLABORARE

între Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și Inspecția de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în desfășurarea activităților de protecție a consumatorilor

- PGC 01.12.00.92 -

I. Scopul și domeniul de aplicare

Procedura stabilește obiectivele, condițiile și modul de colaborare între Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și Inspecția de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, la nivel central și teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 lit. d) și k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

Procedura se aplică pentru efectuarea în comun de acțiuni în domeniul construcțiilor, în vederea realizării strategiei, politicii și obiectivelor guvernamentale privind protecția vieții, sănătății, securității și intereselor legitime ale consumatorilor, inclusiv îmbunătățirea sau elaborarea unor reglementări în domeniul protecției consumatorilor privind calitatea construcțiilor și materialelor de construcții, inițiate de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

II. Documente de referința:

- Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;

- Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor;

- Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilitatii, siguranței în exploatare, functionalitatii și calității construcțiilor;

- Codul penal (art. 17, 18, 19, 296, 297, 311 și 313);

- Procedura-cadru de supraveghere a calității produselor și serviciilor, în vederea protecției consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15).

III. Reguli de procedura

III.1. Condiții și modalități de colaborare

a) În vederea desfășurării unor acțiuni tematice de supraveghere a calității construcțiilor și serviciilor în acest domeniu sau de cercetare a unor reclamații, conducerile celor două organe stabilesc obiectivele, durata și nominalizeaza persoanele pentru formarea echipei de inspecție.

Conducerea organului care inițiază acțiunea și solicita colaborarea, stabilește locul acțiunii, iar mijloacele de investigare, de instruire și de documentare a echipei de inspecție se asigura în comun.

b) În cazul acțiunilor de inspecție ce necesita urgenta, conducerile celor două organe centrale sau, în funcție de situație, ale celor teritoriale, vor stabili, de comun acord, modul de desfășurare a acțiunii respective și vor asigura specialiștii necesari în timp util.

Activitatea personalului de specialitate al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, care participa la acțiuni comune cu organele Inspecției de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, se va desfășura în conformitate cu prevederile din Procedura-cadru de supraveghere a calității produselor și serviciilor, în vederea protecției consumatorilor, (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15).

III.2. Situații care pot declansa desfășurarea unor acțiuni comune între Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și Inspecția de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului

a) Atunci cînd, în acțiunile desfășurate de cele doua organe sau în urma reclamatiilor de la consumatori, sînt depistate fenomene negative care pot constitui un pericol pentru viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori care prejudiciază interesele legitime ale acestora, atît în proiectarea, sau postutilizarea construcțiilor, cît și în efectuarea serviciilor în acest domeniu.

b) Aprecierea fenomenelor negative se va face ținînd seama de documentele tehnice normative în construcții referitoare la exigențele de performanță ale construcțiilor și serviciilor din acest domeniu, valabile la data producerii fenomenului analizat, precum și de legislația în vigoare privind protecția consumatorilor.

c) Cele doua organe vor colabora și la:

- elaborarea unor reglementări specifice în domeniul protecției consumatorilor;

- efectuarea unor studii în legătură cu cauzele care au generat sau favorizat apariția situațiilor care pun în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori prejudiciază interesele legitime ale acestora;

- informarea și educarea consumatorilor pentru prevenirea sau eliminarea unor asemenea situații.

III.3. Stabilirea măsurilor și încheierea procesului-verbal de constatare

În toate acțiunile efectuate în comun de cele doua organe se vor încheia procese-verbale de constatare, conform procedurii specifice a organului care a initiat acțiunea, mentionindu-se în document participarea specialiștilor celuilalt organ.

Măsurile stabilite prin procesul-verbal de constatare, privitoare la răspunderea materială, civilă sau penală a celor vinovați, se vor aplica în conformitate cu prevederile legislației organului care a initiat acțiunea.

Constatările care privesc abateri de la reglementările privind lucrările de construcții sau serviciile din acest domeniu, altele decît cele care afectează direct consumatorii în sensul celor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, vor fi menționate numai în documentele încheiate de Inspecția de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

IV. Schimbul reciproc de informații

Cele doua organe se vor informa reciproc, la perioade stabilite de comun acord, cu privire la cazurile constatate privind nerespectarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor, în vederea raportarii la Guvern sau sesizării Fondului Proprietății de Stat, ministerelor de resort, organelor de specialitate ale administrației publice ori, după caz, autorităților administrației publice locale, pentru luarea măsurilor legale ce se impun, fără a se crea subordonarea Inspecției de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului față de Oficiul pentru Protecția Consumatorilor.

Informațiile transmise reciproc vor cuprinde următoarele date:

- denumirea agentului economic, sediul sau adresa;

- denumirea lucrării de construcție sau a serviciului;

- valoarea materialelor de construcții reclamate sau cumpărate cu deficiente;

- detalii cu privire la abaterea constatată și consecințele acesteia asupra consumatorilor;

- măsurile stabilite (amenzi, caz penal etc.).

Prezenta procedura va fi difuzată de cele doua organe semnatare organelor teritoriale din subordine, în vederea aplicării prevederilor acesteia.

OFICIUL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

Director general,

Emil Bojin

INSPECȚIA DE STAT ÎN CONSTRUCȚII, LUCRĂRI

PUBLICE, URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI

Inspector de stat șef,

conf. dr. ing. Rusu Gh. Constantin

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.