Capitolul III — Dreptul de a refuza recunoașterea sau punerea în aplicare a procedurilor de rezoluție din state terțe

Articolul 519

După consultarea altor autorități de rezoluție, în cazul în care s-a instituit un colegiu de rezoluție european în condițiile prevăzute la art. 464-468, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate refuza recunoașterea sau punerea în aplicare a procedurilor de rezoluție din state terțe prevăzute de art. 514, în cazul în care consideră:

a) că procedurile de rezoluție din statul terț ar avea un efect negativ asupra stabilității financiare din România sau că procedurile respective ar avea un efect negativ asupra stabilității financiare a unui alt stat membru;

b) că pentru realizarea unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluției este necesară întreprinderea unei acțiuni de rezoluție independente în conformitate cu prevederile art. 520-522 în legătură cu o sucursală în România;

c) că creditorii, inclusiv, în special, deponenții localizați sau care trebuie despăgubiți într-un stat membru, nu ar beneficia de același tratament precum cel al creditorilor și deponenților din statul terț cu drepturi legale similare, conform procedurii de rezoluție din statul terț de origine;

(la 03-01-2022, Litera c) din Articolul 519 , Capitolul III , Titlul VI a fost modificată de Punctul 182, Articolul I din LEGEA nr. 320 din 29 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1256 din 31 decembrie 2021 )

d) că, după consultarea cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, recunoașterea sau punerea în aplicare a procedurii de rezoluție din statul terț ar avea implicații fiscale semnificative pentru România; sau

e) că efectele unei astfel de recunoașteri sau puneri în aplicare ar contraveni legislației naționale aplicabile.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.