Capitolul V — Circuitul instrumentarului

Articolul 220

(1) Circuitul instrumentarului și al diferitelor materiale utilizate trebuie să realizeze o separare între materialele sterile și cele utilizate.

(2) În Spital există o stație centrală de sterilizare.

(3) Pentru buna funcționare, în stația centrală de sterilizare există: spațiu de primire materiale, sala aparatelor - spațiu de depozitare sterile, spațiu de predare.

(4) Pregătirea materialelor pentru sterilizare se face la nivelul secțiilor de către asistenta medicală.

(5) În registrul de evidență a sterilizării se notează:

a) data;

b) conținutul pachetelor din sală și numărul lor;

c) temperatura și presiunea la care s-a efectuat sterilizarea;

d) ora de începere și de încheiere a ciclului;

e) rezultatele indicatorilor fizico-chimici;

f) semnătura persoanei responsabile;

g) se atașează diagrama ciclului de sterilizare;

h) rezultatele testelor biologice - se găsesc în caietul de autocontrol.

(6) Pentru evaluarea eficacității sterilizării:

a) zilnic, se verifică calitatea penetrării aburului, înainte de efectuarea primei sterilizări, conform cu specificațiile tehnice ale aparaturii din dotare;

b) lunar se verifică indicatorii biologici cu Bacillus stearothermophyllus [având în vedere că autoclavul din stația centrală este echipat cu dispozitiv automat de înregistrare (diagramă)];

c) se folosesc indicatorii fizico-chimici pentru fiecare casoletă, cutii sau pachetele ambalate în hârtie specială.

(7) Dispozitivele medicale care nu suportă sterilizare la temperatură (endoscoape etc.) se sterilizează chimic cu produse autorizate. Orice utilizator este obligat să țină evidență tuturor procedurilor de sterilizare chimică în registrul de sterilizare chimică. Se completează obligatoriu:

a) produsul utilizat și concentrația de lucru;

b) data și ora preparării soluției de lucru;

c) ora începerii fiecărei proceduri de sterilizare;

d) lista dispozitivelor medicale sterilizate la fiecare procedură;

e) ora terminării fiecărei proceduri de sterilizare;

f) numele și semnătura persoanei care a efectuat procedura.

(8) Produsul utilizat pentru sterilizarea chimică are un protocol care trebuie cunoscut de tot personalul medical ce lucrează cu aceste substanțe.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.