Titlul IX — Sancțiuni

Pe această pagină

Articolul 190

Încălcarea dispozițiilor prezentului regulament se sancționează, după caz, cu:

a) avertisment scris sau publicat;

b) amenda aplicată persoanelor fizice și/sau juridice, în limitele prevăzute de art. 79 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002;

c) suspendarea autorizației/avizului pentru o perioada cuprinsă între 5 și 60 de zile, cu posibilitate de prelungire, dar nu mai mult de 90 de zile;

d) retragerea autorizației/avizului.

Articolul 191

C.N.V.M. va anula orice autorizație obținută pe baza unor informații false sau eronate și poate interzice persoanelor răspunzătoare de furnizarea acestor informații exercitarea oricărei activități reglementate și supravegheate de C.N.V.M., definitiv sau pentru o perioada determinata.

Articolul 192

Nerespectarea condițiilor de autorizare/avizare pe parcursul desfășurării activității, precum și modificarea documentelor care au stat la baza obținerii autorizației/avizului, fără a notifica sau solicita, după caz, autorizația C.N.V.M., se sancționează cu avertisment sau cu amenda dacă abaterea poate fi corectată în maximum 5 zile și dacă entitatea se afla la prima abatere în ultimii 2 ani, ori cu suspendarea autorizației/avizului până la îndeplinirea condițiilor legale, dar nu mai mult de 90 de zile.

Articolul 193

Încălcarea regulilor de prudenta, de protecție a investitorilor și a regulilor de conduita stabilite de titlul III cap. 7 secțiunea 1 de către operatorii burselor de mărfuri se sancționează cu:

a) amenda cuprinsă între 50 milioane lei și 300 mil lei aplicată brokerilor, traderilor sau reprezentantului compartimentului de control intern al persoanei juridice implicate, pentru nerespectarea art. 65, 71, 72, 73 și 74 și/sau suspendarea autorizației pentru o perioada cuprinsă între 5 și 60 de zile;

b) suspendarea autorizației/avizului operatorilor burselor de mărfuri pentru o perioada cuprinsă între 30 de zile și 60 de zile și cu amenda cuprinsă între 100 milioane și 500 milioane lei aplicată președintelui consiliului de administrație al operatorului sancționat, pentru nerespectarea prevederilor art. 76 și 77.

Articolul 194

(1) Operatorii burselor de mărfuri, persoane juridice, care efectuează tranzacții pe baza unor informații confidențiale sau privilegiate ori care transmit informații confidențiale sau privilegiate unei persoane care folosește asemenea informații pentru încheierea de tranzacții la bursele de mărfuri vor fi sancționați de către C.N.V.M. cu amenda cuprinsă între 0,5%-5% din capitalul vărsat, C.N.V.M. putând decide și retragerea autorizației de funcționare a operatorului respectiv.

(2) Operatorii burselor de mărfuri, persoane fizice, care efectuează tranzacții pe baza unor informații confidențiale sau privilegiate ori care transmit informații confidențiale sau privilegiate unei persoane care folosește asemenea informații pentru încheierea de tranzacții la bursele de mărfuri, vor fi sancționați de către C.N.V.M. cu amenda cuprinsă între 3 milioane lei și 3 miliarde lei, C.N.V.M. putând decide și retragerea autorizației sau/și interzicerea pe durata nelimitată a încheierii de tranzacții la bursele de mărfuri.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) C.N.V.M. va anunța organele de urmărire penală în legătura cu săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 83 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002 sau de prezentul regulament.

Articolul 195

C.N.V.M. va sancționa cu amenda sau cu avertisment suspendarea ori retragerea autorizației operatorilor la bursele de mărfuri, care nu își îndeplinesc îndatoririle față de clienți sau nu le îndeplinesc conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 ori ale prezentului regulament.

Articolul 196

Pentru transmiterea unor materiale publice care încalcă prevederile art. 81, precum și pentru nerespectarea obligațiilor asumate funcției, membrul compartimentului de control intern poate fi sancționat, după caz, cu avertisment, amenda de până la 300 milioane lei sau retragerea autorizației și interzicerea desfășurării oricărei activități pe piețele reglementate și supravegheate de C.N.V.M.

Articolul 197

Nerespectarea cerințelor operaționale și a cerințelor prudențiale stabilite la titlul IV din prezentul regulament de către casa de compensație și membrii compensatori poate fi sancționată de C.N.V.M. cu:

a) amenda cuprinsă între 0,5% și 5% din capitalul social vărsat, aplicată casei de compensație/membrului compensator;

b) amenda cuprinsă între 3 milioane lei și 3 miliarde lei, aplicată conducerii executive a casei de compensație sau președintelui consiliului de administrație al membrului compensator;

c) revocarea deciziei de validare a conducerii executive a casei de compensație și interzicerea desfășurării oricărei activități pe piețele reglementate și supravegheate de C.N.V.M.;

d) suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare.

Articolul 198

Neîndeplinirea obligației de raportare către C.N.V.M. în termenele prevăzute la titlul VIII se sancționează cu:

a) avertisment, dacă societatea/traderul se afla la prima abatere în ultimii 2 ani;

b) amenda cuprinsă între 0,5% și 5% din capitalul social vărsat aplicată societății sau între 3 milioane lei și 100 milioane lei aplicată membrului compartimentului de control intern sau traderului, după caz;

c) suspendarea sau retragerea autorizației.

Articolul 199

Membrii burselor de mărfuri care nu respecta cerințele cu privire la capitalul net minim și gradul de îndatorare pot fi sancționați cu:

a) avertisment, dacă societatea se afla la prima abatere în ultimii 2 ani și dacă abaterea poate fi corectată în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la constatare;

b) suspendarea autorizației/avizului până la corectarea deficitului, dar nu mai mult de 90 de zile;

c) retragerea autorizației/avizului.

Articolul 200

Societatea de bursa, casa de compensație și operatorii burselor de mărfuri care se implica în desfășurarea de operațiuni prin care încalcă dispozițiile prezentului regulament sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 și pentru care nu au fost prevăzute în mod expres sancțiuni în prezentul regulament pot fi sancționate de C.N.V.M., după caz, cu una dintre sancțiunile prevăzute de art. 76 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002.

Articolul 201

Operatorii burselor de mărfuri care se implică în activități prin care încalcă dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 sau reglementările C.N.V.M. și pentru care nu au fost prevăzute în mod expres sancțiuni în prezentul regulament sau în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002 vor fi obligați să despăgubească clienții pentru pierderile cauzate și pot fi sancționați de către C.N.V.M. cu avertisment, suspendarea sau retragerea autorizației ori cu amenda prevăzută la art. 79 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002.

Articolul 202

Cuantumul amenzii aplicate persoanelor fizice cărora le sunt imputabile faptele prin care se încalcă prevederile prezentului regulament și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 nu va fi mai mare decât amenda aplicată persoanelor juridice în cadrul cărora își desfășoară activitatea.

Articolul 203

Sancțiunile aplicate de C.N.V.M. vor fi făcute publice atât în Buletinul C.N.V.M., cât și în pagina web a C.N.V.M.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.