(1) Societățile comerciale care înființează și administrează burse de mărfuri sau care au ca obiect activități specifice burselor de mărfuri, casele de compensație și societățile de brokeraj existente și care funcționează la data intrării în vigoare a prezentului regulament sunt obligate să depună la C.N.V.M., după reorganizarea conform dispozițiilor art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002, o cerere de autorizare de funcționare însoțită de documentele conforme, în termen de maximum 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului regulament.
(2) În sensul aplicării dispozițiilor art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002, societățile comerciale enumerate la alin. (1) sunt obligate să opereze modificările necesare privind forma juridică, obiectul de activitate, condițiile de autorizare și funcționare pentru respectarea prevederilor legale.
(3) În cazul în care societatea comercială nu face demersuri în vederea reorganizării în termenul prevăzut la alin. (1) sau nu își modifica denumirea și obiectul de activitate, în cazul în care nu dorește reorganizarea, C.N.V.M. va notifica Oficiul registrului comerțului să declanșeze procedura de dizolvare a societății comerciale, având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 și ale prezentului regulament.
(4) Începând cu data expirării termenului prevăzut la alin. (1), exercitarea oricăror activități sau operațiuni prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002 de către respectivele societăți comerciale constituie contravenție conform art. 75 lit. a) din aceeași ordonanța.
(5) Societățile comerciale menționate la alin. (1) trebuie să notifice C.N.V.M., în maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, intenția de a se reorganiza conform prevederilor art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002 sau de a își modifica denumirea și obiectul de activitate.
(1) În vederea obținerii autorizației/avizului de funcționare, societățile comerciale care fac obiectul prezentului capitol sunt obligate să depună la C.N.V.M. o cerere conform modelului din anexa nr. 1, însoțită de documentele prevăzute de prezentul titlu.
(2) În cazul în care documentele înaintate sunt conforme cu prevederile prezentului capitol și a fost înaintat certificatul de înscriere de mențiuni pentru actele constitutive, se vor emite autorizațiile și/sau avizele de funcționare corespunzătoare.
(1) În cazul în care se impun modificări ale actelor constitutive care necesita înregistrări la Oficiul registrului comerțului se va proceda astfel:
a) se va emite de către C.N.V.M. o autorizație prealabilă în vederea înregistrării modificării/completării actelor constitutive la Oficiul registrului comerțului;
b) în baza certificatului de înscriere de mențiuni eliberat de Oficiul registrului comerțului și a modificărilor corespunzătoare lit. a), societatea comercială va solicita C.N.V.M. autorizația de funcționare/avizul corespunzător.
(2) Societățile comerciale au obligația să solicite C.N.V.M. autorizația de funcționare în termen de maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de înscriere de mențiuni de către Oficiul registrului comerțului.
(1) Pentru obținerea autorizației de extindere a obiectului de activitate cu serviciile de brokeraj menționate la art. 22 lit. a), c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002, societatea de servicii de investiții financiare/societatea de valori mobiliare trebuie să organizeze și să evidențieze distinct operațiunile de servicii de brokeraj într-un departament specializat, cu delimitarea responsabilităților personalului implicat în angajarea operațiunilor cu instrumente financiare derivate.
(2) Înaintea înregistrării la Oficiul registrului comerțului a mențiunilor privind extinderea obiectului de activitate cu serviciile de brokeraj prevăzute la art. 22 lit. a), c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002, societățile de servicii de investiții financiare/societățile de valori mobiliare vor solicita C.N.V.M. eliberarea autorizației prealabile, depunând următoarele documente:
a) hotărârea adunării generale a acționarilor cu privire la completarea obiectului de activitate, în copie;
b) actul adițional, în copie legalizată;
c) dovada deținerii cu titlu legal a software-lui de tranzacționare la bursele de mărfuri, a software-lui de back office și de compensare;
d) acordul societății de bursa privind operarea pe piețele reglementate administrate de către aceasta, din care să rezulte că societatea de servicii de investiții financiare/ societatea de valori mobiliare deține dreptul de tranzacționare la bursa de mărfuri respectiva și îndeplinește condițiile de operare la aceasta;
e) contractul de compensare-decontare încheiat cu o casa de compensație autorizata de C.N.V.M. sau contractul încheiat cu un membru compensator, în copie;
f) dovada constituirii fondului individual și a fondului comun de garantare;
g) curriculum vitae, copia actului de identitate, copia actului de studii, certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal, în original, eliberate cu cel mult 3 luni, respectiv 15 zile, anterior depunerii cererii de autorizare, dovada absolvirii unui curs de pregătire profesională organizat de bursele de mărfuri, pentru directorul executiv responsabil cu activitatea de servicii de brokeraj desfășurata de societatea de servicii de investiții financiare/societatea de valori mobiliare. Înlocuirea acestuia va fi notificată C.N.V.M. în termen de doua zile lucrătoare de la data luării deciziei;
h) procedurile de lucru și de supraveghere interna a activității de servicii de brokeraj;
i) declarație pe propria răspundere, în original, a reprezentantului legal al societății, din care să rezulte că societatea de servicii de investiții financiare/societatea de valori mobiliare respecta prevederile legale în vigoare aplicabile piețelor reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate;
j) documentația necesară conform art. 46, 47, 84 și 85 pentru autorizarea a cel puțin 2 brokeri și respectiv a unui membru al compartimentului de control intern responsabil cu supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a operațiunilor corespunzătoare serviciilor de brokeraj.
(3) În vederea eliberării deciziei de extindere a obiectului de activitate, societatea de servicii de investiții financiare/societatea de valori mobiliare are obligația să notifice C.N.V.M., în termen de maximum 60 de zile de la eliberarea deciziei prealabile, înregistrarea completării obiectului de activitate la Oficiul registrului comerțului, depunând în acest sens certificatul de înscriere de mențiuni.
(4) Eliberarea autorizației prealabile privind extinderea obiectului de activitate al societății de servicii de investiții financiare/societății de valori mobiliare se face cu condiția dovezii achitării tarifului de autorizare în contul C.N.V.M.