Persoanele ce compun echipajul sînt: capitanul sau patronul, ofițerii, marinarii și lucrătorii indicați în rolul echipajului, format în modul prevăzut de regulamente, precum și mașiniștii, fochiștii și toate celelalte persoane funcționînd sub orice numire în serviciul mașinilor la vasele cu abur.
Rolul va arata salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului.
Celelalte condițiuni ale inrolarei trebuiesc cuprinse în contractul de inrolare.
Contractul de inrolare va fi făcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în țara, de cea consulară în străinătate trecut în registrele oficiului maritim și transcris în registrul vasului.
Dacă cineva este inrolat în țara străină, unde nu se afla autoritatea consulară, română, contractul va fi transcris numai în registrul vasului.
În orice caz, contractul de inrolare va fi subscris de căpitan și de inrolat; și dacă acesta nu poate sau nu știe subscrie, de doi martori.
Convențiunile cari nu sînt investite cu aceste formalități nu au nici o tărie.
Dispozițiunile precedente nu sînt obligatorii pentru contractele de inrolare în cazurile prevăzute de art. 511.
Contractul de inrolare enunta, în mod lămurit și precis, durata lui și navigatiunea în vederea căreia se încheie.
În vederea speculațiunilor comerciale, destinațiunea și navigatiunea pot fi ținute secrete; în asemenea caz însă, echipajul trebuie să fie încunoștiințat și sa consimtă a fi inrolat în astfel de condițiuni. Consimtimantul trebuie exprimat prin act scris în forma stabilită prin articolul precedent.
Inrolatul e dator a-și continua serviciul și după expirarea termenului inrolarei, pînă la intorcerea vasului în țara, la locul destinatiunei sale, cu condițiunea ca intorcerea să se facă direct, fără alte întârzieri decât cele neaperate. În acest caz, acela căruia s'a prelungit înrolarea are dreptul la o retributiune proporțională salariului.
Înrolarea se înțelege întotdeauna terminată, deși termenul prevăzut în contract nu a expirat, cînd vasul s'a întors în țara la locul destinatiunei sale după ce și-a făcut prima călătorie și după ce a fost descărcat.
Dacă durata inrolarei nu este fixată, marinarul poate cere părăsirea serviciului după doi ani dela inrolare, afară de dispozițiunea prevăzută în articolul precedent. Dacă vasul se afla în țara străină și nici s'a dispus, nici s'a început călătoria de întoarcere în țara, marinarul, afară de plată salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuelile de intorcere în patrie, dacă capitanul nu i-ar înlesni alta îmbarcare.
Marinarul nu poate cere sa iasa din serviciu într'un port care nu este cel de destinatiune.
Înrolarea pe timp nedeterminat și pentru toate călătoriile ce s'ar întreprinde, nu impedeca pe marinar de a cere după doi ani ieșirea din serviciu, afară numai dacă nu s'a convenit în mod expres ca serviciul sa continue și peste doi ani.
După expirarea termenului inrolarei, capitanul va da act scris fiecărei persoane a echipajului, pentru ieșirea din serviciu.
Acest act va arata numele și felul vasului, numele și pronumele căpitanului, timpul cat a ținut înrolarea, și va fi înscris în registrul vasului.
Cînd, dintr'o cauza oare-care, capitanul se va afla în neputință de a scrie el însuși actul, el va fi scris, în prezenta sa, de ajutorul sau locțiitorul sau, și subscris de doi martori*).
*) Art. italian 526, cere și semnatura acelui ce a scris actul; el termina astfel: "e sottoscritto da questo e da due estimoni".
Cînd călătoria a fost împiedicată prin faptul proprietarilor, căpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna au dreptul la plata zilelor servite, și ca despăgubire, a retine ceea ce au primit înainte. Dacă nu li s'a plătit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despăgubire salariul cuvenit pe o luna; cei ce au fost inrolati pentru călătoria întreaga, primesc o sumă corespunzatore salariului pe o luna, făcându-se calculul după durata probabila a călătoriei, și dacă durata probabila nu trece peste o luna, primesc întreg salariul cu cat s'au învoit.
Cînd călătoria este împiedicată după plecarea vasului:
1) Marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la tot salariul conform invoelei;
2) Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cat au servit, și afară de acesta încă la o dreapta despăgubire în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a călătoriei pentru care se inrolasera;
3) Marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna au încă dreptul la cheltuelile pentru întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacă capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competentă, nu le procura imbarcarea pe alt vas cu destinatiune pentru acel loc.
Dacă interzicerea comerțului sau oprirea vasului se intampla în cursul călătoriei;
1) în caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cat au servit;
2) în caz de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumătatea salariului pentru timpul cat tine oprirea, și marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.
Dacă se acordă vre-o despăgubire pentru interzicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru întreaga călătorie primesc o adaogire de salariu în proportiune cu timpul cat a ținut oprirea; în orice caz indemnitatea datorită tuturor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordată vasului.
Marinarii inrolati cu parte la câștig sau navlu, nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la despăgubire pentru călătoria împiedicată, intarziata sau prelungită din caz fortuit sau forta majoră.
Cînd călătoria este împiedicată, intarziata sau prelungită prin faptul încărcătorilor, persoanele echipajului iau parte la despăgubirile ce s'ar acorda vasului. Aceste despăgubiri sînt împărțite între proprietarii vasului și persoanele echipajului în aceeași proportiune în care s'ar fi împărțit între ei navlul.
Dacă împiedicarea provine din faptul căpitanului sau al proprietarilor, ei sînt datori despăgubirile cuvenite persoanelor echipajului.
Dacă se scapa vre-o parte a vasului, marinarii inrolati pentru întreaga călătorie sau cu luna sînt plătiți pentru timpul servit din remasitele vasului sau din ceea ce s'a putut scapa de prada.
Dacă lucrurile scapate sau redobândite nu ajung, sau dacă nu s'a scăpat sau redobîndit decât povara, ei sînt plătiți subsidiar din navlu.
Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sînt plătiți în proportiune cu ceea ce s'a cîștigat din navlu.
Marinarii, în ori-ce condițiune inrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scăparea rămășițelor vasului și lucrurile inecate.
Marinarul ce se imbolnaveste în timpul călătoriei sau care e rănit în serviciul vasului, primește salariul; el este căutat și îngrijit cu cheltuelile vasului. Dacă este rănit la îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului și poverei, e căutat și îngrijit cu cheltuelile vasului și poverei.
Cînd căutarea sănătatei cere ca marinarul să fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consulară a tarei, sau la autoritatea competinte a locului, suma ce se găsește necesară pentru însănătoșire și întoarcere în patrie.
În ori-ce caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltuieli de căutare a sănătatei și la salariu pentru mai mult de patru luni din ziua debarcarei.
Dacă marinarul e rănit sau se imbolnaveste din greseala sa proprie, sau pe cînd se găsește pe uscat fără autorizare, cheltuelile pentru căutarea sănătatei sînt în sarcina sa, însă capitanul este dator sa i le înainteze.
Dacă marinarul trebuie să fie debarcat, capitanul îngrijește pentru căutarea sănătatei lui și pentru intorcerea în patrie în modul arătat prin articolul precedent, afară de dreptul la restituire a cheltuielile înaintate, și salariul nu i se plătește decât pentru timpul servit.
În caz de moarte a marinarului în timpul călătoriei:
1) Dacă era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datorește moștenitorilor pînă la ziua mortei sale;
2) Dacă era inrolat cu călătoria și moare în timpul ducerei sau în portul de destinatiune, salariul se datorește pe jumătate; iar cînd moare în timpul intorcerei, salariul se datorește întreg;
3) Dacă marinarul era inrolat cu parte la câștig sau la navlu, i se datorește partea întreaga, cînd moare după începerea călătoriei:
Marinarului mort în aperarea vasului, i se datorește întreg salariul pentru toată călătoria, dacă vasul a scăpat.
Marinarul prins și făcut prizonier pe vas are dreptul la salariu pînă în ziua cînd a fost prins.
Dacă a fost prins și făcut prizonier pe cînd era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu pînă, în ziua în care și-ar fi îndeplinit serviciul. La plata ia parte și marfa încărcată pe vas, dacă trimiterea s'a făcut și în interesul ei.
Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarei și fără să fie obligat de a dovedi ca și-a călcat datoriele, dar este dator ca odată cu concediul să-i înlesnească mijloacele necesare pentru intorcerea în patrie.
Marinarul concediat fără cauza binecuvantata, afară de plată pentru serviciul îndeplinit, are dreptul la o indemnitate.
Dacă concediul este dat în portul în care s'a făcut înrolarea și înaintea plecării, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna. Dacă concediul este dat după plecare sau într'un port al tarei altul decât acela în care s'a făcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pentru patruzeci zile.
Dacă concediul este dat afară din apele tarei indemnitatea este egala cu salariul pentru o luna pe costele Marei-Negre din Europa; pentru doua luni pe costele Marei Mediterane și celelalte coaste ale Marei-Negre; pentru patru luni pe orice alte coste.
În nici unul din cazurile de mai sus, capitanul nu poate să pretindă dela proprietarii vasului restituirea indemnizațiilor plătite, dacă concediul nu a fost dat cu consimtimentul lor.
Nici o indemnitate nu se datorește marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.
În lipsa de convențiune contrarie, persoanele echipajului, după terminarea inrolarei, sînt datoare a-și continua serviciul pînă la ajungerea la destinatiune și descărcarea vasului. În schimb, au dreptul la plata și întreținere pentru tot timpul cat servesc după expirarea termenului inrolarei.
Dacă în timpul carantinei vasul trebuie să plece pentru o noua călătorie, persoana ce nu voește a se inrola are dreptul să fie debarcată în lazaret și plătită pînă cînd vasul va capata libera practica.
Cheltuelile pentru întreținere, carantina și lazaret, sînt în sarcina vasului.