Declarațiunea creanțelor trebuie să arate numele și pronumele sau firma și domiciliul creditorului, suma datorită, drepturile de privilegiu, de gaj sau de ipoteca și titlul din care creanta deriva.
Ea trebuie să conțină afirmarea clara și explicita, ca creanta este adevarata și reală și trebuie să fie semnată de creditor sau de o persoană autorizata cu mandat special, să facă pentru el aceasta afirmare, trebuind și în mandat să se exprime suma creanței.
Dacă creditorul nu domiciliază în comuna în care resade tribunalul, declarațiunea trebuie să conțină și alegerea de domiciliu în aceiași comuna; altfel, toate notificațiunile posterioare se vor face creditorului la grefa tribunalului, afișându-se și la usa tribunalului*).
*) În art. italian 760, lipsesc ultimele cuvinte: "afișându-se și la usa tribunalului".
Secretarul-arhivar al sindicatului tribunalului este dator ca, cu cinci zile înainte de ziua fixată pentru verificarea creanțelor, sa comunice judecătorului-sindic tabloul (statul) format conform art. 768.
Judecătorul, examinând acest tablou, va putea, din oficiu, sau după cererea unuia sau mai multor creditori, sa dispună ca, la ziua fixată pentru verificare, să fie de fața și falitul, spre a-i da cuvenitele explicațiuni asupra veracitatei creanțelor; poate încă sa ordone comparatiunea personală a creditorului sau sa-l autorizeze sa compara prin mandatar, sa prescrie înfățișarea registrelor de comerț ale creditorului sau a unui extract din ele; va putea încă sa ordone prezintarea ori-carei alte persoane care ar putea sa dea informațiuni sau lămuriri, încheind proces-verbal. Chemările, în caz, se fac prin sindicatul tribunalului.
În ziua fixată de sentinta declarativă a falimentului pentru verificarea creanțelor, judecătorul-sindic, asistat de grefierul tribunalului sau de secretarul-arhivar al sindicatului tribunalului, va proceda, contradictoriu, cu cei interesați, la verificarea creanțelor.
Creanțele se verifica în ordinea înscrierii în tablou, prin confruntarea titlurilor prezentate cu registrele și hârtiile falitului.
Falitul și ori-care din creditori se poate opune la admiterea creanțelor.
Creanțele necontestate sau acelea pe cari toți interesatii le recunosc ca justificate, sînt admise la massa falimentuli.
În caz de contestatiuni, judecătorul-sindic, printr'o singura sentinta se pronunța asupra tuturor contestatiunilor ce privesc creanțe a cărora valoare nu trece peste competența judecătorului de ocol, cu rezerva apelului la tribunal, în termen de 5 zile dela pronunțare; cat pentru celelalte creanțe, el trimite contestațiunile înaintea tribunalului, care le va judeca în prima instanța, în termen de cel mult 10 zile dela ziua verificarei.
Procesul-verbal de verificarea creanțelor trebuie să arate cu deamanuntul toate operațiunile făcute, numele creditorului, data, scadenta și cuantumul creanței; dacă suma este datorită de falit ca emitent sau ca girant și numele girantilor anteriori, sa arate numele persoanelor intervenite și sa relateze declarațiunile lor.
Judecătorul-sindic va viza creanțele admise, arătând și suma pentru care s'au admis.
Creanțele datorite de falit ca girant se vor admite la pasivul falimentului în mod condițional. Ele se vor șterge din tablou, dacă emitentul la scadenta a plătit suma.
Judecătorul-sindic va menționa, pe titlul și în procesul-verbal, ca admiterea nu este decât în mod condițional.
Excluderea unor asemenea creanțe se va face de către tribunal, după cererea celor interesați.
Sentinta se da contradictoriu cu judecătorul-sindic și este supusă opozițiunei și apelului.
După închiderea procesului-verbal de verificare, declarațiunile creanțelor și opozițiunile în contra declarațiunilor sau a admiterilor de creanțe deja făcute, trebuiesc să fie notificate judecătorului sindic și creditorilor ale cărora creanțe se ataca și să fie depuse la grefa sindicatului tribunalului, cu documentele pe cari se întemeiază, cel puțin cu doua zile mai înainte de audienta fixată pentru rezolvarea contestatiunilor.
În lipsa de asemenea contestatiuni, audienta trebuie să fie fixată în un termen nu mai mic de cinci zile și nici mai mare de zece zile dela închiderea sus zisului proces-verbal.
Tribunalul examinând toate contestațiunile deodată și împreună, contradictoriu cu judecătorul-sindic și persoanele arătate în articolele precedente, se pronunța prin o singura sentinta, chiar dacă ar trebui să se ordone vre-un act oare-care de instrucțiune în privinta uneia sau mai multor creanțe.
Sentinta tribunalului, în asemenea caz, nu este supusă apelului decât dacă creanta trece peste valoarea de 1500 lei.
În toate cazurile în care nu se poate pronunța sentinta definitivă, tribunalul comercial poate să admită provizoriu, pentru o sumă determinata, la pasivul falimentului, creanțele contestate, pentru ca în virtutea lor, să se poată exercita drepturile creditorului în liberatiunile falimentului, cu rezerva însă a deciziunei definitive din partea judecatei asupra validitatei contestatiunii.
Tribunalul de comerț poate suspenda deciziunea definitivă asupra admiterii unei creanțe pînă la sfîrșitul acțiunii penale privitoare la dânsa, sau al procedurei penale începută după dispozițiunile art. 712 și în acest caz, el determina asemenea dacă și pînă la ce suma acea creanta să fie admisă provizoriu la pasivul falimentului.
Creanțele, neproducatoare de dobînda și neajunse la scadenta la data declaratiunei falimentului, vor fi admise la pasiv pentru suma lor întreaga, cu rezerva expresă însă ca plata ori-carei reparațiuni parțiale sa consiste într'o sumă la care, dacă i s-ar adauga interesele socotite de 6% pe an, pentru timpul cat mai rămîne să curgă dela data mandatului de plată pînă la ziua scadentei creanței, această sumă sa echivaleze cu suma cotei de reparatiune.
Chiar după expirarea termenelor fixate prin articolele precedente, creditori cunoscuți sau necunoscuți cari nu și-au declarat încă creanțele, pot sa ceara dela judecătorul-sindic să fie verificați la massa falimentului, pînă cînd nu s'a sfîrșit repartitiunile întregului activ al falitului.
Judecătorul-sindic va proceda de urgenta la verificarea acestor creanțe, ascultând și pe falit.
În caz de contestatiune, se va urma conform art. 772.
Judecătorul-sindic va putea chiar să-i admită provizoriu la pasiv, conform dispozițiunilor precedente.
În caz de descoperire de fals, de dol de erori esențiale de fapt sau de descoperiri de titluri pînă aci necunoscute, se poate încă face opozițiune contra admiterilor de creanta deja efectuate.
Cheltuelile derivând din declarațiunile de creanțe și opozițiunile tardive, sînt întotdeauna în sarcina acelora cari le fac.
Efectele declarațiunilor și opozițiunilor tardive sînt determinate în titlul V.