Titlul III — DISPOZIȚIUNI TRANZITORII*)

On this page

---------

*) Aceste dispozițiuni sînt luate după Decretul italian din 14 Decemvrie 1882, relativ la punerea în aplicare a Codului de Comerț italian din 31 Octomvrie 1882.

Articolul 957

Dispozițiunile legilor și regulamentelor în vigoare asupra burselor de comerț asupra mijlocitorilor de mărfuri și asupra magazinelor generale, dokuri și intrepozite, vor continua a avea putere obligatorie chiar după punerea în aplicație a acestui codice, întrucât nu vor fi contrarii dispozițiunilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.

Articolul 958

Societățile și asociațiunile comerciale existente la epoca punerei în aplicatiune a acestui codice, vor fi regulate de legile anterioare, afară de următoarele dispozițiuni:

1) Societățile în comandită prin acțiuni și anonime sînt scutite de ori-ce alta autorizațiune și supraveghere din partea guvernului și de sarcinile relative, însă sînt supuse dispozițiunilor din art. 104, 142, 144, 149, 153, 155, 165, aliniatul ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186 187, 264, 265, 266 și 268 ale acestui codice și acelora cari se raporta la reducerea capitalului, la fuziunea și lichidarea societăților.

Ele mai sînt încă supuse dispozițiunilor art. 124 privitoare la administratorii realeși sau numiți în urma punerei în lucrare a acestui codice;

2) Asociațiunile mutuale care nu au de obiect exclusiv asigurările maritime, sînt supuse art. 260 al acestui codice, cu rezerva dispozitiunei din numărul următor;

3) Societățile și asociațiunile de asigurare asupra vietei și administratoare de tontine sînt supuse dispozițiunilor art. 147 al acestui cod pentru toate primele ce le vor percepe în urma aplicatiunei sale, cu rezerva reducerii proporționale a cautiunilor date pentru operațiunile anterioare, în modurile și în termenele ce se vor stabili prin osebit regulament;

4) Societățile și asociațiunile care voesc sa introducă modificări în actele lor constitutive și sa prelungească termenul fixat pentru durata lor, trebuiesc să se conformeze dispozițiunilor noului codice.

Articolul 959

Pentru executarea dispozițiunilor articolului de mai sus, numirea censorilor trebuie să fie facuta în cea dintâi adunare generală care va avea loc în cursul celor șase luni după punerea în aplicație a acestui codice, sau într'o adunare specială, care se va convoca spre acest sfîrșit, în același termen, sub responsabilitatea administratorilor.

Adunarea generală, dacă cel puțin jumătate din capitalul social se afla reprezentat în ea, va putea, cu votul afirmativ a două treimi din capitalul reprezentat în adunare, sa decidă ca administratorii actuali să fie, în caz de realegere, dispensați de obligațiunea de a da cauțiunea prescrisă de acest codice.

Articolul 960

Cambiile și biletele la ordin emise înaintea acestui cod, girurile și acceptatiunile și avalurile făcute în ori-ce epoca, se vor regula după legile anterioare.

Cu toate acestea, din ziua punerei în lucrare a noului codice, se vor aplica acestor titluri dispozițiunile nouei legi, privitoare la forma și la termenele protestului și la măsurile de luat în cazul de pierdere a acelor titluri.

Pentru cambiile și biletele la ordin, a căror scadenta va fi chiar în ziua punerei în vigoare a acestui codice, protestul se va face asemenea în forma și termenele prescrise de dânsul.

Articolul 961

Mandatul prepusului care, în ziua punerei în aplicare a noului codice, începuse deja sa exercite comerțul la care a fost prepus, trebuie să fie depus conform dispozițiunilor art. 394 din acest cod, în cele trei luni dela aplicarea lui, pentru îndeplinirea formalităților prescrise de acel articol.

Articolul 962

În cele dintâi trei luni după punerea în aplicație a acestui codice, administrațiunile de cai ferate, aplicând tarifele speciale în vigoare, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilită de acest cod, dacă ea ar fi mai mare decât cea existenta după reglementele lor.

Articolul 963

În cele șase luni dela punerea în aplicație a noului codice, toate vasele supuse dispozițiunilor art. 510 trebuie să se conformeze lor.

Pentru vasele în curs de călătorie, în momentul punerei în lucrare a acestui codice, termenul sus zis începe a curge din ziua sosirei lor într'un port al Regatului.

Articolul 964

Privilegiile asupra vaselor dobândite mai înainte de punerea în aplicare a noului codice, după formele legii anterioare, își păstrează rangul lor chiar în privinta privilegiilor dobândite sub imperiul acestui codice.

Dispozițiunile art. 690 și următoarele ale cartei II din noul cod se aplică de asemenea la privilegiile dobândite înainte de punere lui în vigoare.

Articolul 965

Termenele pentru neadmisibilitatea acțiunii se vor regula după legea în vigoare la epoca evenimentului care da loc acțiunii.

Articolul 966

Prescripțiunile începute înainte de aplicațiunea acestui codice se regulează după legile anterioare.

Cu toate acestea, prescripțiunile începute înainte de acea punere în aplicatiune și pentru care, după legile anterioare s'ar cere încă un timp mai lung decât cel fixat prin acest codice, se vor împlini cu trecerea acestui termen mai scurt, calculandu-l din ziua punerei în aplicatiune a noului codice.

Articolul 967

Prezentul codice va intră în vigoare cu începere dela 1 Septemvrie 1887, iar dacă promulgarea lui nu se va putea face înainte de această dată, el se va pune în lucrare la o luna după data promulgarei lui.

Articolul 968

(Modif. Lg. 3 Martie 1902). Judecătorii-sindici ai tribunalelor primesc retribuțiunea judecătorilor de ședința. Pe lîngă acest onorariu, judecătorii-sindici ai tribunalului de Ilfov mai primesc o diurna de 150 lei pe luna, iar judecătorii-sindici ai tribunalelor Iași, Dolj, Covurlui și Brăila, o diurna de 75 lei.

Secretarii-arhivari ai judecătorilor-sindici primesc retribuțiunea grefierilor de tribunal.

Articolul 969

(Modif. Lg. 3 Martie 1902). Pentru acoperirea retributiunei judecătorilor-sindici și secretarilor arhivari și pentru cheltuelile de cancelarie, Statul va percepe pînă la maximum 4% din activul brut al falimentului, fără ca suma percepută dela un faliment să poată trece în cifra de 2000 lei.

Cota perceperei, pînă la maximum 4%, se va fixa în fie-care an prin legea bugetară.

Pentru anul bugetar curent, cota se fixează la 30%; ea se va face venit la tezaur, sub o rubrica specială a veniturilor ministerului de justiție.

În raport cu incassarile și intrările, se va deschide, prin consiliul de miniștri, ministerului de justiție creditele necesare pentru retribuțiunea personalului.

Articolul 970

Un regulament special va determina modul de percepere al contributiunei.0

Articolul 971

Falimentele deja deschise la aplicațiunea legei celei noui vor continua a fi administrate și lichidate conform legei celei vechi.

------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).