Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru și întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu și în socoteala altuia, ori între unul dintre aceștia și cărăușul ce se însărcinează a-l face.
Se numește "cărăuș" persoana care își ia însărcinarea ca într'un mod oare-care să transporte sau să facă a se transporta un obiect oare-care.
Obligațiunile între expeditor și*) întreprinzătorul de transporturi pe apa, și căpitan sau patron, sînt regulate prin dispozițiunile prevăzute în cartea II a acestui codice.
*) În art. italian 388, se zice "sau" iar nu "și", ca și în textul român.
Scrisorea de carat trebuie să fie datată, subscrisă de expeditor și sa cuprindă;
1) Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat, și dacă lucrurile sînt în lăzi sau pachete și calitatea acestora, numărul și sigiliile sau mărcile puse pe dânsele;
2) Numele expeditorului și locuintae) sa;
3) Numele și locuintae) cărăușului;
4) Locul de destinatiune și persoana destinatarului cu arătare dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător.
5) Portul sau prețul transportului și sumele datorite cărăușului pentru expeditiune, adăugându-se cheltuelile anticipate sau de provizion;
6) Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, cînd transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcut cu mare sau mica iuteala;
7) Cele-alte stipulațiuni asupra cărora părțile s-au înțeles.
Expeditorul se poate desemna el însuși ca destinatar.
*) Art. italian 390, în loc de expresiunea: "locuinta" dintextul român, zice: "residenza".
Cărăușul va da expeditorului, cînd acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat subscris de dânsul.
Dacă scrisoarea e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuș, transfera posesiunea lucrurilor transportate.
Convențiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie, fața cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuș.
Dacă din caz fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăușul trebuie să încunoștiințeze îndată pe expeditor, care are facultate de a rezilia contractul plătind numai cheltuelile făcute de cărăuș, și dacă împiedicarea are loc în timpul efectuarei transportului, cărăușul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăușului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.
Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul și de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviință, dar este dator a plati cărăușului cheltuelile făcute și pagubele directe și imediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.
Obligațiunea cărăușului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care lucrurile, fiind ajunse la locul de destinatiune, persoana căreia îi sînt destinate și care poseda actele necesare a făcut cererea de predare cărăușului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri numai destinatarul lucrurilor*) transportate are facultatea de a dispune de dânsele.
Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorii de carat subscris de cărăuș. Cărăușul, primind contra-ordin are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis sau, dacă destinațiunea lucrurilor de transportat s'a schimbat, el poate pretinde o noua scrisoare de carat.
*) În textul oficial, din eroare, se zice "lucrărilor" în loc de "lucrurilor", cum este și în textul art. italian 396
Termenul predarei lucrurilor transportate se hotărăște prin învoirea părților. În lipsa, el este lăsat la aprecierea judecatei*).
*) Art. italian 397, în acest al doilea caz, lasă ca termenul să fie determinat nu de judecată, ca la noi, ci de uzul comercial.
Dacă sînt de transportat lucruri fragile sau care se strica ușor, animale sau lucruria), pentru care transportul urmează să fie făcut în anume condițiuni, administrațiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din vitiul lucrurilor transportate, din cauza naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afară numai dacă ele sînt în culpa vădită.
*) În art. italian 401, lipsesc cuvintele: "animale sau lucruri".
În caz de întîrziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăușul pierde o parte din prețul transportului în proportiune cu durata intarzierei, și pierde întreg prețul transportului dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărît pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător dacă s'ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.
Cărăușul nu este responsabil de întîrziere, dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.
Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajung pentru a justifica întârzierea.
Cărăușul își poate margini răspunderea pînă la concurenta unei sume de atît la suta pentru lucrurile cari, prin natura lor, sînt supuse în timpul transportului la o micșorare în greutate sau în măsura. Aceasta suma trebuie să fie hotărâtă mai dinainte și specificată pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sînt împărțite în lăzi sau colete.
Cărăușul nu poate beneficia de convențiunea prin care dânsul și-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micșorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probează ca, după împrejurările ce au avut loc, micșorarea nu putea ajunge la aceea hotărâtă de părți.
Paguba provenită prin pierdere sau stricăciune se calculează după prețul curent al lucrurilor transportate la locul și în timpul predarei. Prețul curent se stabilește după dispozițiunile art. 40, scăzându-se cheltuelile ce întotdeauna se fac la caz de pierdere sau stricăciune.
Dacă paguba este cauzată prin dol sau negligenta vădită, cuantumul despăgubirei se determina după dispozițiunile art. 1084 și 1086 din codicele civil.
În caz de pierdere a obiectelor unui călător predate cărăușului fără arătarea conținutului, cuantumul despăgubirei se determina după împrejurările particulare ale faptului.
Cărăușul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pînă cînd persoana ce se prezintă a le primi nu-și îndeplinește obligațiunile.
În caz de neînțelegere, dacă destinatarul plătește suma ce crede ca datorește, și depune în același timp și diferența pînă la suma pretinsa de cărăuș, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.
Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, cărăușul se poate opune ca să facă predarea pînă la restituirea exemplarului subscris de dânsul.
Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predarei, starea în care se afla lucrurile transportate, deși ele n'ar prezintă încă semne exterioare de stricăciune.
Destinatarul care primește lucrurile e obligat sa platesca ceea ce se datorește pentru transport după scrisoarea de carat, precum și toate celelalte cheltuieli.
Ori-ce cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau*) ultimului cărăuș. Se poate indrepta și contra cărăușului intermediar, cînd s'ar proba ca paguba s'a cauzat în timpul cînd acesta a făcut transportul.
Ori-ce cărăuș chemat a răspunde de fapte ce nu sînt ale sale, are facultatea de a chema în garanție sau pe cărăușul care l-a precedat imediat, sau pe cărăușul intermediar răspunzător de paguba, după dispozițiunile stabilite mai sus.
*) În art. italian 411, lipsesc cuvintele: "contra primului sau".
Dacă nu se găsește destinatarul, sau se ivește neînțelegere în privinta primirei lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecătorul de ocol poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, și sa ordone vînzarea lor pînă la concurenta sumelor datorite cărăușului, observându-se formele prevăzute de art. 71.
Dacă nu e nici o contestatiune, cărăușul, pentru a obține plata ce i se datorește, se va conformă dispozițiunilor art. 388.
Dacă în contractul de transport a fost prevăzută vre-o clauza penală pentru neîndeplinirea sau întîrziere a predarei, se poate cere și executarea transportului și clauza penală.
Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să se probeze.
Cînd s'ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât clauza penală, se poate cere diferinta.
Clausa penală nu poate să aibă loc cînd, în cazurile prevăzute de art. 425 și 428, cărăușul nu este supus la răspundere.
Plata portului și primirea fără rezerva a lucrurilor transportate, chiar cînd plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acțiune contra cărăușului.
Cu toate acestea acțiunea contra cărăușului pentru pierderea parțială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaște în momentul predarei, subzistă și după plata portului și primirea lucrurilor transportate, dacă se dovedește ca pierderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primirea cărăușului și predarea facuta de acesta, cu condițiunea însă ca cererea pentru verificare să fie facuta îndată după ce se va fi descoperit paguba, și nu mai târziu decât cinci zile*) după primirea lucrurilor de către destinatar.
*) Art. italian 415, prevede un termen de șapte zile.
Orice stipulațiuni care ar exclude sau ar margini în transporturile pe calea ferată, obligațiunile și răspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430e), 432, 433, 436, și 440 sînt nule și de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afară numai de cazul cînd prin tarife speciale s'ar stabili ca prețul transportului să fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.
*) Art. italian 416, nu face trimitere și la acest art. 430, care în Codul italian poarta numărul 405