Capitolul II — Definiții

Articolul 3

(1) În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. organ de conducere - organul sau organele de administrare și de conducere ale unei instituții de credit stabilite potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, care sunt împuternicite să stabilească strategia, obiectivele și orientarea generală a instituției de credit, care supraveghează și monitorizează procesul decizional de conducere și care include/includ persoanele care conduc în mod efectiv activitatea instituției de credit;

2. organul de conducere în funcția sa de supraveghere - organul de conducere care își îndeplinește rolul de supraveghere și monitorizare a procesului decizional de conducere și care este reprezentat de consiliul de administrație, în cadrul sistemului unitar de administrare, și consiliul de supraveghere, în cadrul sistemului dualist de administrare;

3. conducerea superioară - persoanele fizice care exercită funcții de conducere în cadrul unei instituții de credit care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă a instituției de credit și răspund de modul de îndeplinire a acesteia față de organul de conducere în funcția sa de supraveghere. Conducerea superioară este reprezentată de directori în cadrul sistemului unitar de administrare și de către membrii directoratului în cadrul sistemului dualist de administrare;

(la 28-12-2020, Punctul 3. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

4. cadru aferent controlului intern - cadru ce trebuie să asigure desfășurarea unor operațiuni eficace și eficiente, controlul corespunzător al riscurilor, desfășurarea prudentă a activității, credibilitatea informațiilor financiare și nefinanciare raportate, atât intern, cât și extern, precum și conformitatea cu cadrul legal și de reglementare, cerințele de supraveghere și regulile și deciziile interne ale instituției de credit;

5. cadru de administrare a activității - componentă esențială a guvernanței corporative, care se concentrează pe structura internă și organizarea unei instituții de credit;

6. profil de risc - evaluarea într-un anumit moment în timp a expunerilor la risc, brute și, după caz, nete (după luarea în considerare a diminuatorilor de risc), agregate în cadrul fiecărei categorii de risc relevante, precum și între acestea, pe baza unor ipoteze curente sau anticipative;

(la 28-12-2020, Punctul 6. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

7. apetit la risc - nivelul agregat și tipurile de risc pe care instituția de credit este dispusă să și le asume în limita capacității sale de risc, conform modelului său de afaceri, în vederea realizării obiectivelor sale strategice;

(la 28-12-2020, Punctul 7. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

7^1. capacitatea de risc - nivelul maxim de risc pe care o instituție de credit și-l poate asuma, ținând seama de cerințele de capital și lichiditate aplicabile, propriile capacități de administrare și control al riscurilor, precum și constrângerile sale în materie de reglementare;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

7^2. limitele de risc - măsuri cantitative bazate pe ipoteze anticipative care alocă apetitul la risc agregat din declarația privind apetitul la risc pe linii de activitate, entități juridice, categorii de risc specifice, concentrări și, după caz, alte nivele;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

7^3. cultura privind riscurile - normele și conduita instituției de credit în legătură cu conștientizarea, asumarea și administrarea riscurilor, precum și mecanismele de control care stau la baza deciziilor privind riscurile. Cultura privind riscurile influențează deciziile conducerii și ale angajaților în cursul activităților lor curente și are un impact asupra riscurilor pe care aceștia și le asumă;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

8. toleranță la risc - tipurile de riscuri și nivelurile acelor riscuri la care instituția de credit nu se expune în mod deliberat, dar pe care le acceptă/tolerează;

(la 28-12-2020, Punctul 8. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

8^1. praguri de risc - nivelul cuantificabil al riscului care depășește toleranța la risc;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

9. risc de conformitate - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor, fondurilor proprii sau a lichidității, care poate conduce la pierderi financiare semnificative sau care poate afecta reputația unei instituții de credit, ca urmare a încălcării sau neconformării cu cadrul legal și de reglementare, cu acordurile, practicile recomandate sau standardele etice aplicabile activităților sale;

(la 28-12-2020, Punctul 9. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

10. conflict de interese - acea situație sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al personalului instituției de credit contravine interesului acesteia, astfel încât afectează sau ar putea afecta independența și imparțialitatea acestora în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitate a îndatoririlor care le revin în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

(la 28-12-2020, Punctul 10. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11. persoane care dețin funcții-cheie - membri ai personalului care au o influență semnificativă asupra orientării instituției de credit, care nu sunt membri ai organului de conducere. Această categorie de persoane include coordonatorii funcțiilor de control intern, în situația în care aceștia nu sunt membri ai conducerii superioare, persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activitățile de administrare a riscurilor, audit intern și conformitate, în situația în care coordonatorii funcțiilor de control intern sunt membri ai conducerii superioare, precum și persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activitățile juridice, de trezorerie, de creditare și orice alte activități care pot expune instituția de credit unor riscuri semnificative. Noțiunea poate include coordonatorii unor linii de activitate importante, ai sucursalelor din Spațiul Economic European/Asociației Europene a Liberului Schimb, ai filialelor din state terțe și coordonatorii altor funcții interne;

(la 28-12-2020, Punctul 11. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^1. coordonatorii funcțiilor de control intern - persoane de la un nivel ierarhic adecvat care sunt responsabile de conducerea efectivă a funcționării curente a funcțiilor independente de administrare a riscurilor, conformitate și audit intern;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^2. director general (CEO) - persoana responsabilă cu conducerea și coordonarea tuturor activităților unei instituții de credit, respectiv directorul general în cadrul sistemului unitar de administrare, sau președintele directoratului, în cadrul sistemului dualist de administrare;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^3. personal - toți angajații unei instituții de credit și ai filialelor sale care intră în perimetrul de consolidare prudențială al acesteia, inclusiv filialele care nu sunt incluse în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau a legislațiilor naționale din alte state membre de transpunere a Directivei 2013/36/UE, cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și toți membrii conducerii superioare și ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^4. mandat - deținerea unei funcții de către un membru al organului de conducere al unei instituții de credit sau al altei entități juridice. În situația în care organul de conducere, potrivit formei juridice a entității, este compus dintr-o singură persoană, această funcție este de asemenea luată în considerare ca un mandat.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^5. mandat în funcție executivă - mandat încredințat unei persoane care este responsabilă cu conducerea efectivă a unei entități. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem unitar, exercită un mandat în funcție executivă orice persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, respectiv acei membri ai consiliului de administrație care au fost numiți directori și acele persoane din afara consiliului de administrație cărora li s-au delegat atribuții de conducere. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem dualist, exercită un mandat în funcție executivă membrii directoratului.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^6. mandat în funcție neexecutivă - mandat încredințat unei persoane care este responsabilă cu supravegherea și monitorizarea procesului decizional, fără a avea atribuții executive în cadrul unei entități. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem unitar, exercită un mandat în funcție neexecutivă acei membri ai consiliului de administrație care nu au fost numiți directori. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem dualist, exercită un mandat în funcție neexecutivă membrii consiliului de supraveghere.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^7. instituții de credit semnificative - instituții de credit globale de importanță sistemică de tip G-SII și alte instituții de credit de importanță sistemică de tip O-SII, identificate de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială conform Regulamentului Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială nr. 2/2017 privind metodologia și procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital și sfera de aplicare a acestor instrumente și, după caz, alte instituții de credit stabilite ca fiind semnificative de către Banca Națională a României sau potrivit legii, pe baza unei evaluări a mărimii și organizării interne a instituțiilor de credit, precum și a naturii, obiectului de activitate și complexității activităților lor;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^8. instituție de credit listată - instituție de credit ale cărei instrumente financiare sunt admise la tranzacționare:

pe o piață reglementată din lista publicată de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe în conformitate cu art. 56 din Directiva 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare;

într-un sistem multilateral de tranzacționare, astfel cum este acesta definit în legislațiile naționale care transpun art. 4 alin. (1) pct. (22) din Directiva 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare, într-unul sau mai multe state membre.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

11^9. riscuri pentru capital - riscuri distincte care, dacă se materializează, au un impact prudențial semnificativ asupra fondurilor proprii ale instituției de credit în următoarele 12 luni. Acestea includ, printre altele, riscurile prevăzute la articolul 24 alineatul (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

12. Abrogat.

(la 28-12-2020, Punctul 12. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

13. proces intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri (ICAAP) - procesul de identificare, măsurare, administrare și monitorizare a capitalului intern, implementat de către instituția de credit conform articolului 148 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare; ICAAP are ca scop menținerea capitalizării adecvate în mod continuu, contribuind la continuitatea instituției de credit pe termen mediu;

(la 28-12-2020, Punctul 13. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

13^1. procesul intern de evaluare a adecvării lichidității la riscuri (ILAAP) - procesul de identificare, măsurare, administrare și monitorizare a lichidității, implementat de către instituția de credit, în baza prevederilor din cadrul paragrafului „2.7 Riscurile de lichiditate și finanțare“ din secțiunea a 2-a din capitolul II al titlului II;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

13^2. revizuire și validare internă - succesiune de procese în care (i) revizuirea internă acoperă o gamă largă de controale, evaluări și rapoarte care asigură că strategiile, procesele și metodologiile ICAAP și ILAAP se mențin solide, cuprinzătoare, eficace și proporționale, iar (ii) validarea internă, ca parte a revizuirii interne, include procese și activități care evaluează dacă metodologiile de măsurare a riscului și datele referitoare la risc ale instituției surprind, în mod adecvat, aspectele relevante ale riscului;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

13^3. proces intern solid - proces intern care asigură o evaluare clară a riscurilor prin utilizarea metodologiilor de cuantificare și care dispune de un cadru intern de administrare a riscurilor bine structurat și de proceduri de escaladare a riscurilor, corelate cu strategia la riscuri a instituției și transpuse într-un sistem de limite ale riscurilor;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

13^4. planificarea capitalului - proces intern multidimensional care stabilește planul de capital ce conține o proiecție multianuală (minimum 3 ani), a necesarului și a resurselor de capital, prin luarea în considerare a scenariilor, strategiei și planurilor operaționale ale instituției;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

13^5. adecvarea capitalului - gradul în care riscurile sunt acoperite cu capital;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

14. simulare de criză - tehnică de administrare a riscului utilizată pentru a evalua efectele potențiale asupra situației financiare a unei instituții de credit ale unui anumit eveniment și/sau ale modificării unui set de variabile financiare. Aceasta se poate realiza, în principiu, sub forma analizei de senzitivitate, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificării unui anumit determinant de risc - risk driver -, în condițiile în care sursa șocului nu este identificată, și a simulărilor pe bază de scenariu, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificărilor simultane ale mai multor determinanți de risc, în condițiile în care evenimentul de criză a fost definit;

14^1. simulare de criză în sens invers - simulare de criză care pornește de la identificarea unui rezultat prestabilit (spre exemplu stare de dificultate majoră în asigurarea continuității), pentru a explora apoi scenariile și circumstanțele care ar putea determina apariția acelui rezultat;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

14^2. scenariu de bază - o combinație de evoluții preconizate ale factorilor interni și externi (inclusiv evoluții macroeconomice și financiare), care este utilizată pentru a evalua impactul acelor evoluții preconizate asupra adecvării capitalului instituției de credit pe termen mediu. Scenariul de bază trebuie să fie în concordanță cu ipotezele planurilor de afaceri și ale bugetului instituției de credit și să acopere un orizont de timp de cel puțin trei ani.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

14^3. scenarii adverse - o combinație de schimbări adverse presupuse a avea loc cu privire la factori interni și externi (inclusiv schimbări macroeconomice și financiare, precum și perturbări severe ale pieței) care este utilizată pentru evaluarea rezistenței adecvării capitalului și/sau lichidității instituției față de schimbări adverse potențiale pe un orizont de timp mediu (minimum 3 ani). Schimbările presupuse cu privire la factorii interni și externi trebuie combinate în mod consecvent, trebuie să fie severe, dar plauzibile, din perspectiva instituției de credit, și să reflecte riscurile și vulnerabilitățile care sunt evaluate ca reprezentând cele mai pertinente amenințări la adresa instituției de credit.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

14^4. creditare în valută - acordarea de credite debitorilor, indiferent de forma facilității de credit (inclusiv, de exemplu, plăți amânate sau convenții financiare similare) în alte monede decât mijlocul legal de plată din țara de domiciliu a debitorului;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

14^5. risc generat de creditarea în valută - riscul existent sau potențial de afectare negativă a profiturilor și fondurilor proprii ale instituției de credit, care este asociat creditării în valută a debitorilor expuși la riscul valutar;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

15. debitori expuși la riscul valutar - debitori care nu beneficiază de efectul unei operațiuni de acoperire naturală sau financiară;

16. operațiune de acoperire naturală - operațiune în cadrul căreia debitorii primesc venituri denominate sau indexate la valuta în care este acordat creditul, inclusiv operațiunile de încasare de numerar din transferuri sau din exporturi;

17. operațiune de acoperire financiară - operațiune care are la bază încheierea de către debitor a unui contract cu o instituție de credit sau o instituție financiară în scopul acoperirii riscului valutar;

18. risc de rată a dobânzii - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii;

18^1. lichidități pe parcursul zilei (intraday) - fonduri care pot fi accesate în cursul zilei lucrătoare pentru a permite instituției de credit să efectueze plăți în timp real;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

18^2. risc de lichiditate pe parcursul zilei (intraday) - riscul existent sau potențial asociat incapacității instituției de a-și gestiona în mod eficace cerințele de lichiditate din cursul unei zile;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

18^3. capacitate de contrabalansare - capacitatea instituției de a deține sau de a avea acces la lichiditate în exces pe orizonturi de timp scurte, medii și lungi, ca răspuns la scenarii de criză;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

19. risc aferent tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) și de securitate - subcategorie a riscului operațional care se referă la riscul înregistrării de pierderi din cauza încălcării confidențialității, pierderii integrității sistemelor și a datelor, caracterului necorespunzător sau indisponibilității sistemelor și datelor sau incapacității de a schimba tehnologia informației (TI) într-o perioadă de timp rezonabilă și la costuri rezonabile, atunci când cerințele de mediu sau de afaceri se schimbă (agilitate). Acesta include riscuri de securitate care rezultă fie din procese interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie din evenimente externe, inclusiv din atacuri cibernetice sau din securitatea fizică inadecvată;

(la 28-12-2020, Punctul 19. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

19^1. servicii de tip cloud - servicii furnizate cu ajutorul tehnologiilor de calcul de tip cloud, și anume un model pentru permiterea accesului universal, convenabil, la cerere în rețea la un grup comun de resurse de calcul configurabile (de exemplu rețele, servere, soluții de stocare, aplicații și servicii), care poate fi rapid pus la dispoziție și lansat cu un efort minim de gestionare sau interacțiune cu furnizorul serviciului;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

19^2. risc de conduită - riscul existent sau potențial de pierderi pentru o instituție de credit, care este asociat prestării necorespunzătoare a serviciilor financiare, inclusiv a cazurilor de abatere disciplinară cu intenție sau din neglijență;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

20. risc reputațional - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor, fondurilor proprii sau a lichidității, determinat de prejudicierea reputației instituției de credit;

(la 28-12-2020, Punctul 20. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

21. risc strategic - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacție la schimbările din mediul de afaceri;

22. valoare economică - valoarea actualizată a fluxurilor de numerar nete așteptate, aferente instituției de credit;

23. unitate operațională - o unitate separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte părți ale instituției de credit sau ale grupului - cum ar fi entități separate din punct de vedere juridic sau organizatoric, linii de activitate sau grupuri omogene de expuneri în cadrul unei instituții de credit sau al unui grup;

23^1. unitate internă - parte a structurii operaționale, fără personalitate juridică, care nu are activitate operațională de sine stătătoare;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

24. formalizare - descrierea și, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituției de credit sub forma unei prezentări scrise cu un grad adecvat de complexitate și detaliere;

25. depozite stabile (core deposits) - resursele de finanțare care rămân la dispoziția instituției de credit o perioadă de timp îndelungată, determinate de către aceasta potrivit politicilor interne la care se face referire la art. 136;

26. externalizare - un acord de orice tip încheiat între o instituție de credit și un furnizor extern, în baza căruia furnizorul extern desfășoară cu caracter repetat sau continuu o funcție, astfel cum este definită la art. 230^1 alin. (1), desfășurată în mod obișnuit de instituții de credit, chiar dacă instituția de credit în cauză nu a desfășurat-o în trecut;

(la 14-08-2024, Punctul 26. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024 )

27. furnizor extern - un terț, inclusiv agentul bancar, care desfășoară un proces, un serviciu sau o activitate a instituției de credit sau părți ale acestora, în baza unui acord de externalizare;

(la 14-08-2024, Punctul 27. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024 )

27^1. agent bancar - persoană fizică sau juridică ce intermediază desfășurarea de activități bancare și prestarea de servicii de plată, în schimbul unei remunerații, în numele și pe seama uneia sau mai multor instituții de credit;

(la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018 )

28. Abrogat.

(la 14-08-2024, Punctul 28. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024 )

29. Abrogat.

(la 14-08-2024, Punctul 29. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024 )

30. categorii de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al unei instituții de credit ("Personalul identificat") - membrii personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit, incluzând membrii conducerii superioare, personalul care expune instituția de credit unor riscuri - de exemplu, persoane cărora li s-au acordat competențe individuale sporite în ceea ce privește derularea tranzacțiilor în care este implicată instituția de credit, cum ar fi: dealeri, persoane care au competența de a aproba credite de valori semnificative -, personalul funcțiilor de control și orice angajat care primește o remunerație totală, inclusiv clauze privind beneficiul discreționar de tip pensie, ce conduce la încadrarea acestuia în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor conducerii superioare și cu a personalului care expune instituția de credit unor riscuri;

31. riscuri semnificative - riscuri cu impact însemnat asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a instituțiilor de credit;

32. acord de tip malus - practică de ajustare în funcție de performanță, care permite ajustarea părții din bonusul unui angajat pentru care nu s-a intrat încă în drepturi, dar care fusese deja comunicat angajatului, pentru a ține cont de evenimentele ulterioare comunicării bonusului;

33. acord de tip clawback - practică de ajustare în funcție de performanță, care permite retragerea integrală sau parțială a bonusului unui angajat, pentru care s-a intrat deja în drepturi, pentru a lua în considerare evenimentele ulterioare intrării în drepturi;

34. risc de piață - riscul de a înregistra pierderi aferente pozițiilor din bilanț și din afara bilanțului datorită fluctuațiilor nefavorabile pe piață ale prețurilor (cum ar fi, de exemplu, prețurile acțiunilor, ratele de dobândă, cursurile de schimb valutar);

35. risc de model - o pierdere posibilă pe care o instituție de credit ar putea să o înregistreze ca urmare a unor decizii care ar putea fi bazate în principal pe rezultatele modelelor interne, din cauza unor erori în dezvoltarea, implementarea sau utilizarea acestor modele;

36. abordări interne - abordarea bazată pe modele interne de rating, menționată la art. 143 alin. (1), cea bazată pe modele interne menționată la art. 221, cea bazată pe estimări proprii menționate la art. 225, cea aferentă abordării avansate de evaluare menționată la art. 313 alin. (2), metoda modelelor interne menționată la art. 283 și art. 363 și abordarea bazată pe evaluări interne menționată la art. 259 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

37. risc de credit - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite;

38. risc de țară - riscul expunerii la pierderi determinate de evenimente petrecute într-o țară străină. Conceptul este mai larg decât riscul suveran deoarece sunt acoperite toate formele de creditare sau activități investiționale, atât către/cu persoane fizice, societăți comerciale, instituții de credit sau administrații centrale;

39. risc de transfer - riscul ca un debitor să nu poată converti moneda locală într-o monedă străină, astfel fiind în imposibilitatea de a efectua plăți în contul datoriei în moneda străină respectivă. Acest risc rezultă în mod normal din restricții de schimb valutar impuse de guvernul din țara debitorului;

39^1. riscuri de lichiditate și finanțare - riscuri distincte care, dacă se materializează, au un impact prudențial semnificativ asupra lichidității instituției de credit pe diferite orizonturi de timp;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

40. risc de lichiditate - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de incapacitatea instituției de credit de a-și îndeplini obligațiile la scadența acestora;

40^1. risc de finanțare - riscul ca instituția de credit să nu dispună de surse stabile de finanțare pe termen mediu și lung, ceea ce duce la riscul existent sau potențial ca instituția de credit să nu poată îndeplini, sau să îndeplinească la costuri de finanțare inacceptabile, obligațiile sale financiare, cum ar fi plățile și nevoile de garanții reale, pe măsură ce acestea devin scadente pe termen mediu și lung;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

40^2. plan de finanțare - rezultatul unui proces intern multidimensional care conține o proiecție multianuală a surselor de finanțare ale instituției de credit, prin luarea în considerare a scenariilor, strategiei și planurilor operaționale ale acesteia;

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

41. amortizorul de conservare a capitalului - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 256 din prezentul regulament;

42. amortizorul anticiclic de capital specific instituției de credit - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 257 din prezentul regulament;

43. amortizorul de capital aferent instituțiilor globale de importanță sistemică (amortizorul G-SII) - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 271 din prezentul regulament;

44. amortizorul de capital aferent altor instituții de importanță sistemică (amortizorul O-SII) - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 269 alin. (1) din prezentul regulament;

45. amortizorul de capital pentru riscul sistemic - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 288 din prezentul regulament;

(la 05-01-2018, Punctul 45. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 )

46. cerința amortizorului combinat - totalul fondurilor proprii de nivel 1 de bază necesare pentru a îndeplini cerința amortizorului de conservare a capitalului, căreia i se adaugă cerințele aferente următoarelor amortizoare, după caz:

a) amortizorul anticiclic de capital specific instituției de credit;

b) amortizorul G-SII;

c) amortizorul O-SII;

d) amortizorul de capital pentru riscul sistemic;

47. rata amortizorului anticiclic de capital - cota procentuală pe care instituțiile de credit trebuie să o aplice pentru a calcula amortizorul de capital anticiclic specific instituțiilor de credit respective;

(la 05-01-2018, Punctul 47. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 )

48. instituție de credit autorizată la nivel național - o instituție de credit care a fost autorizată în România și pentru care rata amortizorului anticiclic de capital este impusă prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială;

(la 05-01-2018, Punctul 48. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 )

49. Abrogat.

(la 05-01-2018, Punctul 49. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 )

50. risc juridic - o subcategorie a riscului operațional care reprezintă riscul de pierdere ca urmare atât a amenzilor, penalităților și sancțiunilor de care instituția de credit este pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a dispozițiilor legale sau contractuale, cât și a faptului că drepturile și obligațiile contractuale ale instituției de credit și/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în mod corespunzător;

(la 28-12-2020, Punctul 50. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

51. eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective;

52. eficiență - maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate.

53. stat terț semnificativ - statul terț care a fost identificat ca fiind semnificativ în urma evaluărilor periodice efectuate de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială.

(la 05-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 )

54. cadrul privind apetitul la risc - cadru ce trebuie să includă politicile, procesele, controalele și sistemele prin care apetitul la risc este stabilit, comunicat și monitorizat. Acesta include declarația privind apetitul la risc, limitele de risc, precum și rolurile și responsabilitățile acelora care supraveghează implementarea și monitorizează cadrul privind apetitul la risc.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

55. declarația privind apetitul la risc - o declarație în formă scrisă a organului de conducere în funcția sa de supraveghere, prin care este exprimat apetitul la risc. Aceasta include indicatori calitativi și cantitativi exprimați cel puțin relativ la profituri, fonduri proprii, indicatori de risc și lichiditate, precum și aspecte privind riscurile mai greu cuantificabile (cum ar fi: riscul reputațional și riscul de conduită) și privind domeniul spălării banilor, al finanțării terorismului și al practicilor lipsite de etică.

(la 28-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

56. instituție de credit consolidantă - instituție de credit care este obligată să respecte cerințele prudențiale pe bază consolidată, în conformitate cu prevederile părții I titlul 2 capitolul 2 din cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013;

(la 07-02-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022 )

57. politică de remunerare neutră din punctul de vedere al genului - politică de remunerare bazată pe principiul egalității de tratament, respectiv remunerație egală pentru membrii personalului de gen masculin și membrii personalului de gen feminin, pentru prestarea aceleiași munci sau a unei munci de valoare egală.

(la 07-02-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022 )

58. dezvoltare imobiliară - activitatea desfășurată de persoane juridice sau de persoane fizice ce acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, prin care se construiește sau se reabilitează, modernizează, consolidează sau extinde un bun imobil ori se viabilizează un teren, indiferent de destinația acestuia, cu scopul de a obține venituri prin vânzare sau închiriere;

(la 01-04-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022 )

59. bunuri imobile comerciale - orice bunuri imobile generatoare de venituri, existente sau în dezvoltare, inclusiv locuințe de închiriat, sau bunuri imobile utilizate de proprietari în scopul îndeplinirii activității, obiectivului sau operațiunilor acestora, existente sau în construcție, care nu sunt clasificate ca bunuri imobile locative și includ locuințele sociale. În cazul în care un imobil are o utilizare mixtă ca bun imobil comercial și bun imobil locativ, ar trebui luat în considerare ca reprezentând imobile diferite (de exemplu, în funcție de suprafețele destinate fiecărei utilizări) atunci când este fezabilă această defalcare; în caz contrar, imobilul poate fi clasificat în funcție de utilizarea dominantă a acestuia;

(la 01-04-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022 )

60. finanțarea activităților navale - finanțarea tuturor activităților legate de construcția, achiziționarea și exploatarea navelor și a instalațiilor offshore, în cazul în care finanțarea facilităților de credit depinde în principal de fluxul de numerar rezultat din exploatarea sau vânzarea acestor nave sau instalații offshore sau în cazul în care garanția reală este structurată în jurul navelor sau al instalațiilor offshore, al construcțiilor navale sau al diverselor acorduri de navlosire;

(la 01-04-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022 )

61. finanțarea proiectelor - finanțarea tuturor activităților microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii și mari, astfel cum sunt definite potrivit Recomandării Comisiei Europene din 6 mai 2003, inclusiv a entităților special înființate pentru proiect, implicate în proiecte în care finanțarea facilităților de credit depinde în principal de fluxul de numerar rezultat din vânzările aferente proiectului și toate activele proiectului sunt gajate în favoarea instituției care finanțează proiectul.

(la 01-04-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022 )

(2) Termenii și expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificația prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii și expresiile: instituție, entitate din sectorul financiar, situație consolidată, bază consolidată, bază subconsolidată, fonduri proprii, piață reglementată, beneficii discreționare de tipul pensiilor, portofoliu de tranzacționare, inițiator, sponsor, contraparte centrală, risc operațional, diminuarea riscului de credit, securitizare, poziție din securitizare, entitate special constituită în scopul securitizării, capital eligibil, efect de levier, risc asociat folosirii excesive a efectului de levier, instituție externă de evaluare a creditului, bun imobil locativ au înțelesul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(la 01-04-2022, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022 )

(4) Pentru scopurile prezentului regulament, expresiile „expuneri neperformante“ și „expuneri restructurate“ au înțelesul expunerilor considerate drept neperformante, respectiv expunerilor cărora le-au fost aplicate măsuri de restructurare, în conformitate cu anexa V din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare.

(la 28-12-2020, Articolul 3 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

(5) Pentru scopurile prezentului regulament, expresia «toleranță la riscul operațional» are înțelesul prevăzut la art. 2 pct. 10 din Regulamentul delegat (UE) 2018/959 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la specificarea metodologiei de evaluare pe baza căreia autoritățile competente permit instituțiilor să utilizeze abordări avansate de evaluare pentru riscul operațional.

(la 28-12-2020, Articolul 3 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

(6) Pentru scopurile prezentului regulament, prin expresia «cod LEI» se înțelege «identificatorul entității juridice» (Legal Entity Identifier), un cod de referință format din 20 de caractere pentru identificarea unică a entităților distincte din punct de vedere juridic care se angajează în tranzacții financiare și datele de referință asociate și care se bazează pe standardul ISO 17442 elaborat de Organizația Internațională de Standardizare.

(la 25-10-2022, Articolul 3 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.