Titlul II — Despre faptele de comerț

Legea considera ca fapte de comerț:

1) Cumpărăturile de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea, spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț;

2) Vînzările de produse, vînzările și închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, și vînzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, cînd vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere:

3) Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerț;

4) Cumpărările și vînzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;

5) Orice întreprinderi de furnituri;

6) Întreprinderile de spectacole publice;

7) Întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;

8) Întreprinderile de constructiuni;

9) Întreprinderile de fabrici, de manufactura și imprimerie;

10) Întreprinderile de editura, librarie și obiecte de arta cînd altul decât autorul sau artistul vinde;

11) Operațiunile de banca și schimb;

12) Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

13) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14) Cambiele și ordinele în produse sau mărfuri;

15) Constructiunea, cumpărarea-vînzarea și revinderea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, armarea și aprovizionarea unui vas;

16) Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigațiune;

17) asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;

18) Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii;

19) Depozitele pentru cauza de comerț;

20) Depozitele în docuri și intrepozite precum și toate operațiunile asupra recepiselor de deposit (varante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerciu celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contratikul nu rezultă din însuși actul.

Nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de produse sau de maarfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri și nici vînzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau, sau cel cultivat de dânsul.

Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sînt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sînt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurator.

Contul curent și cekul nu sînt considerate ca fapte de comerț în ce privește pe necomercianți, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.