Capitolul 1 — Despre persoanele însărcinate cu administrațiunea falimentului

On this page

Articolul 726

Administrațiunea falimentului se va exercita de către un sindic numit de tribunal, cu supravegherea unei delegatiuni a creditorilor, sub direcțiunea judecătorului-comisar.

Ea are de scop conservarea și lichidarea bunurilor falitului și repartitiunea lor între creditori.

Secțiunea I — Despre sindic

Articolul 727

Sindicul se alege de tribunal dintre persoanele străine masei creditorilor, și care să nu fie rude sau afini falitului pînă la al patrulea grad inclusiv.

Articolul 728

Camerele de comerț, în a căror circumscriptiune se găsesc orașe unde resede un tribunal de comerț, sau sînt notabile prin importanța comercială, pot forma o lista de persoanele cele mai apte pentru sarcina de sindic în falimente, deliberând cu scrutin secret.

Lista se comunică președintelui tribunalului comercial respectiv, și se reinoieste la fiecare doi ani. Persoanele înscrise în lista pot fi menținute în lista reînnoită.

Sindicii falimentelor nu încetează din funcțiunile ce li s-a conferit, cu toate ca numele lor nu mai figurează pe noua lista facuta la expirarea celor doi ani.

Articolul 729

Acolo unde exista lista indicată prin articolul precedent, sindicul trebuie să fie ales dintre persoanele cuprinse în ea, dacă tribunalul, pentru motive ce le-ar enunta în sentinta sau încheierea sa, nu va găsi cu cale sa numească o altă persoană afară din lista.

Articolul 730

După prima adunare a creditorilor arătate prin art. 703, tribunalul, vazand procesulverbal al acestei adunări, declara definitivă numirea sindicului în persoana provizoriu desemnată, sau conferă aceasta sarcina unei alte persoane.

Articolul 731

Numirea provizorie sau definitivă trebuie să fie incunostiintata imediat sindicului.

Sindicul care nu voiește sa primească însărcinarea, trebuie să declare tribunalului refuzul sau în trei zile de la notificarea numirii.

Chiar în urma acestui termen, sindicul poate cere tribunalului să fie dispensat, însă nu poate părăsi însărcinarea pînă ce nu i se va numi un succesor, și pînă ce nu se va fi remis acestuia patrimoniul falimentului și contul administrațiunii sale.

Articolul 732

Dacă creditorii în adunarea în care se încheie procesul-verbal de verificarea creanțelor sau mai în urma cer ca în locul sindicului numit de tribunal să se numească un alt sindic de încrederea lor, deși acesta nu ar figura pe lista eligibililor sau ar fi interesat în faliment, și dacă cererea lor este sprijinita de majoritatea cerută pentru validitatea concordatului, înlocuirea trebuie să fie acordată.

Articolul 733

Tribunalul poate în orice timp sa revoce pe sindic și sa-l înlocuiască cu o altă persoană, fie după cererea creditorilor, fie din oficiu, după ce însă mai întîi îl va fi ascultat în camera de consiliu.

Articolul 734

Sindicul în genere nu este ținut sa dea garanție; dar dacă mijloceste interese speciale derivând din natura patrimoniului falitului, sau din condițiunile administrațiunii, tribunalul îi poate impune asemenea obligațiune prin sentinta declarativă de faliment, sau printr-o alta posterioară, din oficiu sau după staruinta delegatiunii creditorilor.

Cuantumul acestei garanții se determina de tribunal, luându-se și avizul delegatiunii.

Articolul 735

Tribunalul este în drept a determina suma retributiunei datorită sindicului pentru munca și serviciile sale.

Retribuțiunea nu poate consta decât într-o sumă fixată pentru toată durata falimentului, sau în o sumă determinata în proportiune de atîta la suta asupra totalității valorilor încasate.

Ea se va plati în rate sau în fracțiuni odată cu repartitiunile succesive de activ între creditori, și în proportiune cu ceea ce dânșii primesc.

Secțiunea II — Despre delegațiunea creditorilor

Articolul 736

Creditorii survegheaza administrațiunea falimentului prin mijlocul unei delegatiuni a trei sau cinci din ei, numita la cea dintâi adunare ce s-a fixat prin sentinta declarativă de faliment.

Majoritatea creditorilor, a căror creanțe au fost verificate sau admise la pasiv, poate, în adunarea încheierii procesului-verbal de verificarea creanțelor, sa schimbe pe membrii delegatiunii ori pe unul din ei, sau să le sporeasca numărul de la trei la cinci.

Articolul 737

Sindicul este dator sa încunoștiințeze imediat delegaților numirea lor.

Aceștia pînă în cinci zile de la comunicarea numirii lor trebuie să aleagă dintre dânșii un președinte, și sa-l facă cunoscut tribunalului. Iar în caz contrariu delegațiunea se prezidează de creditorul numit cu numărul mai mare de voturi.

Președintele reprezintă delegațiunea creditorilor în relațiunile sale cu sindicaul, cu judecatorulcomisar și cu tribunalul; dar delegațiunea are facultatea de a distribui îndatoririle funcțiunii sale între membrii săi pe rând, sau pentru afaceri determinate.

Dacă președintele este împiedicat, îi tine locul acel dintre ceilalți delegați care a fost numit cu un mai mare număr de voturi.

În caz de paritate de voturi, se prefera cel mai înaintat în vîrsta.

Deciziunile delegaților se iau cu majoritatea absolută a voturilor.

Articolul 738

Delegațiunea creditorilor trebuie să se adune cel puțin de doua ori pe luna, însă președintele poate să o convoace oricînd va crede de cuviință.

Articolul 739

Fiecare din membrii delegatiunii creditorilor are dreptul nelimitat sa examineze registrele și actele privitoare la administrațiunea falimentului.

Delegațiunea și chiar președintele singur are dreptul sa asculte în orice timp pe sindic și pe falit; are asemenea dreptul sa ceara măsurile ce va crede de cuviință în interesul masei creditorilor, și chiar revocarea sindicului.

Secțiunea III — Despre judecătorul-comisar

Articolul 740

Judecătorul-comisar este în special însărcinat de a dirige și grăbi toate operațiunile falimentului.

El ordonă măsurile urgente care sînt necesare pentru siguranța și conservarea bunurilor masei; numește, după propunerea sindicului, pe advocatii, procuratorii, experții, mijlocitorii și custozii de al căror serviciu ar avea nevoie în afacerile falimentului; lichidează cheltuielile, emolumentele și despăgubirile care trebuie să se plătească persoanelor sus zise; convoca pe creditori veri de câte ori găsește cu cale; da relatiuni tribunalului de contestațiunile care se ivesc în faliment și care sînt de competena comercială; și poate propune chiar din oficiu revocarea sindicului.

Tribunalul poate oricînd sa înlocuiască pe judecătorul-comisar cu un alt judecător.

Articolul 741

Judecătorul-comisar trebuie să se pronunțe în trei zile asupra reclamațiunilor ce i s-ar face în contra oricărei operațiuni a sindicului, sub rezerva recursului la tribunal. Ordonanța judecătorului-comisar este executorie provizoriu.

Cererile falitului sau ale creditorilor pentru revocarea sindicului trebuie să fie propuse judecătorului comisar. Dacă acesta nu a referit tribunalului în termen de trei zile, aceleași cereri pot să fie adresate direct tribunalului.

Articolul 742

Cînd din cauza de renunțare ori alt motiv este necesar să se numească unul sau mai mulți membri ai delegatiunii creditorilor, judecătorul-comisar trebuie să îngrijească ca numirea să se facă în cea mai apropiată adunare a creditorilor, sau sa ordone de urgenta o convocare anume pentru aceasta.

Articolul 743

Judecătorul-comisar are dreptul sa asculte pe falit, comisii și impiegatii săi, cum și orice altă persoană, în privinta formării și verificării bilanțului, în privinta cauzelor și împrejurărilor falimentului, și trebuie să transmită procurorului tribunalului informațiunile culese.

Cu toate acestea, ascendenții, descendenții, frații și surorirle, cum și soțul falitului, pot să se abțină de a face vreo depozitiune.

Articolul 744

Dacă în contra falitului ascuns s-a emis mandat de arestare, sau dacă este teama ca se va emite, judecătorul-comisar poate, după cererea falitului, recunoscând printr-o ordonanța necesitatea de a-l asculta personal, sa mijloceasca pe lîngă procuror spre a se obține de la justiția penală competența salvgardarea libertății lui.

Articolul 745

Dacă falitul se afla arestat, judecătorul-comisar îl poate asculta veri de câte ori va avea trebuinta, sau a-l aduce inainta sa după propunerea sindicului, sau a delegatiunii creditorilor, făcînd pentru aceasta cerere judecătorului de instrucțiune.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).