Titlul III — Despre comercianți

Sînt comercianți aceia care fac fapte de comerț, avînd comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.

Statul, județul și comuna nu pot avea calitatea de comercianți.

Orice persoană care într-un chip accidental, face o operațiune de comerț, nu poate fi considerată ca comerciant; ea este însă supusă legilor și jurisdictiunei comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune.

Minorul de orice sex, pentru a putea face comerț și prin urmare a fi considerat ca major, întrucât privește obligațiunile contractate de dânsul ca comerciant, va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniți, să fie emancipat, să aibă autorizațiunea înscrisă a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdictiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata și muma, autorizația tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.

Actele de emancipare și de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicția căruia minorul voiește a-și stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta și afișate în sala tribunalului, în sala comunei, a localurilor bursei cele mai apropiate, dacă vor fi, și publicate în foaia anunțurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.

Grefierul tribunalului va păstra la dosar proba ca afișările și publicațiunea s-a făcut.

Înainte de transcriere, afișare și publicațiune, minorul nu va putea începe comerțul sau.

Dispozițiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le considera ca fapte de comerț.

Minorul comerciant în condițiunile art. 10, pentru tot ce privește comerțul sau, poate ipoteca și instraina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo noua autorizațiune.

Tatăl sau muma care exercită puterea părintească sau, în lipsa-le, tutorul nu pot continua comerțul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizați, cel dintâi de tribunalul civil și cel de-al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.

Actul de autorizare va fi afișat și publicat conform art. 10.

Interzisul și cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comerciant și nici a continua un comerț.

Femeia maritata nu poate face comerț fără consimțămîntul expres sau tacit al bărbatului sau. Consimțămîntul bărbatului se prezuma cînd exercițiul comerțului femeii este public și notoriu, afară numai dacă bărbatul a prohibit aceasta în mod expres prin declarațiune publicată în forma art. 10 paragraful 2.

Cînd femeia nu face decât vinde în detaliu mărfurile traficului bărbatului, ea nu poate numai prin aceasta să fie considerată ca comercianta.

Dacă bărbatul este minor, el nu va putea autoriza pe femeia sa a face comerț decât numai dacă va fi fost și dânsul autorizat a da acest consimțământ după regulile și în formele prevăzute de art. 10.

Dacă bărbatul este interzis sau absent, autorizațiunea va fi data de tribunalul civil.

Femeia, deși comercianta, nu poate însă intra într-o societate comercială, în care și-ar lua o răspundere nemărginită, fără autorizația specială a soțului, sau în caz de interdicție ori absenta a acestuia, fără aceea a tribunalului civil.

În caz cînd soțul autorizeaza pe femeie în scris, autorizațiunea va fi transcrisă, afișată și publicată conform art. 10.

Femeia comercianta poate, fără autorizațiunea soțului sau, a sta în judecata și a se obliga pentru tot ce privește comerțul sau.

Ea poate, pentru acest sfîrșit, a ipoteca și instraina toată averea fără consimțămîntul soțului.

Cu toate acestea, bunurile dotale nu vor putea fi ipotecate sau înstrăinate decât în cazurile și după formele prevăzute de codicele civil.

Cînd prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câștigate de femeie, aceste bunuri și veniturile lor rămîn exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.

Autorizațiunea de a face comerț, data minorului de către părintele sau sau de către tutor în condițiunile prevăzute mai sus, precum și aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocate însă trebuie să fie făcut cu observarea formelor prevăzute la art. 10.

Cu toate acestea, dacă minorul sau femeia începuse a exercita comerțul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată și de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie și pe aceia care le-au retras autorizațiunea.

În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celor de al treilea, nici chiar pentru afacerile în curs de executare.

Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofițerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicțiunea căruia se găsește stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10.

Ofițerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pînă la 100 lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credința, la destituire: în amândouă cazurile fără prejudiciul drepturilor părților interesate.

Dacă soțul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este dator să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua cînd și-a început comerțul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.

Cererea de separatiune de patrimonii între soți dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10.

Hotărîrea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunțată decât după o luna de zile de la sus zisa publicațiune.

Dacă se admite separatiunea, hotărîrea definitivă va trebui să fie publicată tot în același mod, în termen de o luna de la data ei.

În lipsa acestei publicațiuni, creditorii comerțului soțului pot opune, oricînd interesul lor o cere, nulitatea separațiunii pronunțate și sa atace restituirea dreptutilor dotale ale femeii, dacă a avut loc.

Deosebit de aceasta ei pot sa exercite acțiunea ce le acorda art. 975 din codicele civil, cînd separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.