Articolul 592
Contractul de închiriere pentru transport de călători, în lipsa de convențiune specială, se regulează după următoarele dispozițiuni.
Contractul de închiriere pentru transport de călători, în lipsa de convențiune specială, se regulează după următoarele dispozițiuni.
Cînd călătoria nu mai are loc înainte de plecarea vasului:
1) Dacă călătorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datorește navlu întreg căpitanului;
2) Dacă călătoria nu se mai face după declarațiunea călătorului sau din cauza de moarte, boala, ori alt caz fortuit sau de forta majoră, privind persoana sa, navlul se datorește pe jumătate, scăzându-se cheltuielile de hrana pentru cat trebuia sa țină călătoria, dacă acestea au fost cuprinse în navlu;
3) Dacă călătoria se împiedica prin faptul căpitanului, călătorul are dreptul la despăgubire;
4) Dacă nu mai are loc din caz fortuit sau forta majoră, privind vasul, contractul este desființat și navlul plătit înainte se restituie, dar fără drept de despăgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltă.
Cînd călătoria încetează după plecarea vasului:
1) Dacă călătorul debarca în vreun port de bunăvoie, plătește navlul întreg;
2) Dacă capitanul nu vrea sa continue călătoria sau, prin culpa sa, face pe călător sa debarce în alt port, e dator despăgubire;
3) Dacă călătoria încetează din caz fortuit sau forta majoră, privind vasul sau persoana călătorului, navlul se datorește în proportiune cu calea facuta.
Nu se plătește nici un navlu de către moștenitorii călătorului mort în naufragiu, dar nici navlul plătit nu se restituie.
În caz de întîrziere a plecării vasului, călătorul are dreptul la locuinta și chiar la hrana pe bord în timpul întârzierii, dacă hrana e cuprinsă în navlu, afară de dreptul la despăgubire cînd întârzierea nu provine din caz fortuit sau forta majoră.
Dacă întârzierea trece peste zece zile, călătorul poate rezilia contractul: în acest caz, trebuie să i se restituie navlul întreg.
Dacă întârzierea este cauzată de timpul rau, călătorul nu poate desfiinta contractul, decât pierzand a treia parte din navlu.
Faptul ca timpul este rau se recunoaște și se declara de către capitanul portului respectiv.
Vasul închiriat exclusiv pentru transport de călători, trebuie să-i ducă direct, ori în ce număr ar fi, la portul de destinatiune, oprindu-se la stațiunile anunțate înaintea contractului de închiriere sau la cele obișnuite.
Dacă vasul, se abate din cale sau se oprește din voința sau faptul căpitanului, călătorii continua a primi locuinta și hrana în socoteala vasului și au drept la despăgubire, pe lîngă facultatea de a rezilia contractul.
Dacă vasul, afară de călători, are încărcate mărfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul călătoriei, pentru descărcare.
Dacă vasul, în timpul călătoriei, intampina vreo întîrziere în urma unei opriri ordonată de un Stat străin, sau pentru trebuințe de reparațiuni:
1) Călătorul, cînd nu voiește sa aștepte ca sa înceteze oprirea sau ca să se facă și să se termine reparațiunile, poate rezilia contractul, plătind navlul în proportiune cu călătoria facuta;
2) Dacă prefera a aștepta sa continue călătoria, nu datorește nici o adăugire de navlu, dar urmează a se hrani pe socoteala sa în timpul opririi sau al reparațiunilor.
Hrana călătorului în timpul călătoriei se presupune ca se cuprinde în navlu; dacă s-a convenit într-altfel, capitanul este dator în timpul călătoriei, și la caz de trebuinta, sa i-o procure pe adevăratul preț.
Dacă vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta călători, deși numărul lor nu este indicat, drepturile chiriașului și ale inchirietorului sînt regulate după dispozițiunile capitolului III din acest titlu, dacă nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.
Se aplica, în privinta lucrurilor ce călătorul aduce cu sine pe vas, dispozițiunile contractului de navlu, dar nu se datorește, dacă nu s-a stipulat altfel, plata deosebită.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.