Capitolul 2 — Despre punerea sigiliilor și despre inventariu

On this page

Articolul 746

Îndată după declarațiunea falimentului, sau cel mult în 24 de ore, judecătorul-comisar sau judecătorul de ocol, după delegațiune, va proceda la punerea sigiliilor, fie în prezenta sindicului provizoriu dacă intervine, fie și în absenta sa.

Chiar înainte de declarațiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonă punerea sigiliilor din oficiu, sau după staruinta unuia sau mai multor creditori, dacă debitorul a dosit sau dacă este sustragere chiar parțială de activ.

Articolul 747

Sigiliile se vor pune pe magazine, conturi, birouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii mobile și pe orice efecte ale falitului.

Cînd sigiliile s-au aplicat prin mijlocirea unui judecător de ocol, el va inainta actele imediat tribunalului sau judecătorului-comisar care l-a delegat.

Articolul 748

Vestmintele, rufele și mobilele necesare falitului și familiei lui nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasă falitului cu o lista descriptivă, rezervandu-se dreptul judelui-comisar de a statua asupra reclamațiunilor ce s-ar ivi în aceasta privinta din partea sindicului sau a delegatiunii creditorului.

Articolul 749

Obiectele a căror vânzare a fost autorizata și cele ce serv la exercițiul comerțului falitului, în caz cînd sindicul a fost autorizat a continua acest comerț, nu vor fi puse sub sigilii, dacă sindicul va cere; dar vor trebui să fie imediat inventariate și prețurile în prezenta judecătorului-comisar. Procesul-verbal constatator se va inainta tribunalului.

Articolul 750

Registrele de comerț ale falitului, dacă sindicul o cere, nu se vor pune sub sigilii; dar vor trebui să fie parafate, încheindu-se un proces-verbal cu o descriere minuțioasă a satrii în care se găsesc.

Acest proces-verbal se va păstra de judele-comisar, iar registrele se vor remite sindicului cu obligație de a le depune imediat la tribunal.

Judele-comisar poate autoriza pe sindic sa păstreze el registrele sau să le ridice de la tribunal pentru a se servi cu dânsele cînd ar avea trebuinta în cursul administrației, determinând timpul ce va crede necesar pentru aceasta.

După expirarea acestui termen, registrele falitului trebuie să fie depuse și sa rămînă în păstrarea grefei pînă la închiderea falimentului.

În caz însă de acuzatiune de fals, judecătorul penal va putea cere remiterea temporala a registrelor pentru trebuințele judecații.

Cînd sindicul este depozitarul registrelor falitului, el e dator să le prezinte ori de câte ori i s-ar cere, spre examinare, de către judecătorul-comisar, de delegațiunea creditorilor sau de judecătorul de instrucțiune.

Articolul 751

Cambialele și celelalte titluri de credit cu scadența scurta, sau care ar fi de prezentat la acceptare, sau acelea în privinta cărora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi remise sindicului cu autorizarea judecătorului-comisar și după o prealabilă descriere a lor, pentru ca sindicaul sa îngrijească a se face acele acte.

Judecătorul-comisar va lua de la sindic o lista subscrisă de toate actele lui încredințate.

Articolul 752

Atunci cînd judecătorul-comisar găsește ca inventariul bunurilor falitului se poate face într-o singura zi, el poate ordonă ca sindicul provizoriu sa procedeze imediat la facerea inventariului, fără să se pună sigiliile.

Articolul 753

În cele trei zile de la numirea sa definitivă, sindicul va cere ridicarea sigiliilor și va proceda la inventarierea bunurilor sigiliilor și va proceda la inventarierea inventarierea bunurilor falitului în prezenta acestuia, sau citându-l legalmente.

Articolul 754

Inventarul este scutit de formalitățile obișnuite de procedura și de taxele de timbru și înregistrare, și va trebui să fie făcut în dublu oiriginal de către sindic împreună cu delegațiunea creditorilor, sau, dacă aceasta nu este încă constituită, în prezenta a unui sau mai multor creditori, designati de tribunal sau, în caz de urgenta, de către judecătorul-comisar.

Inventarul trebuie să cuprindă descrierea întregului activ al falitului, și să fie subscris de toți aceia care au participat la facerea lui. Unul din originalele inventarului va trebui să fie depus în 24 de ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului.

Sindicul se poate ajuta la facerea inventarului și a estimatiunii bunurilor, cu o persoană experta numita de judecătorul-comisar.

Cu toate acestea, cînd împrejurările speciale ale falimentului o cer, tribunalul poate prescrie reguli și precautiuni particulare pentru facerea inventarului.

Articolul 755

Invetarul odată terminat, sindicul trebuie să se constituie, din josul fiecăruia exemplar original, depozitar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanta, registrelor, hârtiilor, mobilelor și celorlalte obiecte ale falitului, care se remit în păstrarea sa.

Banii trebuie să fie depusi la casa de depuneri și recipisa la tribunal.

În ce se atinge de registrele și de hârtiile falitului, în caz de acțiune penală pentru fals, se va urma conform art. 454 și 457 și altor dispozițiuni relative din codicele de instrucțiune criminală.

Articolul 756

Dacă falimentul se declara în urma morții falitului, mai înainte de a se fi făcut inventarul moștenirii sale, sau dacă falitul moare în urma declarării falimentului, dar înainte de facerea inventarului, se procedează îndată la formarea lui conform regulilor de mai sus, în prezenta moștenitorilor, sau ei legalmente citați.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).