Titlul I — Despre declarațiunea de faliment și despre efectele sale

Comerciantul care a încetat plățile pentru datoriile sale comerciale, este în stare de faliment.

Falimentul se declara prin hotărîre judecătorească pronunțată după declarațiunea falitului, sau după cererea unui ori a mai multor creditori, sau din oficiu.

Declarațiunea falimentului se pronunța de tribunalul de comerț și jurisdicțiunea căruia debitorul își are principalul sau stabiliment comercial.

Tribunalul este investit cu întreaga procedura a falimentului, și va judeca acțiunile derivând dintransul, dacă prin natura lor nu vor fi de competența jurisdicțiunii civile.

Formele de procedura în aceasta materie se regulează prin dispozițiunile speciale cuprinse în cartea IV și prin acele ale codicelui de procedura civilă.

Falitul va fi dator ca în cele trei zile de la încetarea plăților, în care se cuprinde și ziua încetării lor, să facă declarațiunea la tribunalul de comerț arătat în articolul precedent.

Declarațiunea trebuie să fie însoțită de depunerea bilanțului, datat, semnat și certificat de falit ca este adevărat și de registrele sale de comerț în starea în care se afla.

Bilanțul trebuie să cuprindă indicatiunea și estimatiunea aproximativă a tuturor bunurilor mobile și imobile ale falitului, starea datoriilor și a creanțelor cu numele, pronumele și domiciliul fiecărui creditor, și pe cat se va putea cauza fiecărei datorii, tabloul profitelor și pierderilor precum și acel al cheltuielilor personale ale falitului și familiei sale din tot timpul exercițiului comercial sau pe cat se va putea.

Orice creditor, a cărui creanta are o cauza comercială, poate să ceara tribunalului competent declarațiunea în faliment a debitorului sau comerciant, proband încetarea plăților.

Nu sînt admiși a cere declarațiunea în faliment descendenții, ascendenții și soțul debitorului.

Dacă încetarea plăților unui comerciant este notire, sau dacă ea rezultă din alte fapte neîndoioase, tribunalul va declara falimentul din oficiu; însă va putea, de va crede necesar, sa asculte mai inti pe falit.

În cele dintâi șapte zile a fiecărei luni portăreii și judecătorii de ocol vor transmite președintelui tribunalului de comerț în jurisdicțiunea căruia se afla, sau a tribunalului civil care-i tine locul, un tablou de protestele făcute în cursul lunii precedente. Acest tablou trebuie să arate data fiecărui protest, numele și domiciliul persoanelor căror s-a făcut, și care a cerut protestul, scadenta obligațiunii protestate, suma datorată și motivele refuzului de plată.

Aceste tablouri se vor face pe formulare tipărite trimise de minister și vor trebui să fie cusute în fascicule lunare și păstrate la grefa, pentru ca oricine să poată lua cunoștința de dânsele.

Portărelul sau judecătorul de ocol care nu îndeplinește aceasta obligațiune va fi supus la o amenda de la 5 pînă la 50 de lei, pe care o va pronunța completul tribunalului.

Comerciatul care s-a retras din comerț va putea fi declarat în faliment, însă numai în decursul a cinci ani de la acest eveniment, și numai cînd încetarea plăților a avut loc în timpul exercițiului comerțului, sau chiar în anul următor, pentru datorii decurgînd din același exercițiu. Se va putea încă declara falimentul după moartea comerciantului, însă numai în decursul anului de la acest eveniment.

Prin sentinta declarativă de faliment tribunalul trebuie:

1) Sa numească din sanul sau un judecător-comisar pentru procedura falimentului;

2) Sa ordone punerea sigiliilor;

3) Sa numească un sindic provizoriu;

4) Sa fixeze ziua, ora și locul unde creditorii să se adune, în cursul a 20 zile de la data sentinței, pentru numirea membrilor delegatiunii de supraveghere și pentru a fi consultați asupra numirii definitive a sindicului;

5) Sa stabilească un termen nu mai mare de o luna, în care creditorii trebuie să prezinte la grefa tribunalului declarațiunea creanțelor lor;

6) Sa determine ziua și ora în care se va proceda, la reședința tribunalului, la încheierea procesului-verbal pentru verificarea creanțelor în decursul celor douăzeci de zile următoare.

Sentinta trebuie încă sa conțină ordinul către falit de a infatisa pînă în trei zile bilanțul în forma stabilită prin art. 698 și registrele sale de comerț dacă nu sînt deja depuse.

Aceasta sentinta este executorie provizoriu.

Cînd averea unui comerciant declarat în faliment se afla și în alte localități, judecatorulcomisar va interveni prin comisiune rogatorie către autoritatea judecătorească locală pentru punerea sigiliilor și încheierea actelor constatatoare acestei operațiuni.

Un extract cuprinzînd dispozitivul sentinței declarative de faliment se va publică în foaia anunțurilor judiciare și se va afișa în sala tribunalului.

Falitul are dreptul să facă opozițiune în contra sentinței declarative de faliment, pronunțată din oficiu, sau după cererea unui ori a mai multor creditori, înaintea tribunalului care a pronunțat-o, pînă în termen de opt zile de la afișarea copiei după sentinta pe usa tribunalului.

Orice altă persoană interesată are dreptul să facă opozițiune în contra sentinței declarative de faliment pînă în cinsprezece zile de la data îndeplinirii acelorași formalități.

Sentinta asupra opozitiunii se da contradictoriu cu sindicul.

Îndată după pronunțarea sentinței declarative de faliment, procurorul tribunalului va trebui sa ia cunoștința în orice caz de toate actele din dosar, spre a vedea dacă este loc la o acțiune penală.

În acest caz, președintele tribunalului trebuie, pînă în douăzeci și patru de ore, sa comunice procurorului copie după sentinta declarativă de faliment, cu toate celelalte acte și informațiuni aflate în tribunal.

Tribunalul de comerț este în drept sa ordone deodată cu pronunțarea sentinței declarative de faliment, sau în urma, în orice stare a procedurii, arestarea falitului în contra cărui se ivesc indicii suficiente de procedura penală, mai cu seama în cazuri de disparitiunea sau lipsa nejustificată a depunerii bilanțului sau a registrelor de comerț și chiar arestarea celorlalți complici sau culpabili de infracțiunile prevăzute în titlul VIII al acestei cărți.

Ordonanța de arestare trebuie să fie imediats comunicată procurorului, prin îngrijirea căruia se va proceda la arestare.

Procedura falimentului înaintea jurisdicțiunii comerciale, și instrucțiunea sau procedura penală se vor urma independent una de alta și fără întrerupere, afară de cazurile prevăzute la art. 852 și la alin. 1 al art. 874.

Judecătorul de instrucțiune poate culege de la tribunalul de comerț, de la judecătorul-comisar și de la sindic orice informațiuni și orice științe de care ar avea trebuinta; poate asemenea verifica sau cere copii ori extracte după registrele și hârtiile falitului dar nu poate să le ridice de la grefa tribunalului comercial.

Completandu-se instrucțiunea, judele-instructor trebuie în orice caz să se pronunțe dacă este sau nu caz de urmărire în contra inculpaților.

Deciziunea definitivă a instanțelor penale va trebui să fie notată pe marginea sentinței declarative de faliment și se va publică ca și aceasta.

Numele și pronumele falitului se va înscrie într-un tablou afișat în sala tribunalului care a declarat falimentul și în sala burselor de comerț.

Acei al căror nume figurează pe acest tablou nu pot intră în localurile burselor. Aceasta dispozițiune trebuie să fie înscrisă pe tablou.

Pînă ce nu se termina procedura falimentului, falitul nu se poate departa de la domiciliul sau fără o permisiune a judecătorului-comisar, și este dator să se prezinte înaintea acelui judecător ori de câte ori va fi chemat. Însă dacă judecătorul se va convinge ca falitul este împiedicat de a se infatisa în persoana din cauze bine-cuvantate, poate să-l autorizeze a se infatisa prin mandatar.

Sentinta declarativă de faliment ridica de drept falitului, din ziua pronunțării sale, administrațiunea bunurilor sale, chiar și a acelora pe care le-a dobîndit în timpul falimentului.

Acțiunile care aparțin falitului nu vor putea fi exercitate decât de către sindic, afară de acele care privesc drepturile lui exclusiv personale, sau care sînt străine falimentului.

Din ziua declaratiunii falimentului, nici o acțiune în contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, și nici un act de executare asupra acelorași bunuri, nu va putea fi intentat sau îndreptat decât în contra sindicului.

Tribunalul, dacă găsește cu cale, poate permite sau ordonă ca falitul să fie citat în cauza, mai cu seama atsunci cînd ar avea interese opuse cu sindicul.

Falitul are dreptul sa intervină în chestiunile din care pot sa decurgă în sarcina sa o imputare de bancruta.

Sentinta declarativă de faliment suspenda, numai față de masa creditorilor, curgerea dobânzilor a creanțelor negarantate prin ipoteca, gaj, sau alt privilegiu.

Dobânzile creanțelor garantate nu pot fi cerute decât asupra sumelor provenind din vînzarea bunurilor supuse privilegiului sau ipotecii; cînd însă din neajungerea acestor garanții dreptul creditorilor se exercită asupra masei hirografare, restul creanței neacoperit se determina, fără a se tine în seama dobânzile posterioare datei sentinței declarative de faliment.

Datoriile cu scadența obligatorie în sarcina falitului, și acele a căror scadenta este subordonata voinței sale, sînt considerate ca ajunse la scadenta prin efectul declaratiunii falimentului.

Pentru chiriile datorate de falit, actele de executare asupra bunurilor mobile care servesc la comerțul sau vor fi suspendate în timp de treizeci de zile de la data sentinței declarative de faliment, afară de măsurile conservatoare și de dreptul pe care proprietarul îl dobandise mai dinainte pentru a reintra în posesiunea bunurilor închiriate. Cînd proprietarul a obținut acest drept, suspendarea actelor de execuțiune mai sus arătate încetează de drept.

Dacă falitul este locatar de imobile pentru trebuințele comerțului sau, și dacă contractul trebuie să dureze mai mult de un an de la data declaratiunii falimentului, masa creditorilor are facultatea sa ceara desființarea acelui contract, dând proprietarului o dreapta despăgubire.

Prin sentinta declarativă de faliment, sau printr-o alta posterioară, tribunalul, din oficiu sau după cererea oricărui interesat, determina provizoriu ziua încetării plăților.

În lipsa de o determinare specială, încetarea plăților se socotește ca a avut loc în ziua pronunțării sentinței care a declarat falimentul, sau în ziua morții falitului, sau în aceea a retragerii sale din comerț, dacă falimentul a fost declarat în urma acestor evenimente.

În nici un caz încetarea plăților nu se va putea fixa la o epoca mai departata de trei ani de la datele susmenționate.

Singurul refuz al unor plati pe temei de excepțiuni pe care în buna credința debitorul îl socotește întemeiat, nu constituie o proba de încetarea plăților; precum asemenea faptul material al continuării plăților prin mijloace procurate în mod ruinator sau fraudulos, nu împiedica ca comerciantul să fie declarat ca în realitate este în stare de încetare de plati.

În contra sentinței care determina provizoriu la un timp anterior data încetării plăților, se poate face contestatiune înaintea tribunalului care a pronunțat-o, numai ca aceasta contestatiune să fie notificată în cursul celor 8 zile de la încheierea procesului-verbal de verificarea creanțelor.

Toate contestațiunile în contra acestei sentințe se discuta contradictoriu cu sindicul în audienta fixată pentru discutatea contestatiunilor ivite la verificarea creanțelor, și se rezolva împreună cu dânsele prin una și aceeași sentinta.

După expirarea acelui termen sau cînd sentinta care s-a pronunțat asupra contestatiunii nu mai este supusă opozitiunii sau apelului, data încetării plăților rămîne irevocabil determinata în privinta tuturor creditorilor.

Toate actele și opereatiunile falitului și toate plățile făcute de dânsul în urma sentinței declarative de faliment sînt nule de drept.

Sînt asemenea nule, fața cu masa creditorilor:

1) Toate actele și înstrăinările cu titlu gratuit făcute în urma datei încetării plăților;

2) Plata datoriilor neajunse la scadenta facuta în urma sus zisei date, fie în bani, fie prin cesiune, vânzare, compensatiune sau altfel.

Toate actele, plățile și înstrăinările făcute în frauda creditorilor, în orice timp ar fi fost făcute, trebuiesc să fie anulate conform dispozițiunilor art. 975 din codicele civil.

Se presum făcute în frauda creditorilor, și în lipsa de proba contrarie se anulează fața cu masa creditorilor, următoarele acte dacă sînt survenite în urma datei încetării plăților;

1) Toate actele, plățile și înstrăinările cu titlu oneros, cînd cel de al treilea cunoștea starea de încetare a plăților în care se găsea comerciantul, cu toate ca încă nu era declarat falit;

2) Actele și contractele comutative, în care valorile date sau obligațiunile luate de falit întrec cu mult ceea ce i s-a fost dat sau promis;

3) Plățile datoriilor ajunse la scadenta și exigibile, care nu au fost efectuate în bani sau cu efecte de comerț;

4) Gajurile, anticresele și ipotecile constituite asupra bunurilor debitorului.

Aceeași prezumtiune va avea loc și pentru actele, plățile și instrainaraile cu orice titlu făcute în cele zece zile anterioare declaratiunii în faliment, chiar în lipsa punctelor extreme sus enunțate.

Inscripțiunile ipotecare luate în virtutea unui titlu recunoscut valabil nu sînt cuprinse în dispozițiunile articolelor precedente, numai să fie anterioare sentinței declarative în faliment.

Dacă după încetarea plăților și înainte de pronunțarea sentinței declarative în faliment, comerciantul a plătit cambiile, acțiunea pentru restituirea banilor se va putea indrepta numai în contra ultimului obligat pe cale de regres, care ar fi avut cunoștința de încetarea plăților în momentul cînd cambiala a fost trasa, sau girata.

Dacă comerciantul a fost declarat falit după moartea sa, sau dacă moare după declarațiunea în faliment, soțul, fiii și moștenitorii săi pot să se prezinte în persoana sau prin mandatar, ca în locul defunctului, la formarea bilanțului, la cercetarea registrelor și la procedura falimentului.