Titlul XII — Despre contractul de transport

Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru și întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu și în socoteala altuia, ori între unul dintre aceștia și cărăușul ce se însărcinează a-l face.

Se numesc "cărăuș" persoana care își ia insaarcinarea ca într-un mod oarecare.

Obligațiunile între expeditor și întreprinzătorul de transporturi pe apa, și căpitan sau patron, sînt regulate prin dispozițiunile prevăzute în cartea II a acestui codice.

Expeditorul trebuie să dea cărăușului care i-ar face cere o scrisoare de carat.

Scrisoarea de carat poate să fie la ordin sau la purtător.

Forma și efectele girului scrisorii de carat sînt regulate prin dispozițiunile titlului IX din aceasta carte.

Scrisoarea de carat trebuie să fie datată, subscrisă de expeditor și sa cuprindă;

1) Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat, și dacă lucrurile sînt în lăzi sau pachete și calitatea acestora, numărul și sigiliile sau mărcile puse pe dânsele;

2) Numele expeditorului și locuinta;

3) Numele și locuinta cărăușului;

4) Locul de destinatiune și persoana destinatarului cu arătare dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător.

5) Portul sau prețul transportului și sumele datorite cărăușului pentru expeditiune, adăugându-se cheltuielile anticipate sau de provizion;

6) Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, cînd transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcut cu mare sau mica iuteala;

7) Celelalte stipulațiuni asupra cărora părțile s-au înțeles.

Expeditorul se poate desemna el insuri ca destinatar.

Expeditorul este dator a incredinta cărăușului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinta; el este răspunzător de cuprinsul și regularitatea lor.

Cărăușul va da expeditorului, cînd acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat subscris de dânsul.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemolarului semnat de cărăuș, transfera posesiunea lucrurilor transportate.

Convențiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie, fața cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuș.

Dacă cărăușul primește lucrurile de transportat fără nici o rezervă, se presupune ca ele nu prezenta vitii aparente de imbalotare.

Cărăușul este dator să facă expedițiunea lucrurilor de transportat după ordinea în care lea primit, afară dacă prin natura lor, din cauza destinatiunii ce acele lucruri au sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui să se urmeze într-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau de forta majoră.

Dacă din caz fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăușul trebuie să încunoștiințeze îndată pe expeditor, care are facultate de a rezilia contractul plătind numai cheltuielile făcute de cărăuș, și dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăușul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăușului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.

Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul și de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviință; dar este dator a plati cărăușului cheltuielile făcute și pagubele directe și imediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.

Obligațiunea cărăușului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care lucrurile, fiind ajunse la locul de destinatiune, persoana căreia îi sînt destinate și care poseda actele necesare a făcut cererea de predare cărăușului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri numai destinatarul lucrărilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele.

Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorii de carat subscris de cărăuș. Cărăușul primind contra-ordin are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis sau, dacă destinațiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat, el poate pretinde o noua scrisoare de carat.

Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăște prin învoirea părților. În lipsa, el este lăsat la aprecierea judecații.

Cărăușul este răspunzător de faptele subordinatilor săi, de ale tuturor cărăușilor succesivi și de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredințat facerea transportului.

Diferiții cărăuși au dreptul de a face să se declare, pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul cînd ele le sînt încredințate.

În lipsa unei asemenea declarațiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare și conform cu arătările cuprinse în scrisoarea de carat.

Cărăușul este răspunzător de pierdereae sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredințate spre transport, în momentul în care le primesc pînă la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forta majoră, din chiar vitiul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.

Dacă sînt de transportat lucruri fragile sau care se strica ușor, animale sau lucruri pentru care transportul urmează să fie făcut în anume condițiuni, administrațiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din vitiul lucrurilor transportate, din cauza naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afară numai dacă ele sînt în culpa vădită.

Stricăciunile se vor proba conform dispozițiunilor art. 71, și expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarul, după distincțiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiție sa ceara predarea lucrurilor transportate, cu sau fără cauțiune.

În caz de întîrziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăușul pierde o parte din prețul transportului în proportiune cu durata întârzierii, și pierde întreg prețul transportului dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.

Cărăușul nu este responsabil de întîrziere, dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.

Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.

Cărăușul își poate margini răspunderea pînă la concurenta unei sume de atît la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sînt supuse în timpul transportului la o micșorare în greutate sau în măsura. Aceasta suma trebuie să fie hotărâtă mai dinainte și specificată pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sînt împărțite în lăzi sau colete.

Cărăușul nu poate beneficia de convențiunea prin care dânsul și-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micșorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probează ca, după împrejurările ce au avut loc, micșorarea nu putea ajunge la aceea hotărâtă de părți.

Paguba provenită prin pierdere sau stricăciune se calculează după prețul curent al lucrurilor transportate la locul și în timpul predării. Prețul curent se stabilește după dispozițiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricăciune.

Dacă paguba este cauzată prin dol sau neglijența vădită, cuantumul despagubnirii se determina după dispozițiunile art. 1084 și 1086 din codicele civil.

În caz de pierdere a obiectelor unui călător predate caraausului fără arătarea conținutului, cuantumul despăgubirii se determina după împrejurările particulare ale faptului.

Cărăușul nu răspunde de lucrurile prețioase, bani și titluri ce nu i-au fost declarate, și în caz de pierdere sau stricăciune nu este răspunzător decât de valoarea arătată.

După ajungerea lucrurilor transportate sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinatiune, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum și acțiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor și a scrisorii de carat.

Cărăușul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pînă cînd persoana ce se prezintă a le primi nu își îndeplinește obligațiunile.

În caz de neînțelegere, dacă destinatarul plătește suma ce crede ca datorește, și depune în același timp și diferența pînă la suma pretinsa de cărăuș, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, cărăușul se poate opune ca sa fa ca predarea pînă la restituirea exemplarului subscris de dânsul.

Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predării, starea în care se afla lucrurile transportate, deși ele n-ar prezenta încă semne exterioare de stricăciune.

Destinatarul care primește lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datorește pentru transport după scrisoarea de carat, precum și toate celelalte cheltuieli.

Dacă cărăușul preda lucrurile transportate, fără a arata sumele ce i se datoresc lui, cărăușilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînțelegere, pierde dreptul de regres și rămîne răspunzător către expeditor și cărăușii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însă acțiune contra destinatarului.

Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau Lltimului cărăuș. Se poate indrepta și contra cărăușului intermediar, cînd s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul cînd acesta a făcut transportul.

Orice cărăuș chemat a răspunde de fapte care nu sînt ale sale, are facultatea de a chema în garanție sau pe cărăușul care l-a precedat, sau pe cărăușul intermediar răspunzător de paguba, după dispozițiunile stabilite mai sus.

Pentru toate creanțele rezultând din contractul de transport, cărăușul are privilegiu asupra lucrurilor transportate pînă la predarea lor destinatarului.

Dacă sînt mai mulți cărăuși, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.

Dacă nu se găsește destinatarul, sau se ivește neînțelegere în privinta primirii lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecătorul de ocol poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, și sa ordone vînzarea lor pînă la concurenta sumelor datorite cărăușului, observându-se formele prevăzute de art. 71.

Dacă nu e nici o contestatiune, cărăușul, pentru a obține plata ce i se datorește, se va conformă dispozițiunilor art. 388.

Dacă în contractul de transport a fost prevăzută vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întîrziere a predării, se poate cere și executarea transportului și clauza penală.

Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să se probeze.

Cînd s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât clauza penală, se poate cere diferența.

Clauza penală nu poate să aibă loc cînd, în cazurile prevăzute de art. 425 și 428, cărăușul nu este supus la răspundere.

Plata portului și primirea farea rezerva a lucrurilor transportate, chiar cînd plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acțiune contra cărăușului.

Cu toate acestea acțiunea contra cărăușului pentru pierderea parțială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaște în momentul predării, subzistă și după plata portului și primirea lucrurilor transportate, dacă se dovedește ca pierderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primirea cărăușului și predarea facuta de acesta, cu condițiunea însă ca cererea pentru verificare să fie facuta îndată după ce se va fi descoperit paguba, și nu mai târziu decât cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.

Orice stipulațiuni care ar exclude sau ar margini în transporturile pe calea ferată, obligațiunile și răspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 433, 436, și 440 sînt nule și de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afară numai de cazul cînd prin tarife speciale s-ar stabili ca prețul transportului să fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.