Capitolul 1 — Dispoziții generale

Exercițiul acțiunilor comerciale se regulează de codicele de procedura civilă, afară de dispozițiile codicelui de fața.

Aparține jurisdicțiunii comerciale a judeca:

I) Toate contestațiunile relative la fapte de comerț între orice persoane;

II) Acțiunile de revocare sau de confirmare a sechestrului unei nave, chiar cînd ar fi înființat în temeiul unei creanțe civile;

III) Acțiunile contra capitanilor de nave, contra prepușilor sau reprezentanților, contra comisilor călători de comerț și contra comisilor de negot, derivate din faptele de comerț cu care sînt însărcinați; precum de asemenea și în aceleași limite acțiunile acestor persoane contra patronilor lor;

IV) Contestațiunile dintre calfi sau ucenici, băieți și servitori de magazine, comisionari de strada și lucrători cu ziua, luna sau anul, cu comerciantul sau șeful unei întreprinderi comerciale, pentru îndeplinirea sarciviului la care ei s-au obligat, sau pentru plata de salariu ori alta lucrare;

V) Acțiunile pasagerului contra căpitanului sau armatorului unei nave, precum și acțiunile acestora contra pasagerilor;

VI) Acțiunile întreprinzătorului de spectacole publice contra artiștilor teatrali, precum și acțiunile acestora contra întreprinzătorului;

VII) Contestațiunile relative la vînzarea cu licitațiune a mărfurilor sau produselor depuse în magazine generale, docuri ori intrepozite;

VIII) Tot ce privește la falimente după dispozițiunile cărții III din acest codice;

IX) Contestațiunile privitoare la calitatea de comerciant sau la existenta unei societăți comerciale.

Acțiunile aparținînd jurisdicției comerciale se vor judeca în prima instanța, pînă la valoarea de 1.500 lei, capital și interese de judecătoriile de ocoale, cu drept de apel la tribunalul comercial, în cuprinsul căruia se afla.

Dacă înaintea unui tribunal comercial se ridica un incident civil, același tribunal este competent a statua și asupra incidentului, afară de cazul cînd contestatiunea incidența ar purta asupra filiațiunii, asupra calității de erede, sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliară. În aceste cazuri, tribunalul comercial va trimite pe părți pentru judecarea incidentului înaintea tribunalului civil competent, sau îl va judeca însuși fără asistența membrilor comerciali, dacă e de competența tribunalului civil local.

În toate cazurile în care incidentul se rezolva de același tribunal, apelul și recursul în casatiune nu se poate face, contra hotărîrii intervenite asupra incidentului decât o dată și în aceleași termene, cu apelul sau recursul contra hotărîrii asupra fondului.

Încheierea prin care tribunalul comercial trimite la un alt tribunal sau retine judecarea incidentului, nu este de asemenea supusă apelului sau recursului decât odată cu hotărîrea asupra fondului.

Chiar cînd actul este comercial numai pentru una din părți, acțiunile ce deriva dintransul sînt de competența jurisdicțiunii comerciale.

Cînd o contestatiune de natura comercială se ivește într-un loc unde se tine un târg sau bâlci, sau într-un port ori schela, și ea reclama o grabnica solutiune, judecătorul de ocol poate să constate orice fapt și sa ordone provizoriu măsurile de asigurare prevăzute de art. 71 și 72 din acest cod și 455 și următorii din procedura civilă, pînă cînd se va judeca cauza de autoritatea competentă.

Același drept îl poate exercita și președintele judectoriei comunale, dacă în aceleași localități nu se afla o judecătorie de ocol.

Excepțiunea de incompetenta a jurisdicțiunii comerciale pentru cauzele civile, și a jurisdicțiunii civile pentru cauzele comerciale, poate să fie propua în orice stare a cauzei, și autoritatea judecătorească o poate pronunța chiar din oficiu.

Cu toate acestea, cînd autoritatea judiciară ce se invoca exercita amândouă jurisdictiunile, comercială și civilă, omisiunea sau eroarea în indicatiunea uneia sau alteia nu poate da loc la o declarațiune de incompetenta.

Dacă, cu ocaziunea judecării unei afaceri comerciale, părțile sînt trimise înaintea tribunalului civil în urmarea unui incident oarecare, judecătoria comercială e în drept ca mai înainte de hotărîrea asupra incidentului sa ordone provizoriu orice măsuri folositoare în cauza.

În materie comercială, acțiunile personale și mobiliare se vor putea intenta, după alegerea reclamantului:

1) La tribunalul unde cel ce s-a obligat își are stabilimentul sau comercial, sau cel puțin domiciliul ori reședința;

2) La tribunalul locului unde obligațiunea a luat naștere sau unde va trebui executată;

3) La tribunalul locului unde s-a stipulat a se face plata;

4) Dacă s-a ales un domiciliu pentru executarea unui act, acțiunea se va putea intenta la tribunalul acestui domiciliu.

Acțiunile personale și acțiunile reale mobilizare rezultând din operațiunile întreprinse, pe contul unei societate pamantene sau străine, de către prepusul sau reprezentantul acestora, în afară de sediul social, se vor putea intenta de către cel de al treilea înaintea autorității judecătorești a locului unde prepusul ori reprezentantul societății exercita comerțul, sau își are reședința.

Acțiunile ce nasc din contractul de transportul se pot intenta înaintea autorității judecătorești a locului unde se afla stațiunea de plecare sau acea de sosire. Sînt aplicabile șefului de stațiune dispozițiunile art. 400.

Acțiunile rezultând din lovirea unui vas (abordaj) se pot intenta înaintea autorității judecătorești a locului unde faptul s-a întâmplat, sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a ajuns ori a locului de destinatiune.

Competența capitanilor de porturi de a cunoaște de contestațiunile ce le sînt deferite prin regulamentul de la 30 martie 1879 se menține.

În toate cauzele comerciale, termenul obișnuit de înfățișare fixat prin art. 78 din procedura civilă, se reduce la jumătate.

Prezidentul tribunalului va putea însă, după împrejurări, să permită ca citațiunea să se facă pentru un termen și mai scurt fără a fi obligat pentru aceasta sa declare urgenta cauzei.

Pentru cei domiciliat afară din România, termenul de înfățișare va fi cel puțin de 40 zile de la ieșirea citațiunii.

Asupra înfățișării de a se cere termen de pregătire, acel termen se va fixa de tribunal după împrejurări, ordonandu-se provizoriu orice măsuri de asigurare se vor crede necesare pînă la judecarea afacerii.

Partea condamnata în lipsa poate face opozițiune fără a fi ținuta a justifica cauzele absentei sale.

În materie comercială, termenul de peremptiune este pe jumtate de cel fixat prin art. 257 din codicele de procedura civilă.

În materie comercială termenul de apel contra hotărârilor pronunțate în prima instanța este de 30 zile.

Acest termen începe: pentru sentințele date contradictoriu, din ziua pronunțării lor; pentru cele date în lipsa, din ziua primirii copiei după sentinta, conform art. 74 și 137 din codicele de procedura civilă.

Dacă hotărîrea sa-a dat asupra unei opozițiuni, termenul de apel curge din ziua respingerii opozitiunii, fie ca sentinta s-a pronunțat în lipsa sau contradictoriu cu oponentul.

În contra hotărârilor pronunțate în materie de faliment, termenul de apel va fi de 15 zile.

Recursul în casatiune contra sentințelor sau deciziunilor pronunțată în ultima instanța va fi de 40 zile.

Acest termen va curge, pentru deciziunile sau sentințele date contradictoriu, din ziua pronunțării lor; pentru cele date în lipsa, din ziua comunicării deciziunii sau sentinței.

În contra deciziunilor sau sentințelor pronunțate în materie de faliment, recursul este de 20 zile.

Dispozițiunile art. 321 și 734 din procedura civilă se aplică în materie comercială și pentru cazul cînd înăuntrul termenului de apel sau recurs se va forma contra părții condamnate cerere de interdictiune sau de punere sub consiliu judiciar.

Partea interesată în cauza comercială va putea deodată cu intentarea acțiunii sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averei mobile a debitorului sau, conform art. 614 și următorii din procedura civilă, după deosebirile de mai jos enunțate.

Va putea de asemenea sa urmărească și sa poprească pentru sumele cuprinse în titlul sau sumele sau efectele datorate debitorului sau de către un al treilea, conformându-se dispozițiunilor art. 456 și următorii din codicele de procedura civilă.

Sechestrul sau poprirea nu se va putea înființa decât numai cu dare de cauțiune, afară de cazul cînd cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător protestat de neplata.

Judecătoria se va pronunța asupra sechestrului în camera de consiliu fără prealabilă chemare a părților.

Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât dacă dbitorul va consemna suma, capital, interese și cheltuieli, pentru care s-a înființat acel sechestru.

Cînd va fi loc a se cerceta socoteli, înscrisuri și registre de comerț, tribunalul va putea numi în acest scop unul sau mai mulți experți socotitori, care, sub direcțiunea unui judecător-delegat sa asculte pe părți, sa examineze socotelile, înscrisurile și registrele, sa consemneze prin proces-verbal declarațiunile și recunoașterile părților, și sa cerce a le împacă de va fi cu putinta; iar dacă nu, să raporteze în scris tribunalului despre rezultat.

Experții vor fi numiți de părți prin comun acord, și, în caz de neînțelegere între ele, se vor numi din oficiul un tribunal în termen scurt.