Titlul V — Despre obligațiile comerciale în general

Contractul sinalgamatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoștința propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptării, după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna și o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul, cu condițiunea ca sa încunoștințeze îndată pe acceptant despre aceasta.

Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, și un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

Pînă ce contractul nu este perfect, propunerea și acceptarea sînt revocabile. Cu toate acestea, deși revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea însă ajunge la cunoștința celeilalte părți după ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul răspunde de daune interese.

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoștința părții căreia este facuta.

Acceptarea condiționată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri și formează o noua propunere.

Cînd urmează a se hotrari adevăratul preț sau prețul curent al produselor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice și al titlurilor industriale, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice altfel de proba.

Cînd moneta arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în țara și cînd cursul ei n-a fost determinat de insesi părțile, plata va putea fi facuta în moneta tarii după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei și la locul plății; iar cînd în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

În obligațiunile comerciale codebitorii sînt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie.

Aceeași prezumtiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială.

Ea nu se aplică și la comercianți pentru operațiuni care, încît îi privește, nu sînt fapte de comerț.

Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobînda de drept din ziua cînd devin exigibile.

În obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de grație permis de art. 1021 din codicele civil.

Retractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 din codicele civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând într-un fapt comercial.

Obligațiunile comerciale și liberatiunile se probează:

Cu acte autentice;

Cu acte sub semnatura privată;

Cu facturi acceptate;

Prin corespondenta;

Prin telegrame;

Cu registrele părților;

Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala și acesta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 codicele civil;

În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăși persoana arătată intransa ca trimitatorul ei. Ea face aceeași proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă, de o alta mana, cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăși acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poștale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabilește, pînă la proba contrarie ziua și ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

În caz de eroare, schimbare sau întîrziere în transmiterea unei telegrame se aplică principiile generale ale culpei. Cu toate acestea, trimitatorul unei telegrame se presuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispozițiunilor regulamentelor telegrafo-poștale.

În comerț, mandatul și orice declarațiune de consimțământ chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile și fac proba în justiție.

Registrele comercianților, ținute în regula, pot face porba în justiție între comercianți, pentru fapte și cesiuni de comerț.

Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu compatibilitatea, are același efect ca și cînd ar fi facuta de însuși stapanul.

Registrele pe care comercianții sînt obligați a le avea și care nu vor fi ținute în regula și nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sînt primite a face proba în justiție, spre folosul celui ce le-a ținut.

Neîndeplinirea prescripțiunilor legii în aceasta privinta, poate atrage încă după sine aplicațiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment.

Registrele comercianților chiar netinute în regula fac proba contra lor. Partea însă care voiește a se referi la dânsele nu poate scinda conținutul lor.

Dacă partea, la registrele căreia cealaltă parte oferă sa dea crezamant, refuza a le prezenta, judecata poate deferi acestei din urma jurământul asupra obiectului contestatiunii.

Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conținutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puțin mare, dacă trebuie a se renunța la această probă în caz cînd registrele comerciale ale părților nu concorda, sau a atribui o credința mai mare registrelor uneia dintre părți.

Cînd codicele comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decât în cazurile în care ea este permisă și de codicele civil.

Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sînt supuși, în cat privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Data actelor și a contractelor comerciale trebuie să arate locul, ziua, luna și anul.

Ea poate fi stabilită, față de cel de al treilea, prin toate mijloacele de proba arătate în art. 46.

Data arătată în cambia și în orice alte titluri la ordin precum și în girurile lor se considera drept adevata pînă la proba contrarie.

Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.

Cheltuielile privesc pe reclamant.

În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca și altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale.

Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decât contra aceluia care le-a găsit sau furatr și contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscînd vitiul cauzei posesiunii.

Orice obligațiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract sau în locul care ar rezultă din natura operațiunii, ori din intențiunea părților contractante.

În lipsa de o clauza expresă contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat își avea stabilimentul sau comercial sau cel puțin domiciliul ori reședința, la formarea contractului.

Dacă însă urmează a se preda un lucru determinant, care după cunoștința părților se găsea într-altă parte, în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc.