CONDIȚIILE ACORDĂRII PACHETULUI DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ ÎN ASISTENȚA
DE RECUPERARE MEDICALĂ ȘI RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOLOGIE
ÎN SANATORII, INCLUSIV SANATORII BALNEARE ȘI PREVENTORII
A. PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ CUPRINDE:
1. Serviciile de recuperare medicală sunt servicii acordate în regim de spitalizare în sanatorii/secții sanatoriale pentru adulți și copii, preventorii cu sau fără personalitate juridică, inclusiv furnizori constituiți potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt avizate de Ministerul Sănătății ca sanatorii balneare ori au în structura avizată de Ministerul Sănătății secții sanatoriale balneare
1.1 Servicii medicale de recuperare, medicină fizică și balneologie, acordate în sanatorii balneare
┌───────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐ │Tipul de asistență balneară │ Durata maximă*) │ ├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤ │Servicii de recuperare, medicină │14 - 21 zile/an/asigurat │ │și balneologie │acordate într-un singur episod care │ │ │cuprinde minim 4 proceduri/zi │ └───────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
Notă ────────── *) Serviciile medicale acordate peste durata de spitalizare de 21 de zile se suportă în întregime de către asigurați. Serviciile medicale se acordă și pentru durate mai mici de 14 zile. ──────────
1.1.1. Serviciile se acordă în baza biletelor de trimitere pentru tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie în sanatorii balneare, eliberate de către medicii de familie, de către medicii de specialitate din ambulatoriu și medicii din spital, aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Criteriile de eliberare a biletelor de trimitere pentru tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie au în vedere patologia specifică și afecțiunile asociate ale asiguratului cu specificul de tratament balnear.
1.1.2. Serviciile se acordă pentru perioade și potrivit unui ritm stabilite de medicii de specialitate de recuperare, medicină fizică și balneologie, cu încadrarea în prevederile mai sus menționate.
1.2. Servicii medicale de recuperare medicală acordate în sanatorii altele decât balneare și preventorii
1.2.1. Serviciile medicale de recuperare medicală acordate în alte sanatorii decât cele balneare și în preventorii sunt servicii acordate în regim de spitalizare, pentru perioade și potrivit unui ritm stabilite de medicii de specialitate care își desfășoară activitatea în aceste unități.
1.2.2. Serviciile se acordă în baza biletelor de trimitere pentru tratament de recuperare medicală eliberate de către medicii de familie, de către medicii de specialitate din ambulatoriu și medicii din spital, aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
B. PACHETUL DE SERVICII PENTRU PACIENȚII DIN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE / SPAȚIULUI ECONOMIC EUROPEAN / CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ, BENEFICIARI AI FORMULARELOR / DOCUMENTELOR EUROPENE EMISE ÎN BAZA REGULAMENTULUI CE NR. 883 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI DIN 29 APRILIE 2004 PRIVIND COORDONAREA SISTEMELOR DE SECURITATE SOCIALĂ ȘI PENTRU PACIENȚII DIN STATELE CU CARE ROMÂNIA A ÎNCHEIAT ACORDURI, ÎNȚELEGERI, CONVENȚII SAU PROTOCOALE INTERNAȚIONALE CU PREVEDERI ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII
1. Pentru pacienții din statele membre ale Uniunii Europene/din Spațiul Economic European/Confederația Elvețiană, beneficiari ai formularelor/documentelor europene emise în baza Regulamentului (CE) nr. 883/2004, furnizorii de servicii de recuperare medicală acordă serviciile medicale prevăzute la lit. A. din prezenta anexă numai pe baza biletului de trimitere în aceleași condiții ca și persoanelor asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, cu excepția situației în care pacienții respectivi beneficiază de servicii medicale programate, acordate cu autorizarea prealabilă a instituțiilor competent din statele membre ale Uniunii Europene/din Spațiul Economic European/Confederația Elvețiană.
2. Pentru pacienții din statele cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, care au dreptul și beneficiază de servicii medicale acordate pe teritoriul României, se acordă serviciile medicale prevăzute la lit. A. din prezenta anexă, numai pe baza biletului de trimitere în aceleași condiții ca și persoanelor asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.