În orice stare a procedurii falimentului se poate încheia concordat între falit și creditorii săi, data toți consimt la aceastsa.
Sindicul este dator a depune toate silintele pentru încheierea concordatului.
În concortat se poate conveni încetarea sau suspendarea procesului comercial al falimentului, dar nu se poate împiedica continuarea instrucțiunii penale.
Dacă nu s-a obținut un concordat prin consimțămîntul tuturor creditorilor, falitul, sindicul, delegațiunea creditorilor, sau un număr de creditori reprezentând cel puțin a patra parte a pasivului, pot cere oricînd judecătorului-comisar o convocare a creditorilor pentru a li se propune un concordat.
Ordonanța de convocare trebuie să fie notificată creditorilor, sindicului și falitului.
Propunerea concordatului nu suspenda actele întreprinse pentru lichidarea falimentului, cu rezerva dispozițiunii primului alineat al art. 806.
În adunarea pentru concordat, falitul trebuie să se prezinte în persoana; dar poate să fie autorizat pentru juste motive de către judecătorul-comisar să se reprezinte printr-o altă persoană.
Sindicul trebuie să prezinte adunării o relatiune scrisă în privinta stării falimentului, a îndeplinirii formalităților, a operațiunilor ce au avut loc și în special în privinta mijloacelor întrebuințate pentru a provoca încheierea concordatului, în privinta obstacolelor intampinate și a măsurilor ce crede necesare pentru a înlesni acea încheiere. Relațiunea trebuie să fie subscrisă de sindic și prezentată judecatoruluicomisar.
Procesul-verbal al adunării va menționa tot ce s-a deliberat și decis într-ansa.
Pentru formarea majorității cerute pentru validitatea concordatului nu se tine socoteala de creanțele cu ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunța la ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunța la ipoteca sau privilegiul lor.
Renunțarea poate asemenea să se refere la o parte din creanta și la accesorii, numai ca suma, în capital și accesorii pentru carae ea are loc, să fie determinata, și ca această sumă sa nu fie inferioară la a treia parte din creanta întreaga.
Votul dat fără nici o declarațiune de renunțare limitată implica de drept renunțarea la ipoteca sau la privilegiu pentru întreaga creanta.
Efectele renunțării încetează de drept dacă concordatul nu are loc sau se anulează în urma.
Deciziunile celorlalți creditori nu pot vătăma drepturile creditorilor ipotecari sau privilegiați.
Concordatul trebuie să fie subscris în aceeași daunare în care a fost consimțit.
Dacă concordatul s-a primit numai de majoritatea în număr a creditorilor prezenți sau de majoritatea celor trei pătrimi a sumei totale a creanțelor, și chiar cînd nu s-ar fi întocmit nici una nici cealaltă din aceste majorități, dar dacă concordatul a fost primit de un număr însemnat de creditori, judecătorul-comisar poate, dacă creditorii aderenti nu declara ca își retrag consimțămîntul, sa amâne deliberatiunea la o alta adunare, sau sa fixeze un termen pentru culegerea și altor adeziuni.
În caz de vreo schimbare în condițiunile concordatului, adeziunile date în prima adunare rămîn fără efect.
Creditorii au dreptul sa ia notite în cancelarie după procesele-verbale ale adunării.
Concordatul va trebui să fie omologat de tribunal după cererea părții celei mai diligente.
Creditorii care n-au consimțit sau n-au intervenit, vor putea face opozițiune în termen de 8 zile de la închiderea procesului-verbal sau de la expirarea termenului concedat de judecătorul-comisar.
Cererea de opozițiune va fi motivată și va trebui să fie notificată sindicului și falitului deodată cu citațiunea pentru audienta fixa înaintea tribunalului.
Dacă termenul sus zis a trecut fără să se fi făcut vreo opozițiune, tribunalul statuează în camera de consiliu asupra omologatiunii:
În caz contrariu, tribunalul se va pronunța asupra opozițiunilor și asupra omologatiuni prin una și aceeași sentinta.
Dacă opozițiunea este respinsă, tribunalul sau curtea de apel va putea odată cu respingerea opoziției condamna pe oponent la o amenda de la 100 pînă la 5.000 lei, cînd opoziția sa va fi fost facuta cu rea credința și în scopul invederat numai de a se întârzia execuțiunea concordatului.
Cînd, după circumstanțele falimentului și după condițiunile concordatului, se vede ca falitul ar merita un tratament special, hotărîrea de omologare mai poate ordonă ca, după completa îndeplinire a obligațiunilor luate prin concordat, numele debitorului să fie sters din tabloul falitilor; se mai poate asemenea declara printr-ansa ca prin efectul îndeplinirii acelorași obligațiuni va ramanea revocată sentinta declarativă de faliment, chiar în privinta urmaririii penale.
Îndeplinirea obligațiunilor sus zise se constata prin o sentinta pronunțată de același tribunal.
Îndată ce sentinta de omologarea concordatului nu va mai fi supusă opozitiunii sau apelului, încetează starea de faliment și totodată încetează funcțiunile sindicului și ale delegatiunii creditorilor, cu rezerva însă a dispozițiunilor articolelor următoare:
Sindicul va trebui sa dea cont falitului de administrația sa, care contz va fi discutat și încheiat în prezenta judecătorului-comisar și va remite falitului toate bunurile sale, registrele, hârtiile și orice alte efecte, luînd descărcare, conformându-se condițiunilor și precautiunilor stabilite prin concordat.
Judecătorul-comisar va încheia despre toate proces-verbal și funcțiunile sale încetează.
Tribunalul va judeca contestațiunile ivite.
Dacă falitul nu îndeplinește condițiunile concordatului, majoritatea creditorilor care au luat parte la deliberatiuni și care n-au fost îndestulați cu sumele cuvenite prin concordat, va putea cere rezilierea lui.
Majoritatea se va determina după dispozițiunile art. 846.
Cererea se va propune înaintea tribunalului în numele zisilor creditori de către sindic sau de către creditori insesi, citându-se sindicul contradictoriu cu falitul și cu fidejusori, dacă sînt.
Rezilierea concordatului va putea fi cerută în mod individual, dar numai în propriul lor interes, de unul sau mai mulți creditori care nu vor fi fost îndestulați în tot sau în parte de sumele venite la scadenta ce li se cuvenea în virtutea concordatului. În asemenea caz, acești creditori reintra în întregimea drepturilor lor fața cu falitul, dar nu vor putea cere restul sumelor promise prin concordat, decât după expirarea termenelor fixate pentru plata ultimelor rate. Rezilierea concordatului nu liberează pe fidejusori, nici face sa înceteze ipotecile și celelalte garanții constituite printr-ansul.
Creditorii anteriori concordatului reintra în întregimea drepturilor lor numai fața cu falitul, dar nu vor putea participa la masa falimentului decât numai în proporțiunile următoare.
Dacă nu au primit nici o parte din dividend, participa pentru totalitatea creanțelor lor.
Dacă au primit o parte, participa numai pentru porțiunea creanței primitive corespunzătoare cu porțiunea de dividend promisa și neprimită.
Dispozițiunile acestui articol se aplică și în cazul cînd un al doilea faliment va fi fost declarat, fără ca falimentul anterior sa fi fost anulat sau reziliat.