Titlul V — Despre împrumutul maritim

Contractul de împrumut maritim, în sensul codicelui comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea și prin care el da garanție vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condițiune ca suma împrumutată sa o piardă împrumutătorul dacă lucrurile date în garanție ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul să-și primească banii împreună și cu prima convenită între părți.

Prima convenită se numește folos maritim.

Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, altfel rămîne simplu împrumut și nu produce decât interese legale.

Înscrisul va cuprinde:

1) Capitalul împrumutat și suma cuvenită ca interes sau folosi maritim;

2) Lucrurile asupra cărora împrumutul e asigurat;

3) Numele vasului;

4) Numele și pronumele căpitanului sau patronului;

5) Persoana care da banii și aceea care primește împrumutul;

6) Pentru ce călătorie, și pentru cat timp e făcut împrumutul;

7) Timpul și locul plății.

Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porțiuni din el, făcut în țara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscriptiunii unde s-a făcut, adnotîndu-se și pe actul de naționalitate al vasului.

Dacă împrumutul este făcut în țara străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotîndu-se și pe actul de naționalitate al vasului.

Autoritatea maritima și cea consulară a tarii în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maaritim unde este înscris vasul.

Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în același timp și actul de naționalitate al vasului.

Împrumutul maritim făcut într-o țara străină unde nu este autoritate consulară română, nici altcineva care să-i țină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naționalitate, de către autoritatea locală competinte a da autorizațiunea, sau de un alt funcționar public din acea localitate.

Capitanul care nu dovedește îndeplinirea acestei formalități, e obligat personal la plata împrumutului maritim.

Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizațiune autorității consulare române cea mai apropiată, care le va transcrie în registre și le va trimite oficiului maritim competente din țara.

Contractul nu se poate opune celor de al treilea decât de la data adnotarii pe actul de naționalitate.

În cazurile prevăzute de art. 499 și 519 se aplică și dispozițiunile acelor articole.

Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir.

Formele și efectele girului sînt regulate după dispozițiunile titlului IX al cărții întîi.

Garanția de plată se întinde și la folosul maritim, dacă nu este convențiune contrarie.

Împrumutul maritim poate fi constituit:

1) Asupra întregului vas sau a unei părți din el;

2) Asupra uneltelor, instrumentelor și armamentului;

3) Asupra navlului;

4) Asupra vasului, navlului și poverei împreună.

Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participării la câștig a marinarilor și a oamenilor de mare; dacă, cu toate acestea împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.

Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru avea valoare după prețuirea facuta sau convenită; iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieței.

Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului și restituirea sumei imprumutatele cu procentele de mai sus.

Profitul ce se spera asupra lucrurilor încărcate nu se socotește ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.

Împrumutul maritim nu poate fi contractat decât de proprietarii lucrurilor date în granatie sau de către împuterniciții lor speciali, afară de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 și 519.

Din ziua în care capitalul împrumutat și folosul maritim au devenit exigibile, nu se datorește decât procentele legale la întreaga suma.

Dacă călătoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacă însă întreruperea călătoriei a avut loc prin chiar faptul sau, el este dator procente după cursul pietii cînd acesta ar fi superior procentelor legale, și deosebit de aceasta sa plătească despăgubirea cuvenită asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.

Împrumutătorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a călătoriei sau a vasului, declarate în contract, afară numai dacă schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forta majoră.

Asemenea nu risca nimic împrumutătorul cînd împrumutatul se abține sau face o declarațiune falsa, care ar putea sa micșoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul.

Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convențiune contrarie.

Dacă lucrurile asupra cărora s-a constituit împrumutul maritim sînt cu totul pierdute din caz fortuit sau forta majoră, în timpul și locul pentru care împrumutătorul și-a luat răspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plată.

Dacă pierderea e parțială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului și care au fost scapate, afară de plată cheltuielilor pentru scăpare și a creanțelor privilegiate cărora s-ar cuveni preferinta.

Cînd împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru, e redusă la ceea ce se datorește de către chiriaș, scăzându-se mai întîi salariile persoanelor echipajului pentru cea din urma călătorie și contributiunea cheltuielilor pentru scăparea vasului.

Dacă lucrul asupra căruia s-a constituit împrumutul maritim este și asigurat, valoarea părții ce s-a scăpat se împarte între împrumutător numai pentru capital, și asigurator numai pentru sumele asigurate, în proportiune cu interesul fiecăruia.

Împrumutătorul nu sufere pierderile și daunele cauzate prin vitiul inerente lucrului afectat la asigurarea plății, sau pe acelea care sînt cauzate prin faptul debitorului.

Timpul riscurilor, dacă nu este determinat p rin contract, începe:

1) În privinta vasului, accesoriilor lui și navlului, din momentul în care vasul părăsește portul, pînă în ziua cînd arunca ancora în portul de destinatiune;

2) În privinta poverei, din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas pînă în ziua cînd s-a descărcat pe uscat, la locul de destinatiune.

Cel ce se imprumuta pe mărfuri transportate, nu este liberat de plată prin pierderea vasului și a poverei, dacă nu dovedește ca se găsea pe vas lucruri încărcate pe contul sau pînă la concurenta sumei luată cu împrumut.

Împrumutătorii contribuiesc și ei la avariile comune spre ușurarea celor împrumutați; orice convențiune contrarie este nulă.

Avariile particulare nu sînt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s-a convenit astfel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, sufere și acesta paguba ce rezultă.