Titlul VI — Despre actele juridice privind fondul de comerț

Pe această pagină

Articolul 114

Contractele care au de obiect fondul de comerț, se vor dovedi numai prin act scris.

Articolul 115

Dobanditorul unui fond de comerț ia asupra sa toate obligațiunile și datoriile privitoare la fond, pe care le cunoștea sau trebuia să le cunoască în momentul transmisiunii, în limitele valorii fondului transmis, fără ca prin convențiunea părților, să se poată deroga dela aceasta dispozițiune.

Transmitatorul rămîne solidar răspunzător cu dobanditorul, de obligațiunile și datoriile care privesc fondul de comerț, timp de trei ani, dacă pentru acestea, legea nu prevede o prescripție mai scurta.

Termenul de prescripțiune curge, pentru creanțele ajunse la scadenta, dela data publicării în Monitorul Oficial a înscrierii actului de transmitere în registrul comerțului, iar pentru celelalte, dela data exigibilitatii lor.

De asemenea trec asupra dobânditorului și creanțele, în lipsa de clauza contrarie.

Cel ce înstrăinează un fond de comerț în care sînt cuprinse și imobile sau drepturi reale imobiliare le va specifică în act dacă părțile au convenit la înstrăinarea lor.

Articolul 116

Dobanditorul unui fond de comerț va face cunoscut debitorilor transmisiunea prin cărți poștale recomandate; din momentul primirii, aceștia nu mai pot plati valabil decât în mainele dobânditorului.

Articolul 117

Cînd se aduce ca aport într'o societate în nume colectiv sau în comandită simpla un fond de comerț, creanțele și datoriile trec asupra societății conform articolului 115.

Articolul 118

În caz de vânzare a unui fond de comerț, vânzătorul păstrează un privilegiu asupra fondului, pentru restul prețului datorat, cu obligațiunea aratarii sumei datorite în înscrierea facuta în registrul comerțului.

Înscrierea efectuată conserva drepturile de privilegiu timp de trei ani dela data sa. Ea garantează în același rang cu capitalul, dobânzile datorite pe termen de un an. Efectul înscrierii încetează, dacă nu a fost reinoit, la expirarea acestui termen.

Articolul 119

Clauza dintr'un contract de locațiune, prin care este interzisă cesiunea acestuia, nu este opozabilă dobânditorului unui fond de comerț, dacă dobanditorul continua sa exercite în imobilul închiriat, același comerț.

Articolul 120

Gajul unui fond de comerț, cînd nu cuprinde și mărfuri, se constituie prin înscrierea contractului în registrul comerțului, fără să fie nevoie a se transfera posesiunea.

Înscrierea registrului va cuprinde:

1. data contractului;

2. numele, prenumele, domiciliul debitorului și al creditorului;

3. suma creanței garantate și a dobânzilor;

4. data scadentei;

5. bunurile și drepturile pe care părțile înțeleg să le cuprindă în gaj;

6. sediul sucursalelor, dacă acestea sînt cuprinse în gaj.

Articolul 121

Dispozițiunile prevăzute pentru contractele de gaj se aplică și gajului unui fond de comerț.

Pentru executarea gajului se vor observa dispozițiunile art. 370, 384 și 385.

Ordonanța de vînzarea a gajului va trebui comunicată și creditorilor înscriși în registrul comerțului.

Aceleași formalități vor fi îndeplinite și în cazul în care vânzătorul, pentru realizarea creanței cale privilegiate, voiește a urmări fondul de comerț.

Articolul 122

Rangul privilegiului vânzătorului și al drepturilor creditorilor gajisti se determina prin data înscrierii în registrul comerțului.

Privilegiile și gajurile înscrise în aceeași zi au același rang. Dispozițiunile art. 118, alin. 2 se aplică și gajului unui fond de comerț.

Articolul 123

Schimbarea sediului fondului de comerț, în aceeași localitate sau în alta, fără consimțămîntul vânzătorului neachitat integral sau al creditorilor gajisti, atrage exigibilitatea creanțelor dacă din aceasta schimbare, rezultă o depreciere a valorii fondului de comerț.

Articolul 124

Toate constituirile de drepturi asupra imobilelor, ce intră în compunerea unui fond de comerț, se vor face potrivit normelor din Codul civil.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.