Titlul VI — Despre lichidarea activului

On this page

Articolul 835

Judecătorul sindic trebuie să lichideze activul, procedând la vînzarea bunurilor falitului, îndată după închiderea procesului-verbal de verificare și după ce sentinta declarativă de faliment a rămas definitivă.

Judecătorul sindic va putea sa amâne vînzarea, dacă a intervenit o propunere de concordat.

Dacă s'a admis reluarea comerțului, vînzarea bunurilor, ce fac obiectul continuării comerțului, se va face numai în condițiunile arătate în deciziunea creditorilor asa cum dispune art. 814. În ce privește bunurile, altele decât cele ce fac obiectul continuării comerțului, judecătorul sindic poate suspenda vînzarea pe timpul cat durează reluarea comerțului.

Amânarea sau suspendarea vânzării nu aduce vreo atingere drepturilor creditorilor garantați cu privilegiu, ipoteca sau alt drept de preferinta, prevăzut în art. 758.

Articolul 836

Vânzarea activului mobiliar al falimentul se va face prin Oficiul lichidărilor falimentare ce va funcționa pe lîngă Bursa de mărfuri dela reședința tribunalului, acolo, unde exista, sau în lipsa, pe lîngă Camera de Comerț și Industrie sau oficiile ei.

Oficiul lichidărilor va fi organizat de institutiunile pe lîngă care funcționează în condițiunile ce se vor fixa prin regulament.

Judecătorul sindic poate prescrie norme speciale de observat pentru lichidare.

Articolul 837

Judecătorul sindic va autoriza vînzarea bunurilor mobile și va numi, la nevoie, experți care să le pretuiasca mai înainte de vânzare.

Autorizarea trebuie să determine dacă vînzarea se va face prin licitație publică sau prin buna învoiala; sa fixeze prețul dela care să înceapă licitația, iar în cazul cînd se va autoriza vînzarea prin buna învoiala, prețul sub care vînzarea nu se poate încheia.

În caz de necesitate sau de utilitate invederata, judecătorul sindic poate incuviinta vînzarea în bloc, prescriind măsuri speciale de publicitate. În aceleași condițiuni, se poate autoriza vînzarea în bloc a creanțelor rămase neîncasate.

Titlurile cotate la bursa se vor vinde prin sindicul bursei.

Sumele obținute din vânzare se vor depune în conformitate cu dispozițiunile art. 818.

Articolul 838

Vânzarea bunurilor imobile se va face prin licitație publică, de către tribunalul locului situațiunii bunului, iar acolo unde exista cărți funciare, de către instanța de carte funciară.

Ordonanța judecătorului sindic va cuprinde:

1. o descriere cat mai amănunțită a imobilului, cat și localitatea, strada și numărul unde se găsește, sau eventual se va identifica imobilul după datele cărții funciare;

2. prețul dela care va începe licitația. Acest preț va fi valoarea bunului, fixată de către un expert numit de judecătorul delegat, redusă cu 25%.

Articolul 839

Judecătorul sindic va cere instanței competente fixarea unui termen de vânzare, care nu poate depăși patruzeci și cinci de zile dela data cererii. La cerere, se va alătură un tablou de creditorii ipotecari și privilegiați trecuți în tabloul masei pasive.

Instanța fixând termenul va dispune întocmirea afiptelor, care vor cuprinde:

l. locul, ziua și ora cînd se va face vînzarea;

2. prețul dela care va începe licitația;

3. invitatiunea către toți acei care ar pretinde vreun drept de privilegiu sau ipoteca asupra imobilului și nu au fost trecuți în tabloul masei pasive să-și valorifice drepturile pe calea verificării prevăzută de art. 832, pînă în ziua adjudecării definitive, sub sancțiune de a nu li se mai tine în seama drepturile de preferinta.

Afiptele se vor lipi la usa instanței, la imobilul scos în vânzare, în sala primăriei comunei unde se găsește imobilul și în sala bursei celei mai apropiate.

Câte un exemplar din afipte se va trimite fiecărui creditor arătat în tabloul anexat.

O publicațiune cu același cuprins se va face în Monitorul Oficial și în unul din ziarele cele mai răspândite din localitate.

Articolul 840

Vânzarea nu se va face decât după douăzeci zile din ziua cînd a avut loc ultima publicațiune.

Articolul 841

Dispozițiunile din legile de executare silită imobiliară privitoare la licitație, adjudecare, supralicitatie, vânzare în cont, depunerea prețului, căile de atac sînt aplicabile și vânzărilor ordonate de judecătorul sindic.

Contestațiunile la aceste vânzări sînt reglementate de dispozițiunile din dreptul comun.

Articolul 842

După rămânerea definitivă a ordonanței de adjudecare, judecătorul sindic va cere instanței competente radierea privilegiilor și ipotecilor ce grevează imobilul.

Articolul 843

Nicio alta formalitate prevăzută de dreptul comun în materie de execuție silită imobiliară nu se aplică în vînzările de imobile aparținînd falitului și ordonate de judecătorul sindic.

Articolul 844

Din ziua pronunțării sentinței declarative de faliment, judecătorul sindic devine de drept conservatorul imobilelor aparținînd falitului, scoase în vânzare, oricare ar fi creditorul care a început urmărirea.

Veniturile rezultate din administrațiunea imobilelor se vor depune și se vor împărți creditorilor odată cu prețul obținut din vînzarea imobilului.

Articolul 845

Din ziua pronunțării sentinței declarative de faliment, creditorii arătați de art 758 nu mai pot întreprinde urmăriri de venituri iar cele întreprinse înainte încetează, afară de cazurile cînd, chiar prin actul ce conferă dreptul de preferinta, s'au afectat acele venituri.

Articolul 846

Creditorii, alții decât cei arătați de art. 758, nu pot urmări individual bunurile falitului, iar dacă s'a început o urmărire înainte de declararea în faliment, urmărirea va continua numai dacă judecătorul sindic se substitue creditorului urmăritor.

Urmărirea, în cazurile prevăzute de art. 758, va fi îndreptată sau continuată împotriva judecătorului sindic.

Articolul 847

Sumele obținute din vînzările prin licitație publică vor fi depuse la Casa de Depuneri și Consemnațiuni, iar recipisele se vor inainta tribunalului, care a declarat falimentul, pentru a fi distribuite între creditori, potrivit normelor din titlul următor.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).