Acțiunea penală pentru infracțiunile, privitoare la societățile comerciale, se poate, pune în mișcare la plângerea părții vătămate, sau din oficiu.
Societatea se poate constitui parte civilă, iar actionarii numai dacă au suferit un prejudiciu personal și direct.
După punerea în mișcare a acțiunii penale, procedura în materie penală își va urma cursul independent de procedura falimentului.
Cu toate acestea, acțiunea penală deschisă se stinge:
1. dacă a fost deschisă pentru una din infracțiunile prevăzute de art. 948, 949, 951-953, iar sentinta declarativă în faliment a fost revocată;
2. dacă acțiunea penală a fost deschisă pentru una din infracțiunile prevăzute de art, 949, 952 și 953, iar falitul a fost reabilitat sau societățile comerciale și-au plătit integral în capital, dobânzi și cheltuieli toate creanțele admise în tabloul masei pasive.
Acțiunea penală se suspenda pînă la expirarea termenului fixat pentru executarea unui concordat, dacă a fost deschisă pentru una din infracțiunile prevăzute de art. 949, 952 și 953. La expirarea termenului arătat mai sus, dacă se constata efectuarea, în întregime a concordatului, acțiunea publică se stinge. Judecătorul sindic va incunostiinta instanța înaintea căreia este pendinte acțiunea penală de executarea sau neexecutarea, concordatului.
Cînd potrivit art. 754 și 903, tribunalul a ordonat arestarea, ordonanța de arestare trebuie să fie comunicată deindata Ministerului Public spre executare. Acesta este obligat a deschide imediat acțiunea penală, sesizand judecătorul de instrucție.
După expirarea termenului de o luna dela data ordonanței de arestare, judecătorul de instrucție, dacă socotește necesară deținerea mai departe a falitului, va emite mandat de arestare potrivit normelor de drept comun.
Liberarea provizorie, cu sau fără cauțiune, în cursul primei luni, se va putea acorda de judecătorul de instrucție după normele din codul de procedura penală.
Judecătorul de instrucție va putea însă proceda la arestarea falitului cînd sînt indicii suficiente de frauda, chiar dacă tribunalul nu va fi ordonat asemenea măsura.
Aceiași procedura se va urma și în cazul art. 752 al. final.