Capitolul 1 — Infracțiuni săvîrșite de falit

On this page

Articolul 948

Este culpabil de bancruta frauduloasă și se pedepsește cu închisoare corecțională dela unu la cinci ani și de interdictiunea de a exercita comerțul dela doi pînă la șase ani, comerciantul care înainte de faliment, sau în timpul procedurii falimentare, a săvârșit pentru a-și procura sie-și sau altuia, un profit injust în dăuna creditorilor, unul din faptele următoare:

1. a sustras, ascuns sau disimulat o parte din activ sau a arătat ori a recunoscut un pasiv neexistent;

2. a falsificat a sustras sau a distrus în tot sau în parte registrele și alte documente comerciale, sau le-a ținut în asa fel încît nu este posibil să se deducă din ele compunerea și miscarea elementelor constituind fondul de comerț;

3. a favorizat pe vreunul dintre creditori în dăuna celorlalți, prin plata totală sau parțială a creanțelor, sau a constituit în folosul acestora prin acte simulate titluri de preferinta.

Pentru pedepsele prevăzute în acest articol, nu se aplică dispozițiunile privitoare la suspendarea condițională a pedepsei.

Articolul 949

Este culpabil de bancruta simpla și se pedepsește cu închisoare corecțională dela o luna la un an comerciantul falit, care a săvârșit unul din faptele următoare:

1. a făcut cheltuieli personale sau pentru familia sa prea mari față de situațiune a sa economică;

2. a contribuit la producerea stării de încetare de plati sau a mărit-o prin orice act de grava imprudenta;

3. a recurs la expediente ruinătoare în scop de a întârzia falimentul;

4. a continuat sa recurgă la credit, trecând sub tăcere starea de încetare de plati;

5. fiind în stare de încetare de plati, nu a cerut deindata declararea sa în stare de faliment;

6. cu rea credința a făcut plati, a acordat garanții, sau a încheiat acte cu titlu gratuit în paguba creditorilor în perioada în care se poate cere revocarea lor;

7. nu și-a înscris firma;

8. nu a ținut registrele, prescrise de lege, sau le-a ținut neregulat în timpul celor cinci ani anteriori declarării falimentului sau retragerii sale din comerț ori în cazul cînd comerțul a fost exercitat pe un timp mai scurt, pentru tot acest interval;

9. nu a numerotat în ordinea iesirii sau nu a păstrat în copie corespondenta și documentele potrivit art. 40;

10. a arătat creditori inexistenti sau a omis sa declare existenta cunoscută lui a unor bunuri ce urmau să fie trecute în inventar, în conformitate cu art. 809, sau nu a respectat celelalte îndatoriri impuse lui în timpul procedurii falimentare.

Articolul 950

Se pedepsește cu închisoare corecțională dela șase luni la doi ani și cu amendă dela 5.000 la 100.000 lei, acela care exercită comerțul, fie în nume propriu, fie prin persoana interpusă, deși exercițiul comerțului i-a fost interzis potrivit art. 948.

Aceeași pedeapsa se va aplica și persoanei interpuse.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).