Capitolul 2 — Dispozițiuni speciale

În vînzarea în rate, vânzătorul care cere rezoluțiunea contractului, trebuie să restitue ratele încasate, micsorate cu suma reprezentând scăderea de valoare a lucrului, prin întrebuințarea facuta sau stricăciunile pricinuite, precum și daunele suferite de vînzător.

Clauza care face mai rea situațiunea cumpărătorului, este nulă.

Vânzarea este valabilă și atunci cînd vânzătorul deși preda cumpărătorului obiectul, își rezerva totuși proprietatea, pînă la achitarea integrală a prețului.

Vânzarea pe încercate se prezuma a fi facuta sub condițiune suspensivă:

Vânzătorul este obligat să permită încercarea în termenul stabilit de contract sau de uz.

Cînd încercarea trebuie să se facă la vînzător, contractul este desființat, dacă cumpărătorul nu procede la încercare în termenul fixat de contract sau de uz. În lipsa unor atari termene, vânzătorul poate să, someze pe cumpărător sa proceadă, la încercare într'un termen fixat potrivit împrejurărilor; trecând acest termen, vânzătorul este liberat.

Dacă marfa se găsește la cumpărător și acesta nu se pronunța; înăuntrul termenului stabilit prin contract, fixat de uz, sau acela arătat prin somațiune, tacerea sa este socotită aprobare.

Vânzarea este facuta după mostra, cînd aceasta trebuie să servească de comparatie exclusiva pentru calitatea mărfii.

În acest caz, mostra trebuie să fie păstrată în modul convenit de părți sau stabilit de uzuri.

Dacă marfa nu este conformă mostrei, cumpărătorul are dreptul sa ceara rezoluțiunea contractului.

Constitue o vânzare C. I. F., contractul în virtutea căruia se vinde o marfa determinata în genere, pe un preț ce cuprinde în afară de valoarea ei, fostul transportului la locul de destinație și cheltuielile de încărcare și asigurare ale mărfii și prin care vânzătorul își ia obligațiunea de a o incarca pe un vas la o anumită data sau într'un termen hotărît.

În lipsa de stipulațiune contrară, vânzătorul C. I. F. este obligat a incarca marfa conform uzurilor portului de încărcare.

Vânzătorul are dreptul de a fractiona în mai multe locuri marfa și a o transporta separat.

Dacă contractul de vânzare prevede că transportul se va face pe un anumit vas sau dacă numele vasului a fost comunicat cumpărătorului, vânzătorul nu va mai avea dreptul sa încarce marfa pe un alt vas.

Dacă potrivit contractului, vânzătorul este obligat a face să se verifice cantitatea, calitatea și starea mărfii, verificarea se va face în momentul încărcării de experți numiți, fie de instanța judecătorească a portului de încărcare, fie de autoritatea consulară și va face dovada deplina față de cumpărător.

Dacă prin caz fortuit vânzătorul C.I.F. este împiedicat sa încarce marfa în termenul convenit, iar în lipsa acestuia, în termenul determinat de uzuri, contractul se reziliază fără a se putea pretinde daune din partea cumpărătorului.

Vânzătorul este obligat să facă cunoscut cazul fortuit, prin carte poștală recomandată, în termen de 3 zile socotite din ultima zi în care trebuia să se efectueze încărcarea.

Riscurile trec asupra cumpărătorului C.I.F. din momentul încărcării mărfii; iar dreptul de a dispune de aceasta, din momentul predării titlurilor reprezentative.

Din momentul încărcării mărfii, vânzătorul nu mai poate să mai facă vreo modificare în compunerea loturilor.

Vânzătorul C.I.F. este socotit ca și-a îndeplinit obligațiunea sa relativă la transportul mărfurilor dacă face dovada cu polița de încărcare.

Data încărcării, arătată prin polița de încărcare sau în documentele ce o înlocuiesc în mod valabil, face să se prezume ca încărcarea a avut loc în mod efectiv la data stabilită prin contract, dacă cumpărătorul nu face dovada contrară.

Dacă documentul de încărcare, potrivit uzurilor locale are numai mențiunea "primit pentru încărcare", cumpărătorul C.I.F. poate să pretindă dovada ca încărcarea a fost facuta la data stabilită în document dacă acesta nu cuprinde și mențiunea scrisă de căpitan ca mărfurile au fost încărcate la data stabilită.

Dacă mărfurile vândute C.I.F.provin dintr'un oraș interior sau dintr'un port fluvial, vânzătorul are dreptul de a prezenta o polița de încărcare directa, în care caz, data plecării dela punctul de origine va fi socotită ca data a încărcării.

Cumpărătorii nu are dreptul sa pretindă o polița de încărcare directa, prevăzând efectuarea transportului, parte pe uscat, parte pe mare, dacă prin contractul de vânzare s'a convenit transportarea numai pe mare a mărfurilor vândute.

Dacă vânzătorul prezintă o polița de încărcare directa, aceasta trebuie să fie emisă la punctul de încărcare și pentru întreg parcursul, astfel încît să asigure cumpărătorului posibilitatea de a se adresa oricăruia, dintre cărăuși pentru a-i pretinde direct daune pentru pagubele pricinuite cu ocaziunea efectuării transportului.

Polița de încărcare și documentele ce o pot înlocui în condițiunile arătate în articolele precedente, trebuie să prevadă transportul mărfii pe itinerarul stabilit în contractul de vânzare sau în caz contrar pe calea întrebuințată în mod obișnuit pentru felul mărfii vândute.

Dacă stipulatiunile poliței de încărcare sau ale documentului ce o înlocuiește, nu s'ar potrivi asupra unui punct esențial cu condițiunile relative la transport, prevăzute prin contractul de vânzare, cumpărător nu va avea dreptul de a socoti aceste acte ca neindeplinind condițiunile convenționale și cere rezilierea contractului.

Obligațiunea vânzătorului C.I.F. de a asigura marfa este considerată ca îndeplinită dacă a obținut dela o societate de asigurare o polița proband existenta unui contract de asigurare în beneficiul cumpărătorului.

Fiecare lot va forma obiectul unei asigurări separate.

Asigurarea trebuie să acopere toate riscurile la care este expusă marfa încărcată.

Vânzătorul nu va fi însă obligat să asigure marfa contra riscului de razboiu, dacă contractul de vânzare nu conține o stipulațiune specială în acest, sens.

În vederea asigurării, valoarea mărfii va fi stabilită în conformitate. cu uzurile speciale privitoare la felul mărfii vândute, iar în lipsa lor, pe baza facturii, la care se va adauga navlul și 10% ca profit.

Vânzătorul poate înlocui polița de asigurare printr'un certificat, care să reproduca clauzele prevăzute de lege și sa transfere posesorului sau drepturile rezultând din polița de asigurare.

Dacă vânzătorul nu a asigurat marfa încărcată sau a asigurat-o parțial, cumpărătorul va putea proceda la efectuarea asigurării în întregime sau la completarea acesteia, scăzând prima plătită din prețul cumpărării și instiintand despre aceasta pe vînzător.

Vânzătorul este obligat sa predea de îndată cumpărătorului documentele și anume: polița de încărcare, factura, polița de asigurare și eventual actul de expertiza.

Predarea documentelor are drept efect transmiterea dreptului de a dispune de marfa.

Cumpărătorul, la primirea documentelor și după o prealabilă verificare a lor, trebuie să plătească prețul conform conventiunii.

Sub rezerva dispozițiilor art. 408, cumpărătorul are dreptul, după luarea în primire a documentelor, sa stabilească starea mărfurilor la predarea lor și sa denunțe vânzătorului lipsurile sau vitiile acestora.

Denunțarea se va face conform dispozițiunilor art. 399.

Dispozițiunile art. 400 se aplică și în vînzările C.I.F.

Dacă marfa a fost vândută "franco bord". (Free on board F.O.B.), cu indicarea unui loc determinat, transportul mărfii privește pe cumpărător.

Vânzătorul este obligat sa predea marfa la locul de încărcare și sa ia pentru încărcare, măsurile care după lege sau uzuri cari în sarcina expeditorului.

Marfa este socotită predată prin încărcarea sa pe vas.

Faptul ca transportul privește pe cumpărător nu ridica acestuia dreptul de a examina marfa la sosirea sa, la destinație și de a se prevala de dispozițiunile art. 399 și 400.

Dacă marfa care trebuie transportată dintr'un loc în altul a fost vândută "franco" într'un loc determinat, ea nu este socotită predată decât la sosirea sa în acel loc.

Acțiunile derivând din contractul de vânzare C.I.F., se prescriu prin trecerea unui termen de doi ani, socotit dela data emisiunii poliței de încărcare.