Anexa nr. 22

CONDIȚIILE ACORDĂRII PACHETULUI MINIMAL ȘI DE BAZĂ DE SERVICII MEDICALE ÎN ASISTENȚA MEDICALĂ SPITALICEASCĂ

Capitolul I — Pachetul de servicii medicale de bază ↑ Cuprins

A. Servicii medicale spitalicești pentru patologia care necesită internare în regim de spitalizare continuă:

1. Spitalizarea continuă are o durată de peste 12 ore.

2. Asistența medicală spitalicească în regim de spitalizare continuă cuprinde îngrijiri de tip acut și îngrijiri de tip cronic și se acordă cu respectarea următoarelor criterii de internare:

a) naștere;

b) urgențe medico-chirurgicale și situațiile în care este pusă în pericol viața pacientului sau care au acest potențial, ce necesită supraveghere medicală continuă;

c) boli cu potențial endemoepidemic care necesită izolare și tratament;

d) bolnavi aflați sub incidența art. 109, 110, 124 și 125 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și în cazurile dispuse prin ordonanță a procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, care necesită izolare ori internare obligatorie, și tratamentul persoanelor private de libertate pentru care instanța de judecată a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar-spital, precum și tratamentul pacienților din penitenciare ale căror afecțiuni necesită monitorizare și reevaluare în cadrul penitenciarelor-spital; bolnavii care necesită asistență medicală spitalicească de lungă durată - ani;

e) afecțiuni pentru care diagnosticul și/sau tratamentul nu pot fi monitorizate în ambulatoriu sau spitalizare de zi.

f) afecțiune oncologică diagnosticată;

(la 01-07-2024, Punctul 2. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 114 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

g) suspiciune de afecțiune oncologică, pentru confirmare;

(la 01-07-2024, Punctul 2. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 114 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

h) persoane prevăzute la art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 12/2025, care beneficiază de pachetul de bază până la data de 31 decembrie 2025.

(la 28-08-2025, Punctul 2. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDINUL nr. 824 din 27 august 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 august 2025 )

3. Factorii de care trebuie să se țină cont cumulativ în luarea deciziei de internare în regim de spitalizare continuă sunt:

a) severitatea semnelor și simptomelor prezentate de pacient;

b) predictibilitatea medicală a unei evoluții negative, nedorite a pacientului;

c) nevoia pentru și disponibilitatea analizelor/investigațiilor diagnostice;

d) epuizarea resurselor diagnostice și terapeutice în celelalte domenii de asistență medicală.

4. Pacienții care prezintă un bilet de internare pentru spitalizare continuă vor putea fi programați pentru internare, în funcție de afecțiune și de gravitatea semnelor și simptomelor prezentate și de disponibilitatea serviciilor unității spitalicești solicitate.

5. Prevenirea spitalizărilor continue considerate evitabile se va realiza prin diagnosticare precoce, abordare, tratament și monitorizare, respectiv supraveghere corespunzătoare, în ambulatoriu și în spitalizarea de zi, după caz.

B. Servicii medicale spitalicești care nu necesită internare continuă, acordate în regim de spitalizare de zi:

1. Spitalizarea de zi are o durată de maximum 12 ore/vizită (zi), dar nu mai puțin de 2 ore/vizită (zi), cu excepția serviciilor acordate în camerele de gardă și în structurile de urgență din cadrul spitalelor pentru care finanțarea nu se face din bugetul Ministerului Sănătății, precum și a serviciilor acordate pentru afecțiuni oncologice și hemato-oncologice.

Toate serviciile medicale și procedurile chirurgicale se acordă obligatoriu în intervalul orar de la deschiderea și până la închiderea fișei de spitalizare de zi. În caz contrar, serviciul acordat nu se decontează.

(la 31-01-2024, Punctul 1. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 25. , Articolul I din ORDINUL nr. 739 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 31 ianuarie 2024 )

2. Criteriile de internare în spitalizare de zi sunt:

a) urgențe medico-chirurgicale ce necesită supraveghere medicală până la 12 ore în condițiile stabilite în prezentele norme, doar în unitățile sanitare cu paturi care acordă și asistența medicală spitalicească în regim de spitalizare continuă;

b) diagnosticul nu poate fi stabilit și tratamentul nu poate fi efectuat și/sau monitorizat în ambulatoriu.

c) afecțiune oncologică diagnosticată;

(la 01-07-2024, Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 115 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

d) suspiciune de afecțiune oncologică, pentru confirmare;

(la 01-07-2024, Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 115 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

e) persoane prevăzute la art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 12/2025, care beneficiază de pachetul de bază până la data de 31 decembrie 2025.

(la 28-08-2025, Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din ORDINUL nr. 824 din 27 august 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 august 2025 )

B.1. Lista afecțiunilor (diagnosticelor) medicale caz rezolvat medical în spitalizare de zi și tarifele pe caz rezolvat medical corespunzătoare:

Nr. Crt. Cod diagnosti c Denumire afecțiune (diagnostic) Tarif pe caz rezolvat medical - lei- 1. A04.9 Infecția intestinală bacteriană, nespecificată 352 2. A08.4 Infecția intestinală virală, nespecificată 280 3. A09 Diareea și gastro-enterita probabil infecțioase 296 4. A49.9 Infecția bacteriană, nespecificată 352 5. D17.1 Tumora lipomatoasă benignă a pielii și a țesutului subcutanat al trunchiului 261 6. D50.0 Anemia prin carență de fier secundară unei pierderi de sânge (cronică) 388 7. D50.8 Alte anemii prin carență de fier 616 8. D50.9 Anemia prin carență de fier, nespecificată 394 9. E04.2 Gușa multinodulară netoxică 394 10. E06.3 Tiroidita autoimună 367 11. E10.65 Diabet mellitus (zaharat) tip 1 cu control slab 351 12. E10.71 Diabet mellitus tip 1 cu complicatii microvasculare multiple 439 13. E11.65 Diabet mellitus (zaharat) tip 2 cu control slab 396 14. E11.71 Diabet mellitus tip 2 cu complicatii microvasculare multiple 495 15. E11.9 Diabet mellitus (zaharat) tip 2 fără complicații 354 16. E13.65 Alte forme specificate de diabet mellitus cu control slab 495 17. E44.0 Malnutriția proteino-energetică moderată 420 18. E44.1 Malnutriția proteino-energetică ușoară 420 19. E66.0 Obezitate datorită unui exces caloric 353 20. E78.2 Hiperlipidemie mixta 442 21. E89.0 Hipotiroidism postprocedural 381 22. F41.2 Tulburare anxioasă și depresivă mixtă 344 23. F50.9 Tulburare de apetit, nespecificată 344 24. G45.0 Sindrom vertebro-bazilar 264 25. I20.8 Alte forme de angină pectorală (* fără coronarografie) 317 26. I25.11 Cardiopatia aterosclerotică a arterei coronariene native 373 27. I25.9 Cardiopatie ischemică cronică, nespecificată, fără coronarografie 350 28. I34.0 Insuficiența mitrală (valva) (* fără indicație de intervenție chirurgicală) 440 29. I35.0 Stenoza (valva) aortică (* fără indicație de intervenție chirurgicală) 464 30. I35.1 Insuficiență (valva) aortică (* fără coronarografie; fără indicație de intervenție chirurgicală) 441 31. I67.2 Ateroscleroza cerebrală 373 32. I67.8 Alte boli cerebrovasculare, specificate 373 33. I83.9 Vene varicoase ale extremităților inferioare fără ulcerație sau inflamație 444 34. J00 Rino-faringita acută [guturaiul comun] (* pentru copii 0 - 5 ani) 193 35. J02.9 Faringita acută, nespecificată (* pentru copii 0 - 5 ani) 189 36. J03.9 Amigdalita acută, nespecificată 191 37. J06.8 Alte infecții acute ale căilor respiratorii superioare cu localizări multiple 199 38. J06.9 Infecții acute ale căilor respiratorii superioare, nespecificate 189 39. J12.9 Pneumonia virală, nespecificată 432 40. J15.8 Alte pneumonii bacteriene 462 41. J18.1 Pneumonia lobară, nespecificată 466 42. J18.8 Alte pneumonii, cu micro-organisme nespecificate 435 43. J18.9 Pneumonie, nespecificată 484 44. J20.9 Bronșita acută, nespecificată 195 45. J44.0 Boala pulmonară obstructivă cronică cu infecție acută a căilor respiratorii inferioare 435 46. J44.1 Boala pulmonară obstructivă cronică cu exacerbare acută, nespecificată 429 47. J44.9 Boala pulmonară obstructivă cronică, nespecificată 417 48. J45.0 Astmul cu predominență alergică 205 49. J47 Bronșiectazia 411 50. J84.8 Alte boli pulmonare interstițiale specificate 440 51. J84.9 Boala pulmonară interstițială, nespecificată 442 52. K21.0 Boala refluxului gastro-esofagian cu esofagită 355 53. K21.9 Boala refluxului gastro-esofagian fără esofagită 266 54. K26.3 Ulcerul duodenal, acut fără hemoragie sau perforație, diagnosticat anterior 232 55. K29.1 Alte gastrite acute 361 56. K29.5 Gastrita cronică, nespecificată 363 57. K29.9 Gastro-duodenita, nespecificată 250 58. K30 Dispepsia 208 59. K52.9 Gastroenterita și colita neinfecțioase, nespecificate 279 60. K58.0 Sindromul intestinului iritabil cu diaree 373 61. K58.9 Sindromul intestinului iritabil fără diaree 359 62. K70.1 Hepatita alcoolică 314 63. K73.2 Hepatita activă cronică, neclasificată altundeva 470 64. K75.2 Hepatita reactivă nespecifică 550 65. Abrogat de Punctul 116 din Anexa la ORDINUL nr. 3.690/775/2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024. 66. K81.1 Colecistita cronică 393 67. K81.8 Alte colecistite 337 68. K82.8 Alte boli specificate ale vezicii biliare 305 69. K86.9 Boala pancreasului nespecificată 289 70. K91.1 Sindroame după chirurgia gastrică 331 71. L40.0 Psoriazis vulgaris 366 72. L50.0 Urticaria alergică (fără Edem Quinke) 236 73. L60.0 Unghia încarnată 344 74. M16.9 Coxartroza, nespecificată 228 75. M17.9 Gonartroza, nespecificată 234 76. M51.2 Altă deplasare a unui alt disc intervertebral specificat, fără indicație operatorie 363 77. M54.4 Lumbago cu sciatică- 402 78. M54.5 Dorsalgie joasă- 438 79. N30.0 Cistita acută 256 80. N39.0 Infecția tractului urinar, cu localizare nespecificată 246 81. N47 Hipertrofia prepuțului, fimoza, parafimoza 265 82. N73.9 Boala inflamatorie pelviană feminină, nespecificată 160 83. N92.0 Menstruație excesivă și frecventă cu ciclu menstrual regulat 385 84. N92.1 Menstruație excesivă și frecventă cu ciclu menstrual neregulat 270 85. N92.4 Sângerări excesive în perioada de premenopauză 374 86. N93.8 Alte sângerări anormale specificate ale uterului și vaginului 451 87. N95.0 Sângerări postmenopauză 360 88. O02.1 Avort fals 113 89. O03.4 Avort spontan incomplet, fără complicații 114 90. O12.0 Edem gestațional 230 91. O21.0 Hiperemeza gravidică ușoară 145 92. O23.1 Infecțiile vezicii urinare în sarcină 147 93. O34.2 Îngrijiri acordate mamei pentru cicatrice uterină datorită unei intervenții chirurgicale anterioare 538 94. R10.4 Altă durere abdominală și nespecificată 155 95. R59.0 Ganglioni limfatici măriți localizați 594 96. S61.0 Plagă deschisă a degetului (degetelor) fără vătămarea unghiei 285 97. S61.88 Plagă deschisă a altor părți ale pumnului și mâinii 284 98. Z46.6 Amplasarea și ajustarea unei proteze urinare 147 99. Z50.9 Îngrijiri implicând o procedură de reabilitare, nespecificată 383 100. Z51.88 Alte îngrijiri medicale specificate 383 101. I25.5 Cardiomiopatie ischemică 317 102. I70.21 Ateroscleroza arterelor extremităților cu claudicație intermitentă 317 103. I80.3 Flebita și tromboflebita extremităților inferioare, nespecificată 444 104. R60.0 Edem localizat 230 105. I83.0 Vene varicoase cu ulcerație ale extremităților inferioare 444 106. I87.2 Insuficiența venoasă (cronică) (periferică) 444 107. A69.2 Boala Lyme (*diagnostic și tratament) 725 108. G31.1 Degenerescenta senila a creierului, neclasificata altundeva 528 109. M85.80 Osteoporoza (Alte afectiuni specificate ale densitatii si structurii osoase localizari multiple) 412 110. E23 Hiposecreția și alte tulburări ale glandei hipofizare 333 111. E30.1 Pubertate precoce 365 112. E34.3 Insuficienta staturala 461 113. E05.8 Alte tireotoxicoze 280 114. D44.0 Tumora tiroida cu evolutie imprevizibila si necunoscuta 186 115. E30.0 Pubertate intarziată 353 (la 01-07-2024, Tabelul de la Litera B.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 116 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

*) această specificare nu face parte din denumirea diagnosticului, ci semnifică faptul că respectivul tip de caz poate fi rezolvat în spitalizare de zi cu condiția îndeplinirii criteriului din paranteză.

B.2. Lista cazurilor rezolvate cu procedură chirurgicală - în spitalizare de zi și tarifele pe caz rezolvat corespunzătoare:

Nrt.

Crt.

Denumire caz rezolvat cu procedură chirurgicală

Cod

Procedură

Denumire procedură chirurgicală

Tarif pe caz rezolvat cu procedură chirurgicală

-lei-

1

Miringotomia cu inserția de tub

D01003

Miringotomia cu inserție de tub, unilateral

328

2

Miringotomia cu inserția de tub

D01004

Miringotomia cu inserție de tub, bilateral

328

3

Amigdalectomie

E04301

Tonsilectomia fără adenoidectomie

683

4

Amigdalectomie

E04302

Tonsilectomia cu adenoidectomie

683

5

Rinoplastie posttraumatică(reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07001

Rinoplastie implicând corecția cartilajului

861

6

Rinoplastie posttraumatică(reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07002

Rinoplastia implicând corectarea conturului osos

861

7

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07003

Rinoplastie totală

861

8

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07004

Rinoplastie folosind grefa cartilaginoasă septală sau nazală

861

9

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și mobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07005

Rinoplastie folosind grefă de os nazal

861

10

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07006

Rinoplastie cu grefă de os nazal și cartilaj septal/nazal

861

11

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07007

Rinoplastie folosind grefa de cartilaj de la zona donatoare de la distanță

861

12

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07008

Rinoplastia folosind grefa osoasă din zona donatoare de la distanță

861

13

Rinoplastie posttraumatică (reducerea și imobilizarea fracturilor piramidei nazale după un traumatism recent)

P07009

Rinoplastia folosind os și cartilaj ca grefă de la zona donatoare de la distanță

861

14

Bronhomediastino - scopie

G02401

Bronhoscopia

729

15

Bronhomediastino - scopie

G02403

Fibrobronhoscopia

729

16

Biopsia pleurei

G03103

Biopsia pleurei

624

17

Biopsie ganglioni laterocervicali și supraclaviculari

I00601

Biopsie de ganglion limfatic

482

18

Puncție biopsie transparietală cu ac pentru formațiuni tumorale pulmonare

G03102

Biopsia percutanată (cu ac) a plămânului

806

19

Implantare cateter pleural

G04103

Inserția catetetrului intercostal pentru drenaj

757

20

Adenoidectomie

E04303

Adenoidectomia fără tonsilectomie

683

21

Extracția de corpi străini prin bronhoscopie

G02502

Bronhoscopia cu extracția unui corp străin

609

22

Strabismul adultului

C05702

Proceduri pentru strabism implicând 1 sau 2 mușchi, un ochi

286

23

Pterigion cu plastie

C01302

Excizia pterigionului

286

24

Refacerea staticii palpebrare (entropion, ectropion, lagoftalmie) ptoză palpebrală

C08003

Corecția ectropionului sau entropionului prin strângerea sau scurtarea retractorilor inferiori

286

25

Refacerea staticii palpebrare (entropion, ectropion, lagoftalmie) ptoză palpebrală

C08004

corecția ectropionului sau entropionului prin alte corecții ale retractorilor inferiori

286

26

Refacerea staticii palpebrare (entropion, ectropion, lagoftalmie) ptoză palpebrală

C08005

corecția ectropion-ului sau entropion-ului prin tehnici de sutură

286

27

Refacerea staticii palpebrare (entropion, ectropion, lagoftalmie) ptoză palpebrală

C08006

corecția ectropion-ului sau entropion-ului cu rezecție largă

286

28

Extracția dentară chirurgicală

F00801

Extracție dentară sau a unor părți de dinte

328

29

Extracția dentară chirurgicală

F00802

Extracție dentară cu separare

328

30

Extracția dentară chirurgicală

F00901

îndepărtare chirurgicală a unui dinte erupt

328

31

Extracția dentară chirurgicală

F00902

îndepărtare chirurgicală a 2 sau mai mulți dinți erupți

328

32

Extracția dentară chirurgicală

F00903

îndepărtarea chirurgicală a unui dinte inclus sau parțial erupt, fără îndepărtare de os sau separare

328

33

Extracția dentară chirurgicală

F00904

îndepărtarea chirurgicală a unui dinte inclus sau parțial erupt, cu îndepărtare de os sau separare

328

34

Excizie polip cervical, dilatația și chiuretajul uterului

M02601

Dilatarea și chiuretajul uterin [D C]

452

35

Excizie polip cervical, dilatația și chiuretajul uterului

M02602

Chiuretajul uterin fără dilatare

452

36

Excizie polip cervical, dilatația și chiuretajul uterului

M02801

Dilatarea și curetajul[D C] după avort sau pentru întrerupere de sarcină

254

37

Excizie polip cervical, dilatația și chiuretajul uterului

M02802

Curetajul aspirativ al cavității uterine

254

38

Excizie polip cervical, dilatația și chiuretajul uterului

M03702

Polipectomia la nivelul colului uterin

452

39

Reparația cisto și rectocelului

M04402

Corecția chirurgicală a rectocelului

556

40

Reparația cisto șirectocelului

M04403

Corecția chirurgicală a cistocelului și rectocelului

556

41

Artroscopia genunchiului

013205

Artroscopia genunchiului

509

42

Operația artroscopică a meniscului

013404

Meniscectomie artroscopică a genunchiului

430

43

Îndepărtarea materialului de osteosinteză

018104

îndepărtarea de brosă, șurub sau fir metalic, neclasificată în altă parte

570

44

Îndepărtarea materialului de osteosinteză

018106

îndepărtarea de placă, tijă sau cui, neclasificată în altă parte

570

45

Reparația diformității piciorului

020404

Corecția diformității osoase

1.647

46

Eliberarea tunelului carpian

A07402

Decompresia endoscopică a tunelului carpian

782

47

Eliberarea tunelului carpian

A07403

Decompresia tunelului carpian

782

48

Excizia chistului Baker

013601

Excizia chistului Baker

791

49

Rezolvarea contracturii Dupuytren

007302

Fasciotomia subcutanată pentru maladia Dupuytren

782

50

Rezolvarea contracturii Dupuytren

008001

Fasciectomia palmară pentru contractura Dupuytren

782

51

Repararea ligamentului încrucișat

015303

Reconstrucția artroscopică a ligamentului încrucișat al genunchiului cu repararea meniscului

991

52

Repararea ligamentului încrucișat

015304

Reconstrucția ligamentului încrucișat al genunchiului cu repararea meniscului

991

53

Excizia locală a leziunilor sânului

Q00501

Excizia leziunilor sânului

479

54

Colecistectomia laparoscopică

J10102

Colecistectomia laparoscopică

1.218

55

Colecistectomia laparoscopică

J10104

Colecistectomia laparoscopică cu extragerea calculului de pe canalul biliar comun prin ductul cistic

1.218

56

Colecistectomia laparoscopică

J10105

Colecistectomia laparoscopică cu extragerea calculului de pe canalul biliar comun prin coledocotomia laparoscopică

1.218

57

Hemoroidectomia

J08504

Hemoroidectomia

731

58

Cura chirurgicală a herniei inghinale

J12603

Cura chirurgicală a herniei inghinale unilaterale

683

59

Cura chirurgicală a herniei inghinale

J12604

Cura chirurgicală a herniei inghinale bilaterale

683

60

Endoscopie digestivă superioară

J00101

Esofagoscopia flexibilă

430

61

Endoscopie digestivă superioară cu biopsie

J01202

Esofagoscopia cu biopsie

556

62

Endoscopie digestivă superioară

J13901

Panendoscopia până la duoden

430

63

Endoscopie digestivă superioară

J13903

Panendoscopia până la ileum

430

64

Endoscopie digestivă superioară cu biopsie

J14201

Panendoscopia până la duoden cu biopsie

556

65

Endoscopie digestivă superioară cu biopsie

J14202

Endoscopia ileală cu biopsie

556

66

Terapia chirurgicală a fimozei

L03702

Circumcizia la bărbat

224

67

Terapia chirurgicală a fimozei

L04101

Reducerea parafimozei

224

68

Chirurgia varicelor

H12002

Injectări multiple cu substanțe sclerozante la nivelul venelor varicoase

937

69

Chirurgia varicelor

H12501

Întreruperea joncțiunii safenofemurală varicoasă

937

70

Chirurgia varicelor

H12502

Întreruperea joncțiunii safenopoplitee varicoasă

937

71

Chirurgia varicelor

H12503

Întreruperea joncțiunilor safenofemurală și safeno-poplitee varicoase

937

72

Chirurgia varicelor

H12601

Întreruperea a mai multor vene tributare unei vene varicoase

937

73

Chirurgia varicelor

H12602

Întreruperea subfascială a uneia sau mai multor vene perforante varicoase

937

74

Debridarea nonexcizională a tegumentului și țesutului subcutanat

P02103

Debridarea nonexcizională a arsurii

188

75

Debridarea excizională a părților moi

019301

Debridarea excizională a părților moi

753

76

Debridarea excizională a tegumentului și țesutului subcutanat

P02201

Debridarea excizională a tegumentului și țesutului subcutanat

753

77

Dilatarea și chiuretajul după avort sau pentru întrerupere de sarcină

M02801

Dilatarea și chiuretajul[D C] după avort sau pentru întrerupere de sarcină

254

78

Aplicarea dispozitivului de fixare externă neclasificată altundeva

017801

Aplicarea dispozitivului de fixare externă neclasificată altundeva

1.118

79

Biopsia tegumentului și țesutului subcutanat

P01701

Biopsia tegumentului și țesutului subcutanat

706

80

Incizia și drenajul tegumentelor și ale țesutului subcutanat

P00701

Incizia și drenajul hematomului tegumentar și al țesutului subcutanat

602

81

Incizia și drenajul tegumentelor și ale țesutului subcutanat

P00702

Incizia și drenajul abceselor tegumentelor și ale țesutului subcutanat

602

82

Incizia și drenajul tegumentelor și ale țesutului subcutanat

P00703

Alte incizii și drenaje ale tegumentelor și țesutului subcutanat

602

83

Examinare fibroscopică a faringelui

E04701

Examinare fibroscopică a faringelui

515

84

Excizia leziunilor tegumentare și țesutului subcutanat

P01901

Excizia leziunilor tegumentare și țesutului subcutanat în alte zone

644

85

Chiuretaj cu biopsia de endometru

M02501

Biopsia de endometru

515

86

Chiuretaj cu biopsia de col uterin

M03701

Biopsia de col uterin

515

87

Îndepărtarea corpilor străini din tegument și țesutul subcutanat cu incizie

P00601

Îndepărtarea corpilor străini din tegument și țesutul subcutanat cu incizie

526

88

Electroterapia leziunilor tegumentare, leziuni multiple/leziune unică

P01309

Electroterapia leziunilor tegumentare, leziune unică

316

89

Repararea plăgilor tegumentare și ale țesutului subcutanat,implicând țesuturile mai profunde

P02902

Repararea plăgilor tegumentare și ale țesutului subcutanat în alte zone implicând și țesuturile profunde

644

90

Extragerea endoscopică a stentului ureteral

K02803

Extragerea endoscopică a stentului ureteral

417

91

Rezecția parțială a unghiei încarnate

P02504

Rezecția parțială a unghiei încarnate

328

92

Îndepărtarea dispozitivului de fixare externă

018108

Îndepărtarea dispozitivului de fixare externă

440

93

Coronarografie

H06801

Coronarografie

1.218

94

Realizarea fistulei arteriovenoase la persoanele dializate

H15902

Efectuarea unei fistule arteriovenoase native (cu venă) la nivelul membrului inferior

328

95

Realizarea fistulei arteriovenoase la persoanele dializate

H15903

Efectuarea unei fistule arteriovenoase native (cu venă) la nivelul membrului superior

328

96

Biopsia leziunii peniene

L03701

Biopsia peniană

624

97

Terapia chirurgicală a varicocelului

L02801

Cura varicocelului

937

98

Orhidectomia unilaterală (excizia testicolului)

L02501

Orhidectomia unilaterală

556

99

Orhidectomia bilaterală (excizia testicolelor)

L02502

Orhidectomia bilaterală

556

100

Excizia spermatocelului, unilateral

L02303

Excizia spermatocelului, unilateral

556

101

Excizia spermatocelului, bilateral

L02304

Excizia spermatocelului, bilateral

556

102

Terapia chirurgicală a hidrocelului

L02301

Excizia hidrocelului

556

103

Biopsia transrectală (cu ac de biopsie) a prostatei

L00404

Biopsia transrectală (cu ac de biopsie) a prostatei

624

104

Rezecția endoscopică a leziunii prostatice

L00302

Rezecția endoscopică a leziunii prostatice

556

105

Rezecția endoscopică transuretrală a prostatei

L00601

Rezecția transuretrală a prostatei

861

106

Uretrotomia optică internă pentru stricturi uretrale

K07505

Uretrotomia optică

556

107

Distrugerea endoscopică a verucilor uretrale

K07602

Distrugerea endoscopică a verucilor uretrale

556

108

Hidrodilatarea vezicii urinare sub control endoscopic

K06801

Hidrodilatarea vezicii urinare sub control endoscopic

556

109

Rezecția endoscopică vezicală

K06001

Rezecția endoscopică de leziune sau țesut vezical

556

110

Extragerea endoscopică a litiazei vezicale

K05604

Litolapaxia vezicii urinare

556

111

Cistostomia percutanată cu inserția percutanată a cateterului suprapubic

K05303

Cistotomia percutanată (cistostomia)

301

112

Cistoscopia

K04901

Cistoscopia

344

113

Rezecția endoscopică a ureterocelului

K03801

Rezecția endoscopică a ureterocelului

556

114

Excizia tumorii corneoconjunctivale

C01201

Excizia tumorii limbus-ului

286

115

Excizia tumorii corneoconjunctivale

C01202

Excizia tumorii limbus-ului cu keratectomie

286

116

Excizia tumorii corneoconjunctivale

C02201

Excizia pingueculei

286

117

Repoziționarea cristalinului subluxat

C04401

Repoziționarea cristalinului artificial

286

118

Dacriocistorinostomia

C08802

Dacriocistorinostomia

683

119

Dacriocistorinostomia

C09001

Procedee închise de restabilire a permeabilității sistemului canalicular lacrimal, un ochi

683

120

Septoplastia

E01003

Septoplastia cu rezecția submucoasă a septului nazal

861

121

Chirurgia funcțională endoscopică naso sinusală

E01601

Extragere intranazală de polip din antrum-ul maxilar

861

122

Chirurgia funcțională endoscopică naso sinusală

E01602

Extragerea intranazală de polip din sinusul frontal

861

123

Chirurgia funcțională endoscopică naso sinusală

E01603

Extragere intranazală de polip din sinusul etmoidal

861

124

Chirurgia funcțională endoscopică naso sinusală

E01604

Extragere intranazală de polip din sinusul sfenoidal

861

125

Chirurgia funcțională endoscopică naso sinusală

E00801

Extragerea de polip nazal

861

126

Chirurgia funcțională endoscopică naso sinusală

E01805

Antrostomia maxilară intranazală, unilateral

683

127

Parotidectomia

E02805

Excizia parțială a glandei parotide

683

128

Chirurgia ronhopatiei cronice

E03601

Uvulopalatofaringoplastia

579

129

Timpanoplastia tip I

D01401

Miringoplastia, abord transcanalar

861

130

Timpanoplastia tip I

D01402

Miringoplastia, abord postauricular sau endauricular

861

131

Cura chirurgicală a tumorilor benigne ale laringelui

G00402

Microlaringoscopia cu extirparea laser a leziunii

861

132

Terapia chirurgicală a apendicitei cronice

J07002

Apendicectomia laparoscopică

861

133

Terapia chirurgicală a fisurii perianale

J08101

Excizia fistulei anale implicând jumătatea inferioară a sfincterului anal

579

134

Terapia chirurgicală a fisurii perianale

J08102

Excizia fistulei anale implicând jumătatea superioară a sfincterului anal

579

135

Terapia chirurgicală a tumorilor de perete abdominal sau ombilic

J12401

Biopsia peretelui abdominal sau a ombilicului

347

136

Terapia chirurgicală a granulomului ombilical

J12507

Excizia granulomului ombilical

347

137

Hernia ombilicală

J12801

Cura chirurgicală a herniei ombilicale

683

138

Hernia epigastrică

J12802

Cura chirurgicală a herniei epigastrice

683

139

Eventrație postoperatorie

J12903

Cura chirurgicală a eventrației postoperatorii cu proteză

683

140

Montare drenaj ureteral intern

K02801

Insertia endoscopica a stentului ureteral

547

141

Dezobstrucția tractului urinar superior

K02901

Dezobstrucția tractului urinar superior prin ureteroscopie cu manipulare endoscopica de calcul ureteral

985

142

Dilatarea progresiva a stricturilor uretrale

K08202

Dilatarea progresiva a stricturilor uretrale

200

NOTĂ:

Pozițiile 5 - 13 din tabelul de mai sus se referă la cura chirurgicală a fracturilor de piramidă nazală după un traumatism recent; nu sunt incluse corecțiile estetice.

B.3. Lista serviciilor medicale în regim de spitalizare de zi și tarifele corespunzătoare:

B.3.1. Lista serviciilor medicale în regim de spitalizare de zi decontate asiguraților prin tarif pe serviciu medical/vizită (zi) și pentru care în vederea decontării nu este necesară închiderea fișei de spitalizare de zi (FSZ) după fiecare vizită (zi).

Nr.

crt.

Denumire serviciu medical

Tarif pe serviciu medical - lei-

1

Chimioterapie*) cu monitorizare

324 lei/ ședință

2

Litotriție

405 lei/ ședință

3

Tratamentul și profilaxia rabiei cu antitetanic

393 lei/administrare

4

Tratamentul și profilaxia rabiei fără antitetanic

276 lei/administrare

5

Strabism la copii - reeducare ortooptică

57 lei/ ședință

6

Supleere a funcției intestinale la bolnavii cu insuficiență intestinală cronică care necesită nutriție parenterală pentru o perioadă mai mare de 3 luni de zile

1.408 lei/administrare zilnică

7.

Inducția tratamentului cu Esketamina*) - maxim 7 vizite/lună/asigurat

86 lei/vizită

8.

Întreținerea tratamentului cu Esketamină*) - maxim 4 vizite/lună/asigurat

86 lei/vizită

B.3.2. Lista serviciilor medicale în regim de spitalizare de zi decontate asiguraților prin tarif pe serviciu medical și pentru care în vederea decontării se închide fișa de spitalizare de zi (FSZ) după terminarea vizitei/vizitelor necesare finalizării serviciului medical.

Nr.

crt.

Denumire serviciu medical

Tarif pe serviciu medical

1

Implant de cristalin**)

1.216 lei/asigurat/un serviciu pentru fiecare ochi, maxim 2 servicii pe CNP

2

Întrerupere de sarcină cu recomandare medicală *) valabil pentru sarcini de până la 12 săptămâni de amenoree

315 lei/ asigurat/serviciu

3

Amniocenteză***)

1.043 lei/asigurat/serviciu

4

Biopsie de vilozități coriale***)

1.043 lei/asigurat /serviciu

5

Monitorizare bolnavi HIV/SIDA*)

231 lei/lună/asigurat

6

Evaluarea dinamică a răspunsului viro - imunologic*)

521 lei/lună/asigurat

7

Monitorizarea bolilor neurologice (epilepsie și tulburări de somn, boala Parkinson și alte manifestări extrapiramidale, boli neuromusculare, miastenia gravis și sindromul miastenic, neuropatii periferice, boli neurodegenerative ale sistemului nervos central, scleroza multiplă, stenoze arteriale carotidiene, vertebrale și artere subclaviculare, demențe, paralizii cerebrale)

231 lei/asigurat/lună

8

Monitorizarea și tratamentul talasemiei și hemofiliei*)

231 lei/lună/asigurat

9

Boli endocrine (acromegalie în tratament medicamentos și tumori neuroendocrine)****)

231 lei/lună/asigurat

10

Boala Gaucher****)

231 lei/lună/asigurat

11

Poliartrita reumatoidă pentru tratamentul cu imunosupres oare****)

231 lei/lună/asigurat

12

Artropatia psoriazică pentru tratamentul cu imunosupres oare****)

231 lei/lună/asigurat

13

Spondilita ankilozantă pentru tratamentul cu imunosupres oare****)

231 lei/lună/asigurat

14

Artrita juvenilă pentru tratamentul cu imunosupres oare****)

231 lei/lună/asigurat

15

Psoriazis cronic sever pentru tratamentul cu imunosupres oare****)

231 lei/lună/asigurat

16

Scleroza multiplă****)

231 lei/lună/asigurat

17

Boli rare****)

231 lei/lună/asigurat

18

Monitorizare hemodinamică prin metoda bioimpedanței toracice*******)

208 lei/asigurat/semestru

19

Analgezia autocontrolată

80 lei/asigurat /serviciu

20

Analgezie subarahnoidiană

125 lei/asigurat /serviciu

21

Analgezie epidurală simplă

158 lei/asigurat /serviciu

22

Analgezie epidurală cu cateter

242 lei/asigurat /serviciu

23

Blocaj nervi periferici

139 lei/asigurat /serviciu

24

Infiltrație periradiculară transforaminală*****)

463 lei/asigurat /serviciu

25

Bloc de ram median posterior*****)

139 lei/asigurat /serviciu

26

Bloc de plex simpatic

463 lei/asigurat /serviciu

27

Ablație cu radiofrecvență de ram median******)

242 lei/nivel/asigurat/ serviciu

28

Ablație cu radiofrecvență a inervației genunchiului sau a articulației coxofemurale******)

799 lei/asigurat /serviciu

29

Ablație sacroiliacă******)

799 lei/ asigurat /serviciu

30

Infiltrație sacroiliacă*****)

463 lei/ asigurat /serviciu

31

Discografie stimulată*****)

463 lei/ asigurat /serviciu

32

Proceduri specifice pentru cefalee, algii craniene, sindroame vertiginoase și crize de pierdere a conștienței fără diagnostic etiologic cu investigații de înaltă performanță

474 lei/ asigurat /serviciu

33

Proceduri specifice pentru cefalee, algii craniene, sindroame vertiginoase și crize de pierdere a conștienței fără diagnostic etiologic fără investigații de înaltă performanță

236 lei/ asigurat /serviciu

34

Urgență medico-chirurgicală în camerele de gardă

66 lei/pacient/serviciu

35

Urgență medico-chirurgicală în structurile de urgență UPU/CPU din cadrul spitalelor pentru care finanțarea nu se face din bugetul Ministerului Sănătății

198 lei/pacient/ serviciu

36

Discectomie percutană

799 lei/2 discuri/ asigurat/serviciu

37

Endoscopie de canal spinal

799 lei/asigurat/serviciu

38

Flavectomie

799 lei/2 discuri/asigurat

39

Evaluarea gravidei pentru infecții cu risc pentru sarcină (pentru rubeolă, toxoplasmoză, infecția CMV, hepatită B

și C)

394 lei/asigurat/sarcină

40.

Monitorizare afecțiuni oncologice cu minimum 3 investigații de înaltă performanță

1.393 lei/asigurat/trimestrial

41

Monitorizare afecțiuni oncologice fără investigații de înaltă performanță

236 lei/asigurat/lună

42

Monitorizare insuficiență renală cronică

236 lei/asigurat/ lună

43

Terapia distoniilor musculare cu dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) fără toxină botulinică

405 lei/ asigurat /serviciu

44

Terapia distoniilor musculare fără dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) fără toxină botulinică

154 lei/ asigurat /serviciu

45

Terapia paraliziilor cerebrale/paraliziilor care generează spasticitate cu dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) cu toxină botulinică pentru copii cu greutate peste 25 kg

1.693 lei/asigurat/trimestru

45^1

Terapia distoniilor musculare cu dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) cu toxină botulinică pentru adulți

1.693 lei/asigurat/trimestru

46

Terapia paraliziilor cerebrale/paraliziilor care generează spasticitate cu dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) cu toxină botulinică pentru copii cu greutate sub 25 kg

1.049 lei/asigurat/trimestru

47

Terapia paraliziilor cerebrale/paraliziilor care generează spasticitate fără dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) cu toxină botulinică pentru copii cu greutate peste 25 kg

1.443 lei/asigurat/trimestru

47^1

Terapia distoniilor musculare fără dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) cu toxină botulinică pentru adulți

1.443 lei/asigurat/trimestru

48

Terapia paraliziilor cerebrale/paraliziilor care generează spasticitate fără dirijare electromiografică (cervicale, craniofaciale, ale membrelor, laringiene etc.) cu toxină botulinică pentru copii cu greutate sub 25 kg

798 lei/asigurat/trimestru

49

Monitorizarea bolilor psihiatrice adulți și copii (tulburări cognitive minore, demențe incipiente, tulburări psihotice și afective în perioade de remisiune, tulburări nevrotice și de personalitate)

231 lei/asigurat/lună

50

Implantarea cateterului venos central long-life destinat: administrării de medicamente, dializei cronice sau administrării de chimioterapice (în cure lungi de 6 - 24 luni) pentru pacienții oncologici, hematologici, dializați. Tariful aferent acestui serviciu include costul cateterului venos central long-life.

1.112 lei/ asigurat /serviciu

51

Implantarea cateterului venos central cu cameră implantabilă destinat administrării de chimioterapice (în cure lungi de 6 - 24 luni) pentru pacienții oncologici și hematologici.

Tariful aferent acestui serviciu include costul cateterului venos central și camerei implantabile.

1.390 lei/ asigurat /serviciu

52

Monitorizarea pacemakerelor/defibrilatorului implantabil

358 lei/asigurat/trimestrial

53

Monitorizarea pacienților cu insuficiență cardiacă congestivă pentru asigurați cu afecțiuni cardiovasculare grave de debut sau devenite cronice

378 lei/asigurat/trimestrial

54

Monitorizarea pacienților cu tulburări de ritm/ conducere cu afecțiuni cardiovasculare grave de debut sau devenite cronice

456 lei/asigurat/trimestrial

55

Incizia și drenajul abceselor periosoase (loji superficiale ale capului și gâtului)

602 lei/ asigurat /serviciu

56

Suprimarea firelor de sutură la pacienți cu despicături labio-maxilopalatine după plastia buzei sau a palatului

477 lei/ asigurat /serviciu

57

Iridectomia sau capsulotomia cu laser

173 lei/ asigurat /serviciu

58

Implantare cateter peritoneal (tariful include și costul cateterului)

799 lei/ asigurat /serviciu

59

Monitorizarea sifilisului genital primar și sifilisului secundar al pielii și mucoaselor

150 lei/asigurat/trimestru

60

Monitorizarea și tratamentul colagenenozelor: poliartrita reumatoidă, lupus eritematos sistemic, dermato- polimiozită, sindrom Sjorgen, vasculite sistemice, sclerodermie sistemică, spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică

231 lei/asigurat/lună

61

Diagnostic și monitorizare artrită precoce

231 lei/asigurat/lună

62

Monitorizarea bolilor hematologice

231 lei/asigurat/lună

63

Diagnosticarea apneei de somn

275 lei/ asigurat /serviciu

64

Bronhoscopia asociată echografiei (EBUS)

1.633 lei/ asigurat /serviciu

65

Terapia spasticitatii membrului superior și/sau inferior aparuta ca urmare a unui accident vascular cerebral pentru pacientul adult - cu toxină botulinică

2.317/asigurat/trimestru

66

Cordonocenteza***)

1.043 lei/asigurat/serviciu

67

Evaluarea Sindromului Post Covid-19

479 lei/ asigurat /serviciu

68.

Monitorizarea pacientului cu stenoze coronariene sau periferice

267 lei/ asigurat /serviciu

69.

Abrogat de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.108 din 26 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 27 iunie 2023

70.

Abrogat de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.108 din 26 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 27 iunie 2023

71.

Abrogat de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.108 din 26 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 27 iunie 2023

72.

Tratamentul anemiei prin carență de fier la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică prin administrare de fier injectabil intravenos

588 lei/ asigurat /serviciu

73.

Monitorizarea cardiacă a pacientului post-COVID prin RMN cardiac

967 lei/ asigurat /serviciu

74.

Monitorizarea cardiacă a pacientului post-COVID prin Angio CT coronarian

1.007 lei/ asigurat /serviciu

75.

Tratamentul anemiei din boala cronică renală

999 lei/ asigurat /serviciu

76.

Terapie imunosupresivă în boala cronică renală

1.661 lei/ asigurat /serviciu

77.

Monitorizarea evoluției fenilcetonuriei

359 lei/ asigurat /serviciu

78.

Abrogat de Punctul 117 din Anexa la ORDINUL nr. 3.690/775/2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024.

79.

Abrogat de Punctul 117 din Anexa la ORDINUL nr. 3.690/775/2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024.

80.

Diagnostic cu proceduri de inalta performanta (1 segment abdomen) în boli inflamatorii intestinale

867 lei/ asigurat /serviciu

81.

Paracenteza

500 lei/ asigurat /serviciu

82.

Reechilibrare hidro-electrolitică la pacienții cu boli cronice progresive

491 lei/ asigurat /serviciu

83.

Inițierea terapiei antalgice la pacienții cu durere severă

482 lei/ asigurat /serviciu

84.

Evaluare și tratament la pacientul cu limfedem secundar

482 lei/ asigurat /serviciu

85.

Monitorizarea pacientului cu durere cronică severă generată de boli cronice progresive

474 lei/ asigurat /serviciu

86.

Monitorizarea pacientului cu dermatita atopică forma moderat-severa în tratament cu terapii inovatoare (biologice sau cu molecule mici)

231 lei/lună/asigurat

87.

Tratamentul prin titrare automata al apneei de somn diagnosticată prin poligrafie

400 lei/ asigurat /serviciu

88.

Monitorizarea și ajustarea tratamentului tulburărilor respiratorii de somn

374 lei/ asigurat /serviciu

89.

Diagnosticul, tratamentul și monitorizarea tulburărilor respiratorii de somn

502 lei/asigurat /serviciu

90.

Poligrafie

440 lei/asigurat /serviciu

91.

Poligrafie si titrare automata

702 lei/asigurat /serviciu

92.

Polisomnografie si titrare automata

802 lei/asigurat /serviciu

93.

Diagnosticul complex al bolii de suprafata oculară (DED) si al altor boli ale suprafatei oculare

583 lei/asigurat /serviciu

94.

Tratamentul bolii de suprafata oculară (DED) cu ser autolog si sau imunomodulatoare topice

325 lei/asigurat /serviciu

95.

Crosslinking pentru keratoconus

950 lei/asigurat /serviciu

96.

Injectare intravitreana de substante terapeutice și monitorizare

500 lei/asigurat /serviciu

9l.

Tratament și monitorizare tratament chirurgical glob ocular

300 lei/asigurat /serviciu

98.

Tratament și monitorizare examinare copil în narcoză

731 lei/asigurat /serviciu

99.

Tratament și monitorizare injectie intraoculara

350 lei/asigurat /serviciu

100.

Tratament și monitorizare tratament laser glaucom

350 lei/asigurat /serviciu

101.

Tratament și monitorizare tratament laser pol posterior al globului ocular

286 lei/asigurat /serviciu

102.

Tratament și monitorizare sondaj cai lacrimale la copil in narcoza

800 lei/asigurat /serviciu

103.

Diagnosticul si tratamentul anemiei și/sau deficitului de fier, cu fier intravenos, la pacienții cu boli inflamatorii intestinale

588 lei/asigurat /serviciu

104.

Monitorizarea pacienților cu tumori neuroendocrine utilizând scintigrafie 99m-Tc-EDDA-HYNIC TOC (Tektrotyd) ********)

3.253 lei/asigurat /serviciu

105.

Inițiere protocol de administrare a Esketaminei*)

126 lei/asigurat /serviciu

106.

Montare pompe de insulina sau pompe de insulina cu senzori de monitorizare continua a glicemiei

222 lei/asigurat /serviciu

10l.

Montare sisteme de monitorizare continua a glicemiei

222 lei/asigurat /serviciu

108.

Urgență medicală cu investigații de înaltă performanță (CT, RMN) în camerele de gardă

517 lei/pacient/ serviciu

109.

Urgență medicală cu investigații de înaltă performanță (CT, RMN, ANGIOGRAFIE) în structurile de urgență UPU/CPU din cadrul spitalelor pentru care finanțarea nu se face din bugetul Ministerului Sănătății

568 lei/ pacient/ serviciu

*) Tariful nu cuprinde medicamentele specifice nominalizate prin programele naționale de sănătate.

**) Tariful nu cuprinde contravaloarea lentilei intraoculare. Serviciul medical se acordă o singură dată pentru fiecare ochi.

***) Biopsia de vilozități coriale se decontează la gravide în trimestrul I de sarcină, iar amniocenteza la gravide în trimestrul II de sarcină, efectuate numai de către medicii de specialitate obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în medicină materno-fetală, pentru cazuri cu anomalii majore confirmate imagistic anterior procedurii sau în caz de patologie genetică în familie cu risc de transmitere la descendenți - la recomandarea medicului genetician sau risc de aneuploidii mai mare de 1/250 în urma screening-ului genetic prenatal: test combinat (markeri ecografici și dublu test sau triplu test); în tarifele aferente acestora este inclusă și testarea genetică a probelor prelevate. Cordonocenteza se decontează la gravide în trimestrul II de sarcină, efectuată numai de către medicii de specialitate obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în medicină materno-fetală, pentru cazuri cu indicație în scop diagnostic sau terapeutic; în tarifele aferente acestora este inclusă și testarea genetică a probelor prelevate.

Testarea genetică a probelor prelevate prin biopsie de vilozități coriale, amniocenteză sau cordonocenteză se realizează prin una din următoarele tehnici: citogenetică, FISH, MLPA, QF-PCR.

****) Monitorizare și administrare tratament afecțiuni care necesită administrare de medicamente corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)1 (**)1β și (**)1^Ω, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu administrare parenterală sub supraveghere specială; tariful nu cuprinde medicamentele specifice corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)1, (**)1β și (**)1^Ω, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare *****) sub ghidaj Rx ******) sub ghidaj și mașina de ablație

*******) Se poate efectua trimestrial la asigurații cu diabet zaharat confirmat.

********) Se realizează de către medicul de specialitate medicină nucleară în baza recomandării medicilor de specialitate cu specialitatea oncologie medicală sau endocrinologie, pentru pacienții cu tumori neuroendocrine pentru vizualizarea receptorilor somatostatinici.

(la 01-07-2024, Tabelul de la Litera B.3.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 117 și 118 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

B.4.1. Lista serviciilor medicale standardizate acordate în regim de spitalizare de zi care se decontează numai dacă s-au efectuat toate serviciile obligatorii și pentru care în vederea decontării se închide fișa de spitalizare de zi (FSZ) după terminarea vizitei/vizitelor necesare finalizării serviciului medical.

Nr. crt. Denumire serviciu medical Servicii obligatorii Tarif pe serviciu medical 1. Ciroza hepatica - monitorizare cu proceduri de înaltă performanță la pacienții cu suspiciune de hepatocarcinom (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie), Creatinina, CT abdomen cu substanță de contrast / IRM abdomen cu substanță de contrast / Colangio-IRM 474 lei 2. Ciroză hepatică - monitorizare pacienți cu ascită/hidrotorax Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Hemogramă, INR, Albumina, Glicemie, Creatinină, Na, K, Citodiagnostic lichid puncție, Administrare Albumină umană 20%, 100 ml 299 lei/ asigurat/serviciu 3. Ciroză hepatică virală - monitorizare și prescriere tratament antiviral****) (Serviciu lunar per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Hemograma, INR, TGO, TGP, Albumina, Glicemie, Bilirubină totală, Bilirubină directă, Creatinină, Na, K 141 lei 4. Hepatită cronică virală B - diagnostic (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Ac Anti HBs, AgHBe, Ac anti-HBe, Ac anti-VHD, Determinare cantitativă ADN VHB, Fibroscan 919 lei 5. Hepatită cronică virală B fără agent delta - monitorizare tratament antiviral (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Hemogramă, TGO, TGP, Ac Anti HBs, AgHBe, Ac anti-HBe, Determinare cantitativă ADN VHB, 544 lei 6. Hepatită cronică virală B cu agent delta - diagnostic (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Determinare cantitativă ARN VHD 453 lei 7. Hepatită cronică virală B cu agent delta - Monitorizarea eficienței și stabilirea continuării terapiei antivirale (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Determinare cantitativă ARN VHD 453 lei 8. Hepatită cronică virală C - diagnostic (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Determinare cantitativă ARN VHC, Fibroscan 579 lei 9. Boli inflamatorii intestinale - administrare și prescriere tratament biologic****) (Serviciu lunar per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie), HLG, Albumină, Glicemie, Creatinină, TGP, TGO, Na, K 110 lei 10. Boli inflamatorii intestinale - monitorizare (Serviciu bianual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie), HLG, INR, Albumină, Glicemie, Creatinină serică, TGP, TGO, Fosfatază alcalină, Gama GT, Proteina C reactivă, VSH, Calprotectină în materii fecale (cantitativ), Feritina serică, Sideremie 328 lei 11. Monitorizare lunară și prescriere tratament antiviral B, C, D****) (Serviciu lunar per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Hemogramă, TGO, TGP, Creatinină 71 lei 12. Stadializare fibroză hepatică - Fibroscan la pacienții cu afecțiuni hepatice preexistente (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie sau Boli Infecțioase), Fibroscan 266 lei 13. Evaluare postransplant hepatic (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (Gastroenterologie în Clinici de Gastroenterologie și Hepatologie - Transplant Hepatic), CMV Ig M, EBV Ig M, T acrolinemie / siro linemie/ciclosporinemie, AFP, Ecografie abdomen + pelvis, Determinare cantitativă ADN VHB sau ARN VHC 904 lei 14. Depistarea și controlul factorilor de risc ai bolilor cardiovasculare-tip I (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (cardiologie), Glicemie, Hemoglobină glicată, Colesterol seric total, LDL colesterol, HDL colesterol, Trigliceride serice, Creatinină, Acid uric, TGO, TGP, ECG de repaus 12 derivații, Indicele gleznă-braț (Doppler), Ecografie cardiacă, Calcularea riscului cardiovascular pe baza modelului Heart Score, Educație în domeniul prevenției cardiovasculare 250 lei 15. Depistarea și controlul factorilor de risc ai bolilor cardiovasculare- tip II (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (cardiologie), Glicemie, Hemoglobină glicată, Colesterol seric total, LDL colesterol, HDL colesterol, Trigliceride serice, Creatinină, Acid uric, TGO, TGP, ECG de repaus 12 derivații, Indicele gleznă-braț (Doppler), Ecografie cardiacă, Ecografie vasculară (artere) sau Monitorizare Holter tensiune arterială, Calcularea riscului cardiovascular pe baza modelului Heart Score, Educație în domeniul prevenției cardiovasculare 285 lei 16. Depistarea și controlul factorilor de risc ai bolilor cardiovasculare- tip III (Serviciu anual per asigurat) Consultații de specialitate (cardiologie), Glicemie, Hemoglobină glicată, Colesterol seric total, LDL colesterol, HDL colesterol, Trigliceride serice, Creatinină, Acid uric, TGO, TGP, ECG de repaus 12 derivații, Indicele gleznă-braț (Doppler), Ecografie cardiacă, Ecografie vasculară (artere), Monitorizare Holter tensiune arterială, Calcularea riscului cardiovascular pe baza modelului Heart Score, Educație în domeniul prevenției cardiovasculare 320 lei 17. Monitorizarea sarcinii cu risc crescut la gravidă cu tulburari de coagulare / trombofilii ereditare și dobandite Consultații de specialitate obstetrică- ginecologie, Antitrombină III, Proteină C, Proteină S, Dozarea hemocisteinei serice, Control hemocisteină serică, Factor V Leyden, Anticoagulant lupic screening, Anticoagulant lupic confirmare, Ecografie obstetricală și ginecologică 647 lei/serviciu 18. Evaluarea și tratamentul anemiei prin carență de fier cu fier injectabil intravenos - se recomandă numai la pacienții cu un risc mare de sângerare pentru intervențiile prevăzute în Anexa 1 la ordinul ministrului sănătății nr. 1251/2018 pentru aprobarea Ghidului de gestionare a sângelui pacientului în perioada perioperatorie Consultație de specialitate, analize de laborator: feritină serică, transferină, hemoleucogramă completă, sideremie, proteina C reactivă, glicemie, creatinină serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT; fier injectabil intravenos 500 mg 776 lei /asigurat/serviciu 19. Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, fără biopsie - colonoscopie flexibilă până la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick, INR EKG Sedare Colonoscopie până la cec 636 lei/asigurat/ serviciu 20. Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, fără biopsie - colonoscopie flexibilă până la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick, INR EKG Colonoscopie până la cec 587 lei/asigurat/ serviciu 21. Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu polipectomie și biopsie 1-3 blocuri, fără hemostază - colonoscopie flexibilă până la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick, INR, EKG Sedare Colonoscopie până la cec Polipectomie Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 1.076 lei/asigurat/ serviciu 22. Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu polipectomie și biopsie 1-3 blocuri, fără hemostază - colonoscopie flexibilă până la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick, INR EKG Colonoscopie până la cec Polipectomie Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 1027 lei/asigurat/ serviciu 23. Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu biopsie - colonoscopie flexibilă până la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie până la cec Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 826 lei/asigurat/ serviciu 24. Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu biopsie - colonoscopie flexibilă până la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie până la cec Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 777 lei/asigurat/ serviciu 25. Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, fără biopsie - colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie până la flexura hepatică 536 lei/asigurat/ serviciu 26. Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, fără biopsie - colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie până la flexura hepatică 487 lei/asigurat/ serviciu 27. Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu polipectomie și biopsie - colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie până la flexura hepatica Polipectomie Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 976 lei/asigurat/ serviciu 28. Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu polipectomie și biopsie - colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie până la până la flexura hepatica Polipectomie Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 927 lei/asigurat/ serviciu 29. Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu biopsie - colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie până la flexura hepatica Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 726 lei/asigurat/ serviciu 30. Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu biopsie - colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie până la flexura hepatica Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 677 lei/asigurat/ serviciu 30^1. Endoscopie digestiva inferioara cu sedare, cu polipectomie si biopsie, 1-3 blocuri, cu hemostaza - Colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie flexibila pana la cec Polipectomie cu hemostază Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 1576 lei/asigurat/ serviciu 30^2 Endoscopie digestiva inferioara fara sedare, cu polipectomie si biopsie, 1-3 blocuri, cu hemostaza - Colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie flexibila pana la cec Polipectomie cu hemostază Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 1527 lei/asigurat/ serviciu 30^3 Endoscopie digestiva inferioara cu sedare, cu polipectomie si biopsie, 4-6 blocuri, fara hemostaza - Colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie flexibila pana la cec Polipectomie Examen histopatologic procedura completă HE (4 - 6 blocuri) 1206 lei/asigurat/ serviciu 30^4 Endoscopie digestiva inferioara fara sedare, cu polipectomie si biopsie, 4-6 blocuri, fara hemostaza - Colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie flexibila pana la cec Polipectomie Examen histopatologic procedura completă HE (4 - 6 blocuri) 1157 lei/asigurat/ serviciu 30^5 Endoscopie digestiva inferioara cu sedare, cu polipectomie si biopsie, 4-6 blocuri, cu hemostaza - Colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Colonoscopie flexibila pana la cec Polipectomie cu hemostază Examen histopatologic procedura completă HE (4 - 6 blocuri) 1706 lei/asigurat/ serviciu 30^6 Endoscopie digestiva inferioara fara sedare, cu polipectomie si biopsie, 4-6 blocuri, cu hemostaza - Colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Colonoscopie flexibila pana la cec Polipectomie cu hemostază Examen histopatologic procedura completă HE (4 - 6 blocuri) 1657 lei/asigurat/ serviciu 30^7 Endoscopia digestiva superioara si inferioara, fara sedare, fara biopsie - Endoscopia digestiva superioara si colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Endoscopia digestiva superioara Colonoscopia flexibila pana la cec 1037 lei/asigurat/ serviciu 30^8 Endoscopia digestiva superioara si inferioara, cu sedare, fara biopsie - Endoscopia digestiva superioara si colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Endoscopia digestiva superioara Colonoscopie flexibila pana la cec 1086 lei/asigurat/ serviciu 30^9 Endoscopia digestiva superioara si inferioara, fara sedare, cu biopsie - Endoscopia digestiva superioara si colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Endoscopia digestiva superioara Colonoscopie flexibila pana la cec Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 1227 lei /asigurat/ serviciu 30^10 Endoscopia digestiva superioara si inferioara, cu sedare, cu biopsie - Endoscopia digestiva superioara si colonoscopia flexibila pana la cec Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Endoscopia digestiva superioara Colonoscopie flexibila pana la cec Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 1276 lei/asigurat/ serviciu 30^11 Ecoendoscopie cu sedare, cu biopsie - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Ecoendoscopie cu substanță de contrast, cu biopsie Examen histopatologic procedura completă HE (1 - 3 blocuri) 3012 lei/asigurat/ serviciu 30^12 Ecoendoscopie cu sedare, fără biopsie Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă/chirurgie generală Consultație de specialitate ATI Analize medicale de laborator: hemoleucogramă, fibrinogen, timp Quick și INR EKG Sedare Ecoendoscopie cu substanță de contrast 622 lei/asigurat/ serviciu 31. Depistarea și controlul factorilor de risc ai bolilor cardiovasculare - tip IV (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate cardiologie, Glicemie, Hemoglobina glicată, Colesterol seric total, LDL colesterol, HDL colesterol, Trigliceride serice, Creatinină, Acid uric, TGO, TGP, EKG de repaus 12 derivații, Indicele gleznă-braț (Doppler), Ecografie cardiacă, Ecografie vasculară (artere), Calcularea riscului cardiovascular pe baza modelului heart score, Educație în domeniul prevenției cardiovasculare, Angio CT 967 lei 32. Depistarea și controlul insuficienței cardiace la populația la risc (incluzând examinare RMN cord și determinarea NT- proBNP) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate cardiologie, RMN cord cu contrast, determinarea NT -pro BNP 1.007 lei 33. Monitorizarea prin RMN cardiac a pacientului cu infarct miocardic acut în antecedente (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate cardiologie, EKG de repaus 12 derivații, Indicele gleznă-braț (Doppler), Ecografie cardiacă, Rezonanță magnetică nucleară cord cu contrast 805 lei 34. Monitorizarea prin Angio CT cardiac a pacientului cu stent sau bypass coronarian (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate cardiologie sau chirurgie cardiovasculară, Angio CT cardiac cu contrast 805 lei 35. Monitorizarea prin Angio CT periferic a pacientului cu stent periferic, bypass periferic sau în urma unei proceduri de angioplastie periferică (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate cardiologie, chirurgie vasculară sau chirurgie cardiovasculară, Angio CT periferic cu contrast 480 lei 36. Managementul sindroamelor coronariene cronice (Serviciu anual per asigurat) Consult cardiologic, hemoleucogramă, glicemie, lipidogramă, ionogramă, uree, creatinină, EKG, Angio CT coronarian 867 lei 37. Evaluarea cardiomiopatiilor și a patologiei cardiace complexe (Serviciu anual per asigurat) Consult cardiologic, hemoleucogramă, glicemie, lipidogramă, ionogramă, uree, creatinină, ecocardiografie, EKG, test de efort, RMN 975 lei 38. Evaluarea și monitorizarea ischemiei miocardice în sindromul coronarian cronic (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate cardiologie, hemoleucogramă, glicemie, lipidogramă, ionogramă, uree, creatinină, ecocardiografie, EKG, test de efort, scintigrafie miocardică de stress și de repaus 1.181 lei 39. Evaluarea riscului cardiovascular la pacienții cu istoric familial, prin depistarea mutațiilor genetice asociate cu risc crescut de boli cardiovasculare rare cu transmitere genetică (o dată în viață) Consultație de specialitate cardiologie, hemoleucogramă, glicemie, lipidogramă, ionogramă, creatinină, creatinkinaza, BNP, ecocardiografie, EKG, testare genetică “next generation sequencing” panel boli cardiovasculare 1.840 lei/asigurat 40. Boli alergice cu suspiciune de polisensibilizare și limitarea testării in vivo - diagnostic*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergene moleculare multiple (multiplex) 843 lei 41. Boli alergice cu suspiciune de polisensibilizare și limitarea testării in vivo - monitorizare*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergene moleculare multiple (multiplex) 843 lei 42. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la alergene respiratorii și limitarea testării in vivo - diagnostic*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (set de 8 alergene moleculare respiratorii) 643 lei 43. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la alergene respiratorii și limitarea testării in vivo - monitorizare*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 8 alergene moleculare respiratorii) 643 lei 44. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la alergene alimentare și limitarea testării in vivo - diagnostic*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 8 alergene moleculare alimentare) 643 lei 45. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la alergene alimentare și limitarea testării in vivo - monitorizare*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 8 alergene moleculare alimentare) 643 lei 46. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la alergene din veninuri de himenoptere și limitarea testării in vivo - diagnostic*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 6 alergene moleculare din veninuri de himenoptere) 493 lei 47. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la alergene din veninuri de himenoptere si limitarea testarii in vivo monitorizare*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 6 alergene moleculare din veninuri de himenoptere) 493 lei 48. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la medicamente și limitarea testării in vivo diagnostic*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 4 alergene moleculare medicamento ase) 343 lei 49. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la medicamente și limitarea testării in vivo monitorizare*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 4 alergene moleculare medicamento ase) 343 lei 50. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la latex și limitarea testării in vivo - diagnostic*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 2 alergene moleculare din latex) 193 lei 51. Boli alergice cu suspiciune de sensibilizare la latex și limitarea testării in vivo - monitorizare*****) (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate alergologie și imunologie clinică, IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex) (singleplex) (set de 2 alergene moleculare din latex) 193 lei 52. Acondroplazia - monitorizare cu proceduri de înaltă performanță la pacienții cu suspiciune de complicații neurologice și respiratorii severe (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate genetică medicală sau neurologie, creatinina serică, spirometrie, RMN craniu nativ și cu substanță de contrast 796 lei 53. Boala Fabry - monitorizare (Serviciu bianual per asigurat) Consultație de specialitate clinică în specialitatea medicului care monitorizează asiguratul, hemoleucogramă completă, uree serică, creatinină serică, rata filtrării glomerulare, dozare proteine urinare, microalbuminurie, examen sumar de urina, colesterol seric total, trigliceride serice, LDL- colesterol, HDL-colesterol, Na seric, K seric, Ca seric total, Ecocardiografie+ Doppler color Spirometrie 255 lei 54. Osteogenza imperfecta - monitorizare (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate clinică în specialitatea medicului care monitorizează asiguratul, hemoleucogramă completă, Ca seric total, fosfor seric, fosfataza alcalină, proteine totale serice, GOT, GPT, creatinină serică, eRFG, 25-OH Vit. D, examen complet de urină, DXA coloană lombară și șold, radiografie coloană anteroposterior și profil 256 lei 55. Sindromul Down - monitorizare (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate clinică în specialitatea medicului care monitorizează asiguratul, hemoleucogramă completă, sideremie, feritină, glicemie, colesterol total, trigliceride serice, GOT, GPT, creatinină serică, Ca seric total, Na seric, K seric, proteina C reactivă, TSH, anticorpi anti- gliadina/anti-transglutaminaza tisulara, Examen complet de urină, EKG, Ecocardiografie + Doppler color, Audiogramă 409 lei 56. Distrofie musculară Duchenne/Becker - monitorizare (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate clinică în specialitatea medicului care monitorizează asiguratul, hemoleucogramă completă, sideremie, feritină, glicemie, proteine serice totale, colesterol total, trigliceride serice, GOT, GPT, creatinină serică, Na seric, K seric, Ca seric total, 25-OH vitamina D, VSH, proteina C reactivă, CK, TSH, examen complet de urină, EKG, ecocardiografie+ Doppler color, evaluare respiratorie functională, evaluare status nutrițional 291 lei 57. Sindrom DiGeorge - monitorizare (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate clinică în specialitatea medicului care monitorizează asiguratul, Hemoleucogramă completă, Calciu seric total, parathormon seric, TSH, FT4, EKG, ecocardiografie + Doppler color, ecografie renală, audiogramă, radiografie coloană vertebrală 381 lei 58. Sindromul Williams - monitorizare (Serviciu anual per asigurat) Consultație de specialitate clinică în specialitatea medicului care monitorizează asiguratul, Hemoleucogramă completă, sideremie, glicemie, colesterol total, trigliceride serice, GOT, GPT, creatinină serică, Na seric, K seric, Ca seric total și Ca urinar, 25-OH vitamina D, VSH, proteina C reactivă, TSH, examen complet de urină, EKG, ecocardiografie + Doppler color, ecografie renală 350 lei 59. Hiperchilomicoanemie Consultatie de specialitate în specialitatea: pediatrie/diabet si boli metabolice Analize de laborator: Hemograma, glicemie, TGO, TGP, bilirubina directa, bilirubina totala proteine serice totale, albumina, GGT, fosfataza alcalina, LDH, TQ si INR, APTT fibinogen, TSH, colesterol total, colesterol HDL, colesterol LDL, trigliceride 223 lei 60. Sindrom Smith Lemil Opitz Consultatie de specialitate în specialitatea: pediatrie/diabet si boli metabolice Analize de laborator: Hemograma, glicemie, TGO, TGP, colesterol total, colesterol HDL colesterol LDL, Lipaza, trigliceride 112 lei 61. Boala depozitarii glicogenului Consultatie de specialitate în specialitatea: pediatrie/diabet si boli metabolice Analize de laborator: Hemograma, glicemie TGO, TGP, bilirubina directa, bilirubina totala proteine serice totale, albumina, GGT, fosfataza alcalina, LDH, TQ si INR, APTT fibinogen, colesterol total, colesterol HDL colesterol LDL, acid uric, uree, creatinina microalbuminuria, CK, Na, K Investigatii imagistice: Ecografie abdomen, Ecografie cord 324 lei 62. Evaluarea preoperatorie a pacienților programați pentru intervenții chirurgicale elective majore, cu determinare CTLF******) Hemoleucograma completă, feritina serică, CTLF, proteina C reactivă, glicemie, creatinina serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT, proteine totale, albumina serică, TGO, TGP, determinare grup sanguin și Rh, Consultație de specialitate chirurgicală, Consultație cardiologie, EKG Ecografie cardiacă Consultație medic Anestezie și terapie intensivă 385 lei 62^1. Evaluarea preoperatorie a pacienților programați pentru intervenții chirurgicale elective majore, cu determinarea transferinei******) Hemoleucograma completă, feritina serică, transferină, proteina C reactivă, glicemie, creatinina serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT, proteine totale, albumina serică, TGO, TGP, determinare grup sanguin și Rh, Consultație de specialitate chirurgicală, Consultație cardiologie, EKG Ecografie cardiacă Consultație medic Anestezie și terapie intensivă 400 lei 63. Evaluarea preoperatorie a pacienților programați pentru intervenții chirurgicale elective majore, cu determinare CTLF, cu administrare de fier intravenos 500 mg******) Hemoleucograma completă, feritina serică, CTLF, proteina C reactivă, glicemie, creatinina serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT, proteine totale, albumina serică, TGO, TGP, determinare grup sanguin și Rh Consultație de specialitate chirurgicală, Consultație cardiologie, EKG Ecografie cardiacă Consultație medic Anestezie și terapie intensivă Fier injectabil intravenos 500 mg 855 lei 63^1. Evaluarea preoperatorie a pacienților programați pentru intervenții chirurgicale elective majore, cu determinarea transferinei, cu administrare de fier intravenos 500 mg******) Hemoleucograma completă, feritina serică, transferină, proteina C reactivă, glicemie, creatinina serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT, proteine totale, albumina serică, TGO, TGP, determinare grup sanguin și Rh Consultație de specialitate chirurgicală, Consultație cardiologie, EKG Ecografie cardiacă Consultație medic Anestezie și terapie intensivă Fier injectabil intravenos 500 mg 870 lei 64. Evaluarea preoperatorie a pacienților programați pentru intervenții chirurgicale elective majore, cu determinare CTLF, cu administrare de fier intravenos 1000 mg******) Hemoleucograma completă, feritina serică, CTLF, proteina C reactivă, glicemie, creatinina serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT, proteine totale, albumina serică, TGO, TGP, determinare grup sanguin și Rh Consultație de specialitate chirurgicală, Consultație cardiologie, EKG Ecografie cardiacă Consultație medic Anestezie și terapie intensivă Fier injectabil intravenos 1000 mg 1.324 lei 64^1. Evaluarea preoperatorie a pacienților programați pentru intervenții chirurgicale elective majore, cu determinarea transferinei, cu administrare de fier intravenos 1000 mg******) Hemoleucograma completă, feritina serică, transferină, proteina C reactivă, glicemie, creatinina serică, uree, timp Quick (inclusiv INR), APTT, proteine totale, albumina serică, TGO, TGP, determinare grup sanguin și Rh Consultație de specialitate chirurgicală, Consultație cardiologie, EKG Ecografie cardiacă Consultație medic Anestezie și terapie intensivă Fier injectabil intravenos 1000 mg 1.339 lei 65. Monitorizarea nou- născutului prematur Consultație de specialitate în specialitatea: Pediatrie/oftamo logie/neuro logie/ dermatologie Analize de laborator: Hemograma, CRP, proteine totale, bilirubina directa, bilirubina totala, sideremie, IgM, IgG, uree, creatinina Investigatii imagistice: Ecografie abdominala, Ecografie cord, Ecografie sold, ETF 425 lei 66. Gastroenterite alimentare si alergice la copii Consultatii de specialitate în specialitatea: pediatrie/gastroenterologie/alergologie Analize de laborator: Hemograma, Frotiu sangvin, CRP, VSH, Proteine, Albumina serica, Colesterol, HDL colesterol, LDL colesterol, Trigliceride, Sideremie, Feritina IgE, TGO, TGP, Uree, Creatinina, APTT INR si timp Quick, Fibrinogen, Amilaza Glicemie, Sodiu seric, Potasiu seric, Calciu ionic, Calciu total, Bicarbonat seric, Test pt hemoragii oculte, Antigen Helicobacter Pylori Investigatii imagistice: Ecografie abdomen 519 lei 67. Abrogat de Punctul 124 din Anexa la ORDINUL nr. 3.690/775/2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024. 68. Evaluarea cardiologica a bolnavului oncologic, in timpul chimio/radioterapiei Consultație de specialitate în specialitatea cardiologie EKG 12 derivatii, Ecografie Doppler vasculara periferica (artere sau vene), Ecocardiografie Doppler color, inclusiv GLS (deformare longitudinala globala), Holter EKG /24 sau 72 ore sau TA/24 ore Creatinina cu RFGe, uree, proteine serice totale, electroforeza proteinelor serice, TGO, TGP, D-Dimeri, NT-proBNP, ionograma serica, Hemoleucograma completa, sideremie, feritina, coeficient de legare al transferinei 550 lei 69. Tratamentul cariei simple la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilităti Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul cariei simple 693 lei 70. Obturația dintelui după tratamentul afecțiunilor pulpare sau al gangrenei la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Obturația dintelui după tratamentul afecțiunilor pulpare sau al gangrenei 738 lei 71. Tratamentul de urgență al traumatismelor dento- alveolare la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul de urgență al traumatismelor dento-alveolare 728 lei 72. Tratamentul afecțiunilor pulpare la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul afecțiunilor pulpare 793 lei 73. Tratamentul gangrenei pulpare la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilităti Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul gangrenei pulpare 833 lei 74. Tratamentul paradontitelor apicale prin incizie la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul paradontitelor apicale prin incizie 723 lei 75. Tratamentul afecțiunilor paradonțiului la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul afecțiunilor paradonțiului 670 lei 76. Tratamentul afecțiunilor mucoasei bucale la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Tratamentul afecțiunilor mucoasei bucale 621 lei 77. Extracția dinților temporari la copii cu nevoi speciale Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Extracția dinților temporari 621 lei 78. Extracția dinților permanenți la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Extracția dinților permanenți 698 lei 79. Chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei 653 lei 80. Decapușonarea la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Decapușonare 631 lei 81. Reducerea luxației articulației temporo- mandibulare la copii cu nevoi speciale sau adulți cu dizabilități Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Reducerea luxației articulației temporo- mandibulare 630 lei 82. Fluorizare la copii cu nevoi speciale Consultație anestezie și terapie intensivă Sedare procedurală Fluorizare 637 lei 83 Diagnosticul mielomului multiplu, amiloidozei tip lanț ușor, macroglobulinemiei Waldenstrom, bolii de depozitare a lanțurilor ușoare, gamapatiei monoclonale cu etiologie neprecizată - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Electroforeza proteinelor serice cu imunofixarea proteinelor serice Ig A Ig G Ig M Dozare Free Kappa din ser Dozare Free Lambda din ser Dozare Kappa și Lambda din urină imunofixarea proteinelor urinare Biopsie osteomedulară Punctie aspirativa de maduva osoasa Hemoleucogramă completa cu formula leucocitara INR APTT LDH EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Proteine totale serice Albumină serică Beta 2 microglobulina Calciu seric total Proteinurie (24 de ore) Citodiagnostic aspirat Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1757 84 Evaluarea extensiei mielomului multiplu/ amiloidozei tip lanț ușor, macroglobulinemiei Waldenstrom, bolii de depozitare a lanțurilor ușoare, gamapatiei monoclonale cu etiologie neprecizată - se decontează maxim un serviciu/an/pacient (CT whole body low dose) CT whole body low dose Consultatie de specialitate hematologie INR APTT 1159 85 Monitorizarea evoluției și răspunsului la tratamentul mielomului multiplu, amiloidozei tip lanț ușor, macroglobulinemiei Waldenstrom, bolii de depozitare a lanțurilor ușoare - Se decontează maximum 4 servicii/an/pacient. Consultație de specialitate hematologie Electroforeza proteinelor serice Ig A Ig G Ig M Dozare Free Kappa din ser Dozare Free Lambda din ser Hemoleucogramă INR APTT LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Proteine totale serice Albumină serică TGO TGP Gamma-GT Fosfataza alcalină Beta 2 microglobulină Calciu seric total Proteinurie (24 de ore) 618 85^1 Monitorizarea evoluției și răspunsului la tratamentul mielomului multiplu, amiloidozei tip lanț ușor, macroglobulinemiei Waldenstrom, bolii de depozitare a lanțurilor ușoare, cu puncție aspirativă de măduvă osoasă - Se decontează maximum un serviciu/an/pacient. Consultație de specialitate hematologie Electroforeza proteinelor serice Ig A Ig G Ig M Dozare Free Kappa din ser Dozare Free Lambda din ser Puncție aspirativă de măduvă osoasă Hemoleucogramă INR APTT LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Proteine totale serice Albumină serică TGO TGP Gamma-GT Fosfataza alcalină Beta 2 microglobulină Calciu seric total Proteinurie (24 de ore) Citodiagnostic aspirat 887 86 Evaluarea răspunsului complet după tratament pentru mielomul multiplu, amiloidoza tip lanț ușor, macroglobulinemia Waldenstrom, boala de depozitare a lanțurilor ușoare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Electroforeza proteinelor serice cu Imunofixare proteinelor serice Imunofixarea proteinelor urinare Ig A Ig G Ig M Dozare Free Kappa din ser Dozare Free Lambda din ser Biopsie osteomedulară EKG Hemoleucogramă INR APTT Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1252 87 Urmarirea gamapatiei monoclonale cu etiologie neprecizată - se decontează maxim 2 servicii/an/pacient Consultație de specialitate hematologie Electroforeza proteinelor serice Ig A Ig G Ig M Dozare Free Kappa din ser Dozare Free Lambda din ser LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Albumină serică Proteine totale serice Beta 2 microglobulina Calciu seric total Proteinurie (24 de ore) 419 88 Evaluarea pacientului cu suspiciune de cancer colo-rectal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate gastroeneterologie/medicină internă Hemoleucogramă Sideremie Sodiu Potasiu Feritina Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară INR 154 89 Diagnosticul Cancerului Colo- rectal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroeneterologie/medicină internă Consultatie de specialitate ATI Sedare Endoscopie digestivă inferioară cu biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă EKG INR Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1059 90 Evaluarea extensiei reale a Cancerului de colon - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA 19-9 Antigen carcinoembrionar (ACE) Consultatie de specialitate oncologie 1136 91 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer de colon în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate gastroenetrologie/medicină internă Consultație de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate oncologie Hemoleucogramă Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HBc Bilirubina totala Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Sideremie Feritina Evaluare nutritionala 612 92 Evaluarea extensiei reale a Cancerului de rect - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast RMN pelvis nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA 19-9 Antigen carcinoembrionar (ACE) Consultatie de specialitate oncologie 1751 93 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer de rect, în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Consultație de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate radioterapie Hemoleucogramă Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HBc Bilirubina totala Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Sideremie Feritina Evaluare nutritionala 612 94 Diagnosticul cancerului mamar cu puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultatie de specialitate obstetrică-ginecologie/chirurgie Mamografie digitală 2D Ecografie de sân Puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj INR Hemoleucograma EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 914 95 Diagnosticul cancerului mamar cu mamografie cu tomosinteză și puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultatie de specialitate obstetrică-ginecologie/chirurgie Mamografie digitală 2D Mamografie cu tomosinteză Ecografie de sân Puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj INR Hemoleucograma EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1274 96 Diagnosticul cancerului mamar cu puncție biopsie mamară cu vacuum se decontează maxim un serviciu/an/pacientă include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultatie de specialitate obstetrică- ginecologie/chirurgie Mamografie digitală 2D Ecografie de sân Puncție biopsie mamară cu vacuum INR Hemoleucograma EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 3209 97 Diagnosticul cancerului mamar cu mamografie cu tomosinteză și puncție biopsie mamară cu vacuum - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultatie de specialitate obstetrică-ginecologie/chirurgie Mamografie digitală 2D Ecografie de sân Mamografie cu tomosinteză Puncție biopsie mamară cu vacuum INR Hemoleucograma EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 3569 98 Evaluarea extensiei reale a Cancerului mamar luminal A/Cancerului mamar luminal B/Cancerului mamar triplu negative/ Cancerului mamar her pozitiv/amplificat - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA 15-3 Consultatie de specialitate oncologie 1091 99 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer mamar luminal A/Cancerul mamar luminal B/Cancerul mamar triplu negativ/Cancerul mamar HER pozitiv/amplificat, în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate chirurgie Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate radioterapie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HBc Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Sideremie Feritina 598 100 Diagnosticul Cancerului de prostată - Adenocarcinom/cu diferențiere neuroendocrină/ carcinom neuroendocrin se decontează maxim un serviciu/an/pacient include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate urologie RMN multiparametric prostata 3 T Ecografie transrectala Puncție prostatică cu biopsia formațiunii tumorale EKG INR Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 2069 101 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer de prostată - Adenocarcinom/cu diferentiere neuroendocrina/ carcinom neuroendocrin - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate radioterapie Consultatie de specialitate urologie Consultatie de specialitate oncologie PSA Hemoleucogramă Glicemie TQ TGO TGP Gamma-GT Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HBc Calciu seric Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie 550 102 Diagnosticul Cancerului bronho- pulmonar cu celulă mica/fără celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos)/fară celulă mică non- scuamos (carcinom fară celulă mică non-scuamos) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate pneumologie Consultatie de specialitate ATI CT torace cu substanta de contrast Bronhoscopie Biopsie transbronsică sau Biopsie transtoracică Hemoleucogramă INR EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1383 103 Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar cu celulă mica, cu puncție pleurală - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului, de la această poziție sau următoarea - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast RMN cranio-cerebral cu substanta de contrast Puncție pleurală Analiza citologică a lichidului pleural/citodiagnostic Consultatie de specialitate oncologie 1985 104 Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar cu celulă mica - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului, de la această poziție sau precedenta CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast RMN cranio-cerebral nativ și cu substanta de contrast Consultatie de specialitate oncologie 1896 105 Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar fară celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos) stadiu nonmetastatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Biopsie ganglioni mediastinali (EBUS / EUS) Consultatie oncologie Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1718 106 Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar fară celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos) stadiu metastatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Puncție pleurală Analiza citologică a lichidului pleural/citodiagnostic Consultatie oncologie 1203 107 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer bronho-pulmonar cu celulă mica/fără celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos)/fară celulă mică non- scuamos (carcinom fară celulă mică non-scuamos) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate radioterapie Consultatie de specialitate chirurgie toracica Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate pneumologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HB c TSH FreeT3 Amilaza Bilirubină totală Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Sideremie Feritina 664 108 Diagnosticul Cancerului de col uterin - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Consultatie de specialitate oncologie Colposcopie cu biopsie Hemoleucogramă EKG INR Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 544 109 Evaluarea extensiei cancerului de col uterin incipient (limitat local) - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Consultatie de specialitate oncologie 1046 110 Evaluarea extensiei cancerului de col uterin, stadiu avansat (IIB-IV) - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Cistoscopie Rectoscopie Consultatie de specialitate ATI Sedare Consultatie de specialitate oncologie SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase) Antigen carcinoembrionar CA 125 1913 111 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de col uterin (carcinom scuamos)/(endocol)- adenocarcinom - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate radioterapie Consultație de specialitate chirurgie/obstetrică-ginecologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HBc Calciu seric total Bilirubină totală Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Sideremie Feritina 549 112 Diagnosticul carcinomului urotelial al vezicii urinare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate urologie Consultatie de specialitate ATI Consultatie de specialitate oncologie Sedare Ecografie abdomen+pelvis Cistoscopie EKG Citologie urinară Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Sumar de urina Urocultură INR 679 113 Diagnosticul carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate urologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ATI Sedare Ecografie abdomen+pelvis Ureteroscopie EKG Citologie urinară Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Sumar de urina Urocultură INR 679 114 Evaluarea extensiei carcinomului urotelial al vezicii urinare/ carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE cu substanta de contrast Consultatie de specialitate oncologie 1046 115 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu carcinom urotelial al vezicii urinare/ carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate urologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate nefrologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Ag HBs Ac anti HCV Ac anti-HBc Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Uree Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Sideremie Feritina 555 116 Diagnosticul cancerului gastric și de joncțiune gastro-esofagiană - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate ATI Sedare Endoscopie digestiva superioara cu Biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă EKG Sideremia Feritina INR Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 778 117 Evaluarea extensiei reale a cancerului gastric și de joncțiune gastro-esofagiană/limfomului gastric tip MALT/ limfomului malign non-Hodgkin gastric non- MALT - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA 19-9 Antigen carcinoembrionar (ACE) Consultatie de specialitate oncologie 1136 118 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer gastric și de joncțiune gastro- esofagiană - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti-HBc Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Evaluare nutrițională 502 119 Diagnosticul limfomului gastric tip MALT/ limfomului malign non- Hodgkin gastric non-MALT - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate hematologie Consultatie de specialitate ATI Sedare Endoscopie digestivă superioară cu Biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă EKG INR Sideremie Feritina Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 827 120 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacientului cu limfom gastric tip MALT/ limfomului malign non-Hodgkin gastric non- MALT - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate gastroenterologie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate hematologie Consultatie de specialitate oncologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Ag HBs Ac anti HCV Ac anti-HBc Calciu seric total Fosfatază alcalină Bilirubină totală Sodiu Potasiu Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Evaluare nutrițională 547 121 Diagnosticul cancerului hepatocelular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Consultație de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ATI Sedare Endoscopie digestivă superioară Biopsia percutanata a formațiunii tumorale hepatice Ecografie abdominală Ag HBs Ac anti HCV Ac anti HBc Bilirubina totală Bilirubina directă Fosfatază alcalină Gamma-GT Hemoleucogramă Glicemie Electroforeza proteinelor serice Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară GOT GPT EKG INR Alfafetoproteină CA 19-9 Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1587 122 Evaluarea extensiei reale a cancerului hepatocelular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Consultatie oncologie 1046 123 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer hepatocelular - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie Hemoleucogramă Calciu seric total Calciu ionic seric Sodiu Potasiu Bilirubină totală AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Ecocardiografie Evaluare nutrițională 467 124 Diagnosticul ampulomului vaterian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie Consultație de specialitate oncologie Consultatie ATI Sedare Endoscopie digestivă superioară cu biopsie Hemoleucogramă INR Fosfataza alcalina Bilirubina totala Bilirubina directa Feritina Sideremie Gama GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 967 125 Evaluarea extensiei reale a ampulomului vaterian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA19-9 1091 126 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu ampulom vaterian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate gastroenterologie Glicemie TGO TGP Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Ecocardiografie Evaluare nutrițională 500 127 Diagnosticul cancerului pancreatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ATI Sedare Ecoendoscopie cu substanta de contrast, cu biopsie CT abdomen cu substanta de contrast Hemoleucogramă Glicemie INR Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară TGO TGP Amilaza Lipaza CA 19-9 EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 3628 128 Evaluarea extensiei reale a adenocarcinomului pancreatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului RMN-ABDOMEN nativ și cu substanta contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Antigen carcinoembrionar (ACE) Consultatie de specialitate oncologie 1471 129 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu adenocarcinom pancreatic - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate radioterapie Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Calciu seric total Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor Serice Ecocardiografie AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Evaluare nutrițională 532 130 Diagnosticul tumorilor neuroendocrine pancreatice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie Consultatie de specialitate endocrinologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ATI Sedare EKG INR Ecoendoscopie cu substanta de contrast, cu biopsie CT abdomen cu substanta de contrast Hemoleucogramă Glicemie Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară TGO TGP Amilază Lipază Serotonină Cromogranină A Acid 5-hidroxi-indolacetic Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 4132 131 Evaluarea extensiei reale a tumorilor neuroendocrine pancreatice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului RMN-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Serotonină Cromogranină A Acid 5-hidroxi-indolacetic Consultatie oncologie 2161 132 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu tumori neuroendocrine pancreatice - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate endocrinologie Consultatie de specialitate oncologie AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Gamma-GT Calciu seric total Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie Evaluare nutrițională 526 133 Diagnosticul cancerului non- urotelial, cu celule clare/ cancerului renal non-urotelial, cu alte celule decât cel cu celule clare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate urologie Consultatie de specialitate oncologie Hemoleucogramă Creatinină cu estimarea ratei de filtrare glomerulara Sumar urină Urocultura Ecografie abdomen 197 134 Evaluarea extensiei reale a cancerului non-urotelial, cu celule clare/ cancerului renal non- urotelial, cu alte celule decât cel cu celule clare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta decontrast 1046 135 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer non- urotelial, cu celule clare/ cancer renal non-urotelial, cu alte celule decât cel cu celule clare - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate urologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie Glicemie EKG Ecocardiografie INR Sideremia Feritina TGO TGP Calciu seric total AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor Serice 546 136 Diagnosticul cancerului endometrial/ cancerelor corpului uterin - se decontează maxim un serviciu/an/pacienta - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate ginecologică Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ATI Sedare Biopsie/chiuretaj bioptic al formațiunii tumorale Hemoleucogramă EKG INR Creatinină cu estimarea ratei de filtrare glomerulara Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 693 137 Evaluarea extensiei reale a cancerului endometrial/ cancerului corpului uterin - se decontează maxim un serviciu/an/pacienta, ulterior diagnosticului CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast RMN-pelvis nativ și cu substanta de contrast CT-torace nativ și cu substanta de contrast CA 125 Antigen carcinoembrionar Consultatie de specialitate oncologie 1746 138 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacienta cu cancer endometrial/ cancer al corpului uterin - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacienta, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie/obstetrică-ginecologie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie Glicemie Fibrinogen TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor Serice Ecocardiografie 461 139 Diagnosticul cancerelor de cavitate orală/orofaringe/ cancerelor de hipofaringe/ cancerelor de laringe/ cancerelor de nazofaringe - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate ORL/BMF Consultatie de specialitate oncologie Fibroscopie cu biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă INR EKG Creatinină cu estimarea ratei de filtrare glomerulara Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 696 140 Evaluarea extensiei reale a cancerelor de cavitate orala/orofaringe/ cancerelor de hipofaringe/ cancerelor de laringe/ cancerelor de nazofaringe - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului RMN cap nativ și cu substanta de contrast RMN gat nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast Consultatie de specialitate oncologie 2267 141 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancerul cavității orale/ cancerelor de orofaringe/ cancer de hipofaringe/ cancer de laringe/ cancer de nazofaringe - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate radioterapie Consultatie de specialitate stomatologie Consultatie de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate chirurgie BMF/ORL Consultatie de specialitate oncologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor Serice Albumina TSH Ecocardiografie 732 142 Diagnosticul cancerelor de parotidă/de glande salivare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate ORL/BMF Consultatie de specialitate oncologie Punctie cu biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă Glicemie INR EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 699 143 Evaluarea extensiei reale a cancerelor de parotidă/de glande salivare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT torace nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT gat nativ și cu substanta de contrast CT cap nativ și cu substanta de contrast 1142 144 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de parotidă/glande salivare - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate chirurgie ORL/BMF Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate radioterapie Consultatie de stomatologie Consultatie de specialitate cardiologie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor Serice Albumina TSH Ecocardiografie 515 145 Diagnosticul cancerului tiroidian papilar/ cancerului tiroidian folicular/ cancerului tiroidian oncocitic - se decontează maxim un serviciu/an/CNP - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate endocrinologie Consultație de specialitate oncologie Ecografie tiroidiană cu biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă INR Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară TSH T3 FreeT4 Tiroglobulina EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 850 146 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer tiroidian papilar/ cancerului tiroidian folicular/ cancerului tiroidian oncocitic - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultatie de specialitate endocrinologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfataza alcalina Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor Serice TSH Anticorpi antitireoglobulină FreeT4 Ecocardiografie Tiroglobulina 469 147 Diagnosticul cancerului tiroidian medular - se decontează maxim un serviciu/an/CNP - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate endocrinologie Consultatie de specialitate oncologie Ecografie tiroidiană cu biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă Glicemie Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară TSH Calcitonina Antigen carcinoembrionar INR EKG FreeT4 Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 881 148 Evaluarea extensiei reale a cancerului tiroidian medular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-GÂT nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast Calcitonină Antigen carcinoembrionar Consultatie oncologie 1091 149 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer tiroidian medular - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate endocrinologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice TSH T3 FreeT4 Calcitonină Antigen carcinoembrionar Ecocardiografie 509 150 Diagnosticul cancerelor de tiroidă anaplazice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate endocrinologie Consultatie de specialitate oncologie CT cervical nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast Ecografie tiroidiană cu biopsia formațiunii tumorale Hemoleucogramă Glicemie INR EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară TSH Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1658 151 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de tiroidă anaplazice - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate endocrinologie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate radioterapie Consultație de specialitate oncologie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice Albumina freeT3 freeT4 Ecocardiografie 445 152 Diagnosticul cancerului ovarian, falopian și peritoneal primar/ tumorilor ovariene borderline/cancerelor ovariene particulare - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Consultatie de specialitate oncologie Ecografie transvaginala Paracenteza Citodiagnostic lichid punctie INR Hemoleucograma EKG 827 153 Evaluarea extensiei reale a cancerului ovarian, falopian și peritoneal primar/ tumorilor ovariene borderline - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA 125 Consultatie de specialitate oncologie 1086 154 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacienta cu cancer ovarian, falopian și peritoneal primar/ tumorilor ovariene borderline/cancer ovarian particular - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie/obstetrică-ginecologie Consultație de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie Glicemie AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV TGO TGP Gamma-GT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice EKG Ecocardiografie 498 155 Evaluarea extensiei reale a cancerelor ovariene particulare - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast CA125 Alfa-fetoproteina Beta-HCG LDH Consultatie de specialitate oncologie 1181 156 Diagnosticul melanomului malign cutanat/ melanomului malign al mucoasei - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate dermatologie/ chirurgie plastică, reparatorie și mirochirurugie reconstructiva Biopsie excizională/ incizională cu Biopsia formațiunii tumorale Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Hemoleucogramă Glicemie EKG INR Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 505 157 Evaluarea extensiei reale a pacientului cu melanom malign cutanat/ melanom malign al mucoasei - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT craniu nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT pelvis nativ și cu substanta de contrast 1202 158 Evaluarea extensiei reale a pacientului cu melanom malign cutanat/ melanom malign al mucoasei cu localizare la nivelul membrelor superioare/inferioare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT membrul superior/inferior afectat nativ și cu substanță de contrast CT craniu nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT pelvis nativ și cu substanta de contrast 1283 159 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu melanom malign cutanat/ melanom malign al mucoasei - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie plastică, reparatorie și mirochirurugie reconstructiva/dermatologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie TGO TGP Gamma-GT AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie 441 160 Diagnosticul melanomului malign coroidian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate oftalmologie Consultatie de specialitate oncologie Tomografie in coerenta optica Hemoleucogramă Glicemie Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 213 161 Evaluarea extensiei melanomului malign coroidian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT gat nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast RMN craniu nativ și cu substanta de contrast 1836 162 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu melanom malign coroidian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate oftalmologie Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie EKG Ecocardiografie INR TGO TGP Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza proteinelor serice 334 163 Diagnosticul cancerelor cutanate (non-melanom) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate dermatologie/chirurgie plastica, reparatorie și microchirurgie reconstructiva Biopsia formațiunii tumorale/ biopsie excizională Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Hemoleucogramă Glicemie Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară INR EKG 508 164 Evaluarea extensiei cancerelor cutanate (non-melanom) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultatie de specialitate oncologie CT torace nativ și cu substanta de contrast CT abdomen nativ și cu substanta de contrast Elastografie regiuni ganglionare regionale 852 165 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer cutanat (non-melanom) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate dermatologie/chirurgie plastica Consultație de specialitate cardiologie Consultatie de specialitate oncologie TGO TGP Gamma-GT AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice EKG Ecocardiografie 486 166 Diagnosticul cancerului esofagian inferior/ cancerului esofagian înalt - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Consultație de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ATI Sedare Endoscopie digestivă superioară cu Biopsia formațiunii tumorale Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Hemoleucogramă INR EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 734 167 Evaluarea extensiei reale a cancerului esofagian inferior - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast CT-torace nativ și cu substanta de contrast Antigen carcinoembrionar CA 19.9 Consultatie de specialitate oncologie 1136 168 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer esofagian inferior/ cancer esofagian inferior - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate radioterapie Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Glicemie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie Evaluare nutrițională cu Consiliere nutrițională / stome de alimentație / stentare esofagiană 434 169 Evaluarea extensiei reale a cancerului esofagian înalt - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-gat nativ și cu substanta de contrast CT-torace nativ și cu substanta de contrast SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase) Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate ORL 1083 170 Diagnosticul tumorilor vulvare/vaginale - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Biopsia formațiunii tumorale Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Hemoleucogramă INR EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 502 171 Evaluarea extensiei reale a cancerului vulvar/vaginale - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast CT-torace nativ și cu substanta de contrast SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase) Antigen carcinoembrionar Consultatie de specialitate oncologie 1136 172 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacientei cu cancer vulvar/vaginal - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie/obstetrică-ginecologie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate radioterapie Glicemie Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie 267 173 Diagnosticul cancerului testicular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate urologie Consultație de specialitate oncologie BetaHCG Alfafetoproteina LDH Radiografie toracică Ecografie scrotală CT abdomen cu substanta de contrast CT pelvis cu substanta de contrast INR Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 1009 174 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacientului cu cancer testicular, tip seminom pur/ cancer testicular non-seminomatos - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate urologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate cardiologie Ecocardiografie Glicemie TGO TGP Gamma-GT AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice 447 175 Diagnosticul sarcoamelor de părți moi de trunchi și extremități/ tumorilor desmoide/ condrosarcoamelor/osteosarcoamelor - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate chirurgie/ortopedie și traumatologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate radioterapie CT torace nativ și cu substanta de contrast CT membru afectat nativ și cu substanta de contrast Biopsie prin tehnici adecvate localizării Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Hemoleucogramă INR Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară EKG 1478 176 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu sarcom de părți moi de trunchi și extremități/cu tumori desmoide/cu condrosarcom/cu osteosarcom - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie/ortopedie și traumatologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate radioterapie Consultație de specialitate cardiologie Ecocardiografie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice 337 177 Diagnosticul tumorilor stromale gastrointestinale (GIST) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate gastroenterologie Consultație de specialitate oncologie CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast Endoscopie digestivă superioară EKG Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 1317 178 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu tumoră stromală gastrointestinală (GIST) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate gastroenterologie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate oncologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie Evaluare nutrițională 544 179 Diagnosticul cancerului penian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate urologie Consultație de specialitate oncologie Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Biopsia formațiunii tumorale EKG ’ INR Consultatie de specialitate ATI Sedare Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1106 180 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer penian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate urologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate radioterapie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteine serice Ecocardiografie 337 181 Diagnosticul cancerului de intestin subțire - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate gastroeneterologie Consultație de specialitate oncologie Endoscopie digestivă superioară CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast Consultatie de specialitate chirurgie Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară CA 19-9 Antigen carcinoembrionar EKG 1203 182 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de intestin subțire - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate gastroeneterologie Glicemie INR TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie 511 183 Diagnosticul cancerului canalului anal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate chirurgicala Consultație de specialitate oncologie Anoscopie/Examinare digitală Biopsia formațiunii tumorale Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Hemoleucogramă INR Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară EKG 591 184 Evaluarea extensiei reale a cancerului canalului anal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate oncologie CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT pelvis nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase) 1091 185 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de canal anal - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate radioterapie Glicemie TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Testare HIV Ecocardiografie 378 186 Diagnosticul cancerului suprarenalian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient Consultație de specialitate urologie Consultație de specialitate oncologie Ecografie abdominală CT abdomen nativ și cu substanta de contrast Hemoleucogramă Glicemie Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Consultatie de specialitate endocrinologie 698 187 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer suprarenalian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate cardiologie Consultație de specialitate endocrinologie Consultație de specialitate oncologie INR TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Cortizol ACTH EKG Ecocardiografie 476 188 Diagnosticul mezoteliomului pleural - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate pneumologie Consultație de specialitate oncologie CT-torace nativ și cu substanta de contrast Toracenteză Biopsie pleurala Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale INR EKG Hemoleucogramă Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 1259 189 Evaluarea extensiei reale a mezoteliomului pleural - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate oncologie CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast CT-torace nativ și cu substanta de contrast 1046 190 Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu mezoteliom pleural malign - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie toracică Consultație de specialitate pneumologie Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate cardiologie AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Amilaza TSH TGO TGP Gamma-GT Calciu seric total Free T3 Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie Spirometrie 601 191 Diagnosticul mezoteliomului peritoneal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicina interna Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate chirurgie Paracenteză diagnostică Citologia lichidului de puncție Hemoleucogramă INR EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară 502 192 Evaluarea extensiei mezoteliomului peritoneal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT pelvis nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast CA-125 Consultatie de specialitate oncologie 1086 193 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu mezoteliom peritoneal malign – în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate chirurgie Consultație de specialitate gastroenterologie/medicina interna Consultatie de specialitate oncologie Consultatie de specialitate cardiologie Glicemie TGO TGP Gamma-GT AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Calciu seric total Fosfatază alcalină Sodiu Potasiu Bilirubină totală Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie 496 194 Diagnosticul metastazelor hepatice cu punct de plecare neprecizat - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate gastroenterologie/medicina interna Consultație de specialitate oncologie Ecografie abdomen Puncție biopsie hepatică sub ghidaj ecografic Hemoleucogramă INR EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Antigen carcinoembrionar CA-125 SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase) 962 195 Diagnosticul metastazelor pulmonare cu punct de plecare neprecizat - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate pneumologie/medicina interna Consultație de specialitate oncologie Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Consultație de specialitate gastroenterologie CT torace nativ și cu substanta de contrast Puncție biopsie percutanat transtoracică sub ghidaj CT Hemoleucogramă INR EKG Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 1612 196 Diagnosticul metastazelor ganglionare cu punct de plecare neprecizat - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate chirurgicala Consultație de specialitate oncologie Ecografie ganglionara Puncție biopsie ganglionara sub ghidaj ecografic Hemoleucogramă INR EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 585 197 Diagnosticul limfoamelor - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Biopsie osteomedulară EKG Hemoleucogramă Examen citologic al frotiului sanguin INR APTT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Uree Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 815 198 Evaluarea extensiei limfoamelor - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT abdomen nativ și cu substanta de contrast CT pelvis nativ și cu substanta de contrast CT torace nativ și cu substanta de contrast CT regiune cervicala nativ și cu substanta de contrast Consultatie de specialitate hematologie 1221 199 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu limfom - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate hematologie Consultație de specialitate cardiologie LDH Beta 2 microglobulina Proteine totale serice Glicemie TGO TGP Gama GT Bilirubina totala AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Testare HIV Fosfatază alcalină Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie cardiaca 472 200 Monitorizarea evoluției limfoamelor - se decontează maxim 4 servicii/an/pacient Consultație de specialitate hematologie Hemoleucogramă completa LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Calciu seric total TGO TGP Acid uric Glicemie 94 201 Evaluarea răspunsului complet după tratament pentru limfoame - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Biopsie osteomedulară Hemoleucogramă INR APTT LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Calciu seric total EKG Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 800 202 Diagnosticul leucemiei limfatice cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Biopsie osteomedulară EKG Hemoleucogramă Examen citologic al frotiului sanguin INR APTT LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Beta 2 microglobulina Calciu seric total Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 870 203 Evaluarea extensiei leucemiei limfatice cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului CT abdomen cu substanta de contrast CT pelvis cu substanta de contrast CT torace cu substanta de contrast Consultatie de specialitate hematologie 1046 204 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu leucemie limfatică cronică - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate hematologie Consultație de specialitate cardiologie Glicemie TGO TGP AgHBs Ac anti-HBc Ac anti-HCV Fosfatază alcalină Proteine totale totale Electroforeza proteinelor serice Dozari de imunoglobuline IgG, IgA, IgM Ecocardiografie 418 205 Monitorizarea evoluției leucemiei limfatice cronice - se decontează maxim 2 servicii/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie EKG Hemoleucogramă LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Acid uric Beta 2 microglobulina Calciu seric total Ecografie abdominală 190 206 Evaluarea răspunsului după tratament pentru leucemie limfatică cronică - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Biopsie osteomedulară EKG Hemoleucogramă Examen citologic al frotiului sanguin INR APTT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 809 207 Diagnosticul sindroamelor mieloproliferative cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Biopsie osteomedulară EKG Hemoleucogramă Examen citologic al frotiului sanguin INR APTT Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale Eritropoetină serică Gazometrie sanguină Ecografie abdominală 1018 208 Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu sindrom mieloproliferativ cronic - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului Consultație de specialitate hematologie Consultatie de specialitate cardiologie Glicemie TGO TGP LDH AgHBs Ac anti-HCV Fosfatază alcalină Ecocardiografie 277 209 Monitorizarea evoluției sindroamelor mieloproliferative cronice - se decontează maxim 2 servicii/an/pacient Consultație de specialitate hematologie EKG Hemoleucogramă completa Examen citologic al frotiului sanguin LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară TGO TGP Acid Uric 148 210 Evaluarea răspunsului după tratament pentru sindroame mieloproliferative cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate Consultație de specialitate hematologie Biopsie osteomedulară EKG Hemoleucogramă Examen citologic al frotiului sanguin INR APTT LDH Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale 819 211 Degenerescența grăsoasă a ficatului, neclasificată altundeva - diagnostic și monitorizare - se decontează trei servicii/pacient/an Consultație de specialitate gastroenterologie Hemoleucograma INR TGO TGP Gamma-GT Fosfataza alcalină Colesterol LDL Colesterol Glicemie Bilirubina totala Bilirubina directa Creatinina Acid uric Trigliceride Feritina HbA1c Alfa feto proteina Electroforeza proteinelor serice Fibrotest Ecografie abdominala si pelvis 562 lei/serviciu 212 Ecografie cu substanța de contrast pentru diagnosticul formațiunilor tumorale hepatice - se decontează un serviciu/pacient/an Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicină internă Hemoleucograma INR și TQ EKG Ecografie cu substanță de contrast 553 lei/serviciu 213. Manometrie esofagiană de înaltă rezoluție - Se decontează maximum un serviciu/an/ pacient. Consultație de specialitate: gastroenterologie Hemoleucogramă completă Timp Quick și INR Procedură de manometrie esofagiană de înaltă rezoluție 977,40 lei/pacient/serviciu 214. Manometrie anorectală de înaltă rezoluție - Se decontează maximum un serviciu/an/ pacient. Consultație de specialitate: gastroenterologie Hemoleucogramă completă Timp Quick și INR Procedură de manometrie anorectală de înaltă rezoluție 1.012,32 lei/pacient/serviciu 215. pHmetrie esofagiană cu impedanță esofagiană - Se decontează maximum un serviciu/an/ pacient. Consultație de specialitate: gastroenterologie Hemoleucogramă completă Timp Quick și INR Procedură pHmetrie esofagiană cu impedanță esofagiană 949,08 lei/pacient/serviciu (la 13-02-2025, Tabelul de la Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 31. , Articolul I din ORDINUL nr. 444 din 7 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 13 februarie 2025 )

****) Monitorizare și administrare tratament afecțiuni care necesită administrare de medicamente corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)1 (**)β și (**)1Ω, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu administrare parenterală sub supraveghere specială; tariful nu cuprinde medicamentele specifice corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)1, (**)β și (**)1Ω, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Serviciile de la poz. 14, 15 și 16 nu se pot efectua și raporta concomitent la un pacient într -un an.

Pentru serviciul de la poz. 17:

Se contractează numai cu spitalele de specialitate obstetrică-ginecologie și celelalte unități sanitare cu paturi, care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie ierarhizate la nivelul 3 conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1881/2006 privind ierarhizarea unităților spitalicești, a secțiilor și compartimentelor de obstetrică-ginecologie și neonatologie, cu modificările și completările ulterioare.

Se acordă în trimestrul I sau II de sarcină, la gravidele cu cel puțin unul din următorii factori de risc vascular și obstetrical:

• antecedente personale de boală tromboembolică;

• istoric familial (rude de gradul I cu boala tromboembolică sau antecedente heredocolaterale pozitive de trombofilie);

• avorturi recurente de prim trimestru, de cauză necunoscută;

• sarcini oprite în evoluție;

• naștere prematură;

• hipertensiune arterială indusă de sarcină;

• dezlipire de placentă normal inserată;

• insuficiență placentară.

*****)Pentru serviciile de la poz. 40 și 41: investigația lgE specifice serice pentru alergene moleculare multiple (multiplex) cuprinde minim următoarele alergene moleculare: Der p/f 1, Der p/f 2, Der p 10, Der p 23 (acarieni din praf de casă); Alt a 1, Alt a 6, Asp f 1; Asp f 3, Asp f 6 (fangi);Fel d 1, Fel d 2, Fel d 4 (epitelii pisică); Can f 1, Can f 2, Can f 3, Can f 4 (epitelii câine); Bet v 1, Bet v 2 (polen mesteacăn); Phl p 1, Phl p 2, Phl p 5, Phl p 6, Phl p 7, Phl p 12 (polen graminee); Art v 1 (polen Artemisia vulgaris); Amb a 1 (polen Ambrosia artemisiifolia); Bos d 4, Bos d 5, Bos d 6, Bos d 8 (lapte de vacă); Gal d 1, Gal d 2, Gal d 3, Gal d 5 (ou găină); Gly m 4, Gly m 5, Gly m 6 (soia); Ara h 1, Ara h 2, Ara h 3, Ara h 6, Ara h 8, Ara h 9 (arahide); Cor a 1, Cor a 8, Cor a 9, Cor a 14 (alune de pădure); Jug r 1, Jug r 3 (nuci); Ana 0 3 (caju); Ses i 1 (susan); Tri a 14, Tri a 19, Tri a aA_Tl (grâu); Pru p 3 (piersică); Mal d 1 (măr); Act d 1, Act d 5 (kiwi); Pen m 1, Pen m 2, Pen m 4, Gad c 1/Gad m 1 (fructe de mare si peste); Hev b 1, Hev b 3, Hev b 5, Hev b 6, Hev b 8 (latex natural).

Pentru serviciile de la pozițiile 42 și 43, se contractează numai cu unitățile sanitare care au angajați medici din specialitatea alergologie și imunologie clinică și pentru a fi decontată de CNAS investigația „IgE specifice ser ice pentru alergen molecular individual (singleplex)” trebuie să cuprindă un set de 8 alergene moleculare respiratorii din următoarea listă: Der p 1, Der p 2, Der p 23 (acarieni din praf de casă); Alt a 1, 3 Asp f 1, Asp f 2 (fungi); Fel d 1 (epitelii pisică); Can f 1, Can f 2, Can f 5 (epitelii câine); Bet v 1 (polen mesteacan); Phl p 1, Phl p 5 (polen graminee); Art v 1 (polen Artemisia vulgaris); Amb a 1 (polen Ambrosia artemisiifolia var elatior).

Pentru serviciile de la pozițiile 44 și 45, se contractează numai cu unitățile sanitare care au angajați medici din specialitatea alergologie și imunologie clinică și pentru a fi decontată de CNAS investigația „IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex)” trebuie să cuprindă u n set de 8 alergene moleculare alimentare din următoarea listă: alfa-lactalbumina Bos d 4, beta-lactoglobulina Bos d 5, albumina serica Bos d 6, cazeina Bos d 8 (lapte de vacă); alfa-Gal (tiroglobulina bovină); ovomucoid Gal d 1, ovalbumina Gal d 2, conalbumina Gal d 3, lizozim Gal d 4 (ou găina); Gly m 5, Gly m 6 (soia); Ara h 1, Ara h 2, Ara h 3, Ara h 9 (arahide); Cor a 9, Cor a 14 (alune de pădure); Jug r 1 (nuci), Ana o 3 (caju), Tri a 14, omega-5 gliadina Tri a 19 (grâu); Pru p 3, Pru p 7 (piersică); Pen m 1/Pen a 1, Gad c 1 (crevete si pește cod).

Pentru serviciile de la pozițiile 46 și 47, se contractează numai cu unitățile sanitare care au angajați medici din specialitatea alergologie și imunologie clinică și pentru a fi decontată de CNAS investigația „IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex)” trebuie să cuprindă un set de 6 alergene moleculare din veninuri de himenoptere: Api m 1, Api m 3, Api m 4, Api m 10 (venin albină), Ves v 1, Ves v 5 (venin viespe).

Pentru serviciile de la pozițiile 48 și 49, se contractează numai cu unitățile sanitare care au angajați medici din specialitatea alergologie și imunologie clinică și pentru a fi decontată de CNAS investigația „IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex)” trebuie să cuprindă un set de 4 alergene moleculare medicamentoase: peniciloil G, peniciloil V, ampiciloil/ampicilina, amoxiciloil/amoxicilina (molecule și determinanti antigenici peniciline).

Pentru serviciile de la pozițiile 50 și 51, se contractează numai cu unitățile sanitare care au angajați medici din specialitatea alergo logie și imuno logie clinică și pentru a fi decontată de CNAS investigația „IgE specifice serice pentru alergen molecular individual (singleplex)” trebuie să cuprindă un set de 2 alergene moleculare din latex: Hev b 5, Hev b 6 (latex natural).

******) Se acordă numai pentru pacienții care urmează a fi supuși intervențiilor chirurgicale elective majore:

chirurgie generală, ginecologică și toracică: Hemihepatectomie, Adrenalectomie, Esofagectomie, Duodeno-pancreatectomie, Gastrectomie, Hemicolectomie, Splenectomie, Alte intervenții mari pe abdomen, bazin sau torace

chirurgie vasculară: Chirurgia vaselor mari, Amputații de membre inferioare

neurochirurgie: Osteosinteză, repoziționare deschisă și osteoplastia coloanei vertebrale, Craniotomia, incizarea meningelor și/sau a creierului

ortopedie-traumatologie: Operații pe bazin și articulația șoldului, Operații pe coloana vertebrală, Plastie cu lambouri, Operații pe coapsă (osteosinteză, osteotomie), Pacienți politraumatizați, Operații la nivelul brațului (endoproteze, osteosinteză, osteotomie)

urologie: Cistectomie, Nefrectomie (inclusiv parțială), Prostatectomie deschisă

chirurgie cardiacă: Intervenții care necesită circulație extra-corporeală, Pericardectomii

Pacienții care sunt propuși pentru acest tip de intervenții au, de multe ori, comorbidități asociate și un status nutrițional precar.

NOTA 1: În cazul diagnosticelor pentru care este necesară recoltarea de material bioptic, materialul bioptic recoltat va fi în cantitate suficientă pentru efectuarea tuturor examenelor histopatologice, imunohistochimice, și pentru efectuarea examenelor de biologie moleculară sau genetică, după caz. Examinările imunohistochimice se vor efectua fără recomandarea medicului curant, pe răspunderea medicului de specialitate anatomie patologică care interpretează examenul histo-patologic, atunci când acesta apreciază necesitatea examinării imunohistochimice, la tariful aferent serviciului medical adăugându-se 240 lei.

(la 01-07-2024, Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 126 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 2: Consultațiile necesare pentru stabilirea statusului clinico-biologic al pacienților cu afecțiuni oncologice, în vederea stabilirii strategiei de tratament, vor fi asigurate atât de medicii de specialitate care își desfășoară activitatea într-o formă legală la nivelul unității sanitare care furnizează serviciul medical, cât și de medicii de specialitate care au încheiată o relație de colaborare cu unitatea sanitară respectivă, tariful reglementat cuprinzând toate serviciile medicale obligatorii.

(la 01-07-2024, Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 126 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 3: Pentru stabilirea diagnosticului afecțiunilor oncologice, a evaluării extensiei și a statusului clinico-biologic al pacientului în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară, ulterior diagnosticului, este ferm recomandat ca cele trei tipuri de servicii să se realizeze într-un interval de 28 de zile calendaristice.

(la 01-07-2024, Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 126 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 4: Serviciile de la pozițiile 19-30 și 30A1-30A12 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul colorectal, începând cu data implementării acesteia la nivel național/ SIUI a tuturor serviciilor aferente acestor poziții.

(la 01-07-2024, Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 126 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 5: Serviciile de la poz. 94, 95, 96 și 97 nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

(la 01-07-2024, Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 126 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 6:

Criteriile de eligibilitate și criteriile de excludere, algoritmul de testare și condițiile ce trebuie îndeplinite de unitățile sanitare pentru realizarea serviciilor de screening sunt prevăzute în metodologiile de screening aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

(la 01-10-2024, Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 28. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )

(la 01-07-2024, Tabelul de la Litera B.4.1. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat și completat de Punctele 119-125 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

B.4.2. Lista serviciilor medicale standardizate acordate în regim de spitalizare de zi care se contactează și în ambulatoriul de specialitate clinic și se decontează numai dacă s-au efectuat toate serviciile obligatorii, și pentru care în vederea decontării se închide fișa de spitalizare de zi (FSZ) după terminarea vizitei/vizitelor necesare finalizării serviciului medical.

Nr. crt. Denumire serviciu medical Servicii obligatorii Tarif/serviciu - lei 1. Supravegherea unei sarcini normale (la gravida care nu deține documente medicale care să ateste existența în antecedentele personale patologice a rubeolei, toxoplasmozei, infecției CMV)*1) Consultații de specialitate obstetrică- ginecologie Hemoleucogramă completă Determinare la gravidă a grupului sanguin ABO Determinare la gravidă a grupului sanguin Rh Uree serică Acid uric seric Creatinină serică Glicemie TGP TGO TSH Examen complet de urină (sumar + sediment) VDRL sau RPR Testare HIV la gravidă Evaluarea gravidei pentru infecții cu risc pentru sarcină (pentru rubeolă, toxoplasmoză, infecția CMV, hepatită B și C) Secreție vaginală Examen citologic cervico-vaginal Babeș- Papanicolau (până la S23 + 6 zile) sau Test de toleranță la glucoză per os +/- Hemoglobină glicată (S24 - S28 + 6 zile) sau Biometrie fetală (S29-S33 + 6 zile) sau Detecția Streptococului de grup B (S34 - S37 + 6 zile) Ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii 733 2. Supravegherea unei sarcini normale (la gravida care deține documente medicale ce atestă existența în antecedentele personale patologice a rubeolei, toxoplasmozei, infecției CMV)*1) Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Hemoleucogramă completă Determinare la gravidă a grupului sanguin ABO Determinare la gravidă a grupului sanguin Rh Uree serică Acid uric seric Creatinină serică Glicemie TGP TGO TSH Examen complet de urină (sumar + sediment) VDRL sau RPR Testare HIV la gravidă Evaluarea gravidei pentru infecții cu risc pentru sarcină (hepatită B și C) Secreție vaginală Examen citologic cervico-vaginal Babeș- Papanicolau (până la S23 + 6 zile) sau Test de toleranță la glucoză per os +/- Hemoglobină glicată (S24 - S28 + 6 zile) sau Biometrie fetală (S29-S33 + 6 zile) sau Detecția Streptococului de grup B (S34 - S37 + 6 zile) Ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii 450 3. Screening prenatal (S11 - S19 + 6 zile) *2) Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie (interpretare integrative a rezultatelor) Dublu test / triplu test Ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale (S11 - S19 + 6 zile) 639 4. Supravegherea altor sarcini cu risc crescut (edem gestațional)*3) Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Hemoleucogramă completă Creatinina serică Acid uric seric TGP TGO Examen complet de urină (sumar + sediment) Dozare proteine urinare Proteine totale serice Ecografie obstetricală și ginecologică 163 5. Supravegherea altor sarcini cu risc crescut (hiperemeză gravidică ușoară)*3) Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Hemoleucogramă completă Sodiu seric Potasiu seric Examen complet de urină (sumar + sediment) Uree serică Acid uric seric Creatinină serică Ecografie obstetricală și ginecologică 165 6. Supravegherea altor sarcini cu risc crescut (evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III) *3) Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie Cardiotocografie Ecografie obstetricală și ginecologică 164 7. Depistarea precoce a cancerului de sân *4) Consultatie chirurgie generală/obstetrica- ginecologie Efectuare mamografie digitală*10) Comunicare rezultat 238 8a. Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune identificată mamografic *5a) Consultație chirurgie generală/obstetrica- ginecologie Efectuare mamografie digitală*10) Senologie imagistică*10) Comunicare rezultat 342 8b. Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune identificată mamografic *5b) Consult chirurgie generală / obstetrică- ginecologie Mamografie digitală *10) Mamografie cu tomosinteză unilateral Senologie imagistică*10) Comunicare rezultat 702 9. Depistarea si diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin*6) Consultații de specialitate: obstetrică-ginecologie Testare infecție HPV Recoltare material celular cervico-vaginal Consultație de specialitate: obstetrică-ginecologie pentru comunicarea rezultatului si consiliere privind conduita in funcție de rezultate 198 lei 9a. Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune de leziuni infraclinice ale sânului identificate mamografic și ecografic *6a) Puncție biopsie mamară ghidată ecografic, cu marcaj aplicat*10a) Examen histopatologic procedura completă HE și colorații speciale (1 - 3 blocuri) *10a) Teste imuno-histochimice *10a) Comunicare rezultat 953 9b Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune de leziuni infraclinice (microcalcificări) ale sânului identificate mamografic și / sau ecografic *6b) Puncție biopsie mamară cu vacuum ghidată mamografic (stereotactic) sau ecografic, cu marcaj aplicat*10a) Examen histopatologic *10a) Examen imunohistochimic *10a) Comunicare rezultat 3.080 10. Depistarea și diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin cu examen citologic*7) Consultații de specialitate: obstetrică-ginecologie Testare infecție HPV Recoltare material celular cervico-vaginal Examen citologic Babeș-Papanicolaou Consultație de specialitate: obstetrică-ginecologie pentru comunicarea rezultatului și consiliere privind conduita în funcție de rezultate 244 lei 11. Diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin cu biopsie*8) Consultații de specialitate: obstetrică-ginecologie Colposcopie Biopsie Examen histopatologic 251 lei 12. Tratamentul excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin*9) Consultație obstetrică-ginecologie; colposcopie; anestezie locală; prelevare țesut ERAD (bisturiu rece) examen histopatologic (1-3 blocuri) 453

(la 01-09-2024, Tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.350 din 26 august 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 28 august 2024 )

*1) Se contractează cu spitalele de specialitate obstetrică-ginecologie și cu celelalte unități sanitare cu paturi, care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie.

Serviciile de la poz. 1 și 2 nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă pentru aceeași sarcină a aceleiași paciente.

Se decontează un singur pachet de servicii medicale per gravidă, la luarea în evidență a acesteia de către medicul de specialitate obstetrică-ginecologie.

în situația în care serviciile medicale corespunzătoare pozițiilor 1 și 2 se acordă în perioada S11 - S19 + 6 zile, acestea pot fi acordate concomitent cu serviciile medicale corespunzătoare poziției 3.

Rezultatele serviciilor se consemnează complet în scrisoarea medicală și Carnetul gravidei, documente care se înmânează acesteia sub semnătura de primire.

*2) Se contractează cu spitalele de specialitate obstetrică-ginecologie și cu celelalte unități sanitare cu paturi, care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie și laborator de analize medicale pentru efectuarea dublului/triplului test.

Se decontează un singur serviciu medical per gravidă care se acordă în perioada S11 - S19 + 6 zile de sarcină.

*3) Se contractează numai cu spitalele de specialitate obstetrică-ginecologie și cu celelalte unități sanitare cu paturi, care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie ierarhizate la nivelul 3, 2 sau 1 conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1881/2006, cu modificările și completările ulterioare.

*4) Criterii de eligibilitate: Femei asimptomatice din grupa de vârstă 50 - 69 ani care nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

Se efectuează o dată la 2 ani prin prezentare la examenul de depistare precoce a cancerului de sân.

În vederea validării, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, furnizorii de servicii specifice (tehnician radiolog, medic specialitatea radiologie imagistică medicală, medic cu atestat /competență senologie imagistică) au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării mamografiei digitale și a interpretării mamografiei în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național. În cazul unui rezultat negativ, investigația se repetă peste 2 ani.

(la 28-12-2023, sintagma: platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân a fost înlocuită de Punctul 9. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.353 din 27 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 28 decembrie 2023 )

Serviciile de la poziția 7 se raportează și decontează numai pentru femeile care au un rezultat negativ la interpretarea mamografiilor digitale.

*5a) Criterii de eligibilitate: Femei asimptomatice din grupa de vârstă 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie digitală, care nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

Se efectuează o dată la 2 ani prin prezentare la examenul de depistare precoce a cancerului de sân.

În vederea validării, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, furnizorii de servicii specifice (tehnician radiolog, medic specialitatea radiologie imagistică medicală, medic cu atestat /competență senologie imagistică) au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării mamografiei digitale, a interpretării mamografiei și a efectuării ecografiei mamare în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național. În cazul unui rezultat negativ, investigația se repetă peste 2 ani.

(la 28-12-2023, sintagma: platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân a fost înlocuită de Punctul 9. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.353 din 27 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 28 decembrie 2023 )

Serviciile de la poziția 8a se raportează și decontează numai pentru femeile care au un rezultat pozitiv la interpretarea mamografiilor digitale.

*5b) Criterii de eligibilitate: Femei asimptomatice din grupa de vârstă 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie digitală, care:

1. nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

2. prezintă leziuni și densități asimetrice la interpretarea mamografiei digitale sau / și;

3. necesită evaluarea potențialelor distorsiuni arhitecturale și diferențierea acestora față de țesutul glandular sau /și;

4. prezintă suspiciunea unei densități acoperită de țesutul glandular.

Se efectuează o dată la 2 ani prin prezentare la examenul de depistare precoce a cancerului de sân.

În vederea validării, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, furnizorii de servicii specifice (tehnician radiolog, medic specialitatea radiologie imagistică medicală, medic cu atestat /competență senologie imagistică) au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării mamografiei digitale, interpretării mamografiei, efectuării și interpretării mamografiei cu tomosinteză unilateral și a efectuării ecografiei mamare în platforma informatică de screening specifică, începând cu data implementării acesteia la nivel național, în scopul depistării precoce a cancerului de sân. În cazul unui rezultat negativ, investigația se repetă peste 2 ani.

(la 28-12-2023, sintagma: platforma informatică de screening specifică a fost înlocuită de Punctul 10. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.353 din 27 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 28 decembrie 2023 )

Serviciile de la poziția 8b se raportează și decontează numai pentru femeile care au un rezultat pozitiv la interpretarea mamografiilor digitale și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru mamografie digitală cu tomosinteză.

*6) Criterii de eligibilitate și criteriile de excludere, algoritmul de testare HPV primară și condițiile ce trebuie îndeplinite de unitățile sanitare pentru realizarea serviciului sunt prevăzute în metodologia de screening pentru cancerul de col uterin aprobată prin ordin al ministrului sănătății.

Se efectuează prin prezentare la medicul de specialitate obstetrică-ginecologie.

Serviciul se validează după consultația a II-a în cadrul căreia se comunică rezultatul și se indică conduită în funcție de rezultat; serviciul se efectuează cu raportarea obligatorie a rezultatului conform metodologiei de screening pentru cancerul de col uterin, aprobată prin ordin al ministrului sănătății (de la laborator).

Serviciile de la poz. 9, 10 și 11 nu se pot efectua și raporta concomitent la aceeași pacientă.

Serviciile de la poziția 9 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul de col uterin, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota *6) de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

*6a) Se efectuează ulterior efectuării serviciilor de la pozițiile 8a/8b în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, la femei asimptomatice din grupa de vârsta 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie și ecografie, care:

1. nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

2. prezintă imagistic leziuni infraclinice ale sânului

În vederea validării în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, medicul care efectuează procedura de biopsie, respectiv medicul care eliberează rezultatele testelor histopatologice și imunohistochimice au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării puncției biopsie mamare ghidate ecografic și a rezultatului anatomopatologic, în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național.

(la 28-12-2023, sintagma: platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân a fost înlocuită de Punctul 9. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.353 din 27 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 28 decembrie 2023 )

*6b) Se efectuează ulterior efectuării serviciilor de la pozițiile 8a/8b, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, la femei asimptomatice din grupa de vârsta 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie și / sau ecografie, care:

1. nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

2. prezintă imagistic leziuni infraclinice (microcalcificări) ale sânului

În vederea validării în cadrul screeningului pentru cancerul de sân, medicul care efectuează procedura, respectiv medicul care eliberează rezultatele testelor histopatologice și imunohistochimice au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării puncției biopsie mamare cu vacuum și a rezultatului anatomopatologic, în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național.

(la 28-12-2023, sintagma: platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân a fost înlocuită de Punctul 9. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.353 din 27 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 28 decembrie 2023 )

*7) Se efectuează la femeile cu rezultat pozitiv la testarea HPV.

Serviciile de la poz. 9, 10 și 11 nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

Citirea și interpretarea rezultatelor se efectuează în laboratoare din cadrul unităților sanitare care dețin laboratoare de testare HPV și care pot asigura triajul reflex citologic în conformitate cu metodologiile de screening pentru cancerul de col uterin aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

Serviciile de la poziția 10 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul de col uterin, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota *7) de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificată de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

*8) Se efectuează la femeile cu rezultat pozitiv la examenul citologic.

Serviciile de la poz. 9, 10 și 11 nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

Serviciile de la poziția 11 și 12 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul de col uterin, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota *8) de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

*9) Se efectuează la femeile din grupa de vârstă 25 - 65 ani, cu rezultat pozitiv la examenul precoce al leziunilor displazice ale colului uterin de la poz. 9 și 10.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota *9) de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

*10) Tariful pentru serviciul de la pozițiile 7, respectiv 8a/8b, este același, indiferent dacă mamografia digitală /ecografia de sân, după caz, se efectuează pentru un sân sau pentru ambii sâni.

*10a) Tariful pentru serviciul de la poziția 9a/9b este pentru o procedură de puncție biopsie a sânului și testele histopatologice și imunohistochimice aferente acesteia.

NOTA 1a.

tehnicienii radiologi care efectuează mamografiile digitale în cadrul serviciilor de la pozițiile 7, 8a, 8b, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 40 ore de pregătire;

medicii care interpretează mamografiile digitale, și medicii care efectuează ecografii mamare în cadrul serviciilor de la pozițiile 7, 8a, 8b, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 60 ore de pregătire;

cel puțin unul din medicii care interpretează mamografiile digitale în cadrul serviciilor de la pozițiile 7, 8a, 8b, trebuie să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe de senologie imagistică iar celălalt este necesar să aibă specialitatea radiologie imagistică medicală;

medicii care interpretează mamografia digitală cu tomosinteză în cadrul serviciilor de la poziția 8b, trebuie să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică;

medicii care efectuează ecografie mamară în cadrul serviciilor de la pozițiile 8a, 8b, trebuie să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică.

NOTA 1b. Serviciile de la poziția 7 se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota 1b de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 1c. Serviciile de la poziția 7 se pot contracta de către furnizorii de servicii imagistice din ambulator / unități sanitare cu paturi în condițiile în care pot fi furnizate complet și conform criteriilor aferente *4).

În cazul în care serviciile de la poziția 7 nu pot fi furnizate complet, furnizorii de servicii imagistice din ambulator / unități sanitare cu paturi, pot efectua doar examinarea imagistică (mamografia digitală) în condițiile subcontractării acestora de către un centru oncologic regional de depistare precoce a cancerului de sân și conform criteriilor aferente *4).

NOTA 1d. Serviciile de la pozițiile 8a, 8b se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota 1d de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 1e. Serviciile de la pozițiile 8a, 8b se pot contracta de către furnizorii de servicii imagist ice din ambulator / unități sanitare cu paturi în condițiile în care pot fi furnizate complet și conform criteriilor aferente *5a) respectiv *5b).

În cazul în care serviciile de la pozițiile 8a, 8b nu pot fi furnizate complet, furnizorii de servicii imagi stice din ambulator / unități sanitare cu paturi pot efectua doar examinarea imagistică (mamografia digitală) în condițiile subcontractării de către un centru oncologic regional de de depistare precoce a cancerului de sân și conform criteriilor aferente *5a) respectiv *5b).

Nota1f: Serviciile de la poz. 7, 8a și 8b nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

(la 27-06-2023, Litera B.4.2., Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 10. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.108 din 26 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 27 iunie 2023 )

NOTA 2a.

medicii din specialitățile chirurgie generală, obstetrică ginecologie, respectiv oncologie medicală, radioterapie și radiologie și imagistică medicală care efectuează puncții biopsii mamare ghidate ecografic, cu marcaj aplicat, în cadrul serviciilor de la poziția 9a, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 60 ore de pregătire;

medicii din specialitățile oncologie medicală, radioterapie și radiologie și imagistică medicală care efectuează puncții biopsii mamare ghidate ecografic, cu marcaj aplicat, în cadrul serviciilor de la poziția 9a, trebuie facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică;

medicii care efectuează puncții biopsii mamare cu vacuum ghidate mamografic (stereotactic) sau ecografic, cu marcaj aplicat, în cadrul serviciilor de la poziția 9b, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 60 ore de pregătire, să aibă permis CNCAN nivel 2 (pentru puncții biopsii mamare cu vacuum ghidate mamografic) și să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică;

medicii din specialitatea anatomopatologie care efectuează testele histopatologice și imunohistochimice aferente puncției biopsie a sânului în cadrul serviciilor de la poziția 9a, 9b trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de anatomopatologie a leziunilor sânului în cadrul depistării precoce a cancerului de sân cancerului de sân.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota 2a de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA2b. Serviciile de la poziția 9a se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota 2b de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA2c. Serviciile de la poziția 9b se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

(la 01-07-2024, Textul de la Nota 2c de sub tabelul de la Litera B.4.2. , Punctul 2. , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 128 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 5: În cazul serviciilor în cadrul cărora materialul celular cervico-vaginal este recoltat de către medicul de familie sau de către medicul de specialitate din ambulatoriu, din tariful aferent serviciilor se scade suma de 40 de lei, recoltarea materialului celular nefiind serviciu obligatoriu pentru validarea și decontarea serviciilor.

(la 01-07-2024, Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 129 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

NOTA 4:

Criteriile de eligibilitate și criteriile de excludere, algoritmul de testare și condițiile ce trebuie îndeplinite de unitățile sanitare pentru realizarea serviciilor de screening sunt prevăzute în metodologiile de screening aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

(la 01-10-2024, Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 29. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )

NOTĂ pentru litera B:

1. Tarifele cuprind cheltuielile aferente cazurilor rezolvate precum și serviciilor medicale (cheltuieli de personal, cheltuieli cu medicamentele și materialele sanitare, investigații medicale paraclinice, cheltuieli privind pregătirea sălii de operație, precum și cheltuieli indirecte, după caz).

2. Serviciile medicale spitalicești care nu necesită internare continuă, acordate în regim de spitalizare de zi prevăzute la litera B, se pot contracta de casele de asigurări de sănătate cu unitățile sanitare cu paturi și cu unitățile sanitare autorizate de Ministerul Sănătății să efectueze aceste servicii, inclusiv în centrele de sănătate multifuncționale cu personalitate juridică, care au avizate/aprobate de Ministerul Sănătății structuri de spitalizare de zi.

3. Serviciile acordate în regim de spitalizare de zi prevăzute la litera B pot fi acordate și în regim de spitalizare continuă dacă pacientul prezintă complicații sau comorbidități cu risc pentru pacie nt, sângerare majoră ce pune problema repleției volemice, risc anestezic greu de managerizat în spitalizare de zi, iar durerea postprocedurală greu de controlat, proceduri invazive majore asociate.

4. Pentru fiecare poziție din cazurile rezolvate/serviciile medicale în regim de spitalizare de zi prevăzute la litera B punctele B.1, B.2, B.3.1, B.3.2, B.4.1. și B.4.2. se întocmesc fișe de spitalizare de zi distincte.

5. Serviciile medicale/cazurile rezolvate prevăzute la litera B nu pot fi acordate concomitent cu serviciile medicale spitalicești prevăzute la litera A. Excepție face situația în care asiguratul internat în regim de spitalizare continuă poate beneficia concomitent, în altă unitate sanitară, de serviciul medical prevăzut la punctul B.3.1, poziția 1, 3 și 4, dacă unitatea sanitară la care asiguratul este internat în regim de spitalizare continuă, nu poate acorda acest serviciu.

6. Serviciile prevăzute la pozițiile 7, 8, 40, 41, 42, 49, 53, 54, 59, 60, 61 și 62 din tabelul de la lit. B.3.2 includ, după caz, și diagnostic/depistare.

7. Serviciile prevăzute la poz. 40 și 41 din tabelul de la pct. B.3.2 se pot acorda și pacienților cu afecțiuni oncologice care în luna respectivă beneficiază de serviciul prevăzut la poz. 1 din tabelul de la pct. B.3.1.

(la 27-06-2023, Punctul 7., sectiunea Nota pentru litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.108 din 26 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 27 iunie 2023 )

8. Criteriile pe baza cărora se efectuează internarea pacienților în regim de spitalizare de zi sunt:

a) situația de urgență medico-chirurgicală pentru:

a1) serviciile medicale prevăzute la capitolul I litera B punctul B.3.2 pozițiile 34 și 108 efectuate în camera de gardă, respectiv pozițiile 35 și 109 efectuate în structurile de urgență CPU/UPU care nu sunt finanțate de Ministerul Sănătății/ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie.

a2) serviciile prevăzute în lista de la punctul B.1 pozițiile 88, 89, 96 și 97 care se acordă în structuri de spitalizare de zi aprobate/avizate de Ministerul Sănătății.

b) diagnosticul nu poate fi stabilit și tratamentul nu poate fi efectuat și/sau monitorizat în ambulatoriu pentru serviciile în regim de spitalizare de zi prevăzute în listele de la litera B, cu excepția celor de la lit. a), care se acordă în structuri de spitalizare de zi aprobate/avizate de Ministerul Sănătății.

c) afecțiune oncologică diagnosticată.

d) suspiciune de afecțiune oncologică, pentru confirmare.

(la 01-07-2024, Punctul 8. , Nota pentru litera B, Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 130 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

9. Pentru perioada în care un pacient are deschisă o fișă de spitalizare de zi - pe parcursul unei singure zile sau pe parcursul mai multor zile, acesta poate beneficia și de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate altele decât cele necesare acordării serviciilor medicale din spitalizare de zi, precum și în asistența medical primară, cu respectarea condițiilor de acordare a serviciilor medicale în ambulatoriu, respectiv în asistența medicală primară.

(la 01-07-2024, Punctul 9. , Nota pentru litera B, Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 130 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

C. Pentru stabilirea diagnosticului pot fi recomandate servicii medicale de înaltă performanță: CT, RMN, scintigrafie, angiografie.Explorări computer-tomograf (CT)Explorări prin rezonanță magnetică nucleară (RMN)Explorări scintigraficeExplorări angiografice:

1. politraumatisme cu afectare scheletală multiplă, cu dilacerare de părți moi și/sau afectare de organe interne

2. monotraumatisme:

cranio-cerebrale - coloană vertebrală - torace - abdomino-pelvine

fracturi cominutive și/sau deschise cu interesare de vase ale extremităților

3. hemoragii interne (după stabilizarea funcțiilor vitale)

4. accidente cerebro-vasculare acute și afecțiuni ale aortei, în primele 24 - 72 de ore, cu justificare din punct de vedere medical

5. insuficiență respiratorie acută prin suspiciune de embolie pulmonară

6. urgențe abdomino-pelvine netraumatice (de ex. pancreatită acută, peritonită, ocluzie intestinală, ischemie mezenterică, anevrism aortic etc.)

7. meningo-encefalită acută

8. stări comatoase

Examenul CT va înlocui examenul RMN la asigurații cu contraindicații (prezență de stimulatoare cardiace, valve, corpi străini metalici, sarcină în primele 3 luni).

1. traumatisme vertebro-medulare

2. accidente vasculare cerebrale și afecțiuni ale aortei, în primele 24 - 72 de ore, cu justificare din punct de vedere medical, nevizualizate CT

3. patologia oncologică indiferent de localizare

4. necroza aseptică de cap femural

5. urgențe în patologia demielinizantă (nevrita optică; parapareze brusc instalate)

Examenul RMN va înlocui examenul CT la asigurații cu contraindicații (insuficiență renală, insuficiență cardiacă severă, sarcină, alergie la substanțele de contrast iodate).

1. tromboembolismul pulmonar

2. accidente coronariene acute

3. accidentul vascular cerebral ischemic acut, în primele 24 - 72 de ore, cu justificare din punct de vedere medical, cu aspect CT neconcludent

afecțiuni vasculare indiferent de localizare

Capitolul II — Pachetul minimal de servicii medicale în asistența medicală spitalicească cuprinde servicii medicale acordate în regim de spitalizare continuă și de zi și se acordă în situația în care pacientul nu poate dovedi calitatea de asigurat ↑ Cuprins

1. Criteriile pe baza cărora se efectuează internarea pacienților în regim de spitalizare continuă sunt:

a) urgență medico-chirurgicală în care este pusă în pericol viața pacientului sau care au acest potențial până la rezolvarea situației de urgență;

b) boli cu potențial e ndemo-epidemic până la rezolvarea completă a cazului;

c) nașterea.

2. Criteriile pe baza cărora se efectuează internarea pacienților în regim de spitalizare de zi sunt:

a) situația de urgență medico-chirurgicală, pentru:

a1) serviciile medicale prevăzute la capitolul I litera B punctul B.3.2 pozițiile 34, 35, 108 și 109 efectuate în camera de gardă, CPU/UPU care nu sunt finanțate de Ministerul Sănătății/ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie

a2) serviciile prevăzute în lista de la punctul B.1 pozițiile 88, 89, 96 și 97 care se acordă în structuri de spitalizare de zi aprobate/avizate de Ministerul Sănătății,

b) epidemiologie pentru bolnavii care necesită tratament în afecțiuni care nu necesită izolare pentru serviciile medicale prevăzute la capitolul I litera B punctul B.3.1 pozițiile 3 și 4 și punctul B.3.2 poziția 59, care se acordă în structuri de spitalizare de zi aprobate/avizate de Ministerul Sănătății.

3. Pentru criteriul urgență medico-chirurgicală, spitalul acordă serviciile medicale având obligația să evalueze situația medicală a pacientului și să îl externeze dacă serviciile medicale de urgență nu se mai justifică. Pentru spitalizarea continuă, la solicitarea pacientului se poate continua internarea în regim de spitalizare continuă cu suportarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale spitalicești de către pacient pentru perioada în care serviciile acordate nu mai reprezintă urgență.

4. Pentru servicii medicale din pachetul minimal furnizorii de serv icii medicale spitalicești nu solicită bilet de internare.

Capitolul III ↑ Cuprins

1. Pacienții din statele membre ale Uniunii Europene/Spațiului Economic European/Confederația Elvețiană/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, titulari ai cardului european de asigurări sociale de sănătate, în perioada de valabilitate a cardului, beneficiază de serviciile prevăzute la cap. II, precum și de serviciul medical prevăzut la cap. I lit. B.3.1 poziția 1. Pentru aceste servicii medicale, furnizorii de servicii medicale spitalicești nu solicită bilet de internare.

2. Pacienții din statele membre ale Uniunii Europene/Spațiului Economic European/Confederației Elvețiene/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, beneficiari ai formularelor/documentelor europene emise în baza Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază în asistența medicală spitalicească, de serviciile prevăzute la capitolul I din prezenta anexă. Furnizorii de servicii medicale spitalicești acordă serviciile medicale prevăzute la capitolul I din prezenta anexă, pe baza biletului de internare în aceleași condiții ca și persoanelor asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, cu excepția situației în care pacienții respectivi beneficiază de servicii medicale programate, acordate cu autorizarea prealabilă a instituțiilor competente din statele membre ale Uniunii Europene/din Spațiul Economic European/Confederației Elvețiene/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

3. Pacienții din statele cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, pot beneficia, după caz, de serviciile medicale prevăzute la capitolul II din prezenta anexă, sau de serviciile medicale prevăzute la capitolul I din prezenta anexă, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale.

Serviciile medicale prevăzute la capitolul I, se acordă pe baza biletului de internare în aceleași condiții ca și persoanelor asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România

Capitolul IV ↑ Cuprins

Pachetul de servicii medicale pentru asistența medicală spitalicească acordat persoanelor care nu pot face dovada calității de asigurat, în aplicarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului, cu modificările și completările ulterioare

Pachetul cuprinde servicii medicale acordate persoanelor cu suspiciune de afecțiune oncologică pentru confirmarea afecțiunii oncologice în regim de spitalizare de zi.

Criteriul pe baza căruia se efectuează internarea pacienților în regim de spitalizare de zi este suspiciune de afecțiune oncologică, pentru confirmare.

1. Lista serviciilor medicale standardizate acordate în regim de spitalizare de zi care se decontează numai dacă s-au efectuat toate serviciile obligatorii și pentru care în vederea decontării se închide fișa de spitalizare de zi (FSZ) după terminarea vizitei/vizitelor necesare finalizării serviciului medical.

Nr.

crt.

Denumire Serviciu Medical

Servicii Obligatorii

Tarif/ serviciu medical

1

Diagnosticul mielomului multiplu, amiloidozei tip lanț ușor, macroglobulinemiei Waldenstrom, bolii de depozitare a lanțurilor ușoare, gamapatiei monoclonale cu etiologie neprecizată - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate hematologie

Electroforeza proteinelor serice cu imunofixarea proteinelor serice

Ig A

Ig G

Ig M

Dozare Free Kappa din ser

Dozare Free Lambda din ser

Dozare Kappa și Lambda din urină

imunofixarea proteinelor urinare

Biopsie osteomedulară

Punctie aspirativa de maduva osoasa

Hemoleucogramă completa cu formula leucocitara

INR

APTT

LDH

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Proteine totale serice

Albumină serică

Beta 2 microglobulina

Calciu seric total

Proteinurie (24 de ore)

Citodiagnostic aspirat

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1757

2

Evaluarea extensiei mi el omului multiplu/ amiloidozei tip lanț ușor, macroglobulinemiei Waldenstrom, bolii de depozitare a lanțurilor ușoare, gamapatiei monoclonale cu etiologie neprecizată - se decontează maxim un serviciu/an/pacient (CT whole body low dose)

CT whole body low dose

Consultatie de specialitate hematologie

INR

APTT

1159

3

Evaluarea pacientului cu suspiciune de cancer colo-rectal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate

gastroeneterologie/medicină internă

Hemoleucogramă

Sideremie

Sodiu

Potasiu

Feritina

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

INR

154

4

Diagnosticul Cancerului Colo- rectal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroeneterologie/medicină internă

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Endoscopie digestivă inferioară cu biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

EKG

INR

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1059

5

Evaluarea extensiei reale a Cancerului de colon - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

CA 19-9

Antigen carcinoembrionar (ACE)

Consultatie de specialitate oncologie

1136

6

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer de colon în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează

maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate gastroenetrologie/medicină internă

Consultație de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate oncologie

Hemoleucogramă

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HBc

Bilirubina totala

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Sideremie

Feritina

Evaluare nutritionala

612

7

Evaluarea extensiei reale a Cancerului de rect - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

RMN pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

CA 19-9

Antigen carcinoembrionar (ACE)

Consultatie de specialitate oncologie

1751

8

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer de rect, în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate

gastroenterologie/medicină internă

Consultație de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate radioterapie

Hemoleucogramă

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HBc

Bilirubina totala

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Sideremie

Feritina

Evaluare nutritionala

612

9

Diagnosticul cancerului mamar cu puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultatie de specialitate obstetrică- ginecologie/chirurgie

Mamografie digitală 2D

Ecografie de sân

Puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj

INR

Hemoleucograma

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

914

10

Diagnosticul cancerului mamar cu mamografie cu tomosinteză și puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultatie de specialitate obstetrică- ginecologie/chirurgie

Mamografie digitală 2D

Mamografie cu tomosinteză

Ecografie de sân

Puncție biopsie ghidată ecografic cu marcaj

INR

Hemoleucograma

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1274

11

Diagnosticul cancerului mamar cu puncție biopsie mamară cu vacuum

-se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

-include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultatie de specialitate obstetrică- ginecologie/chirurgie

Mamografie digitală 2D

Ecografie de sân

Puncție biopsie mamară cu vacuum

INR

Hemoleucograma

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

3209

12

Diagnosticul cancerului mamar cu mamografie cu tomosinteză și puncție biopsie mamară cu vacuum

-se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

-include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultatie de specialitate obstetrică- ginecologie/chirurgie Mamografie digitală 2D Ecografie de sân Mamografie cu tomosinteză Puncție biopsie mamară cu vacuum INR

Hemoleucograma

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

3569

13

Evaluarea extensiei reale a Cancerului mamar luminal A/ Cancerului mamar luminal B/ Cancerului mamar triplu negative/ Cancerului mamar her pozitiv/ amplificat - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de ontrast

CA 15-3

Consultatie de specialitate oncologie

1091

14

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientă cu Cancer mamar luminal A/Cancerul mamar luminal B/ Cancerul mamar triplu negativ/ Cancerul mamar HER pozitiv/ amplificat, în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate obstetrică-ginecologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate radioterapie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HBc

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Sideremie

Feritina

598

15

Diagnosticul Cancerului de prostată -Adenocarcinom/cu diferențiere neuroendocrină/ carcinom neuroendocrin

-se decontează maxim un serviciu/an/pacient

-include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate urologie

RMN multiparametric prostata 3 T

Ecografie transrectala

Puncție prostatică cu biopsia formațiunii tumorale

EKG

INR

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

2069

16

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer de prostată - Adenocarcinom/cu diferentiere neuroendocrina/ carcinom neuroendocrin - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate radioterapie

Consultatie de specialitate urologie

Consultatie de specialitate oncologie PSA

Hemoleucogramă

Glicemie

TQ

TGO

TGP

Gamma-GT

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HBc

Calciu seric

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie

550

17

Diagnosticul Cancerului bronho- pulmonar cu celulă mica/fără celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos)/fară celulă mică non- scuamos (carcinom fară celulă mică non-scuamos) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate pneumologie

Consultatie de specialitate ATI

CT torace cu substanta de contrast Bronhoscopie

Biopsie transbronsică sau Biopsie transtoracică

Hemoleucogramă

INR

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1383

18

Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar cu celulă mica, cu puncție pleurală - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului, de la această poziție sau următoarea

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

RMN cranio-cerebral cu substanta de contrast

Puncție pleurală

Analiza citologică a lichidului pleural/citodiagnostic

Consultatie de specialitate oncologie

1985

19

Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar cu celulă mica - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului, de la această poziție sau precedenta

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

RMN cranio-cerebral nativ și cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate oncologie

1896

20

Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar fară celulă mică scuamos (carcinom fară

celulă mică scuamos) stadiu nonmetastatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Biopsie ganglioni mediastinali (EBUS / EUS)

Consultatie oncologie

Examen histopatologic procedură completă

HE și colorații speciale

1718

21

Evaluarea extensiei reale a Cancerului bronho-pulmonar fară celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos) stadiu metastatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Puncție pleurală

Analiza citologică a lichidului pleural/citodiagnostic

Consultatie oncologie

1203

22

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu Cancer bronho-pulmonar cu celulă mica/fără celulă mică scuamos (carcinom fară celulă mică scuamos)/fară celulă mică non- scuamos (carcinom fară celulă mică non-scuamos) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate radioterapie

Consultatie de specialitate chirurgie toracica

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate pneumologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HB c

TSH

FreeT3

Amilaza

Bilirubină totală

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Sideremie

Feritina

664

23

Diagnosticul Cancerului de col uterin - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie

Consultatie de specialitate oncologie

Colposcopie cu biopsie

Hemoleucogramă

EKG

INR

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

544

24

Evaluarea extensiei cancerului de col uterin incipient (limitat local) - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate oncologie

1046

25

Evaluarea extensiei cancerului de col uterin, stadiu avansat (IIB-IV) - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Cistoscopie

Rectoscopie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Consultatie de specialitate oncologie SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase)

Antigen carcinoembrionar

CA 125

1913

26

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de col uterin (carcinom scuamos)/(endocol)- adenocarcinom - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate radioterapie

Consultație de specialitate chirurgie generală/obstetrică-ginecologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HBc

Calciu seric total

Bilirubină totală

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Sideremie

Feritina

549

27

Diagnosticul carcinomului urotelial al vezicii urinare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate urologie

Consultatie de specialitate ATI

Consultatie de specialitate oncologie

Sedare

Ecografie abdomen+pelvis

Cistoscopie

EKG

Citologie urinară

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Sumar de urina

Urocultură

INR

679

28

Diagnosticul carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate urologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ATI Sedare

Ecografie abdomen+pelvis

Ureteroscopie

EKG

Citologie urinară

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Sumar de urina

Urocultură

INR

679

29

Evaluarea extensiei carcinomului urotelial al vezicii urinare/ carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate oncologie

1046

30

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu carcinom urotelial al vezicii urinare/ carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un

serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate urologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate nefrologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti-HBc

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Uree

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Sideremie

Feritina

555

31

Diagnosticul cancerului gastric și de joncțiune gastro-esofagiană - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate ATI

Sedare

Endoscopie digestiva superioara cu Biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

EKG

Sideremia

Feritina

INR

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

778

32

Evaluarea extensiei reale a cancerului gastric și de joncțiune gastro-esofagiană/limfomului gastric tip MALT/ limfomului malign non-Hodgkin gastric non- MALT - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

CA 19-9

Antigen carcinoembrionar (ACE)

Consultatie de specialitate oncologie

1136

33

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer gastric și de joncțiune gastro- esofagiană - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti-HBc

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Evaluare nutrițională

502

34

Diagnosticul limfomului gastric tip MALT/ limfomului malign non- Hodgkin gastric non-MALT - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate hematologie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Endoscopie digestivă superioară cu Biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

EKG

INR

Sideremie

Feritina

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

827

35

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacientului cu limfom gastric tip MALT/ limfomului malign non-Hodgkin gastric non- MALT - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate gastroenterologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate hematologie

Consultatie de specialitate oncologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti-HBc

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Bilirubină totală

Sodiu

Potasiu

Electroforeza proteinelor serice

Ecocardiografie

Evaluare nutrițională

547

36

Diagnosticul cancerului hepatocelular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie/medicină internă Consultație de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Endoscopie digestivă superioară

Biopsia percutanata a formațiunii tumorale hepatice

Ecografie abdominală

Ag HBs

Ac anti HCV

Ac anti HBc

Bilirubina totală

Bilirubina directă

Fosfatază alcalină

Gamma-GT

Hemoleucogramă

Glicemie

Electroforeza proteinelor serice

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

GOT

GPT

EKG

INR

Alfafetoproteină

CA 19-9

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1587

37

Evaluarea extensiei reale a cancerului hepatocelular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Consultatie oncologie

1046

38

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer hepatocelular - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

Hemoleucogramă

Calciu seric total

Calciu ionic seric

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Ecocardiografie

Evaluare nutrițională

467

39

Diagnosticul ampulomului vaterian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultatie ATI

Sedare

Endoscopie digestivă superioară cu biopsie

Hemoleucogramă

INR

Fosfataza alcalina

Bilirubina totala

Bilirubina directa

Feritina

Sideremie

Gama GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

967

40

Evaluarea extensiei reale a ampulomului vaterian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

CA19-9

1091

41

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu ampulom vaterian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate gastroenterologie

Glicemie

TGO

TGP

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Ecocardiografie

Evaluare nutrițională

500

42

Diagnosticul cancerului pancreatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Ecoendoscopie cu substanta de contrast, cu biopsie

CT abdomen cu substanta de contrast

Hemoleucogramă

Glicemie

INR

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

TGO

TGP

Amilaza

Lipaza

CA 19-9

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

3628

43

Evaluarea extensiei reale a adenocarcinomului pancreatic - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

RMN-ABDOMEN nativ și cu substanta contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Antigen carcinoembrionar (ACE)

Consultatie de specialitate oncologie

1471

44

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu adenocarcinom pancreatic - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate radioterapie

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Calciu seric total

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor Serice

Ecocardiografie

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Evaluare nutrițională

532

45

Diagnosticul tumorilor neuroendocrine pancreatice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie

Consultatie de specialitate endocrinologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

EKG

INR

Ecoendoscopie cu substanta de contrast, cu biopsie

CT abdomen cu substanta de contrast

Hemoleucogramă

Glicemie

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

TGO

TGP

Amilază

Lipază

Serotonină

Cromogranină A

Acid 5-hidroxi-indolacetic

Examen histopatologic procedură completă

HE și colorații speciale

4132

46

Evaluarea extensiei reale a tumorilor neuroendocrine pancreatice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

RMN-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Serotonină

Cromogranină A

Acid 5-hidroxi-indolacetic

Consultatie oncologie

2161

47

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu tumori neuroendocrine pancreatice - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate endocrinologie

Consultatie de specialitate oncologie

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice Ecocardiografie

Evaluare nutrițională

526

48

Diagnosticul cancerului non- urotelial, cu celule clare/ cancerului renal non-urotelial, cu alte celule decât cel cu celule clare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate urologie

Consultatie de specialitate oncologie

Hemoleucogramă

Creatinină cu estimarea ratei de filtrare glomerulara

Sumar urină

Urocultura

Ecografie abdomen

197

49

Evaluarea extensiei reale a cancerului non-urotelial, cu celule clare/ cancerului renal non- urotelial, cu alte celule decât cel cu celule clare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta decontrast

1046

50

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer non- urotelial, cu celule clare/ cancer renal non-urotelial, cu alte celule decât cel cu celule clare - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate urologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Glicemie

EKG

Ecocardiografie

INR

Sideremia

Feritina

TGO

TGP

Calciu seric total

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor Serice

546

51

Diagnosticul cancerului endometrial/ cancerelor corpului uterin - se decontează maxim un serviciu/an/pacienta

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate ginecologică

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Biopsie/chiuretaj bioptic al formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

EKG

INR

Creatinină cu estimarea ratei de filtrare glomerulara

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

693

52

Evaluarea extensiei reale a cancerului endometrial/ cancerului corpului uterin - se decontează maxim un serviciu/an/pacienta, ulterior diagnosticului

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

RMN-pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT-torace nativ și cu substanta de contrast CA 125

Antigen carcinoembrionar

Consultatie de specialitate oncologie

1746

53

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacienta cu cancer endometrial/ cancer al corpului uterin - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacienta, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie generală/obstetrică-ginecologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

Glicemie

Fibrinogen

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor Serice

Ecocardiografie

461

54

Diagnosticul cancerelor de cavitate orală/orofaringe/ cancerelor de hipofaringe/ cancerelor de laringe/ cancerelor de nazofaringe - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate ORL/BMF

Consultatie de specialitate oncologie

Fibroscopie cu biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

INR

EKG

Creatinină cu estimarea ratei de filtrare glomerulara

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

696

55

Evaluarea extensiei reale a cancerelor de cavitate orala/orofaringe/ cancerelor de hipofaringe/ cancerelor de laringe/ cancerelor de nazofaringe - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

RMN cap nativ și cu substanta de contrast

RMN gat nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate oncologie

2267

56

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancerul cavității orale/ cancerelor de orofaringe/ cancer de hipofaringe/ cancer de laringe/ cancer de nazofaringe - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate radioterapie

Consultatie de specialitate stomatologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate chirurgie

BMF/ORL

Consultatie de specialitate oncologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor Serice

Albumina

TSH

Ecocardiografie

732

57

Diagnosticul cancerelor de parotidă/de glande salivare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate ORL/BMF

Consultatie de specialitate oncologie

Punctie cu biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

Glicemie

INR

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

699

58

Evaluarea extensiei reale a cancerelor de parotidă/de glande salivare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT gat nativ și cu substanta de contrast

CT cap nativ și cu substanta de contrast

1142

59

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de parotidă/glande salivare - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate chirurgie ORL/BMF

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate radioterapie

Consultatie de stomatologie

Consultatie de specialitate cardiologie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor Serice

Albumina

TSH

Ecocardiografie

515

60

Diagnosticul cancerului tiroidian papilar/ cancerului tiroidian folicular/ cancerului tiroidian oncocitic - se decontează maxim un serviciu/an/CNP

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate endocrinologie

Consultație de specialitate oncologie

Ecografie tiroidiană cu biopsia formațiunii

tumorale

Hemoleucogramă

INR

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

TSH

T3

FreeT4

Tiroglobulina

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

850

61

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer tiroidian papilar/ cancerului tiroidian folicular/ cancerului tiroidian oncocitic - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultatie de specialitate endocrinologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfataza alcalina

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor Serice

TSH

Anticorpi antitireoglobulină

FreeT4

Ecocardiografie

Tiroglobulina

469

62

Diagnosticul cancerului tiroidian medular - se decontează maxim un serviciu/an/CNP

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate endocrinologie

Consultatie de specialitate oncologie

Ecografie tiroidiană cu biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

Glicemie

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

TSH

Calcitonina

Antigen carcinoembrionar

INR

EKG

FreeT4

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

881

63

Evaluarea extensiei reale a cancerului tiroidian medular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-GÂT nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

Calcitonină

Antigen carcinoembrionar

Consultatie oncologie

1091

64

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer tiroidian medular - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate endocrinologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

TSH T3

FreeT4

Calcitonină

Antigen carcinoembrionar

Ecocardiografie

509

65

Diagnosticul cancerelor de tiroidă anaplazice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate endocrinologie

Consultatie de specialitate oncologie

CT cervical nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

Ecografie tiroidiană cu biopsia formațiunii tumorale

Hemoleucogramă

Glicemie

INR

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

TSH

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1658

66

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de tiroidă anaplazice - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate endocrinologie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate radioterapie

Consultație de specialitate oncologie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice

Albumina

freeT3

freeT4

Ecocardiografie

445

67

Diagnosticul cancerului ovarian, falopian și peritoneal primar/ tumorilor ovariene borderline/ cancerelor ovariene particulare - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie

Consultatie de specialitate oncologie

Ecografie transvaginala

Paracenteza

Citodiagnostic lichid punctie

INR

Hemoleucograma

EKG

827

68

Evaluarea extensiei reale a cancerului ovarian, falopian și peritoneal primar/ tumorilor ovariene borderline - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

CA 125

Consultatie de specialitate oncologie

1086

69

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacienta cu cancer ovarian, falopian și peritoneal primar/ tumorilor ovariene borderline/cancer ovarian particular - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie/ obstetrică-ginecologie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

Glicemie

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

TGO

TGP

Gamma-GT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

EKG

Ecocardiografie

498

70

Evaluarea extensiei reale a cancerelor ovariene particulare - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

CT-ABDOMEN nativ și cu substanta de contrast

CT-PELVIS nativ și cu substanta de contrast

CT-TORACE nativ și cu substanta de contrast

CA125

Alfa-fetoproteina

Beta-HCG

LDH

Consultatie de specialitate oncologie

1181

71

Diagnosticul melanomului malign cutanat/ melanomului malign al mucoasei - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate dermatologie/ chirurgie plastică, reparatorie și mirochirurugie reconstructiva

Biopsie excizională/ incizională cu Biopsia formațiunii tumorale

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Hemoleucogramă

Glicemie

EKG

INR

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

505

72

Evaluarea extensiei reale a pacientului cu melanom malign cutanat/ melanom malign al mucoasei - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT craniu nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT pelvis nativ și cu substanta de contrast

1202

73

Evaluarea extensiei reale a pacientului cu melanom malign cutanat/ melanom malign al mucoasei cu localizare la nivelul membrelor superioare/inferioare - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT membrul superior/inferior afectat nativ și cu substanță de contrast

CT craniu nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT pelvis nativ și cu substanta de contrast

1283

74

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu melanom malign cutanat/ melanom malign al mucoasei - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie plastică, reparatorie și mirochirurugie reconstructiva/dermatologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

TGO

TGP

Gamma-GT

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

Ecocardiografie

441

75

Diagnosticul melanomului malign coroidian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate oftalmologie

Consultatie de specialitate oncologie

Tomografie in coerenta optica

Hemoleucogramă

Glicemie

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

213

76

Evaluarea extensiei melanomului malign coroidian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT gat nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

RMN craniu nativ și cu substanta de contrast

1836

77

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu melanom malign coroidian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate oftalmologie

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

EKG

Ecocardiografie

INR

TGO

TGP

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza proteinelor serice

334

78

Diagnosticul cancerelor cutanate (non-melanom) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate dermatologie/ chirurgie plastica, reparatorie și microchirurgie reconstructiva

Biopsia formațiunii tumorale/ biopsie excizională

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Hemoleucogramă

Glicemie

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

INR

EKG

508

79

Evaluarea extensiei cancerelor cutanate (non-melanom) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultatie de specialitate oncologie

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

Elastografie regiuni ganglionare regionale

852

80

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer cutanat (non-melanom) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate dermatologie/chirurgie plastica

Consultație de specialitate cardiologie

Consultatie de specialitate oncologie

TGO

TGP

Gamma-GT

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

EKG

Ecocardiografie

486

81

Diagnosticul cancerului esofagian inferior/ cancerului esofagian înalt

- se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicină internă

Consultație de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Endoscopie digestivă superioară cu Biopsia formațiunii tumorale

Examen histopatologic procedură completă

HE și colorații speciale

Hemoleucogramă

INR

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

734

82

Evaluarea extensiei reale a cancerului esofagian inferior - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT-torace nativ și cu substanta de contrast

Antigen carcinoembrionar

CA 19.9

Consultatie de specialitate oncologie

1136

83

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer esofagian inferior/ cancer esofagian inferior - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate radioterapie

Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicină internă

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie

Evaluare nutrițională cu Consiliere nutrițională / stome de alimentație / stentare esofagiană

434

84

Evaluarea extensiei reale a cancerului esofagian înalt - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-gat nativ și cu substanta de contrast

CT-torace nativ și cu substanta de contrast

SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase)

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate ORL

1083

85

Diagnosticul tumorilor vulvare/vaginale - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate obstetrică- ginecologie

Biopsia formațiunii tumorale

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Hemoleucogramă

INR

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

502

86

Evaluarea extensiei reale a cancerului vulvar/vaginale - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT-torace nativ și cu substanta de contrast

SCC (antigen tumoral cancer celule cuamoase)

Antigen carcinoembrionar

Consultatie de specialitate oncologie

1136

87

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacientei cu cancer vulvar/vaginal - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacientă, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie/ obstetrică-ginecologie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate radioterapie

Glicemie

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie

267

88

Diagnosticul cancerului testicular - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate urologie

Consultație de specialitate oncologie

BetaHCG

Alfafetoproteina

LDH

Radiografie toracică

Ecografie scrotală

CT abdomen cu substanta de contrast

CT pelvis cu substanta de contrast

INR

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

1009

89

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacientului cu cancer testicular, tip seminom pur/ cancer testicular non-seminomatos - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate urologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate cardiologie

Ecocardiografie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

447

90

Diagnosticul sarcoamelor de părți moi de trunchi și extremități/ tumorilor desmoide/ condrosarcoamelor/ osteosarcoamelor - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate chirurgie/ortopedie și traumatologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate radioterapie

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT membru afectat nativ și cu substanta de contrast

Biopsie prin tehnici adecvate localizării

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Hemoleucogramă

INR

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

EKG

1478

91

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu sarcom de părți moi de trunchi și extremități/cu tumori desmoide/cu condrosarcom/cu osteosarcom - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie/ortopedie și traumatologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate radioterapie

Consultație de specialitate cardiologie

Ecocardiografie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza

Proteinelor serice

337

92

Diagnosticul tumorilor stromale gastrointestinale (GIST) - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate gastroenterologie

Consultație de specialitate oncologie

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast

Endoscopie digestivă superioară

EKG

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

1317

93

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu tumoră stromală gastrointestinală (GIST) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate gastroenterologie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate oncologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie

Evaluare nutrițională

544

94

Diagnosticul cancerului penian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate urologie

Consultație de specialitate oncologie

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Biopsia formațiunii tumorale

EKG

INR

Consultatie de specialitate ATI

Sedare

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1106

95

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer penian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate urologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate radioterapie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteine serice

Ecocardiografie

337

96

Diagnosticul cancerului de intestin subțire - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate gastroeneterologie

Consultație de specialitate oncologie

Endoscopie digestivă superioară

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate chirurgie

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

CA 19-9

Antigen carcinoembrionar

EKG

1203

97

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de intestin subțire - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate gastroeneterologie

Glicemie

INR

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie

511

98

Diagnosticul cancerului canalului anal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate chirurgicala

Consultație de specialitate oncologie

Anoscopie/Examinare digitală

Biopsia formațiunii tumorale

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Hemoleucogramă

INR

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

EKG

591

99

Evaluarea extensiei reale a cancerului canalului anal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate oncologie

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase)

1091

100

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer de canal anal - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate radioterapie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

Testare HIV

Ecocardiografie

378

101

Diagnosticul cancerului suprarenalian - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

Consultație de specialitate urologie

Consultație de specialitate oncologie

Ecografie abdominală

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

Hemoleucogramă

Glicemie

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Consultatie de specialitate endocrinologie

698

102

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu cancer suprarenalian - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate cardiologie

Consultație de specialitate endocrinologie

Consultație de specialitate oncologie

INR

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice

Cortizol

ACTH

EKG

Ecocardiografie

476

103

Diagnosticul mezoteliomului pleural - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate pneumologie

Consultație de specialitate oncologie

CT-torace nativ și cu substanta de contrast

Toracenteză

Biopsie pleurala

Examen histopatologic procedură completă

HE și colorații speciale

INR

EKG

Hemoleucogramă

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

1259

104

Evaluarea extensiei reale a mezoteliomului pleural - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate oncologie

CT-abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT-pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT-torace nativ și cu substanta de contrast

1046

105

Evaluarea statusului clinico- biologic la pacientul cu mezoteliom pleural malign - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie toracică

Consultație de specialitate pneumologie

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate cardiologie

AgHBs ’

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Amilaza

TSH

TGO

TGP

Gamma-GT

Calciu seric total

Free T3

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza

Proteinelor serice

Ecocardiografie

Spirometrie

601

106

Diagnosticul mezoteliomului peritoneal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicina interna

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate chirurgie

Paracenteză diagnostică

Citologia lichidului de puncție

Hemoleucogramă

INR

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

502

107

Evaluarea extensiei mezoteliomului peritoneal - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CA-125

Consultatie de specialitate oncologie

1086

108

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu mezoteliom peritoneal malign - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate chirurgie

Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicina interna

Consultatie de specialitate oncologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Glicemie

TGO

TGP

Gamma-GT

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Calciu seric total

Fosfatază alcalină

Sodiu

Potasiu

Bilirubină totală

Electroforeza Proteinelor serice Ecocardiografie

496

109

Diagnosticul metastazelor hepatice cu punct de plecare neprecizat - se

decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicina interna

Consultație de specialitate oncologie

Ecografie abdomen

Puncție biopsie hepatică sub ghidaj ecografic

Hemoleucogramă

INR

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Antigen carcinoembrionar

CA-125

SCC (antigen tumoral cancer celule scuamoase)

962

110

Diagnosticul metastazelor pulmonare cu punct de plecare neprecizat - se decontează maxim un serviciu/an/pacient - include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate pneumologie/medicina interna

Consultație de specialitate oncologie

Consultație de specialitate obstetrică-ginecologie

Consultație de specialitate gastroenterologie

CT torace nativ și cu substanta de contrast

Puncție biopsie percutanat transtoracică sub ghidaj CT

Hemoleucogramă

INR

EKG

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

1612

111

Diagnosticul metastazelor ganglionare cu punct de plecare neprecizat - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate chirurgicala

Consultație de specialitate oncologie

Ecografie ganglionara

Puncție biopsie ganglionara sub ghidaj ecografic

Hemoleucogramă

INR

EKG

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

585

112

Diagnosticul limfoamelor - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate hematologie

Biopsie osteomedulară

EKG

Hemoleucogramă

Examen citologic al frotiului sanguin

INR

APTT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Uree

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

815

113

Evaluarea extensiei limfoamelor - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT abdomen nativ și cu substanta de contrast

CT pelvis nativ și cu substanta de contrast

CT torace nativ și cu substanta de contrast

CT regiune cervicala nativ și cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate hematologie

1221

114

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu limfom - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate hematologie

Consultație de specialitate cardiologie

LDH

Beta 2 microglobulina

Proteine totale serice

Glicemie

TGO

TGP

Gama GT

Bilirubina totala

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Testare HIV

Fosfatază alcalină

Electroforeza Proteinelor serice

Ecocardiografie cardiaca

472

115

Diagnosticul leucemiei limfatice cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate hematologie

Biopsie osteomedulară

EKG

Hemoleucogramă

Examen citologic al frotiului sanguin

INR

APTT

LDH

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Beta 2 microglobulina

Calciu seric total

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

870

116

Evaluarea extensiei leucemiei limfatice cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

CT abdomen cu substanta de contrast

CT pelvis cu substanta de contrast

CT torace cu substanta de contrast

Consultatie de specialitate hematologie

1046

117

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu leucemie limfatică cronică - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară – se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate hematologie

Consultație de specialitate cardiologie

Glicemie

TGO

TGP

AgHBs

Ac anti-HBc

Ac anti-HCV

Fosfatază alcalină

Proteine totale totale

Electroforeza proteinelor serice

Dozari de imunoglobuline IgG, IgA, IgM

Ecocardiografie

418

118

Diagnosticul sindroamelor mieloproliferative cronice - se decontează maxim un serviciu/an/pacient

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Consultație de specialitate hematologie

Biopsie osteomedulară

EKG

Hemoleucogramă

Examen citologic al frotiului sanguin

INR

APTT

Creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară

Examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Eritropoetină serică

Gazometrie sanguină

Ecografie abdominală

1018

119

Evaluarea statusului clinico- biologic al pacienților cu sindrom mieloproliferativ cronic - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară - se decontează maxim un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului

Consultație de specialitate hematologie

Consultatie de specialitate cardiologie

Glicemie

TGO

TGP

LDH

AgHBs

Ac anti-HCV

Fosfatază alcalină

Ecocardiografie

277

120

Ecografie cu substanța de contrast pentru diagnosticul formațiunilor tumorale hepatice

- se decontează un serviciu/pacient/an

Consultație de specialitate gastroenterologie/ medicină internă

Hemoleucograma

INR și TQ

EKG

Ecografie cu substanță de contrast

553

lei/serviciu

(la 01-09-2024, Tabelul de la Punctul 1. , Capitolul IV , Anexa nr. 22 a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.350 din 26 august 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 28 august 2024 )

NOTA pentru pct. 1:

1. Serviciile medicale se acordă în vederea confirmării afecțiunii oncologice la pacienții cu suspiciune de afecțiune oncologică, prin internare în regim de spitalizare de zi, în baza biletului de internare eliberat de medicul de familie sau de medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice.

2. În cazul diagnosticelor pentru care este necesară recoltarea de material bioptic, materialul bioptic recoltat va fi în cantitate suficientă pentru efectuarea tuturor examenelor histopatologice, imunohistochimice, și pentru efectuarea examenelor de biologie moleculară sau genetică, după caz. Examinările imunohistochimice se vor efectua fără recomandarea medicului curant, pe răspunderea medicului de specialitate anatomie patologică care interpretează examenul histo-patologic, atunci când acesta apreciază necesitatea examinării imunohistochimice, la tariful aferent serviciului medical adăugându-se 240 lei.

3. Consultațiile necesare pentru stabilirea statusului clinico-biologic al pacienților cu afecțiuni oncologice, în vederea stabilirii strategiei de tratament, vor fi asigurate atât de medicii de specialitate care își desfășoară activitatea într-o formă legală la nivelul unității sanitare care furnizează serviciul medical, cât și de medicii de specialitate care au încheiată o relație de colaborare cu unitatea sanitară respectivă, tariful reglementat cuprinzând toate serviciile medicale obligatorii.

4. Pentru stabilirea diagnosticului afecțiunilor oncologice, a evaluării extensiei și a statusului clinico-biologic al pacientului în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară, ulterior diagnosticului, este ferm recomandat ca cele trei tipuri de servicii să se realizeze într-un interval de 28 de zile calendaristice.

5. Serviciile de la poz. 9, 10, 11 și 12 nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

2. Lista serviciilor medicale standardizate acordate în regim de spitalizare de zi care se contactează și în ambulatoriul de specialitate clinic și se decontează numai dacă s-au efectuat toate serviciile obligatorii, și pentru care în vederea decontării se închide fișa de spitalizare de zi (FSZ) după terminarea vizitei/vizitelor necesare finalizării serviciului medical.

Nr.

crt.

Denumire serviciu medical

Servicii obligatorii

Tarif/ serviciu

- lei -

1.

Depistarea precoce a cancerului de sân *1)

Consultatie chirurgie generală/obstetrica- ginecologie

Efectuare mamografie digitală*6)

Comunicare rezultat

238

2a.

Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune identificată mamografic *2a)

Consultație chirurgie generală/obstetrica- ginecologie

Efectuare mamografie digitală*6)

Senologie imagistică*6)

Comunicare rezultat

342

2b.

Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune identificată mamografic *2b)

Consult chirurgie generală / obstetrică- ginecologie

Mamografie digitală *6)

Mamografie cu tomosinteză unilateral Senologie imagistică*6)

Comunicare rezultat

702

3.

Depistarea si diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin*3)

Consultații de specialitate: obstetrică- ginecologie

Testare infecție HPV

Recoltare material celular cervico-vaginal

Consultație de specialitate: obstetrică- ginecologie pentru comunicarea rezultatului si consiliere privind conduita in funcție de rezultate

198

3a.

Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune de leziuni infraclinice ale sânului identificate mamografic și ecografic *3a)

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Puncție biopsie mamară ghidată ecografic, cu marcaj aplicat*6a)

Examen histopatologic procedura completă HE și colorații speciale (1 - 3 blocuri) *6a)

Teste imuno-histochimice *6a)

Comunicare rezultat

953

3b.

Depistarea precoce a cancerului de sân cu suspiciune de leziuni infraclinice (microcalcificări) ale sânului identificate mamografic și / sau ecografic [1]3b)

- include kitul de recoltare, pentru care furnizorul trebuie să dețină o evidență cantitativă privind intrările și consumul corelat cu serviciile medicale raportate

Puncție biopsie mamară cu vacuum ghidată mamografic (stereotactic) sau ecografic, cu marcaj aplicat*6a)

Examen histopatologic *6a)

Examen imunohistochimic *6a)

Comunicare rezultat

3.080

4.

Depistarea si diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin cu examen citologic*4)

Consultații de specialitate: obstetrică- ginecologie

Testare infecție HPV

Recoltare material celular cervico-vaginal

Examen citologic

Consultație de specialitate: obstetrică- ginecologie pentru comunicarea rezultatului si consiliere privind conduita in funcție de rezultate

244

5.

Diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin cu biopsie*5)

Consultații de specialitate: obstetrică- ginecologie

Colposcopie

Biopsie

Examen histopatologic

251

*1) Criterii de eligibilitate: Femei asimptomatice din grupa de vârstă 50 - 69 ani care nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

Se efectuează o dată la 2 ani prin prezentare la examenul de depistare precoce a cancerului de sân.

În vederea validării, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, furnizorii de servicii specifice (tehnician radiolog, medic specialitatea radiologie imagistică medicală, medic cu atestat /competență senologie imagistică) au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării mamografiei digitale și a interpretării mamografiei în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național. În cazul unui rezultat negativ, investigația se repetă peste 2 ani.

Serviciile de la poziția 1 se raportează și decontează numai pentru femeile care au un rezultat negativ la interpretarea mamografiilor digitale.

*2a) Criterii de eligibilitate: Femei asimptomatice din grupa de vârstă 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie digitală, care nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

Se efectuează o dată la 2 ani prin prezentare la examenul de depistare precoce a cancerului de sân.

În vederea validării, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, furnizorii de servicii specifice (tehnician radiolog, medic specialitatea radiologie imagistică medicală, medic cu atestat /competență senologie imagistică) au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării mamografiei digitale, a interpretării mamografiei și a efectuării ecografiei mamare în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național. În cazul unui rezultat negativ, investigația se repetă peste 2 ani.

Serviciile de la poziția 2a se raportează și decontează numai pentru femeile care au un rezultat pozitiv la interpretarea mamografiilor digitale.

*2b) Criterii de eligibilitate: Femei asimptomatice din grupa de vârstă 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie digitală, care:

1. nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

2. prezintă leziuni și densități asimetrice la interpretarea mamografiei digitale sau / și;

3. necesită evaluarea potențialelor distorsiuni arhitecturale și diferențierea acestora față de țesutul glandular sau /și;

4. prezintă suspiciunea unei densități acoperită de țesutul glandular.

Se efectuează o dată la 2 ani prin prezentare la examenul de depistare precoce a cancerului de sân.

În vederea validării, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, furnizorii de servicii specifice (tehnician radiolog, medic specialitatea radiologie imagistică medicală, medic cu atestat /competență senologie imagistică) au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării mamografiei digitale, interpretării mamografiei, efectuării și interpretării mamografiei cu tomosinteză unilateral și a efectuării ecografiei mamare în platforma informatică de screening specifică, începând cu data implementării acesteia la nivel național în scopul depistării precoce a cancerului de sân. În cazul unui rezultat negativ, investigația se repetă peste 2 ani.

Serviciile de la poziția 2b se raportează și decontează numai pentru femeile care au un rezultat pozitiv la interpretarea mamografiilor digitale și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru mamografie digitală cu tomosinteză.

*3) Criterii de eligibilitate și criteriile de excludere, algoritmul de testare HPV primară și condițiile ce trebuie îndeplinite de unitățile sanitare pentru realizarea serviciului sunt prevăzute în metodologia de screening pentru cancerul de col uterin aprobată prin ordin al ministrului sănătății.

Se efectuează prin prezentare la medicul de specialitate obstetrică-ginecologie.

Serviciul se validează după consultația a II-a în cadrul căreia se comunică rezultatul și se indică conduită în funcție de rezultat; serviciul se efectuează cu raportarea obligatorie a rezultatului conform metodologiei de screening pentru cancerul de col uterin, aprobată prin ordin al ministrului sănătății (de la laborator).

Serviciile de la poz. 3, 4 și 5 nu se pot efectua și raporta concomitent la aceeași pacientă.

Serviciile de la poziția 4 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul de col uterin, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

*3a) Se efectuează ulterior efectuării serviciilor de la pozițiile 2a/2b în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, la femei asimptomatice din grupa de vârsta 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie și ecografie, care:

1. nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

2. prezintă imagistic leziuni infraclinice ale sânului

În vederea validării în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, medicul care efectuează procedura de biopsie, respectiv medicul care eliberează rezultatele testelor histopatologice și imunohistochimice au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării puncției biopsie mamare ghidate ecografic și a rezultatului anatomopatologic, în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național

*3b) Se efectuează ulterior efectuării serviciilor de la pozițiile 2a/2b, în cadrul depistării precoce a cancerului de sân, la femei asimptomatice din grupa de vârsta 50 - 69 ani, cu rezultate pozitive la mamografie și / sau ecografie, care:

1. nu au un diagnostic confirmat de cancer mamar;

2. prezintă imagistic leziuni infraclinice (microcalcificări) ale sânului

În vederea validării în cadrul screeningului pentru cancerul de sân, medicul care efectuează procedura, respectiv medicul care eliberează rezultatele testelor histopatologice și imunohistochimice au obligativitatea introducerii datelor corespunzătoare efectuării puncției biopsie mamare cu vacuum și a rezultatului anatomopatologic, în platforma informatică de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național

*4) Se efectuează la femeile cu rezultat pozitiv la testarea HPV.

Serviciile de la poz. 3, 4 și 5 nu se pot efectua și raporta concomitent la aceeași pacientă.

Serviciile de la poziția 4 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul de col uterin, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

*5) Se efectuează la femeile cu rezultat pozitiv la examenul citologic.

Serviciile de la poz. 3, 4 și 5 nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

Serviciile de la poziția 5 se decontează după raportarea în Registrul național de screening pentru cancerul de col uterin, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

*6) Tariful pentru serviciul de la pozițiile 1, respectiv 2a/2b, este același, indiferent dacă mamografia digitală /ecografia de sân, după caz, se efectuează pentru un sân sau pentru ambii sâni.

*6a) Tariful pentru serviciul de la poziția 3a/3b este pentru o procedură de puncție biopsie a sânului și testele histopatologice și imunohistochimice aferente acesteia.

NOTA1a.

tehnicienii radiologi care efectuează mamografiile digitale în cadrul serviciilor de la pozițiile 1, 2a, 2b, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 40 ore de pregătire;

medicii care interpretează mamografiile digitale, și medicii care efectuează ecografii mamare în cadrul serviciilor de la pozițiile 1, 2a, 2b, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 60 ore de pregătire;

cel puțin unul din medicii care interpretează mamografiile digitale în cadrul serviciilor de la pozițiile 1, 2a, 2b, trebuie să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe de senologie imagistică iar celălalt este necesar să aibă specialitatea radiologie imagistică medicală;

medicii care interpretează mamografia digitală cu tomosinteză în cadrul serviciilor de la poziția 2b, trebuie să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică;

medicii care efectuează ecografie mamară în cadrul serviciilor de la pozițiile 2a, 2b, trebuie să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică.

NOTA1b. Serviciile de la poziția 1 se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

NOTA1c. Serviciile de la poziția 1 se pot contracta de către furnizorii de servicii imagistice din ambulator / unități sanitare cu paturi în condițiile în care pot fi furnizate complet și conform criteriilor aferente *1).

În cazul în care serviciile de la poziția 1 nu pot fi furnizate complet, furnizorii de servicii imagistice din ambulator / unități sanitare cu paturi, pot efectua doar examinarea imagistică (mamografia digitală) în condițiile subcontractării acestora de către un centru oncologic regional de depistare precoce a cancerului de sân și conform criteriilor aferente *1).

NOTA 1d. Serviciile de la pozițiile 2a, 2b se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

NOTA1e. Serviciile de la pozițiile 2a, 2b se pot contracta de către furnizorii de servicii imagistice din ambulator / unități sanitare cu paturi în condițiile în care pot fi furnizate complet și conform criteriilor aferente *2a) respectiv *2b).

În cazul în care serviciile de la pozițiile 2a, 2b nu pot fi furnizate complet, furnizorii de servicii imagistice din ambulator / unități sanitare cu paturi pot efectua doar examinarea imagistică (mamografia digitală) în condițiile subcontractării de către un centru oncologic regional de de depistare precoce a cancerului de sân și conform criteriilor aferente *2a) respectiv *2b).

NOTA1f: Serviciile de la poz. 1, 2a și 2b nu se pot efectua și raporta concomitent la o pacientă.

NOTA2a.

medicii din specialitățile chirurgie generală, obstetrică ginecologie, respectiv oncologie medicală, radioterapie și radiologie și imagistică medicală care efectuează puncții biopsii mamare ghidate ecografic, cu marcaj aplicat, în cadrul serviciilor de la poziția 3 a, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 60 ore de pregătire;

medicii din specialitățile oncologie medicală, radioterapie și radiologie și imagistică medicală care efectuează puncții biopsii mamare ghidate ecografic, cu marcaj aplicat, în cadrul serviciilor de la poziția 3 a, trebuie facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică;

medicii care efectuează puncții biopsii mamare cu vacuum ghidate mamografic (stereotactic) sau ecografic, cu marcaj aplicat, în cadrul serviciilor de la poziția 3b, trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de senologie imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, cu durata minimă de 60 ore de pregătire, să aibă permis CNCAN nivel 2 (pentru puncții biopsii mamare cu vacuum ghidate mamografic) și să facă dovada absolvirii unui atestat / competențe în senologie imagistică;

medicii din specialitatea anatomopatologie care efectuează testele histopatologice și imunohistochimice aferente puncției biopsie a sânului în cadrul serviciilor de la poziția 3a, 3b trebuie să facă dovada absolvirii unui curs specific de anatomopatologie a leziunilor sânului în cadrul depistării precoce a cancerului de sân cancerului de sân.

NOTA2b. Serviciile de la poziția 3a se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

NOTA2c. Serviciile de la poziția 3b se decontează după raportarea în platforma de depistare precoce a cancerului de sân, începând cu data implementării acesteia la nivel național / SIUI a tuturor serviciilor aferente acestei poziții.

NOTA 3: În cazul serviciilor în cadrul cărora se recoltează material bioptic, materialul bioptic recoltat va fi în cantitate suficientă pentru efectuarea tuturor examenelor histopatologice, imunohistochimice, și pentru efectuarea examenelor de biologie moleculară sau genetică, după caz.

NOTA 4: În cazul serviciilor în cadrul cărora materialul celular cervico-vaginal este recoltat de către medicul de familie sau de către medicul de specialitate din ambulatoriu, din tariful aferent serviciilor se scade suma de 40 de lei, recoltarea materialului celular nefiind serviciu obligatoriu pentru validarea și decontarea serviciilor.

NOTA 5:

Criteriile de eligibilitate și criteriile de excludere, algoritmul de testare și condițiile ce trebuie îndeplinite de unitățile sanitare pentru realizarea serviciilor de screening sunt prevăzute în metodologiile de screening aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

(la 01-10-2024, Punctul 2. , Capitolul IV , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 30. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )

NOTA 6:

Pentru serviciile medicale standardizate acordate în regim de spitalizare de zi care se contractează și în ambulatoriul de specialitate clinic și se decontează numai dacă s-au efectuat toate serviciile obligatorii nu este necesară prezentarea biletului de trimitere.

(la 13-02-2025, Punctul 2. , Capitolul IV , Anexa nr. 22 a fost completat de Punctul 32. , Articolul I din ORDINUL nr. 444 din 7 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 13 februarie 2025 )

NOTĂ pentru serviciile cuprinse în tabelele de la pct. 1 și 2:

1. Tarifele cuprind cheltuielile aferente cazurilor rezolvate precum și serviciilor medicale (cheltuieli de personal, cheltuieli cu medicamentele și materialele sanitare, investigații medicale paraclinice, cheltuieli privind pregătirea sălii de operație, precum și cheltuieli indirecte, după caz).

2. Serviciile medicale se pot contracta de casele de asigurări de sănătate cu unitățile sanitare cu paturi și cu unitățile sanitare autorizate de Ministerul Sănătății să efectueze aceste servicii, inclusiv în centrele de sănătate multifuncționale cu personalitate juridică, care au avizate/aprobate de Ministerul Sănătății structuri de spitalizare de zi.

3. Pentru fiecare poziție din serviciile medicale în regim de spitalizare de zi se întocmesc fișe de spitalizare de zi distincte.

4. Pentru perioada în care un pacient are deschisă o fișă de spitalizare de zi - pe parcursul unei singure zile sau pe parcursul mai multor zile, acesta poate beneficia și de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate altele decât cele necesare acordării serviciilor medicale din spitalizare de zi, precum și în asistența medical primară, cu respectarea condițiilor de acordare a serviciilor medicale în ambulatoriu, respectiv în asistența medicală primară.

(la 01-07-2024, Anexa nr. 22 a fost completată de Punctul 131 din ANEXA la ORDINUL nr. 3.690 din 27 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 28 iunie 2024 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.