MODALITATEA de prescriere, procurare și decontare a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu
(1) Dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu se acordă asiguraților pentru o perioadă determinată ori nedeterminată, în baza unei prescripții medicale sub forma unei recomandări medicale tipizate conform modelului de la anexa nr. 39 B la prezentul ordin, eliberată de medicul de specialitate aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, direct sau prin reprezentantul legal, în condițiile prezentelor norme, ca o consecință a unei consultații raportate la casa de asigurări de sănătate sau de către medicul care își desfășoară activitatea în spital, la externarea asiguratului.
(2) Prescripția medicală se eliberează în 2 exemplare, dintre care un exemplar rămâne la medic, un exemplar însoțește cererea și se depune la casa de asigurări de sănătate. Prescripția medicală trebuie să conțină denumirea și tipul dispozitivului medical din Lista dispozitivelor medicale din anexa nr. 38 la ordin. Prescripția medicală va conține în mod obligatoriu numele casei de asigurări de sănătate cu care medicul care eliberează prescripția medicală se află în relație contractuală și numărul contractului.
Prescripția medicală va fi întocmită în limita competenței medicului prescriptor.
(3) Prescripția medicală pentru protezarea auditivă trebuie să fie însoțită de audiograma tonală liminară și audiograma vocală, eliberate de un furnizor de servicii medicale sau de dispozitive medicale care se află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Pentru copii, la recomandarea medicului de specialitate, audiograma vocală se poate excepta. Audiogramele conțin numele și prenumele asiguratului, CNP-ul/codul unic de asigurare al acestuia, data și locul efectuării, dovada calibrării/etalonării anuale a audiometrelor utilizate.
(4) Prescripția medicală pentru protezarea vizuală - implant cu lentile intraoculare - trebuie să fie însoțită de biometria eliberată de un furnizor de servicii medicale autorizat și evaluat, aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Biometriile conțin numele și prenumele asiguratului, CNP -ul/codul unic de asigurare al acestuia, data și locul efectuării.
(5) În cazul protezării membrului inferior, după o intervenție chirurgicală, un asigurat poate beneficia înaintea protezării definitive de o proteză provizorie. În această situație, medicul care face recomandarea va menționa pe prescripția medicală modul de protezare și tipul protezei definitive. În perioada termenului de înlocuire a protezei membrului inferior, în situații speciale, pentru același segment anatomic medicul specialist poate prescrie o altă protezare (un alt tip de proteză) care să cuprindă atât proteză provizorie, cât și proteză definitivă sau direct proteză definitivă. Durata prescripțiilor medicale pentru protezele de membru superior și pentru protezele de membru inferior - proteze definitive este nelimitată.
(la 13-02-2025, Alineatul (5) , Articolul 1 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 52. , Articolul I din ORDINUL nr. 444 din 7 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 13 februarie 2025 )
(6) Durata prescripției pentru dispozitivele de protezare stomii și pentru dispozitivele pentru retenție sau/și incontinență urinară este de maximum 90/91/92 de zile. Pentru dispozitivele de protezare stomii în cazul pacienților cu stome permanente și pentru dispozitive pentru incontinență urinară, în cazul pacienților cu incontinență urinară permanentă, medicul va menționa pe prescripția medicală «stomă permanentă» respectiv «incontinență urinară permanentă». Pentru dispozitivele pentru retenție urinară, în cazul pacienților cu retenție urinară permanentă, medicul va menționa pe prescripția medicală «retenție urinară permanentă». Pacienți cu retenție urinară permanentă sunt pacienți cu leziuni medulare traumatice și pacienți cu vezică neurogenă. Durata prescripției medicale pe care este menționat «stomă permanentă», «incontinență urinară permanentă», respectiv «retenție urinară permanentă» este nelimitată.
(la 01-10-2024, Alineatul (6) , Articolul 1 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 41. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )
(7) Pentru dispozitivele de protezare stomii și pentru dispozitivele pentru retenție sau/și incontinență urinară, cu excepția cateterului urinar, recomandarea se poate face și de către medicul de familie pe lista căruia se află înscris asiguratul; pentru cateterul urinar recomandarea se poate face și de către medicul de familie pe lista căruia se află înscris asiguratul, numai ca urmare a scrisorii medicale/biletului de ieșire din spital comunicat(ă) de către medicul de specialitate care își desfășoară activitatea în baza unei relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate.
Prescripția medicală va conține în mod obligatoriu în acest caz și numele casei de asigurări de sănătate cu care medicul de specialitate, care a transmis scrisoarea medicală/biletul de ieșire din spital, se află în relație contractuală și numărul contractului încheiat de către acesta sau reprezentantul legal; biletul de ieșire din spital va conține obligatoriu și explicit toate elementele prevăzute în modelul de scrisoare medicală.
(8) Prescripțiile medicale pentru echipamentele pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP trebuie să fie însoțite de documente medicale din care să rezulte îndeplinirea condițiilor pentru recomandarea acestor dispozitive condiții prevăzute la punctul 9 din anexa nr. 38 la ordin.
Durata prescripției pentru echipamentele pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP este de maximum 90/91/92 de zile, în funcție de starea clinică și evoluția afecțiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav și de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, cu excepția persoanelor care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv, pentru care durata prescripției este nelimitată. Pentru aparatele cu administrare continuă cu oxigen recomandate pentru pacienți cu insuficiență respiratorie medie sau severă ca urmare a infecției SARS-CoV-2, durata prescripției este de 90/91/92 de zile.
(9) Durata prescripției pentru închirierea fotoliilor rulante este de maximum 90/91/92 de zile calendaristice.
(10) Durata prescripțiilor pentru filtru umidificator HME și pentru adezivi pentru filtrele umidificatoare HME este de maximum 12 luni calendaristice.
(11) Durata prescripției pentru dispozitivele de asistare a tusei este de maximum 90/91/92 de zile, în funcție de starea clinică și evoluția afecțiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav și de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, cu excepția persoanelor care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv, pentru care durata prescripției este nelimitată
(11^1) Prescripția medicală pentru concentratorul de oxigen portabil prescrisă asiguraților fără indicație de oxigenoterapie de lungă durată cu concentrator de oxigen staționar trebuie să fie însoțită de formularul prevăzut la anexa nr. 38 A, asumat prin semnătură și parafă de către medic, respectiv prin semnătură de către asigurat. Prescripția medicală pentru concentratorul de oxigen portabil prescrisă asiguraților cu indicație de oxigenoterapie de lungă durată cu concentrator de oxigen staționar trebuie să fie însoțită de formularul prevăzut la anexa nr. 38 B, asumat prin semnătură și parafă de către medic, respectiv prin semnătură de către asigurat.
Durata prescripției pentru concentratorul de oxigen portabil este de maximum 90/91/92 de zile, în funcție de starea clinică și evoluția afecțiunii, pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, și de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat. Pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv durata prescripției este nelimitată. Medicul curant evaluează indicația de oxigen portabil la fiecare vizită. În cazul în care indicația dispare datorită evoluției favorabile a bolii sub tratament sau datorită remisiunii unei exacerbări acute, acesta va întrerupe prescripția de oxigen portabil.
(la 28-12-2023, Articolul 1 , Anexa nr. 39 a fost completat de Punctul 18. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.353 din 27 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 28 decembrie 2023 )
(12) În prescripția medicală se va menționa obligatoriu că deficiența organică sau funcțională nu este ca urmare a unei boli profesionale sau a unui accident de muncă ori sportiv. În acest sens, se solicită o declarație a asiguratului pe propria răspundere din care să rezulte că deficiența organică sau funcțională nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv; declarația rămâne la medicul care întocmește prescripția.
(1) Pentru obținerea dispozitivului medical, asiguratul, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I sau II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta prin act notarial/act de reprezentare prin avocat, reprezentantul legal al asiguratului sau orice persoană, cu excepția reprezentanților furnizorilor de dispozitive medicale (reprezentanți legali, asociați, administratori, angajați ai furnizorilor de dispozitive medicale, persoane care desfășoară activitate la nivelul acestora), depune o cerere la casa de asigurări de sănătate în evidențele căreia se află asiguratul beneficiar al dispozitivului medical, prescripția medicală pentru dispozitivul medical și prezintă actul de identitate, respectiv certificatul de încadrare în grad și tip de handicap pentru echipamentele pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP, după caz. Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani se atașează prescripția medicală pentru dispozitivul medical recomandat, cu specificarea domiciliului copilului, și se prezintă certificatul de naștere.
Pentru obținerea protezelor de membru superior, protezelor de membru inferior -- proteze definitive, dispozitivelor de protezare stomii -- pentru pacienții cu stome permanente, dispozitivelor pentru incontinență urinară -- pentru pacienții cu incontinență urinară permanentă, dispozitivelor pentru retenție urinară - pentru pacienții cu retenție urinară permanentă, echipamentelor pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă, suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP și dispozitivelor de asistare a tusei - pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv, asiguratul, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I sau II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta prin act notarial/act de reprezentare prin avocat, reprezentantul legal al asiguratului sau orice persoană, cu excepția reprezentanților furnizorilor de dispozitive medicale (reprezentanți legali, asociați, administratori, angajați ai furnizorilor de dispozitive medicale, persoane care desfășoară activitate la nivelul acestora), depune o cerere la casa de asigurări de sănătate în evidențele căreia se află asiguratul beneficiar al dispozitivului medical și prezintă actul de identitate, respectiv certificatul de încadrare în grad și tip de handicap pentru echipamentele pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP, după caz. Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani se specifică în cerere domiciliul copilului și se prezintă certificatul de naștere.
Documentele necesare obținerii dispozitivului medical se pot transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă, curierat sau prin mijloace de comunicare electronică.
(la 01-10-2024, Alineatul (1) , Articolul 2 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 42. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )
(2) Prescripțiile medicale își pierd valabilitatea dacă nu sunt depuse la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Nu sunt acceptate prescripțiile medicale în care este nominalizat furnizorul de dispozitive medicale sau cele care sunt eliberate de medicii de specialitate aflați în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate și care reprezintă interesele unui furnizor de dispozitive medicale evaluat sau acreditat/înscris în procesul de acreditare (reprezentant legal, asociat, administrator, angajat sau persoană care își desfășoară activitatea într-o formă legală de exercitare a profesiei la furnizor).
(3) În situația pacienților cu stome permanente, pentru obținerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripția medicală pe care este completată mențiunea «stomă permanentă» se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate, o singură dată. În situația pacienților cu incontinență urinară permanentă, pentru obținerea dispozitivelor de incontinență urinară, prescripția medicală pe care este completată mențiunea «incontinență urinară permanentă» se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate, o singură dată. În situația pacienților cu retenție urinară permanentă, pentru obținerea dispozitivelor de retenție urinară, prescripția medicală pe care este completată mențiunea «retenție urinară permanentă» se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate, o singură dată.
(la 01-10-2024, Alineatul (3) , Articolul 2 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 42. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )
(1) Casa de asigurări de sănătate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, este obligată să ia o hotărâre privind acceptarea sau respingerea cererii. Respingerea cererii de către casa de asigurări de sănătate se face în scris și motivat, cu indicarea temeiului legal.
(2) În cazul acceptării, cererile sunt supuse aprobării și, respectiv, emiterii unei decizii de aprobare pentru procurarea/închirierea dispozitivului medical, în limita fondului aprobat cu această destinație. Decizia se ridică de la casa de asigurări de sănătate de către beneficiar, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta - prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului sau se expediază prin poștă, curierat sau prin mijloace de comunicare electronică cu semnătura extinsă/calificată, în maximum 2 zile de la emitere, în cazul în care asiguratul solicită prin cerere.
În cazul dispozitivelor medicale acordate prin închiriere, în situația în care există continuitate în utilizarea de către asigurat a dispozitivului medical acordat prin închiriere de către același furnizor, casele de asigurări de sănătate vor transmite decizia asiguratului prin mijloace de comunicare electronică cu semnătura extinsă/calificată în ziua emiterii deciziei.
În situația în care cererile pentru dispozitive medicale conduc la depășirea fondului lunar aprobat, se întocmesc liste de prioritate pentru asigurați, pe categorii de dispozitive medicale. În acest caz decizia se emite în momentul în care fondul aprobat cu această destinație permite decontarea dispozitivului medical, în ordinea listei de prioritate, casa de asigurări de sănătate fiind obligată să transmită asiguratului, prin adresă scrisă, expediată prin poștă, curierat sau prin mijloace de comunicare electronică cu semnătura extinsă/calificată, decizia, în termen de 2 zile lucrătoare de la data emiterii acesteia, sau necesitatea revizuirii prescripției medicale - numai pentru situațiile în care se impune revizuirea prescripției. Modelul unic de decizie pentru aprobarea procurării unui dispozitiv medical este prevăzut în anexa nr. 39 A la ordin.
(la 22-09-2023, Alineatul (2) , Articolul 3 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 32. , Articolul I din ORDINUL nr. 3.253 din 21 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 22 septembrie 2023 )
(3) Fiecare decizie, se emite pentru un singur dispozitiv medical și se eliberează în două exemplare, dintre care un exemplar pentru asigurat, transmis de casa de asigurări de sănătate prin poștă, curierat, prin mijloace de comunicare electronică cu semnatura extinsă/calificată sau care se ridică direct de la casa de asigurări de sănătate și un exemplar rămâne la casa de asigurări de sănătate. La decizia care se transmite asiguratului sau care se ridică de către acesta se atașează o copie a recomandării medicale, după caz, pe care asiguratul o depune/transmite furnizorului de dispozitive medicale împreună cu decizia de aprobare a dispozitivului medical.
(4) Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și retenție sau/și incontinență urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice. Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și retenție sau/și incontinență urinară pentru asigurații cu stome permanente, pentru asigurații cu incontinență urinară permanentă și pentru asigurații cu retenție urinară permanentă este valabilă pentru o perioadă de 12 luni calendaristice. Decizia de aprobare pentru procurarea filtrului umidificator HME este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 12 luni calendaristice. Decizia de aprobare pentru procurarea adezivilor pentru filtrele umidificatoare HME este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 12 luni calendaristice.
(la 01-10-2024, Alineatul (4) , Articolul 3 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 43. , Articolul I din ORDINUL nr. 4.772 din 27 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 30 septembrie 2024 )
(5) În cazul protezelor pentru membrul inferior, casele de asigurări de sănătate pentru un singur dispozitiv medical emit decizii distincte pentru același tip de proteză pentru ambele etape de protezare (proteza provizorie și proteza definitivă). Decizia pentru proteza definitivă, se emite, la solicitarea asiguratului, după minimum 3 luni de la data la care acesta a beneficiat de proteza provizorie.
(6) În cazul fotoliilor rulante, acestea se vor acorda asiguraților pe o perioadă nedeterminată sau determinată - prin închiriere, iar echipamentele pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP se vor acorda pe o perioadă determinată prin închiriere, pe baza deciziilor de aprobare pentru procurarea/închirierea dispozitivelor medicale. Perioada de închiriere nu poate depăși data la care încetează valabilitatea contractelor de furnizare de dispozitive medicale încheiate între casa de asigurări de sănătate și furnizori. La încheierea contractelor, pentru dispozitivele medicale ce se acordă pentru o perioadă determinată, furnizorii prezintă lista cuprinzând tipurile de dispozitive și numărul acestora pe fiecare tip.
(7) Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice. Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice consecutive. Decizia de aprobare pentru închirierea echipamentelor pentru oxigenoterapie pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav (inclusiv persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv) este valabilă pentru o perioadă de 12 luni calendaristice. Pentru aparatele de ventilație noninvazivă pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală și nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice consecutive. Decizia de aprobare pentru închirierea aparatelor de ventilație noninvazivă pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav (inclusiv persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv) este valabilă pentru o perioadă de 12 luni calendaristice. Pentru suportul de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală și nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice consecutive. Decizia de aprobare pentru închirierea suportului de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav (inclusiv persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv) este valabilă pentru o perioadă de 12 luni calendaristice.
Pentru dispozitivul de asistare a tusei pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală și nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice consecutive. Decizia de aprobare pentru închirierea dispozitivului de asistare a tusei pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav (inclusiv persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv) este valabilă pentru o perioadă de 12 luni calendaristice.
(8) Termenul de valabilitate al deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical este de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia de către casa de asigurări de sănătate, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (4) și (7). În cazul dispozitivului fabricat la comandă, furnizorul de dispozitive medicale înștiințează casa de asigurări de sănătate despre primirea deciziilor de aprobare a acestor dispozitive medicale, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii acestora.
(1) Pentru procurarea dispozitivului medical, asiguratul, în cazul dispozitivelor la comandă (inclusiv pentru protezele auditive), sau, în cazul dispozitivelor medicale care nu sunt la comandă, asiguratul sau u nul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de către asigurat - prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului se adresează, în perioada de valabilitate a deciziei, unuia dintre furnizorii din lista furnizorilor de dispozitive medicale evaluați sau acreditați/înscriși în procesul de acreditare, cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract, cu următoarele documente: decizia emisă de casa de asigurări de sănătate și prescripția medicală (copie), după caz. În cazul dispozitivelor medicale care nu sunt la comandă, documentele se pot transmite furnizorului și prin poștă/curierat sau prin mijloace de comunicare la distanță, caz în care nu mai este obligatorie transmiterea acestora fizic furnizorului.
(2) Asigurații care au decizii cu valabilitate pentru maximum 12 luni consecutive se pot adresa unui alt furnizor autorizat și evaluat sau acreditat/înscris în procesul de acreditare aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, reluând întreaga procedură de obținere a unei noi decizii, cu mențiunea că noua decizie anulează decizia anterioară. Asigurații vor menționa în cererea înaintată casei de asigurări de sănătate că doresc schimbarea furnizorului de dispozitive medicale, cu precizarea denumirii furnizorului, la care vor să renunțe. Data de la care are valabilitate noua decizie nu se poate regăsi în perioada lunară deja raportată a deciziei anterioare.
În situația în care medicul de specialitate recomandă schimbarea tipului de dispozitiv de protezare stomii sau pentru retenție sau/și incontinență urinară asiguratului care are decizie cu valabilitate pentru maximum 12 luni consecutive, pentru aceste dispozitive se poate relua întreaga procedură pentru obținerea unei noi decizii, cu mențiunea că noua decizie anulează decizia anterioară. Data de la care are valabilitate noua decizie nu se poate regăsi în perioada lunară deja raportată a deciziei anterioare.
(1) Decontarea dispozitivelor medicale care se acordă pe o perioadă nedeterminată se face de către casele de asigurări de sănătate, furnizorilor, la nivelul prețului de referință valabil în momentul emiterii deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizorii cu care au încheiat contracte de furnizare de dispozitive medicale.
(2) Decontarea dispozitivelor medicale care se acordă pe o perioadă determinată se face de către casele de asigurări de sănătate, furnizorilor, la nivelul sumei de închiriere valabilă în momentul emiterii deciziei de aprobare pentru închirierea dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizorii cu care au încheiat contracte de furnizare de dispozitive medicale.
(3) În vederea decontării, furnizorul de dispozitive medicale transmite facturile conform prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și depune/transmite următoarele documente casei de asigurări de sănătate, după caz:
– copia certificatului de garanție, cu excepția dispozitivelor medicale care se acordă pe o perioadă determinată (prin închiriere) și a dispozitivelor medicale pentru care nu se emit certificate de garanție, dar au termen de valabilitate;
– declarație privind dispozitivele cu scopuri speciale pentru dispozitivele fabricate la comandă, după caz, conform prevederilor legale în vigoare;
– audiogramele efectuate după protezarea auditivă de către un furnizor de servicii medicale sau de dispozitive medicale care se află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Audiogramele conțin numele și prenumele asiguratului, CNP-ul/ codul unic de asigurare al acestuia, data și locul efectuării, dovada calibrării/etalonării anuale a audiometrelor utilizate;
– dovada verificării tehnice, numai în luna următoare celei în care se realizează verificarea tehnică, în cazul închirierii unor dispozitive medicale care au fost utilizate, respectiv fotolii rulante, echipamente pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP;
– dovada primirii dispozitivului medical expediat de către furnizor, prin poștă, curierat, beneficiarului sau unuia dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soțului/soției, împuternicitului legal prin act notarial/act de reprezentare prin avocat, reprezentantului legal, cu specificarea adresei la care s-a făcut livrarea, situație în care nu este necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate; furnizorul poate transmite casei de asigurări de sănătate dovada primirii dispozitivului medical, primită de către acesta, în format electronic; pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, dovada primirii dispozitivului medical se depune/se transmite electronic la casa de asigurări de sănătate numai la acordarea dispozitivului medical.
În situația în care dispozitivul medical se ridică de la furnizor de către beneficiar sau este expediat beneficiarului de către furnizor prin transport propriu sau închiriat, confirmarea primirii dispozitivului medical, în vederea decontării acestuia, se face utilizând cardul național de asigurări sociale de sănătate al beneficiarului/adeverința de asigurat cu valabilitate de 3 luni de la data emiterii pentru cei care refuză cardul național din motive religioase sau de conștiință/adeverința înlocuitoare pentru cei cărora li se va emite card național duplicat sau, după caz, documentele prevăzute la art. 223 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul. Pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate este necesară numai la acordarea dispozitivului medical.
În situația în care ridicarea de la furnizor sau primirea la domiciliu a dispozitivului medical se face de către unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, împuternicitul legal prin act notarial/act de reprezentare prin avocat, reprezentantul legal, se solicită cardul național de asigurări sociale de sănătate sau cartea de identitate/buletinul de identitate/pașaportul acestuia.
În situația în care beneficiarul dispozitivului medical este beneficiar de formular european/pacient din statele cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, la ridicarea dispozitivului medical de la furnizor va prezenta actul de identitate/pașaportul, după caz.
(la 13-02-2025, Alineatul (3) , Articolul 6 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 53. , Articolul I din ORDINUL nr. 444 din 7 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 13 februarie 2025 )
(4) Decontarea în cazul protezărilor pentru membrul superior și/sau inferior se face după depunerea/transmiterea de către asigurat, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal de acesta prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului, a documentului prin care eficacitatea actului de protezare este validată (confirmată) de medicul de specialitate. În cazul în care asiguratul, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal de acesta - prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului, nu depune/transmite casei de asigurări de sănătate acest document în termen de 15 zile lucrătoare de la ridicarea dispozitivului medical, casa de asigurări de sănătate va valida (va confirma) din oficiu protezarea respectivă. Documentul prin care eficacitatea actului de protezare este validată se poate transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă/curierat sau prin mijloace de comunicare la distanță.
(5) În cazul protezelor pentru membrul inferior, după o intervenție chirurgicală, dacă asiguratul beneficiază înaintea protezării definitive, de o proteză provizorie, decontarea se face pentru același furnizor, cumulat pentru ambele etape de protezare, până la nivelul de 125% al prețului de referință al protezei. Pentru proteza provizorie valoarea decontată va fi până la nivelul prețului de referință valabil în momentul emiterii deciziei de procurare, iar valoarea decontată pentru proteza definitivă reprezintă valoarea rămasă până la nivelul de 125% al prețului de referință al protezei respective valabil în momentul emiterii deciziei de procurare a protezei definitive. Prin excepție, în situația în care furnizorul care a efectuat protezarea provizorie nu se mai află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate la data emiterii deciziei de procurare a protezei definitive acesta se poate adresa unui alt furnizor autorizat și acreditat/înscris în procesul de acreditare aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate; decontarea protezei definitive se face în aceleași condiții, respectiv până la nivelul de 125% al prețului de referință al protezei.
(6) Decontarea, în cazul protezelor auditive, se face după depunerea/transmiterea de către asigurat, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal de acesta - prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului, a unui document de validare întocmit de către un medic de specialitate otorinolaringologie, pe baza raportului probei de protezare. Raportul probei de protezare cuprinde rezultatele testelor audiometriei protetice, realizate prin diferite metode (audiometrie tonală și vocală în câmp liber etc.), efectuate înainte și după protezare. În cazul în care asiguratul, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal de acesta - prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului, nu depune/transmite casei de asigurări de sănătate acest document în termen de 15 zile lucrătoare de la ridicarea dispozitivului medical, casa de asigurări de sănătate va valida (va confirma) din oficiu protezarea respectivă. Raportul probei de protezare se poate transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă/curierat sau prin mijloace de comunicare la distanță.
(7) Decontarea dispozitivelor de protezare stomii, dispozitivelor pentru retenție sau/și incontinență urinară, echipamentelor pentru oxigenoterapie, ventilație noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP, dispozitivelor de asistare a tusei, fotoliilor rulante acordate prin închiriere, filtrelor umidificator HME și adezivilor pentru filtrele umidificatoare HME se realizează lunar.
(8) Casele de asigurări de sănătate au obligația să țină evidențe distincte pentru sumele decontate reprezentând contravaloarea dispozitivelor medicale acordate beneficiarilor formularelor/documentelor europene emise în baza Regulamentului (CE) nr. 883/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pacienților din statele cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății.
(9) În cazul dispozitivelor medicale expediate de către furnizor prin poștă, curierat, factura în vederea decontării dispozitivului medical se întocmește în luna în care furnizorul a intrat în posesia documentului privind dovada primirii dispozitivului medical.
(10) În cazul deciziilor de aprobare însoțite de taloane pentru dispozitive medicale emise de casele de asigurări de sănătate anterior datei de intrare în vigoare a prezentului ordin, aflate în derulare, decontarea se realizează potrivit prevederilor prezentului ordin.
(1) Pe toată perioada de închiriere a dispozitivului medical, furnizorul, care rămâne proprietarul dispozitivului medical, va monitoriza utilizarea acestuia, având obligația ca în cazul recuperării dispozitivului după încetarea perioadei de închiriere la termen/înainte de termen să anunțe în termen de 5 zile lucrătoare casa de asigurări de sănătate cu care a încheiat contract.
(2) Casele de asigurări de sănătate decontează parțial suma de închiriere a dispozitivului medical corespunzătoare perioadei lunare, proporțional cu numărul de zile calendaristice de utilizare a dispozitivului medical, raportat la 30 de zile calendaristice, cu excepția pacienților internați care folosesc dispozitivele medicale respective pe perioada spitalizării.
Casele de asigurări de sănătate anunță trimestrial furnizorii despre zilele calendaristice decontate în plus pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere în trimestrul anterior, furnizorul urmând să întocmească factură storno pentru aceste sume.
(3) Pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, în situația în care există continuitate a termenelor de valabilitate a deciziilor și continuitate în utilizarea de către asigurat a dispozitivului medical acordat prin închiriere de către același furnizor, decontarea dispozitivului medical se face începând cu data de valabilitate a deciziilor ulterioare.
Pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, în situația în care există continuitate în utilizarea de către asigurat a dispozitivului medical acordat prin închiriere de către același furnizor, asiguratul, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I sau II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului va depune/transmite, prin poștă/curierat sau prin mijloace de comunicare la distanță, decizia la furnizor, în maximum 2 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei.
(la 22-09-2023, Alineatul (3) , Articolul 7 , Anexa nr. 39 a fost modificat de Punctul 33. , Articolul I din ORDINUL nr. 3.253 din 21 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 22 septembrie 2023 )
(1) Certificatul de garanție predat de către furnizor asiguratului pentru dispozitivele care se acordă pe perioadă nedeterminată, trebuie să precizeze: elementele de identificare a dispozitivului medical (numele producătorului, numele reprezentantului autorizat al producătorului sau numele distribuitorului, după caz; tipul; numărul lotului precedat de cuvântul "lot" sau nr. de serie, după caz); data fabricației și, după caz, data expirării; termenul de garanție.
(2) În cadrul termenului de garanție asigurații pot sesiza furnizorul în legătură cu eventualele deficiențe ale dispozitivului medical care conduc la lipsa de conformitate a acestuia, dacă aceasta nu s-a produs din vina utilizatorului. În acest caz repararea sau înlocuirea dispozitivului medical cu altul corespunzător va fi asigurată și suportată de către furnizor.